Categorii

Francisc, 4 ani. Hummes: „Orice reformă trezeşte rezistenţe”

Unii vorbesc despre el ca despre unul dintre „marii alegători” ai Papei argentinian. El este mai modest şi nu vrea să-şi atribuie niciun merit. Cu atât mai puţin se gândea că o simplă frază rostită ca prieten ar avea un aşa impact în Jorge Mario Bergoglio. În acea zi de 13 martie 2013, cardinalul brazilian Claudio Hummes a fost primul care l-a îmbrăţişat pe Papa tocmai ales şi i-a şoptit la ureche: „Să nu uiţi de săraci!”. Puţine cuvinte care totuşi l-au lovit pe Pontif până acolo încât să aleagă numele Sărăcuţului din Assisi, Francisc.

Hummes, franciscan, fost arhiepiscop de São Paulo şi prefect emerit al Congregaţiei pentru Cler, într-un interviu dat la Vatican Insider trasează un bilanţ al celor patru ani de pontificat al lui Bergoglio, în timpul cărora Biserica a trăit şi trăieşte o „puternică zguduire” în pofida unor rezistenţe. Care, totuşi, conform cardinalului, sunt „normale” pentru că „orice reformă trezeşte rezistenţe”.

Ce bilanţ al acestor patru ani aţi face?

Excelent. Este vorba despre un pontificat extraordinar. Papa Francisc a determinat Biserica să se deschidă, să iasă, mai ales spre periferie şi spre săraci, cerând să fim solidari cu el şi să-l însoţim. Face asta mereu cu mare angajare. Probabil că aceasta este trăsătura cea mai evidentă a acestor patru ani. Precum şi chestiunea păcii, o altă provocare concretă. Papa se află mereu acolo unde există conflicte, se află acolo, merge personal sau convoacă puterile publice şi autorităţile implicate pentru a le incita să demareze procese de pace, de dialog, de deschidere.

Ce v-a impresionat mai mult din pontificatul lui Jorge Mario Bergoglio?

Îmi amintesc că la puţin timp după alegerea sa, când exista temerea ameninţării unei intervenţii militare în Siria din partea Statelor Unite, Sfântul Părinte a convocat o Veghe pentru pace. A rămas circa şase ore în rugăciune, cu oamenii, în piaţa „Sfântul Petru”. La sfârşit n-a fost niciun război. Înseamnă că şi Barack Obama a înţeles… Rugăciunea către Dumnezeu are o forţă enormă şi a mişcat şi inima fostului preşedinte al Statelor Unite care a reflectat îndelung asupra gestului Papei înainte de a mişca armata. Apoi Papa i-a convocat în Vatican pe preşedinţii Israelului şi Palestinei ca să se roage pentru pace. Şi au venit! A fost şi în Cuba pentru a construi o punte cu SUA, a desfăşurat o mare muncă pentru pace. S-a interesat şi de creaţie, de crizele climatice, ecologice cu enciclica Laudato si’. Şi aceasta este o activitate foarte puternică ce face referinţă la alegerea numelui: Francisc, sfântul săracilor, al păcii şi al creaţiei, aşa cum a explicat jurnaliştilor imediat după ce a fost ales. Iată, aceste trei teme – săracii, pacea, creaţia – sunt cele fundamentale ale slujirii sale.

După părea dumneavoastră, care a fost impactul Papei argentinian înăuntrul Bisericii?

Chestiunea milostivirii a zdruncinat Biserica, a încurajat-o să parieze mai puţin pe lege şi mai mult pe iubire, mai puţin pe structuri şi mai mult pe viaţă, pentru a face binele, a fi aproape de oameni, a-i consola. Pentru că numai milostivirea mântuieşte şi nu legea, să ne amintim de asta. Este un climat nou pentru Biserică, în sensul că ne întoarcem profund la Evanghelie. Şi în sensul că se face un pelerinaj în istorie pentru a include persoanele şi a nu exclude pe nimeni.

Şi dialogul a reprezentat un capitol important în misiunea Papei…

Unul dintre lucrurile mai importante pentru Papa Francisc este să meargă cu toţi: ca prieteni şi ca fraţi, nu ca adversari, respectând fiecare propriile diferenţe, dar unindu-se acolo unde este posibil să se unească, mereu în favoarea binelui, a mântuirii omenirii. Asta înseamnă a lumina istoria: Papa vrea să dialogheze cu celelalte religii, cu celelalte Biserici creştine, cu toate persoanele de bunăvoinţă.

La 13 martie 2013, când Bergoglio a fost ales Papă, dumneavoastră aţi fost primul cardinal care l-a îmbrăţişat rostind vestita frază: „Nu uita de săraci!”. De ce aţi spus asta?

Nu pregătisem nimic, în momentul în care l-am îmbrăţişat mi-a venit în minte această frază în mod spontan: „Nu uita de săraci!”. Era în inima mea, dar nu pusesem în practică asta. Cu atât mai puţin puteam să-mi imaginez că putea să aibă acest efect aşa de mare în noul Papă, în gândirea sa. El însuşi mi-a spus că a ales numele de Francisc pentru asta… Evident că Duhul Sfânt a fost cel care a vorbit prin intermediul gurii mele.

În afară de lucrurile pozitive prezentate, au reieşit în aceşti patru ani unele rezistenţe. Era previzibil că vor exista critici aşa de puternice la adresa acestei reforme a Bisericii?

Toate reformele trezesc rezistenţe. Există persoane care stau comode, cărora le este frică să piardă ceva, sau probabil a căror viziune este diferită. Însă diversitatea în Biserică nu este un rău, pentru că ea însăşi este o unitate în diversitate: de culturi, de gândiri, de forme de a înţelege viaţa. Răul este când diversităţile devin diviziuni, contrapoziţii, conflicte. Acest lucru nu se poate accepta, diviziunea distruge Biserica!

Aceste rezistenţe, pentru dumneavoastră, sunt un fenomen temporal sau au rădăcini mai profunde?

Eu sunt foarte optimist. Cred că toate acestea sunt parte a drumului: mergem, mergem înainte, şi Papa face asta cu mare seninătate. Toţi avem nevoie de sprijin pentru a merge. La sfârşit Dumnezeu, cu harul său, ne luminează. Şi reformele prin rădăcini.

Oare Papa nu este înţeles până în profunzime de criticii săi? De exemplu, exortaţia Amoris laetitia, după părerea dumneavoastră, a fost înţeleasă greşit?

N-aş vrea să intru mult în privinţa chestiunii, este deja frenetic contextul. Eu sprijin pe deplin exortaţia apostolică. Nu se poate uita că au fost făcute două Sinoade pentru a da valoare învăţăturii Papei.

Cum este văzut Papa din sudul lumii?

Provenienţa sa latinoamericană şi nu din zona europeană este cu siguranţă o bogăţie. Biserica a ieşit dintr-un cerc istoric. De fapt, timp de secole Biserica s-a „înculturat” în Europa şi această înculturare a fost un mare succes. Acum, faptul că Papa nu face parte din acest „cerc” dă Bisericii o respiraţie mai amplă şi o nouă universalitate. Nu că înainte nu era universală, dar acum este mai bogată, mai multiformă. Biserica nu poate înceta să se încultureze în alte popoare. Faptul că Papa vine „din afară” dă Bisericii noi deschideri, noi posibilităţi.

De Andrés Beltramo Álvarez

(După Vatican Insider, 13 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.