Categorii

Francisc către tinerii din Taizé: fiţi aproape de această omenire rănită şi de toţi „rebutaţii”

A deveni „aproape de această omenire rănită şi de cei care sunt rebutaţi, respinşi şi excluşi, mici şi săraci”. Este mandatul pe care papa Francisc îl încredinţează celor 15 mii de tineri care de mâine până la 1 ianuarie se vor întâlni la Madrid, în Spania, pentru a 41-a Întâlnire europeană organizată de Comunitatea ecumenică de la Taizé. Într-un mesaj semnat de secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, Francisc le cere tinerilor să accepte „provocarea ospitalităţii” şi îi invită să „deschidă uşa inimii pentru Domnului şi pentru Cuvântul său” şi să „promoveze o cultură a întâlnirii”, primindu-se „unii pe alţii respectând diferenţele”.

Reluând tema întâlnirii alese anul acesta de Taizé, „Să nu uităm ospitalitatea”, papa aminteşte recenta Adunare a Sinodului Episcopilor la Roma despre „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, pentru a reafirma încă o dată că el cu toată Biserica are încredere în ei. Îndeosebi Francisc aminteşte ceea ce este scris în mesajul 2018 pentru Ziua Mondială a Tineretului şi îi încurajează şi pe tinerii de la Taizé să nu piardă niciodată „gustul de a se bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu alţii. Creştinilor autentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtăşească spaţiile lor vitale transformându-le în spaţii de fraternitate”.

În afară de asta, Francisc îi îndeamnă pe tineri să descopere că „este posibil de trăit o ospitalitate generoasă, de învăţat să se îmbogăţească din diferenţele celorlalţi şi de a face să rodească talentele pentru a deveni constructori de punţi între Biserici, religii şi popoare”.

Asupra spiritului întâlnirilor de la Taizé, la care participă protestanţi, catolici, ortodocşi, papa cere Duhului Sfânt să-i ajute pe tineri să primească diferenţele celuilalt ca „un drum de comuniune” şi îi invită să „utilizeze talentele voastre, energia voastră şi forţele voastre pentru a îmbunătăţi lumea şi a face în aşa fel încât fiecare persoană să poată găsi locul său în sânul marii familii umane”.

„Fie ca exemplul Mariei, a cărei iubire este plină de îndrăzneală şi orientată în întregime spre dăruirea de sine – este auspiciul final al papei Bergoglio – să vă stimuleze să trăiţi concret «această caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice lucru şi de noi înşine, să iubim persoanele cu care împărtăşim viaţa zilnică»”.

Mesajul papei a fost publicat pe situl comunităţii împreună cu mesajele patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, al secretarului general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (WCC), reverendul Olav Fykse-Tveit, al secretarului general al Federaţiei Luterane Mondiale, reverendul Martin Junge, al secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi al primarului oraşului Madrid, Manuela Carmena.

Evenimentul – informează Vatican News – reprezintă o nouă etapă a „pelerinajului încrederii pe pământ” iniţiat de frère Roger la sfârşitul anilor ’70. Anul acesta cei 15 mii de tineri aşteptaţi în capitala iberică sunt primiţi de 170 de parohii şi mii de familii din Madrid.

(După Vatican Insider, 27 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.