Categorii

Este loc în mass-media pentru misiune?

Valoarea misiunii şi a mass-media care o comunică, aşa cum ar fi AsiaNews, se află în elanul său profetic, capabil să perceapă şi să ajute dezvoltarea şi destinul popoarelor. Dar totul se naște din pasiunea şi din dorința ca popoarele să cunoască iubirea lui Isus Cristos. Cu ocazia Zilei Misionare Mondiale 2019, care se celebrează la 20 octombrie, publicăm acest editorial al directorului agenției AsiaNews. Articolul a fost publicat de „Rogate Ergo”, octombrie 2019.

Întrebarea care mi-a fost pusă – este loc în mass-media pentru misiune? – poate să fie interpretată în două moduri. Primul: cât spațiu dau mass-media (laice şi ecleziale) misiunii? Al doilea: merită de dat spațiu misiunii în mass-media?

Să începem să reflectăm asupra primului mod: cât spațiu dau mass-media (laice şi ecleziale) misiunii? În general aş spune: puţin. În explozia şi pulverizarea informației care au urmat după internet, blog, twitter, instagram, Facebook, etc… există aşa de multe știri încât orice fapt riscă în mod inevitabil să se înece în fluxul mediatic. În plus, odinioară misionarii care mergeau în străinătate, care lăsau să le crească o barbă lungă, semn de înţelepciune (pentru orientali) şi de aventurism viril (pentru occidentali), erau printre puținii care călătoreau în alte continente. Apoi ei duceau obiecte, relatau moduri de a face, de a mânca, de a se îmbrăca ce trezeau curiozitatea exotismului.

Dar acum, călătorii – cu barbă şi fără barbă – spre continente, culturi diferite, situaţii la limita supraviețuirii şi a suportării sunt mult mai obișnuite. Şi apelul mediatic al acestui exotism este exploatat: internetul este plin de documentare, reportaje, albume de fotografii, făcute de unul sau de altul, de un grup sau de altul. Uneori aceste lucrări constituie un bun material etnografic, alteori nu depășesc nivelul curiozității (chiar un pic stricate şi rasiste).

Este adevărat că de cele mai multe ori, aceste călătorii şi reportaje au la bază inspirația sau informația furnizate de un misionar (sau o misionară), care au fost puncte de referință, studiați şi întâlniți, de la care s-a luat atenţie şi capacitate de dialog între culturi. Însă puțini – poate că niciunul – se întreabă despre motivul pentru care acel misionar se află în zona aceea greu accesibilă şi nu numai pentru o călătorie, ci pentru o viaţă întreagă.

Există şi mass-media care lipesc de misionari un „motiv” străin, sau care cu greu se potrivește cu motivul originar (vestirea lui Isus Cristos): sunt acei misionari care sunt prezentați sau citați pentru a da ajutor tezei ziarului sau a blogului. În lumea noastră italiană, divizată între suveranişti şi globalizanți, se încearcă să se arate – mai ales cu privire la tema migranţilor – inevitabilitatea ciocnirii sau a întâlnirii cu celelalte culturi şi religii. În acest mod, suveraniştii riscă să folosească persecuțiile pe care le îndură misionarii şi creştinii de la islamul fundamentalist ca o „dovadă” că nu trebuie conviețuit cu islamul şi că migranţii trebuie refuzați, uitând că există misionari şi credincioşi care leagă raporturi de prietenie cu persoane şi grupuri musulmane. Mai mult sau mai puţin în acelaşi mod, globalizanții vorbesc despre prietenia şi despre primirea cu alte popoare, citându-i încă o dată pe misionari, uitând (sau ascunzând) problemele, trudele dialogului cultural, necesitatea de integrare, etc. În acest sens, misionarii, e adevărat, sunt citați şi prezenți în mass-media, însă exploatați ca justificare pentru o ideologie, pentru un partitism orb, care nu vede toată realitatea care este făcută din fraternitate, dar şi din probleme de rezolvat şi nu de ascuns sau de refuzat.

De această tentativă de a manipula şi a exploata, reducând mărturia într-un clișeu nu scapă nici mass-media ecleziale. De când papa Francisc a spus că lui îi place o „Biserică în ieșire” în „periferiile existențiale şi geografice”, se vorbește adesea numai de misionari „de stradă”, de angajare faţă de triburi pe cale de dispariție, de campioni în colectarea de gunoaie diferențiate… Dar şi aici se tace în privința „motivului” pentru care un misionar îşi dă viaţa, un motiv mai mare şi mai infinit al unui respect generos faţă de ecologie.

Eu cred că aceste reducții şi instrumentalizări în mass-media laice şi ecleziale au loc pentru că în Biserică, în corpul celor care cred, scade şi devine superficial simțul misiunii, redusă la lucruri de făcut, la pauperisme, la poziții ideologice. În Mesajul pentru Ziua Misionară Mondială din octombrie 2019, papa Francisc a spus cu claritate că misiunea este o „viaţă divină, nu este un produs de vândut – noi nu facem prozelitism – ci o bogăţie de dăruit, de comunicat, de vestit”. Așadar, s-a pierdut greutatea „catolică” (totală şi universală) a orizontului misiunii („până la marginile pământului”). Asta înseamnă că s-a pierdut şi măreția darului primit de la Isus, care este redus deci la câteva mici reguli morale, la tresăltări de protocol, la vreo mică operă caritativă care numai de departe îşi aminteşte de Cristos. Așadar, din mass-media nu sunt eventual absenți misionarii, ci este absent Isus Cristos, nu numai ca un citat sau model, ci izvor al vieţii şi al acțiunii.

Pentru un misionar, dialogul cu culturile şi cu religiile popoarelor, ajutorul caritativ, denunțarea sunt numai o parte foarte mică şi zilnică a unei misiuni care este de a face în aşa fel încât popoarele să cunoască iubirea lui Isus Cristos şi puterea sa capabilă să elibereze de semnele morții care sălășluiesc în toate culturile şi situațiile.

Trăită în acest mod, misiunea şi comunicarea sa în mass-media au o importanță fundamentală. Tocmai datorită dorinței de a comunica viaţa lui Isus Cristos, misionarii sunt foarte atenți la situațiile în care sunt cufundați şi desfășoară o operă profetică, aptă să perceapă dramele şi dezvoltările posibile într-o națiune. Asta depășește mult reducțiile exotismului şi partitismului.

Şi de vreme ce Cristos a învins moartea, misionarii nu se opresc la denunțare, ci fac să strălucească semne de speranţă. Numai câteva exemple: cu multe secole înainte ca lumea (occidentală şi orientală) să descopere feminismul, misionarii şi misionarele au deschis în China şi în Asia primele școli feminine, în numele demnității şi libertății pe care Cristos le dăruiește creaturilor sale. Şi cu multe decenii înainte ca Mohammed Younus să câștige Premiul Nobel cu „băncile pentru săraci”, misionarii din India şi din Bangladesh constituiau cooperative de agricultori pentru a înfrunta împreună dezastrele taifunurilor, cu o milostivire mult mai mare decât aceea pe care o arată băncile lui Younus faţă de cel care nu reușește să dea înapoi împrumuturile.

De Bernardo Cervellera

(După AsiaNews, 18 octombrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.