Categorii

Familia unui papă sfânt

În „slujirea sa adusă poporului lui Dumnezeu, sfântul Ioan Paul al II-lea a fost papa familiei”. Cuvintele papei Francisc în timpul canonizării lui Karol Wojtyła şi Angelo Roncalli, la 27 aprilie în urmă cu 6 ani, au astăzi o semnificaţie deosebită în timp ce ne apropiem de centenarul naşterii sfântului papă polonez. De fapt, a celebra începutul vieţii sale pământeşti ne duce în mod natural să vrem să „întâlnim” familia sa, să încercăm să descoperim care a fost „secretul” părinţilor săi, pentru care săptămâna trecută în Polonia a fost demarată faza diecezană a cauzei de beatificare. Chiar şi numai citind datele biografice esenţiale ale mamei Emilia şi ale tatălui Karol, de la care a luat numele, se înţelege cât de mult a influenţat profund mărturia lor în personalitatea viitorului pontif. Ba chiar se poate afirma, fără îndoială, că unii pilaştri ai slujirii sacerdotale şi apoi pastorale a arhiepiscopului de Cracovia mai înainte şi după aceea a episcopului de Roma au fost stabiliţi deja în primii ani ai existenţei sale la Wadowice, mic centru în sudul extrem al Poloniei, unde s-a născut la 18 mai 1920.

„Pe mormântul tău alb răsar florile albe ale vieţii. Oh, câţi ani au dispărut deja fără tine, câţi ani?”. Aceste cuvinte sfâşietoare dedicate mamei, într-o poezie scrisă la Cracovia în primăvara anului 1939, subliniază drama pe care a reprezentat-o pentru tânărul Karol Wojtyła moartea mamei, petrecută atunci când viitorul sfânt avea numai 9 ani. Emilia, cu sănătate foarte şubredă, a dus la capăt sarcina printre mii de dificultăţi, cu toate că medicii au descurajat-o s-o ducă înainte. Fizicul său a ieşit din asta puternic compromis, aşa încât cei 9 ani care au urmat naşterii au fost presăraţi de internări continue în spital şi o slăbire constantă a forţelor până la moarte.

Apărarea pasionată a vieţii umane, în special în condiţii de fragilitate – una din trăsăturile distinctive ale slujirii petrine a lui Wojtyła – găsea aşadar o limfă inepuizabilă în iubirea maternă. Este natural să credem că figura, deosebit de îndrăgită de el, a lui Gianna Berretta Molla, pe care a beatificat-o în 1995 şi apoi a canonizat-o în 2004, îi amintea exemplul mamei care, pentru a apăra viaţa copilului său, şi-a jertfit viaţa sa. În mod semnificativ, cetăţenii din Wadowice au dedicat lui Emilia Kaczorowska Wojtyła o operă în favoarea femeilor care, în pofida dificultăţilor, păstrează rodul maternităţii lor: Casa Mamei Singure. „Sunt recunoscător – a afirmat Ioan Paul al II-lea, în vizita sa în ţara sa natală din iunie 1999 – pentru acest mare dar al iubirii voastre faţă de om şi al grijii voastre faţă de viaţă”. „Recunoştinţa mea – a continuat el – este cu atât mai mare pentru că această Casă poartă numele mamei mele Emilia. Cred că aceea care m-a adus pe lume şi a înconjurat cu iubire copilăria mea, va avea grijă şi de această operă”.

La trei ani după moartea prematură a mamei, un alt doliu zdruncină familia Wojtyła: moartea tragică, la numai 26 de ani, a lui Edmund, iubitul frate mai mare pe care Karol îl privea cu admiraţie. O figură excepţională care a fost amintită în această perioadă marcată de eroismul atâtor medici şi asistenţi medicali care şi-au pus viaţa în pericol pentru a-i îngriji pe bolnavii de coronavirus. De fapt, medic promiţător, care lucra la Cracovia, Edmund şi-a pierdut viaţa în 1932 pentru că s-a îngrijit de o tânără bolnavă de scarlatină, boală pentru care în acea epocă nu exista un vaccin. Tânărul medic ştia cu ce se poate confrunta, însă asemenea bunului samaritean nu a făcut calcule pentru sine, ci s-a străduit numai să-l ajute pe aproapele nevoiaş. Moartea sa, aşa cum a povestit mulţi ani mai târziu, a fost pentru viitorul papă un şoc datorită circumstanţelor dramatice în care a avut loc precum şi pentru că ajunsese la o vârstă mai matură faţă de vârsta pe care o avea când i-a murit mama. A rămas imprimat pentru totdeauna în amintirea lui Karol Wojtyła exemplul acelui „martir al datoriei” care a fost fratele său. Edmund a fost cel care l-a încurajat în studii, care l-a încurajat să joace fotbal şi mai ales care l-a păzit, împreună cu tata, după moartea mamei.

La numai 12 ani, Karol se află aşadar singur cu tatăl său, un militar de carieră din armata poloneză. Un om bun şi riguros, cu o credinţă neclintită în pofida atâtor tragedii personale trăite, care „l-a însoţit” pe unicul său fiu rămas la vârsta adultă, la consolidarea personalităţii învăţându-l, înainte de toate prin conduita vieţii, câteva principii precum onestitatea, patriotismul, iubirea faţă de Fecioara Maria care vor deveni aproape un secol ADN-ul lui Karol Wojtyła. Înduioşează portretul tatălui său pe care, devenit de acum episcop de Roma, îl va face într-o conversaţie cu prietenul jurnalist André Frossard. „Tatăl meu – destăinuieşte Ioan Paul al II-lea – a fost admirabil şi aproape toate amintirile mele din copilărie şi din adolescenţă se referă la el”. Papa subliniază apoi că multele suferinţe trăite în loc să-l închidă în el însuşi au deschis în el „profunzimi spirituale imense”. „Durerea sa – este amintirea viitorului sfânt – devenea rugăciune. Simplul fapt de a-l vedea îngenunchind a avut o influenţă decisivă asupra anilor mei tineri”. O influenţă şi asupra vocaţiei sale sacerdotale. În cartea autobiografică Dar şi mister, publicată în mod semnificativ la a cincizecea aniversare a preoţiei sale, aminteşte că „nu se vorbea cu tatăl despre vocaţie la preoţie, însă exemplul său a fost pentru mine într-un fel primul seminar, un soi de seminar familial”. Şi în cartea-interviu A trece pragul speranţei relatează că tatăl său i-a dăruit o carte în care era rugăciunea la Duhul Sfânt. „Mi-a spus s-o recit zilnic – îi destăinuieşte lui Vittorio Messori – aşa încât din acea zi, încerc să fac. Atunci am înţeles pentru prima dată ce înseamnă cuvintele lui Cristos spuse samaritenei despre adevăraţii adoratori ai lui Dumnezeu, adică despre cei care-l adoră în duh şi adevăr”.

Anii maturităţii sunt decisivi prin încredinţarea sa totală Domnului şi Mamei. Karol şi tatăl său trăiesc de acum la Cracovia, unde tânărul studiază la universitate, când intră cu năvală ocupaţia nazistă. Suferinţele familiei sale se împletesc şi se contopesc cu acelea ale patriei poloneze devenind una. La 21 de ani, pontiful îl pierde şi pe tatăl, mort într-o noapte rece de iarnă, la 18 februarie 1941, probabil ziua cea mai dureroasă din viaţa sa. Karol Wojtyła este singur pe lume. Şi totuşi tocmai graţie iubirii, exemplului, învăţăturii acelor „sfinţi de la uşa de alături”, cum ar spune papa Francisc, care au fost părinţii săi şi fratele său ştie că există o speranţă pe care nicio boală şi nici măcar moartea nu o poate înfrânge. În drumul lung al existenţei sale, în peregrinarea sa prin lume vestind evanghelia, Karol Wojtyła a avut mereu cu el familia sa. Ca mama sa, a apărat viaţa cu curaj. Ca fratele său, s-a dedicat pentru alţii până la sfârşit. Ca tatălui său, nu i-a fost frică, pentru că a deschis, ba chiar a deschis larg porţile pentru Cristos.

(După L’Osservatore Romano, 15 mai 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.