Categorii

Greco-catolicii la papa Francisc: o ţară aflată în război şi în transformare continuă

A elabora împreună o strategie pentru viitorul Ucrainei, într-un moment crucial al vieţii ţării. Cu această motivaţie papa Francisc a convocat la Roma Sinodul Permanent şi pe mitropoliţii din Biserica greco-catolică ucraineană. Întâlnirea se va ţine în Vatican în zilele de 5 şi 6 iulie, va fi în mod riguros cu uşile închise şi vor fi prezenţi şi unii conducători de dicaster între care cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, şi cardinalul Peter Kodwo Turckson, prefect al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale. În cursul celor două zile, papa Francisc va asculta ceea ce vor spune mitropoliţii şi membrii Sinodului Permanent despre problemele vieţii ţării şi a Bisericii din Ucraina şi din străinătate. Anunţând printr-un comunicat ştirea la începutul lunii mai, arhiepiscopul major Prea Fericirea Sa Sviatoslav Shevchuk prezenta întâlnirea ca „o veste bună pentru Biserica greco-catolică ucraineană şi pentru toată Ucraina”. Este vorba „despre cel mai înalt nivel de atenţie arătat din partea Sfântului Scaun, cu o întâlnire fără precedent care face parte din practica internă a Curiei Vaticane în cazul în care se încearcă să se înţeleagă cum trebuie acţionat în anumite circumstanţe, evenimente sau situaţii”. Dar cum se prezintă astăzi Ucraina? Care sunt provocările pe care le trăieşte? Şi cum se raportează între ele Bisericile care locuiesc acolo? La o primă fotografie, Ucraina se prezintă ca o ţară aflată în transformare rapidă. Cu o succesiune de schimbări care în ultimii ani au interesat practic toate domeniile societăţii, civile şi religioase. Însă imaginea Ucrainei este şi ocupaţie şi război, prima în Crimeea şi în Donbass.

Revoluţia de la „EuroMaidan” şi Crimeea. În ultimii 28 de ani Ucraina a trăit trei răscoale: Revoluţia studenţilor din 1990, Revoluţia portocalie din 2004 şi Revoluţia „EuroMaidan” începută în 2013. Peste 100 de persoane au fost ucise la Maidan. Aşa se numea piaţa principală din Kiev unde timp de multe luni populaţia a coborât pentru o revoltă populară paşnică împotriva regimului preşedintelui de atunci Yanukovich şi visul european. Chiar în acele zile, în momentul în care ţara îşi ştergea lacrimile pentru victimele ucise la Maidan, a început anexarea Crimeii la Rusia. A avut loc în mod paradoxal în 2014, anul în care tătarii din Crimeea – populaţia indigenă din peninsulă – comemorau a 70-a aniversare a deportării genocide din partea regimului lui Stalin. Astăzi în regiune sunt denunţate masive încălcări ale drepturilor umane, între care restricţiile asupra ucrainenilor ortodocşi, greco-catolici şi catolici în desfăşurarea activităţii lor pastorale şi persecuţia activiştilor filo-ucraineni. Conform Ministerului Politicii Sociale, numărul de cetăţeni din Republica autonomă din Crimeea şi din Sebastopol înregistraţi în Ucraina ca evacuaţi interni, la 31 mai 2019, este de 39.053. 41,5% (16.238) trăiesc în regiunea Kiev.

Şi mai tragică este situaţia în teritoriile ocupate din regiunile Donetsk şi Luhansk. Conform ultimului raport al Misiunii Naţiunilor Unite pentru monitorizarea respectării drepturilor umane în Ucraina în 2019, numărul total de morţi militari şi civili în Donbass a ajuns, începând din 2014, la aproape 13 mii, şi circa 30 de mii de persoane au fost rănite. 400 de mii sunt „veteranii” de război şi peste o mie sunt tinerii care au comis sinucidere datorită traumelor suferite în conflict. Un război „uitat” de Europa, „hibrid”, condimentat cu ştiri false şi puţină claritate cu privire la evenimente, însă cu consecinţe dramatice. De fapt, se estimează că sunt 5,2 milioane persoanele lovite de violenţele de război şi între acestea 3,5 milioane au nevoie de asistenţă şi protecţie umanitară. Cea mai mare parte a celor nevoiaşi şi vulnerabili (o populaţie de circa 2,7 milioane de persoane) trăiesc în aşa-numita „linie de contact” sau „zonă cenuşie”, o fâşie lungă de 427 kilometri între Donetsk şi Luhansk. Un ţinut care în pofida încetării focului şi a acordurilor de la Minsk, încă este teatru de ostilităţi. Siguranţa alimentară şi hidrică, contaminarea minelor terestre şi resturi explozive; sănătatea mentală şi stresul grav continuu; infrastructuri ruinate şi deteriorate: acestea sunt problemele mai grave trăite de populaţie. Se estimează că sunt cel puţin 50 de mii de construcţii rezidenţiale deteriorate din cauza conflictului de-a lungul liniei de contact. Ofensiva a provocat o masivă mutare de persoane. Un adevărat exod şi Ucraina singură a primit în aceşti ultimi cinci ani circa două milioane de refugiaţi din teritoriile ocupate.

Ajutorul Caritas-ului şi al papei Francisc. Caritas Ucraina (cu ajutorul diferitelor Caritas europene) reuşeşte să furnizeze asistenţă umanitară persoanelor lovite de conflict, când au început evacuările în masă în Ucraina. De atunci, a ajutat circa 560 de mii de persoane. Şi papa Francisc a voit să dea un semn concret de solidaritate şi apropiere de populaţia ucraineană lovită de conflict. Demarat în iunie 2016 proiectul „Papa pentru Ucraina” a adunat în 2 ani 16 milioane de euro, rod al colectei realizate în toate diecezele din Europa şi al donaţiei personale a papei. Proiectul a ajuns la circa 900 de mii de beneficiari, de lungul întregii zone a operaţiunilor militare şi în teritoriile limitrofe, precum şi în zonele cu prezenţă mai mare de migranţi (Kharkiv, Dnepropetrovsk, Zaporizhia, regiunea şi oraşul Kiev).

Bisericile. Ucraina a fost şi teatru în ultimii ani al unei ciocniri foarte dure între Bisericile ortodoxe. Semn al unei ţări unde istoria este în continuă devenire. Era 5 ianuarie anul acesta când în biserica patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Istanbul, patriarhul ecumenic Bartolomeu semnează Tomos-ul care acordă autocefalie Bisericii ortodoxe ucrainene. Este actul final al unui proces lung şi greu de „autonomie” care a dus la constituirea unei noi Biserici cu un nou mitropolit şi la dezlipirea de Patriarhia de Moscova. Foarte dură reacţia Bisericii ruse care decide să rupă „comuniunea euharistică” cu Patriarhia ecumenică de Constantinopol. Probabil că este ştirea cea mai destabilizatoare care a străbătut viaţa Bisericilor din Ucraina. Biserica catolică – fie la Roma fie în Ucraina – a urmărit tot procesul cu durere dar şi cu respectul total faţă de părţi şi cu non-interferenţă. Într-un interviu dat la Tv2000, Prea Fericirea Sa Shevchuk a spus: „Când noi vedem două Biserici locale care se ciocnesc, acesta este motiv de durere… Desigur noi îi iubim pe fraţii noştri ortodocşi, atât pe cei din Moscova cât şi pe cei din Constantinopol şi vom căuta mereu să fim fraţi buni cu toţi”. Configuraţia actuală a Bisericilor din Ucraina are în vârf Biserica ortodoxă ucraineană legată cu Patriarhia de Moscova cu 12.437 de parohii şi 62 de episcopi şi Biserica greco-catolică din Ucraina cu 3.912 parohii.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 4 iulie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.