Categorii

Exortaţia Amoris laetitia pregăteşte sinodul. Interviu cu cardinalul Lorenzo Baldisseri

sinod-tineriExistă un ideal trait d’union între recentul sinod despre familie şi următorul dedicat tinerilor. Asta explică Eminenţa Sa cardinalul Lorenzo Baldisseri în ajunul prezentării documentului pregătitor al adunării sinodale care se va desfăşura în octombrie 2018 despre tema: „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”. În acest interviu acordat ziarului L’Osservatore Romano cardinalul trasează un prim bilanţ al aplicării exortaţiei Amoris laetitia, subliniind că documentul a avut consens foarte larg şi evidenţiind continuitatea cu sinodul despre tineri, cuprinsă în trei cuvinte cheie: bucurie, discernământ, însoţire.

Ce bilanţ se poate face în aplicarea exortaţiei Amoris laetitia la aproape un an de la promulgarea sa?

Acest Secretariat general, la 12 mai, chiar la o lună după publicarea exortaţiei Amoris laetitia, a trimis conferinţelor episcopale din toată lumea şi chiar fiecărui episcop o scrisoare pentru a cere informaţii referitoare la modul în care era receptată exortaţia apostolică post-sinodală în diferitele ţări şi în acelaşi timp pentru a cunoaşte iniţiativele întreprinse pentru aplicarea sa. Au venit deja numeroase răspunsuri şi continuă să mai vină. Din informaţiile primite pot să afirm în primul rând că Amoris laetitia a trezit interes imens în comunitatea eclezială şi în lumea întreagă, cu o primire foarte pozitivă şi un consens foarte larg, un adevărat dar oferit Bisericii şi omenirii. Aplicarea se realizează la diferite niveluri. Publicarea documentului, cum se ştie, a avut loc în aprilie anul trecut şi s-a putut constata încă din acel moment cum s-au organizat întâlniri, simpozioane, seminarii pentru studiul şi pentru aprofundarea sa în toată lumea. Eu însumi am fost invitat să particip la multe din aceste iniţiative, atât în Italia cât şi în alte ţări. Am ţinut conferinţe, întâlniri de prezentare a documentului, rapoarte cu privire la desfăşurarea sinodului şi la raportul său cu Amoris laetitia. Deci pot spune că sunt desigur un martor direct al atenţiei şi al angajării cu care episcopii privesc la exortaţia apostolică, centrând pastoraţia pe valorile familiei şi îngrijindu-se să întrupeze în cel mai bun mod posibil indicaţiile, sugestiile, propunerile care sunt conţinute în ea.

În concret, cum s-au mişcat episcopatele?

Mulţi episcopi au întâlnit propria preoţime pentru a reflecta în profunzime argumentele şi tematicile care se găsesc în cuvintele Papei Francisc. Diferite episcopate au dat indicaţii concrete cu privire la modalităţile de aplicare a ceea ce propune textul, îndeosebi a ceea ce este spus în capitolul al şaselea, cu privire la perspectivele pastorale, şi în capitolul al optulea, care se referă la însoţirea, discernământul şi integrarea persoanelor care trăiesc în situaţii de fragilitate. Sunt implicate în această muncă pastorală familii, perechi de soţi, tineri, asociaţii, mişcări. Se întâlneşte o amplă producţie de materiale ajutătoare şi material informativ de orice tip pentru a facilita înţelegerea şi răspândirea documentului.

Aşadar, pastoraţia familială din dieceze a reuşit să recepteze spiritul Sinodului despre familie?

Pot spune că în multe dieceze receptarea exortaţiei Amoris laetitia, în care se reflectă spiritul Sinodului, este pozitivă şi propunătoare şi se întâlnesc deja binefacerile. Devine un instrument formidabil de reînnoire pastorală, aşa cum pe de altă parte era în dorinţa părinţilor sinodali şi a Papei. Efectiv se captează sensul profund al documentului, care vrea să fie în continuitate o reînnoire a pastoraţiei familiale. De fapt, un mare număr de preoţi şi de lucrători pastorali se simt solicitaţi de invitaţia Papei Francisc la o reflecţie realistă şi creativă din punct de vedere pastoral al conţinuturilor documentului.

Cum au fost implicate familiile?

Ţinând cont mai ales de ceea ce se afirmă în capitolele al patrulea şi al cincilea cu privire la iubirea în căsătorie şi în capitolul al şaptelea cu privire la educaţia copiilor, s-a început să se gândească şi să se programeze itinerarii de formare pentru pregătirea la căsătorie care merg dincolo de întâlnirile „oficiale” prevăzute pentru perechile care decid să se căsătorească; au fost propuse întâlniri de însoţire pentru perechile tinere; s-au angajat pentru a implica tot mai multe perechi experte în misiunea de a se apropia şi a însoţi alte perechi care experimentează momente de criză în relaţia lor. În unele parohii s-au născut grupuri în care întregi familii se întâlnesc periodic pentru a se ruga împreună, pentru a-şi povesti propriile experienţe, pentru a împărtăşi multele momente pe care le experimentează în viaţa zilnică, pentru a se confrunta cu privire la dificultăţile pe care le trăiesc ca să se ajute reciproc şi să caute împreună piste de soluţie la probleme. Desigur, suntem numai la începuturi. Domeniul posibilităţilor cu privire la acţiunea pastorală este foarte vastă şi cele nouă luni trecute de la publicarea exortaţiei apostolice sunt un timp prea scurt pentru a găsi şi a realiza toate potenţialităţile conţinute în ea. Dar în toţi există percepţia că este necesară o angajare diferită şi reînnoită pentru a susţine familia în cotidianitatea sa; o angajare formată din primire, apropiere, însoţire, împărtăşirea evenimentelor frumoase şi a trudelor. Acestea sunt indicaţii eficace referitoare la modalităţile în care să se trăiască bucuria iubirii.

Ce se poate răspunde celui care solicită clarificări ulterioare despre indicaţiile pastorale din exortaţia apostolică?

Au fost deja furnizate diferite răspunsuri. S-au exprimat şi persoane competente prin rolul lor şi autoritatea lor. Este vorba înainte de toate de a continua cu scopul de a întări familia şi de a asigura stabilitatea căsătoriei şi seninătatea vieţii familiale. În afară de asta este important să se prezinte frumuseţea căsătoriei creştine şi celui care nu trăieşte o unire sacramentală. Acolo unde ne aflăm în prezenţa persoanelor care vin dintr-o unire precedentă eşuată, trebuie ştiut să se distingă situaţiile, responsabilităţile şi atitudinile pe care ele le asumă cu scopul de a continua treptat la o integrare mai mare în comunitatea eclezială. În această privinţă este indispensabil un discernământ atent şi corespunzător pentru fiecare persoană, fiind capabili să integreze în mod adecvat raportul dintre normă şi conştiinţă. Nu cred că este nevoie să se adauge altceva, decât să se reafirme că toate răspunsurile care se cer sunt deja conţinute în textul aceleiaşi exortaţii apostolice.

Există o continuitate între exortaţia apostolică Amoris laetitia şi următorul sinod dedicat tinerilor?

Amoris laetitia a indicat frumuseţea şi forţa familiei, capacitatea sa de răspuns la aşteptările prezente în inima omului, importanţa rolului său în societate. Unul dintre scopurile principale ale următorului sinod este acela de a-i ajuta pe tineri să înveţe să discearnă în ce mod concret poate avea loc realizarea deplină a vieţii lor, pentru ca să se poată bucura de bucuria iubirii. Cea mai mare parte a tinerilor se orientează spre alegerea de a constitui o familie. Pentru ca alegerea lor să răspundă cât mai mult posibil la vocaţia lor este important ca să aibă instrumente potrivite pentru a se cunoaşte pe ei înşişi şi pentru a se orienta în mod oportun în alegerea partenerului şi în înţelegerea elementelor esenţiale care vor permite viitoarei lor familii să aibă baze solide. Fără a voi să anticipez nici să limitez bogăţia care va rezulta din drumul sinodal, cred că se poate sintetiza continuitatea dintre Amoris laetitia şi următorul sinod prin trei cuvinte pe care le găsim în exortaţia apostolică: bucurie, discernământ, însoţire.

Răspunde la una dintre semnalările evidenţiate în sinodul despre familie alegerea de a aprofunda raportul dintre tineri şi alegeri vocaţionale?

Există în mod evident o corelaţie între tineri, alegeri vocaţionale şi familie. Când se vorbeşte despre familie nu se poate să nu se ţină cont de momentul său constitutiv şi apoi de vârsta tinereţii, care este aceea în care fiecare formulează un proiect propriu şi se orientează spre alegerea stării de viaţă. Relatio finalis a adunării sinodale din 2015 amintea că „dorinţa de familie rămâne vie în tinerele generaţii”. Desigur, vocaţia la căsătorie nu este singura manieră de a realiza în mod bucuros şi autentic propria viaţă, dar rămâne adevărat că „mulţi tineri continuă să vadă căsătoria ca marele loc al vieţii lor şi proiectul unei familii proprii ca realizarea aspiraţiilor lor”. Amoris laetitia vorbeşte mult despre această corelaţie şi chiar cred că următorul sinod va face din asta obiect de reflecţie.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 12 ianuarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.