Categorii

Eveniment ecumenic, Malmö Arena, Malmö, luni, 31 octombrie 2016

papa-suedia-moment-ecumenicIubiţi fraţi şi surori,

Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru această comemorare comună a celor 500 de ani ai Reformei, pe care o trăim cu spirit reînnoit şi având conştiinţa că unitatea dintre creştini este o prioritate, pentru ca să recunoaştem că între noi este mult mai mult ceea ce ne uneşte decât ceea ce ne desparte. Drumul întreprins pentru a ajunge la asta este deja un mare dar pe care Dumnezeu ni-l oferă şi, graţie ajutorului său, suntem reuniţi astăzi aici, luterani şi catolici, în spirit de comuniune, pentru a îndrepta privirea noastră spre unicul Domn, Isus Cristos.

Dialogul dintre noi a permis să aprofundăm înţelegerea reciprocă, să generăm încredere reciprocă şi să confirmăm dorinţa de a merge spre comuniunea deplină. Unul dintre roadele produse de acest dialog este colaborarea dintre diferite organizaţii din Federaţia Luterană Mondială şi din Biserica catolică. Graţie acestui nou climat de înţelegere, astăzi Caritas Internationalis şi Lutheran World Federation World Service vor semna o declaraţie comună de acorduri, cu scopul de a dezvolta şi a consolida o cultură de colaborare pentru promovarea demnităţii umane şi a dreptăţii sociale. Salut cordial pe membrii din ambele organizaţii care, într-o lume fragmentată de războaie şi conflicte, au fost şi sunt un exemplu luminos de dăruire şi slujire faţă de aproapele. Îi îndemn să continue pe drumul cooperării.

Am ascultat cu atenţie mărturiile: cum, în mijlocul atâtor provocări, zi după zi, pun la dispoziţie viaţa pentru a construi o lume care să corespundă tot mai mult planurilor lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Pranita s-a referit la creaţie. Desigur, toată creaţia este o manifestare a iubirii imense a lui Dumnezeu faţă de noi; pentru aceasta, şi prin darurile naturii noi putem să-l contemplăm pe Dumnezeu. Împărtăşesc consternarea ta faţă de abuzurile care dăunează planetei, casa noastră comună, şi care produc consecinţe grave şi asupra climei. Aşa cum ai amintit bine, impactele majore cad adesea asupra persoanelor mai vulnerabile şi cu mai puţine resurse, care sunt constrânse să emigreze pentru a se salva de efectele schimbărilor climatice. Aşa cum spune în ţara noastră, în ţara mea: „La sfârşit, marea sărbătoare ajung să o plătească săracii”. Toţi suntem responsabili de salvgardarea creaţiei, în mod deosebit noi creştinii. Stilul nostru de viaţă, comportamentele noastre trebuie să fie coerente cu credinţa noastră. Suntem chemaţi să cultivăm o armonie cu noi înşine şi cu alţii, dar şi cu Dumnezeu şi cu lucrarea mâinilor noastre. Pranita, eu te încurajez să continui în angajarea ta în favoarea casei noastre comune. Mulţumesc!

Monseniorul Héctor Fabio ne-a informat cu privire la lucrarea comună pe care catolicii şi luteranii o desfăşoară în Columbia. Este o veste bună să ştim că creştinii se unesc pentru a da viaţă la procese comunitare şi sociale de interes comun. Vă cer o rugăciune specială pentru acea ţară minunată pentru ca, având colaborarea tuturor, să se poată ajunge în sfârşit la pace, atât de dorită şi necesară pentru o convieţuire umană demnă. Şi pentru că inima creştină, dacă priveşte la Isus, nu cunoaşte limite, ca să fie o rugăciune să meargă mai în profunzime şi care să cuprindă toate ţările în care se prelungesc grave situaţii de conflict.

Marguerite a atras atenţia noastră asupra muncii în favoarea copiilor victime ale atâtor atrocităţi şi asupra angajării pentru pace. Este ceva admirabil şi, în acelaşi timp, un apel de a lua în serios nenumărate situaţii de vulnerabilitate îndurate de atâtea persoane lipsite de apărare, cele care nu au glas. Ceea ce tu consideri ca o misiune a fost o sămânţă, o sămânţă care a produs roade îmbelşugate şi astăzi, graţie acestei seminţe, mii de copii pot să studieze, să crească şi să recupereze sănătatea. Ai pariat pe viitor! Mulţumesc. Şi îţi mulţumesc pentru faptul că acum, şi în exil, continui să comunici un mesaj de pace. Ai spus că toţi cei care te cunosc cred că ceea ce faci tu este o nebunie. Desigur, este nebunia iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Ce-ar fi ca această nebunie să se poată propaga, luminată de credinţa şi de încrederea în Providenţă! Mergi înainte, şi fie ca acel glas de speranţă, pe care l-ai ascultat la începutul aventurii tale şi al pariului tău, să continue să stimuleze inima ta şi inima multor tineri.

Rose, cea mai tânără, a oferit o mărturie cu adevărat emoţionantă. A ştiut să scoată profit din talentul pe care Dumnezeu i l-a dat prin sport. În loc să irosească forţele sale în situaţii potrivnice, le-a folosit într-o viaţă rodnică. În timp ce ascultam povestea ta, îmi venea în minte viaţa atâtor tineri care au nevoie de mărturii ca a ta. Mi-ar plăcea să amintesc că toţi pot să descopere condiţia minunată de a fi copii ai lui Dumnezeu şi privilegiul de a fi îndrăgiţi şi iubiţi de El. Rose, îţi mulţumesc din inimă pentru eforturile tale şi pentru sacrificiile pentru a încuraja alte tinere să se întoarcă la şcoală, precum şi pentru rugăciunile pe care le reciţi în fiecare zi pentru pacea în tânărul stat Sudanul de Sud, care are atâta nevoie de ea.

Şi după ce am ascultat aceste mărturii puternice, care ne fac să ne gândim la viaţa noastră şi la modul în care răspundem la situaţiile de necesitate care se găsesc lângă noi, doresc să mulţumesc tuturor guvernelor care îi asistă pe refugiaţi, tuturor guvernelor care-i asistă pe evacuaţi şi pe cei care cer azil, pentru că fiecare acţiune în favoarea acestor persoane care au nevoie de protecţie reprezintă un mare gest de solidaritate şi de recunoaştere a demnităţii lor. Pentru noi creştinii este o prioritate să mergem în întâmpinarea celor rebutaţi – pentru că sunt rebutaţi de patria lor –, a celor marginalizaţi din lumea noastră şi să facem tangibilă duioşia şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care nu rebutează pe nimeni, ci îi primeşte pe toţi. Nouă creştinilor ni se cere astăzi să fim protagonişti ai revoluţiei duioşiei.

Peste puţin timp vom asculta mărturia episcopului Antoine, care trăieşte la Alep, oraş extenuat de război, unde sunt dispreţuite şi călcate chiar şi drepturile cele mai fundamentale. Ştirile ne prezintă zilnic suferinţa inimaginabilă cauzată de conflictul sirian, de conflictul din iubita Sirie, care durează de acum de peste cinci ani. În mijlocul unei aşa devastări, este într-adevăr eroic că rămân acolo bărbaţi şi femei pentru a acorda asistenţă materială şi spirituală celui care este în necesitate. Este admirabil şi că tu, dragă frate Antoine, continui să lucrezi în mijlocul atâtor pericole pentru a ne relata situaţia dramatică a sirienilor. Fiecare dintre ei este în inima noastră şi în rugăciunea noastră. Implorăm harul convertirii inimilor celor care deţin responsabilitatea destinelor lumii, ale acelei regiuni şi ale tuturor celor care intervin în ea.

Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne lăsăm dărâmaţi de adversităţi. Aceste istorii, aceste mărturii să ne motiveze şi să ne ofere nou impuls pentru a lucra tot mai uniţi. Când ne întoarcem la casele noastre, să ducem cu noi angajarea de a face în fiecare zi un gest de pace şi de reconciliere, pentru a fi martori curajoşi şi fideli ai speranţei creştine. Şi aşa cum ştim, speranţa nu dezamăgeşte! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.