Categorii

Guterres, noul „aliat” al Vaticanului la ONU

onu-antonio-guterresAntonio Guterres, portughez, 67 de ani, socialist, catolic practicant, fost prim ministru din 1995 până în 2002, va fi următorul secretar general al Naţiunilor Unite. De fapt numele său a fost indicat în unanimitate şi prin aclamaţie la a şasea „votare informală” de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU. Mai lipseşte un pasaj considerat de acum formal: ratificarea din partea adunării generale. Totuşi acordul pe care l-au găsit Statele Unite şi Rusia în primul rând cu privire la numele său (numirea a fost anunţată împreună de reprezentanţii celor două ţări, Samantha Power şi Vitaly Churkin) este deja în sine un fapt de mare relevanţă politică într-o perioadă în care comunitatea internaţională pare incapabilă să conveargă asupra înţelegerilor şi a punctelor de întâlnire. Astfel, conform orarului oficial, joi 13 octombrie Guterres va primi şi aprobarea adunării şi de la 1 ianuarie 2017 va intra în funcţie.

Îi sunt recunoscute diferite calităţi, între care integritatea morală, cunoaşterea scenariilor internaţionale, capacitatea de a media, voinţa de a reforma şi de a da mai multe puteri Naţiunilor Unite, atenţia faţă de săraci şi faţă de drepturile umane. Dar nu este deloc secundar un fapt: Guterres a fost timp de 10 ani, din 2005 până în 2015, înalt comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi, temă căreia i-a dedicat o parte semnificativă din propria activitate internaţională. La 6 decembrie 2013, a fost primit în audienţă şi de Papa. La sfârşitul acelei întâlniri, a spus printre celelalte lucruri: „Biserica catolică a fost mereu un glas foarte important în apărarea drepturilor refugiaţilor şi ale migranţilor. Un glas de toleranţă, de respectare a diversităţilor într-o lume indiferentă, dacă nu ostilă faţă de tot ceea ce este străin”. „În Europa, ca şi în ţările în curs de dezvoltare – a adăugat el – există o nouă erupţie de xenofobie. Papa Francisc nu numai că arată care trebuie să fie doctrină corectă pentru comunitatea creştină, ci este şi un martor personal. În afară de luările de poziţie, de exortaţia apostolică Evangelii gaudium, ecoul cel mai puternic a fost cu siguranţă cel al vizitei sale la Lampedusa unde a vorbit cu cel care a suferit în ţara sa, în Siria ca şi în Eritreea, şi a suferit din nou pentru a ajunge în Europa”. „Şi apoi – amintea tot Guterres – vizita la Centrul de Refugiaţi Astalli al iezuiţilor la Roma. Este o angajare personală care amplifică glasul său, îi dă o altă semnificaţie, o altă forţă. Şi pentru noi toţi care ne batem pentru drepturile refugiaţilor este un enorm sprijin şi stimulent”. Aşadar Papa Francisc va avea un interlocutor de cel mai prim plan cu privire la una dintre temele pe care le îndrăgeşte mai mult în mod absolut, cea a migraţiilor, a refugiaţilor care părăsesc ţările lor din cauza războaielor, a persecuţiilor, a dezastrelor ambientale, a sărăciei şi a nedreptăţilor.

Ba chiar se poate spune că în ultimii 10 ani tocmai acesta a fost terenul pe care a măsurat propriile capacităţi următorul secretar general al ONU. Guterres, în anii în care a condus înaltul comisariat pentru refugiaţi, a redus cu o treime personalul birocratic şi administrativ din Geneva mutând resurse şi oameni în acel loc. Desigur, a trebuit să gestioneze crize deosebit de grele, ca aceea siriană, Afganistanul, fuga populaţiilor din Africa subsahariană. Şi în aceste diferite teritorii adesea controlate de guverne autoritare, miliţii, grupuri armate de natură diferită, diferitele agenţii ale ONU întâlnesc dificultăţi şi probleme pentru a duce ajutor civililor. Numirea prin aclamaţie a fost salutată de ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, Vitaly Churkin ca „un moment istoric” datorită mărimii consensului obţinut. Nu-l aşteaptă o muncă simplă: tema migratoare şi crizele umanitare, politice şi militare care o însoţesc sunt printre priorităţile neamânabile de care va trebui să se ocupe.

„Recunoştinţa mea – a spus Guterres după ce a aflat despre numire – se îndreaptă spre Consiliul de Securitate pentru încrederea sa, dar şi spre adunarea generală şi spre statele membre pentru procesul de selecţie deschis şi transparent”, apoi s-a declarat „emoţionat văzând unitatea organului ONU”, dar a vorbit despre sine şi ca despre „un constructor de punţi”, expresie care aminteşte de magisteriul lui Francisc. „Unitatea şi consensul sunt absolut indispensabile pentru ca – a mai continuat el – Consiliul de Securitate să înfrunte provocările timpului nostru, dar este nevoie de umilinţă pentru a recunoaşte provocările de astăzi şi pentru a sluji popoarele, mai ales pe cele mai vulnerabile, cum sunt victimele conflictelor şi sărăciei”.

Raportul dintre Sfântul Scaun şi Naţiunile Unite a fost mereu solid şi îndeosebi cu Papa Francisc s-au stabilit puncte de înţelegere semnificative. Cu Ban Ki Moon, secretarul ONU care termină mandatul, sud-coreean, Vaticanul a lucrat şi în mod strâns şi colaborator despre tema mediului, Ban i-a cerut Papei să susţină acordul mondial de la Paris – cop21 – împotriva emisiilor poluante (apoi, de fapt, obţinut în decembrie 2015), iar Francisc la rândul său a dezvoltat, prin enciclica Laudato si’, o viziune umanistă şi creştină a globalizării, cu referinţe ştiinţifice şi economice, care a devenit un text de referinţă pentru cei care sunt angajaţi în apărarea mediului şi în îngrijirea „casei comune”.

Pe de altă parte, Bergoglio, în septembrie 2015, în timpul intervenţiei sale la Naţiunile Unite, a susţinut cauza reformei funcţionării Naţiunilor Unite, al cărei mecanisme de vot şi decizionale au intrat de mult timp într-o fază de impas. Acelaşi Guterres a fost ales şi cu speranţa ca să reuşească să deblocheze procesul de reformă despre care se vorbeşte de mult timp. „Experienţa din aceşti 70 de ani – a afirmat Papa în intervenţia sa – dincolo de tot ceea ce a fost obţinut, demonstrează că reforma şi adaptarea la timpuri sunt mereu necesare, înaintând spre obiectivul final de a da tuturor ţărilor, fără excepţie, o participare şi o incidenţă reală şi dreaptă în decizii”. „Această necesitate a unei echităţi mai mari – a adăugat el – este valabilă în mod special pentru organele cu capacitate executivă efectivă, precum Consiliul de Securitate, organismele financiare şi grupurile sau mecanismele create în mod specific pentru a înfrunta crizele economice”. O viziune clară aceea a Papei Francisc, care unea cu exigenţa unei capacităţi decizionale mai mari, o reechilibrare între superputeri şi ţări mai puţin dezvoltate.

Guterres a militat ca tânăr în organizaţiile universitare catolice şi apoi în cele socialiste, a trăit „revoluţia garoafelor” din 1974 care a marcat sfârşitul dictaturii salazariste şi întoarcerea la democraţie, a colaborat cu Mario Soares, unul dintre liderii istorici ai ţării şi ai socialismului portughez. În afară de asta, numirea sa readuce vârful Naţiunilor Unite în Europa: ultimul secretar general din bătrânul continent din 1971 până în 1982 a fost Kurt Waldheim, austriac, despre care a reieşit după aceea un trecut ca oficial nazist.

De Francesco Peloso

(După Vatican Insider, 7 octombrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.