Categorii

Glasul lui Petru. Exercițiile spirituale ale Curiei Romane au început la Ariccia

Cu invitaţia de a se întreba dacă într-adevăr „ascultăm glasul lui Petru şi al celor mai slabi, pe ce bază luăm deciziile noastre şi dacă în viaţa noastră există «retrageri strategice» pentru a nu-l urma pe Isus până la capăt”, părintele Giulio Michelini a început exerciţiile spirituale cu Papa Francisc şi Curia Romană. „Pătimirea, moartea şi învierea lui Isus după Matei” este tema pe care călugărul din ordinul fraţilor minori a ales-o ca să o propună pentru meditaţiile sale.

În Casa Învăţătorul Divin, la Ariccia – unde şi anul acesta se desfăşoară exerciţiile spirituale, care se vor încheia în dimineaţa zilei de vineri 10 martie – Pontiful a ajuns duminică 5 martie, la ora 16.50, într-unul din cele două autocare plecate din Vatican cu peste şaptezeci de participanţi la exerciţiile spirituale. L-au primit, împreună cu predicatorul, arhiepiscopul Angelo Becciu, substitut de la Secretariatul de Stat, monseniorul Leonardo Sapienza, regent al Prefecturii Casei Pontificale, şi părintele Valdir José De Castro, superior general al Societăţii Sfântului Paul, împreună cu comunitatea călugărească de la Ariccia.

Deja în reflecţia introductivă, desfăşurată imediat după sosire, predicatorul a prezentat conţinuturile esenţiale ale meditaţiilor, subliniind îndeosebi că „viaţa lui Isus nu este o ficţiune”. Existenţa sa pământească şi moartea sa, a afirmat el, „sunt strâns legate şi noi, cu meditaţiile noastre, ne vom întoarce de fiecare dată în Galileea, unde Isus a petrecut aproape toată viaţa sa şi acolo vom găsi acele trăsături care ne vor duce la Ierusalim pentru a vorbi despre pătimirea, moartea şi învierea sa”. Fiecare meditaţie, a precizat el, „va porni de la exegeza unui text luat din capitolele 26-28 din Evanghelia lui Matei, recitit ţinând pe fundal activitatea lui Isus în Galileea”. Şi „de la interpretarea textului se va trece apoi la o lectură de tip existenţial şi spiritual”.

Aşadar, „a sta cu Isus” este prima cheie de lectură. Dar şi „a sta cu Petru”, urmând indicaţiile din Evangelii gaudium pentru „a ne considera toţi înăuntru, grupul celor care trebuie să fie reevanghelizaţi”. De aceea, a spus celor prezenţi părintele Michelini, „voi, iubiţi fraţi, sunteţi în centrul acelei evanghelizări pe care Domnul a gândit-o pentru persoanele voastre, care vă ocupaţi de Biserică şi de ceilalţi, dar care sunteţi chemaţi, pentru acest timp special, să staţi şi la o parte, voi singuri, într-un loc pustiu, pentru a vă opri, a vă ruga şi a vă odihni un pic”.

„Mărturisirea lui Petru şi drumul lui Isus până la Ierusalim” (Mt16,13-21) au fost firul conducător al primei meditaţii, în dimineaţa zilei de luni 6 martie. „Dacă Domnul a făcut diferite călătorii spre cetatea sfântă, aşa cum aflăm din Evanghelia după Ioan, pentru cele trei sărbători iudaice de pelerinaj – a explicat predicatorul – aceea pe care Isus la un anumit moment o anunţă se deosebeşte de toate celelalte: este ultima, este detonatorul pătimirii, morţii şi învierii sale”. Astfel „în ceea ce am putea numi «trilogia sinoptică a sfârşitului» – pentru a o distinge de aceea care se află la începutul Evangheliilor sinoptice (Botezătorul; botezul lui Isus; ispitirea) – este important de a observa logica şi cronologia evenimentelor: Petru îl recunoaşte în Isus pe Mesia; Isus anunţă pătimirea sa; schimbarea la faţă pe munte”.

Dar „pentru ce Isus, aşa cum scrie evanghelistul Matei, «de atunci» anunţă acel ultim pelerinaj al său spre Ierusalim?”, s-a întrebat călugărul, amintind că „Isus, care vorbeşte şi drept cuvânt al Tatălui, l-a ascultat pe Petru şi a primit învestitura sa mesianică, confirmată mai apoi, în mod umil, de o femeie, la Betania”.

Aşadar, diferit „de marile personaje din trecut, ca Alexandru cel Mare care conform biografiilor antice lua decizii graţie practicilor magice ori a ghicitorilor sau oniromanţiei, Isus nu ajunge la convingerile sale prin arta divinatorie, nici graţie sugestiilor vrăjitorilor şi nici prin vise: între altele, în Evanghelii Isus nu visează”. În schimb face asta „graţie rugăciunii, darului Duhului şi pentru că Tatăl îi vorbeşte printr-un glas umil”.

În tradiţia iudaică, „după sfârşitul marii profeţii – a continuat Michelini – se credea că Dumnezeu s-ar revela prin copii, prin vise, prin nebuni, un «glas mic»: toate sunt moduri pentru a spune că în mod obişnuit comunicarea divină nu este eclatantă sau impunătoare, ci mai asemănătoare cu foşnetul unui vânt slab, care suflă pentru Ilie pe muntele Horeb, decât cu tunetul care despică cedrii din Liban” (cum se citeşte în Ps 29,5). Iată că, a afirmat predicatorul, „Isus, umil cu inima, ascultă glasul lui Petru şi, de atunci, îşi asumă consecinţele extreme ale cuvintelor sale şi ale acţiunilor sale: nu se mai retrage, ci anunţă moartea-învierea sa la Ierusalim”.

La încheierea acestor linii de reflecţie, predicatorul a sugerat o adevărată cercetare a cugetului, prin trei întrebări directe, pentru a actualiza şi a personaliza întreaga meditaţie. „Prima întrebare – a spus el – are de-a face cu deciziile pe care le iau, înţelegând nu micile decizii zilnice, ci acelea mai importante pentru viaţă. Pe baza cărui criteriu fac discernământ? Decid din impuls, mă las cuprins de obişnuinţă, mă pun pe mine însumi şi personalul meu în avantaj în faţa împărăţiei lui Dumnezeu şi a altora, ascult glasul lui Dumnezeu care vorbeşte însă în mod umil?”.

A doua întrebare provenită din conţinuturile meditaţiei se referă tocmai la „acel glas care vorbeşte cum vorbesc copiii sau nebunii, care este slab ca visele sau o voce interioară”. Nu întâmplător „Tatăl a vorbit şi prin mărturisirea lui Simon: Isus în umanitatea sa, precum şi sfântul Francisc de Assisi, au înţeles că Dumnezeu se revelează şi discipolului şi prin discipolul cel mai mic”. Şi atunci, a întrebat predicatorul solicitând o reflecţie personală, „avem umilinţa de a-l asculta pe Petru, avem umilinţa de a ne asculta unii pe alţii, fiind atenţi la prejudecăţile noastre, atenţi să percepem acele lucruri pe care Dumnezeu ni le poate spune prin glasurile slabe ale altora, sau ascultăm numai glasul nostru care vorbeşte altora?”.

Cu a treia întrebare din cercetarea cugetului, Michelini a invitat să reflectăm asupra „retragerilor noastre strategice”, întrebându-ne dacă acceptăm sau nu „să mergem până la capăt pentru a-l urma pe Isus Cristos, ţinând cont că asta comportă a purta crucea, aşa cum a spus discipolilor şi lui Simon, imediat după mărturisire: «Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze»”.

(După L’Osservatore Romano, 6-7 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.