Categorii

Hramul Seminarului Mare Diecezan „Sfântul Iosif”

Ite ad Joseph! – Invitație la Hramul Seminarului Mare

Marți, 19 martie, la ora 11.00, în Solemnitatea Sfântului Iosif, Seminarul Mare Diecezan din Iași își sărbătorește patronul, și la această sărbătoare îi invită pe toți. Într-o astfel de zi Biserica cântă într-un glas: Ite ad Joseph! – Mergeți la Iosif. Părintele Rector împreună cu comunitatea seminariștilor și alături de părinții profesori, va face acest lucru în cadrul Sfintei Liturghii care se va celebra în Capela seminarului. În cadrul acestei celebrări seminariștii anului IV vor primi ministerul lectoratului, iar cei de anul V ministerul acolitatului.

Sfânta Liturghie va fi celebrată de E.S. Mons. Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iași.

Hramul este sărbătoarea casei care-i formează pe viitorii preoți, însă această casă nu este a lor, ci este a Bisericii care se îngrijește atât de ei, cât și de întregul popor care are nevoie de acești preoți. Astfel sărbătoarea seminarului devine sărbătoarea tuturor, motiv pentru care invitația la acest important moment se adresează tuturor. Însă nu vă invităm doar la sărbătoarea unei case, ci la sărbătoarea unui mare sfânt, patronul seminarului, al diecezei și al Bisericii. Vrem să înălțăm împreună către Tatăl rugăciunea noastră prin mijlocirea Sfântului Iosif. Sfânta Liturghie va fi transmisă LIVE pe pagina de facebook a Seminarului nostru.

Așadar veniți să vă uniți cu noi în rugăciune și sărbătoare în jurul Sfântului Iosif. Vă așteptăm!

Fechetă Ciprian,

Seminarist în anul III

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.