Categorii

Imigraţii, astfel Polonia îl „îngroapă” pe Ioan Paul al II-lea

Imigranti-PoloniaEpiscopi şi teologi iau cu mâini pline din documentele sale despre familie, dar există mult din magisteriul sfântului Ioan Paul al II-lea care astăzi apare căzut în uitare, înainte de toate în ţara sa natală. Închiderea faţă de migranţi şi de refugiaţi manifestată de guvernul lui Beata Szydlo, admiratoare a creştinului ungur Viktor Orban şi apartenentă la partidul lui Jaroslaw Kaczynski, demonstrează cât de mult moştenirea primului Pontif care provine din Europa de Est a fost în grabă arhivată şi uitată. De fapt, chiar Papa Wojtyła, în cursul anilor a scris pagini importante referitoare la fenomenul migraţiilor şi la cauzele sale.

Libertate de integrare

În mesajul pentru Ziua Mondială a Migraţiilor din 1985, Ioan Paul al II-lea scria: „În domeniul emigraţiei orice tentativă menită să accelereze sau să întârzie integrarea, sau oricum inserarea în special dacă este inspirată de o supremaţie naţionalistă, politică şi socială, nu poate decât să sufoce sau să prejudicieze acea dorită pluralitate de voci, care provine din dreptul la libertatea de integrare”. Anul următor, Papa Wojtyła afirma că „Biserica reafirmă cu insistenţă că, pentru un stat de drept, tutelarea familiilor, şi îndeosebi pe cele ale migranţilor şi refugiaţilor agravate de ulterioare dificultăţi, constituie un proiect prioritar inderogabil”. Proiect care trebuie realizat „evitând orice formă de discriminare în sfera muncii, a locuinţei, a sănătăţii, a educaţiei şi culturii”.

Lupta împotriva nedreptăţilor

În 1987, sfântul Ioan Paul al II-lea amintea că „Isus a voit să prelungească prezenţa sa printre noi în situaţia precară a celor nevoiaşi, între care el îi aminteşte în mod explicit pe migranţi”. Ţările „bogate nu pot să se dezintereseze de problema migratoare şi cu atât mai puţin să închidă graniţele sau să înăsprească legile, cu atât mai mult dacă diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace, din care iau naştere migraţiile, devine tot mai mare”. Lupta „laicului catolic împotriva nedreptăţilor şi pentru promovarea omului trebuie să fie mai puternică decât a altora”.

Migranţi şi refugiaţi ca familia din Nazaret

În 1988, Papa Wojtyła insistă asupra faptului că sfânta familie din Nazaret a trăit experienţa emigraţiei şi a exilului, „constrânsă de ameninţarea care plana asupra vieţii lui Isus”. Un aspect deosebit al migraţiilor „este constituit astăzi de milioanele de refugiaţi, cărora războaiele, calamităţile naturale, persecuţiile şi discriminările de orice tip le-au luat casa, locul de muncă, familia şi patria”, scria Pontiful polonez, invitând „pe toţi să reflecteze şi să se angajeze activ pentru înlăturarea cauzelor care sunt la originea dezrădăcinării atâtor milioane de persoane din ţările lor de origine; fiecare, cât depinde de el, să exercite primirea creştină faţă de refugiaţi şi faţă de migranţi”.

A-i primi pe necreştini

Anul următor, cel al căderii Zidului din Berlin, Ioan Paul al II-lea cerea ca emigraţii care aparţin religiilor necreştine să găsească „mereu în creştini o mărturie clară a iubirii lui Dumnezeu în Cristos. Primirea, rezervată lor, trebuie să fie aşa de cordială şi dezinteresată încât să-i inducă pe aceşti oaspeţi să reflecteze asupra religiei creştine şi asupra motivaţiilor acestei carităţi exemplare”. Wojtyla afirma că „nu puţine frontiere tind să se închidă; societăţile de sosire sunt în mod rigid structurate şi parcă stratificate, lăsând puţin spaţiu de inserare noilor migranţi şi rezervându-le cele mai umile locuri de muncă, cele mai obositoare şi mai puţin retribuite. În aceste condiţii ei, şi atunci când au rezolvat problema economică, rămân mereu săraci din punctul de vedere al primirii, al drepturilor, al siguranţei, al posibilităţii avansării sociale şi profesionale pentru ei şi pentru copiii lor”. O condiţie pe care „în sensul său de dreptate şi de solidaritate necesară, credinciosul o refuză şi o combate”.

Varietatea etnică şi culturală aparţine creaţiei

În 1991, Papa cerea să nu se uite că „varietatea culturală, etnică şi lingvistică face parte din ordinea constitutivă a creaţiei şi care ca atare nu poate să fie eliminată”. Şi amintea că „fiecare persoană trebuie să fie recunoscută în demnitatea sa şi respectată în identitatea sa culturală. Principiu care are o aplicare singulară şi specifică în domeniul migraţiilor. Migrantul nu trebuie considerat pur şi simplu ca instrument de producţie, ci ca subiect înzestrat cu demnitate umană deplină”.

Ţări bogate, nu vă gândiţi numai la bunăstarea voastră

După un an, citând ştirile referitoare la „mişcările de popoare sărace spre ţări bogate” şi „dramele refugiaţilor respinşi la graniţe”, Wojtyła afirma: „Cu propria grijă creştinii mărturisesc că acea comunitate, la care ajung migranţii, este o comunitate care iubeşte şi primeşte şi pe cel străin cu atitudinea bucuroasă a celui care ştie să recunoască în el faţa lui Cristos”. În afară de asta, Pontiful, cu realism, afirmă că „odinioară se emigra pentru a-şi crea perspective mai bune de viaţă: din multe ţări astăzi se emigrează pur şi simplu pentru a supravieţui. O astfel de situaţie tinde să erodeze şi distincţia dintre conceptul de refugiat şi cel de migrant, ajungând să unească cele două categorii sub denumirea comună de necesitate”. Afirmând că pentru ţările dezvoltate „criteriul pentru a determina pragul suportabilităţii nu poate să fie numai acela al simplei apărări a propriei bunăstări, fără a ţine cont de necesităţile celui care este dramatic constrâns să ceară ospitalitate. Astăzi migraţiile cresc pentru că se distanţează resursele economice, sociale şi politice dintre ţări bogate şi ţări sărace, şi se restrânge grupul celor dintâi, în timp ce se lărgeşte grupul celorlalţi”.

A fi clandestin nu diminuează demnitatea şi drepturile

În 1995, Papa invita în mod „urgent” comunităţile creştine să primească familiile migranţilor, şi anul următor preciza: „Condiţia de iregularitate legală nu permite rabaturi cu privire la demnitatea migrantului, care este înzestrat cu drepturi inalienabile, care nu pot să fie încălcate nici ignorate”. Şi cerea şi „să se vegheze împotriva apariţiei de forme de neo-rasism sau de comportament xenofob, care încearcă să facă din aceşti fraţi ai noştri nişte ţapi ispăşitori ai eventualelor situaţii locale dificile”. În 1997, în faţa „problemelor complexe şi care nu pot fi rezolvate uşor” legate de imigraţie, reafirma că Biserica, „la rândul său, simte datoria să se apropie, ca bunul samaritean, de clandestin şi de refugiat, icoană contemporană a călătorului tâlhărit, bătut şi abandonat pe marginea drumului din Ierihon”.

În migrant îl întâlnim pe Isus

În 1998, Papa Wojtyła afirma că „primirea celuilalt nu este pentru credincios numai filantropie sau atenţie naturală faţă de semenul propriu. Este mult mai mult, pentru că în fiecare fiinţă umană el ştie să-l întâlnească pe Cristos, care aşteaptă să fie iubit şi slujit în fraţi, în special în cei mai săraci şi nevoiaşi”. După un an afirma că „Biserica este prin natura sa solidară cu lumea migranţilor, care cu varietatea lor de limbi, rase, culturi şi obiceiuri, îi amintesc condiţia sa de popor peregrin din orice parte a pământului spre patria definitivă. Această perspectivă îi ajută pe creştini să abandoneze orice logică naţionalistă şi să se sustragă de la schematismele ideologice înguste”. De fapt, „catolicitatea nu se manifestă numai în comuniunea fraternă a celor botezaţi, ci se exprimă şi în ospitalitatea asigurată străinului, oricare ar fi apartenenţa sa religioasă”.

Nu închiderilor şi xenofobiei

În anul Jubileului anului 2000, invitaţia la ospitalitate devenea „actuală şi urgentă”. „Cum vor putea cei botezaţi să pretindă să-l primească pe Cristos, dacă închid uşa pentru străinul care se prezintă la ei?”. În 2003, explica Ioan Paul al II-lea că „solidaritatea nu este lucru spontan. Ea cere formare şi îndepărtare de atitudini de închidere, care în multe societăţi de astăzi au devenit mai subtile şi răspândite. Pentru a face faţă acestui fenomen, Biserica posedă vaste resurse educative şi formative la orice nivel. Deci mă adresez părinţilor şi profesorilor, pentru ca să combată rasismul şi xenofobia inspirând atitudini pozitive întemeiate pe Doctrina socială catolică”.

Dreptul de a nu emigra

În sfârşit, în 2004 Papa Wojtyła, în afară de dreptul de a emigra, vorbea despre dreptul de „a nu emigra, adică de a trăi în pace şi demnitate în propria patrie. Graţie unei atente administraţii locale şi naţionale, unui comerţ mai drept şi unei cooperări internaţionale solidare, fiecare ţară trebuie să fie pusă în măsură să asigure propriilor locuitori, în afară de libertatea de exprimare şi de mişcare, posibilitatea de a satisface necesităţile fundamentale cum sunt hrana, sănătatea, locul de muncă, locuinţa, educaţia, a cărei frustrare pune mulţi oameni în condiţia de a trebui să emigreze neapărat”.

Nu fiţi insensibili

Nimeni, era apelul Pontifului, „să nu rămână insensibil în faţa condiţiilor în care se află cete de migranţi!”. Luări de poziţie uitate astăzi chiar în patria lui Karol Wojtyła. Uneori uitate în mod interesat, de cei care şi în Biserică ar vrea să propună cuvintele succesorului Francisc ca o noutate absolută.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 10 mai 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.