Categorii

Francisc: revitalizarea mănăstirilor fără ispita cifrelor

Manastiri-suroriPapa invită mănăstirile de surori contemplative „să nu se lase cuprinse de ispita cifrelor şi a eficienţei”, în constituţia apostolică Vultum Dei quaerere (Căutarea feţei lui Dumnezeu) publicată astăzi, alegând cu grijă vocaţiile, evitând să recruteze candidate din alte ţări „cu unicul scop de a salvgarda supravieţuirea mănăstirii”, întărind federaţiile (care pot să implice „schimbul de călugăriţe şi împărtăşirea bunurilor”) şi autonomia juridică (ce implică „un număr chiar minim de surori, cu condiţia ca majoritatea să nu fie de vârstă înaintată” şi prevede un „proces de însoţire pentru o revitalizare a mănăstirii, sau pentru a-i demara închiderea”).

„La cincizeci de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican, după cuvenitele consultări şi discernământ atent”, scrie Francisc în documentul cu 38 de numere semnat la 29 iunie, care abrogă norme precedente din trecut în această materie, „am considerat necesar să ofer Bisericii, cu referinţă deosebită la mănăstirile de rit latin, această Constituţie apostolică, document care să ţină cont fie de drumul intens şi rodnic parcurs de Biserica însăşi în ultimele decenii, în lumina învăţăturilor Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, fie de schimbatele condiţii socio-culturale. Acest timp a avut un progres rapid al istoriei umane: cu ea este oportun să se creeze un dialog care însă să salvgardeze valorile fundamentale pe care este întemeiată viaţa contemplativă, care, prin instanţele sale de tăcere, de ascultare, de chemare la interioritate, de stabilitate, poate şi trebuie să constituie o provocare pentru mentalitatea de astăzi”. După document, prezentat în Sala de Presă a Vaticanului de secretarul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, franciscanul monsenior José Rodriguez Carballo, va urma o Instrucţiune pe care o va da în curând acelaşi dicaster vatican despre aceleaşi teme.

Cu constituţia apostolică, Francisc invită „să se reflecteze şi să se discearnă cu privire la următoarele douăsprezece teme ale vieţii consacrate în general şi, îndeosebi, ale tradiţiei monastice: formarea, rugăciunea, Cuvântul lui Dumnezeu, Euharistia şi Reconcilierea, viaţa fraternă în comunitate, autonomia, federaţiile, claustrarea, munca, tăcerea, mijloacele de comunicare şi asceza”. Textul se încheie cu o „concluzie dispozitivă” mai operativă în 14 articole.

În privinţa formării, „dat fiind actualul context socio-cultural şi religios, mănăstirile să acorde mare atenţie discernământului vocaţional şi spiritual, fără a se lăsa cuprinse de ispita cifrelor şi a eficienţei”, scrie Papa, „să asigure o însoţire personalizată a candidatelor şi să promoveze pentru ele parcursuri formative adecvate”. În afară de asta, autonomiei juridice necesare a mănăstirilor de viaţă contemplativă (surori de claustrare, dar nu numai) „trebuie să-i corespundă o reală autonomie de viaţă, care înseamnă: un număr chiar minim de surori, cu condiţia ca majoritatea să nu fie de vârstă înaintată; necesara vitalitate în trăirea şi transmiterea carismei; reala capacitate formativă şi de conducere; demnitatea şi calitatea vieţii liturgice, fraterne şi spirituale; semnificativitatea şi inserarea în Biserica locală; posibilitatea de subzistenţă; o structură adecvată a edificiului monastic”. Când „nu subzistă condiţiile pentru o reală autonomie a unei mănăstiri”, Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică „va evalua oportunitatea de a constitui o comisie ad hoc” şi, în orice caz, „această intervenţie să aibă ca obiectiv punerea în act a unui proces de însoţire pentru o revitalizare a mănăstirii, sau pentru a-i demara închiderea”.

„Iniţial – mai stabileşte documentul, care se adresează atât mănăstirilor deja federate cât şi celor încă nefederate – toate mănăstirile vor trebui să facă parte dintr-o federaţie. Dacă din motive speciale o mănăstire nu va putea să fie federată, cu votul capitlului, să se ceară permisiune de la Sfântul Scaun, căruia îi revine să facă discernământul adecvat, pentru a permite mănăstirii să nu aparţină unei federaţii”. În acest sens va fi „garantat ajutorul în formare şi în necesităţile concrete prin schimbul de călugăriţe şi împărtăşirea bunurilor materiale”, se citeşte în text, care precizează, de altfel, că „se va favoriza asocierea, şi juridică, a mănăstirilor la Ordinul masculin corespunzător”.

În afară de asta, constituţia apostolică precizează că „deşi unele comunităţi monastice pot să aibă profituri, în acord cu dreptul propriu, oricum să nu se scutească de la datoria de a munci” şi „pentru comunităţile dedicate contemplaţiei, rodul muncii să nu aibă numai scopul de a asigura o întreţinere demnă ci şi, când este posibil, de a veni în ajutorul necesităţilor săracilor şi ale mănăstirilor nevoiaşe”. Munca, în general, „să fie făcută cu devoţiune şi fidelitate, fără a se lăsa condiţionate de mentalitatea eficientistă şi de activismul din cultura contemporană”.

Pe un plan mai specific spiritual, Papa avertizează contemplativele cu privire la unele ispite şi subliniază, îndeosebi, că „printre ispitele cele mai viclene pentru un contemplativ amintim aceea numită de părinţii din deşert «demonul de la amiază»: este ispita care ajunge în apatie, în rutină, în lipsă de motivare, în lene paralizantă. Aşa cum am scris în Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, asta duce lent la «psihologia mormântului, care puţin câte puţin îi transformă pe creştini în mumii de muzeu. Dezamăgiţi de realitate, de Biserică sau de ei înşişi, trăiesc ispita constantă de a se alipi de o tristeţe dulceagă, fără speranţă, care pune stăpânire pe inimă ca „cel mai preţios elixir al diavolului”»”. Viaţa de rugăciune şi viaţa contemplativă, recomandă el, „nu pot să fie trăite ca o concentrare asupra vouă înşivă, ci trebuie să lărgească inima pentru a îmbrăţişa întreaga omenire, îndeosebi pe aceea care suferă. Prin rugăciunea de mijlocire, voi aveţi un rol fundamental în viaţa Bisericii. Rugaţi-vă şi mijlociţi pentru atâţia fraţi şi surori care sunt închişi, migranţi, refugiaţi şi persecutaţi, pentru atâtea familii rănite, pentru persoanele fără loc de muncă, pentru săraci, pentru bolnavi, pentru victimele dependenţelor, ca să citez câteva situaţii care sunt în fiecare zi tot mai urgente”. Papa invită să se folosească mijloacele de comunicare cu „discernământ prudent” şi reafirmă valoarea tăcerii şi a ascezei. Viaţa călugărească, de asemenea, să fie „mărturie de adevărată comuniune fraternă care să manifeste cu forţă, în societatea marcată de dezbinări şi inegalităţi, că este posibil şi frumos de a trăi împreună, în pofida diferenţelor generaţionale, de formare şi, uneori, culturale. Comunităţile voastre să fie semne credibile că aceste diferenţe, departe de a constitui o piedică pentru viaţa fraternă, o îmbogăţesc”.

„Biserica are nevoie de voi!”, scrie Papa surorilor contemplative. „Nu este uşor ca această lume, cel puţin acea mare parte din ea care ascultă de logicile de putere, economice şi consumiste, să înţeleagă vocaţia voastră specială şi misiunea voastră ascunsă, şi totuşi are nevoie de ea imens. Aşa cum marinarul în larg are nevoie de far ca să-i indice ruta pentru a ajunge în port, tot aşa lumea are nevoie de voi. Fiţi faruri, pentru cei de aproape şi mai ales pentru cei de departe. Fiţi candele care însoţesc drumul bărbaţilor şi al femeilor în noaptea întunecată a timpului. Fiţi santinele de dimineaţă (cf. Is 21,11-12) care anunţă răsăritul soarelui (cf. Lc 1,78). Cu viaţa voastră transfigurată şi cu cuvinte simple, rumegate în tăcere, indicaţi-ni-l pe Acela care este cale, adevăr şi viaţă (cf. In 14,6), unicul Domn care oferă plinătate existenţei noastre şi dăruieşte viaţă din belşug (cf. In 10,10). Strigaţi-ne ca Andrei lui Simon: «L-am găsit pe Domnul» (cf. In 1,40); vestiţi, ca Maria Magdalena în dimineaţa învierii: «L-am văzut pe Domnul!» (In 20,18). Ţineţi vie profeţia existenţei voastre dăruite. Nu vă fie teamă să trăiţi bucuria vieţii evanghelice după carisma voastră”.

Monseniorul José Rodriguez Carbalo într-o conferinţă de presă a furnizat datele actualizate despre surorile contemplative din lume: astăzi sunt 44 de mii şi trăiesc în 4 mii de mănăstiri. În acest moment, a spus monseniorul spaniol, în Africa sunt 1.172 de surori cu voturi solemne, 372 cu voturi temporare, 230 de novice, în Asia 3.100, 379 şi 271, în America de Nord 3.519, 303 şi 206, în America de Sud 4.242, 443 şi 315, în Oceania 188, 16 şi 5, în Europa 22.315, 1.167 şi 628. „În toată lumea sunt 43.500, aproape 44 de mii mai mult sau mai puţin”, a spus secretarul dicasterului vatican responsabil de călugări. Este consistentă scăderea: de la anul 2000 la anul 2014 surorile cu voturi solemne au scăzut de la 48.834 la 38.773, cele cu voturi simple de la 3.819 la 2.817 şi novicele de la 2.426 la 1.758. Mănăstirile sunt „circa 4 mii în lumea întreagă”. Jumătate dintre surorile contemplative se află în Europa (850 în Spania, 523 în Italia, 257 în Franţa şi 119 în Germania). Familia cea mai amplă, „scuzaţi publicitatea”, a zâmbit cu umor franciscanul, sunt clarisele, urmate de carmelitane, cele mai puţin numeroase sunt certozinele şi baptistinele.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 22 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.