Categorii

Francisc şi primatul anglican Welby: împreună în Sud Sudan dacă se va constitui un guvern de unitate naţională

Așadar se va face această călătorie a papei şi a arhiepiscopului de Canterbury în Sud Sudan, anunțată deja în urmă cu doi ani dar niciodată realizată din cauza sângerosului război civil şi a situației politice complexe a țării? Da, cu condiția să fie permisă „constituirea unui guvern tranzitoriu de unitate naţională în următoarele o sută de zile, la expirarea acordului semnat în zilele trecute la Entebbe, în Uganda”.

O conditio sine qua non impusă chiar de Francisc şi Justin Welby care s-au întâlnit astăzi în Casa Sfânta Marta pentru a reflecta „asupra condiției creştinilor în lume şi asupra câtorva situaţii de criză internațională, cu referință deosebită la realitatea dureroasă în care se află Sud Sudan”, desfigurată de aproape şase ani de gherilă şi de peste 400 de mii de morți.

Întâlnirea, în tonuri „amicale” aşa cum afirmă un comunicat al Sfântului Scaun, s-a desfășurat în prezența lui Ian Ernest, arhiepiscop director al Centrului Anglican din Roma şi reprezentant al Comuniunii Anglicane pe lângă Sfântul Scaun.

Francisc şi Welby, din totdeauna în sintonie perfectă, au reafirmat dorința de a îndeplini această misiune ecumenică unită dorită chiar de populația sud sudaneză. În 2017, vizitând biserica anglicană „All Saints”, la Roma, Bergoglio anunțase de fapt: „Colaboratorii mei studiază posibilitatea unei călătorii în Sud Sudan. Dar de ce? Pentru că au venit episcopii anglican, prezbiterian şi catolic ca să-mi spună: «Vă rugăm veniţi în Sud Sudan eventual o singură zi. Dar să nu veniţi singur, să veniţi cu Justin Welby». De la ei, Biserică tânără, a venit treaba asta şi ne gândim, acolo situația este foarte urâtă, dar vor pacea, împreună lucrăm pentru pace”.

Deja în octombrie din acel an părea că se poate realiza vizita, însă înrăutățirea contextului politic şi intensificarea ciocnirilor reluate în diferite zone ale țării, care au provocat ruperea „încetării focului” şi o gravă criză umanitară denunțată de mai multe ori de episcopi şi ONG şi chiar de preşedintele Salva Kiir Mayardit, au frânat brusc inițiativa. La toate acestea s-au adăugat şi unele probleme între diferitele confesiuni prezente în ţară.

Bergoglio – care Sud Sudanului şi lui Congo dedicase în noiembrie 2017 o veghe de rugăciune pentru pace – n-a pierdut totuşi ocazia pentru a reafirma voința sa de a vizita statul cel mai tânăr din lume unde anglicanismul este confesiunea religioasă majoritară, în timp ce catolicii sunt patru milioane (circa o treime din populația totală). A făcut asta, papa, la 23 martie 2018, primind în audiență Consiliul Bisericilor din Sud Sudan (SSCC), organism care reunește reprezentanţi catolici, prezbiterieni, penticostali, episcopalieni. Şi a reafirmat intenția sa şi la 16 martie 2019, primind în Vatican pe preşedintele Salva Kiir: „Sfântul Părinte a exprimat dorința ca să se constate condițiile unei posibile vizite a lui în Sud Sudan, ca semn de apropiere de populaţie şi de încurajare pentru procesul de pace”, afirma o notă difuzată de Vatican.

Chiar din acea audiență privată s-a născut ideea, fără precedent şi sugerată de arhiepiscopul Welby, de a invita în Vatican autoritățile rivale din ţară pentru o reculegere spirituală. „Toţi actorii procesului politic național” au fost convocați la Roma în aprilie pentru „a căuta ceea ce unește şi a depăși ceea ce desparte”.

Două zile în căutarea reconcilierii care s-a încheiat cu gestul epocal al papei de a se pune în genunchi în faţa liderilor din Sud Sudan semnatari în septembrie ai unui acord (Revitalised Agreement on the Resolution of Conflict in South Sudan) şi de a săruta picioarele lor pentru ca „focul războiului” să se stingă o dată pentru totdeauna pentru totdeauna în ţară.

Salva Kiir şi vicepreședinții desemnați, între care Rebecca Nyandeng De Mabior, văduvă a liderului sud sudanez John Garang, şi Riek Machar, lider al opoziției, au rămas uluiți. Şi în interviurile date în săptămânile următoare mărturiseau „binefacerile” obținute de la întâlnirea din Vatican şi de la gestul papei care a deschis o ușă care va fi imposibil să fie închisă.

Totuşi, în pofida implorării lui Francisc de „a rămâne în pace”, tratativele dintre preşedintele Salva Kiir şi fostul lider rebel Machar pentru a forma un guvern de unitate naţională au rămas până astăzi blocate. „Situația politică”, așadar, rezultă că încă este precară şi prin urmare şi cea umanitară, deja încercată dur de inundațiile uriașe care au lovit ţara şi care au făcut vulnerabili peste 490 de mii de minori, care au nevoie de asistență.

În acest cadru duminica trecută, papa Francisc a adresat din nou „un gând special iubitului popor din Sud Sudan” în timpul Angelus din piața „Sfântul Petru”: „Poporul sud-sudanez a suferit prea mult în ultimii ani – a spus el – şi aşteaptă cu mare speranţă un viitor mai bun, mai ales sfârşitul definitiv al conflictelor şi o pace durabilă. De aceea îi îndemn pe responsabili să continue, fără a înceta, angajarea în favoarea unui dialog inclusiv în căutarea consensului pentru binele națiunii. În afară de asta exprim dorința ca toată comunitatea internațională să nu neglijeze să însoțească Sud Sudan în drumul de reconciliere naţională”.

De aici promisiunea unei călătorii pentru anul viitor care, dacă vor fi respectate condițiile înțelegerii semnate la Entebbe, s-ar realiza cu mult înainte de ce s-a prevăzut.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 13 noiembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.