Categorii

Episcopul de Damasc: „Dumnezeu susţine Biserica în ţinutul islamului”

Episcop-DamascEste la conducerea unei „mici turme” care „o priveşte pe Maria la picioarele crucii şi, în compania ei, meditează asupra cuvântului lui Cristos: cine vrea să fie discipolul meu să-şi ia crucea şi să mă urmeze”. Astfel descrie arhiepiscopul maronit de Damasc, Samir Nassar, condiţia credincioşilor sirieni, relatând la Vatican Insider cum comunitatea sa, marcată de cinci ani de război, menţine aprinsă, numai graţie darului harului lui Dumnezeu, luminiţa credinţei. În pofida dificultăţilor şi a ispitelor: „Dat fiind acest calvar lung şi apăsător, unii şi-au schimbat religia, alţii au ales să părăsească ţara”, explică el. „Comunitatea mică a credincioşilor ţine privirea îndreptată spre Isus, singura cale de mântuire. Având certitudinea că harul său trăieşte şi că Cristos e cel care conduce istoria credincioşilor în ţinutul islamului”.

Celor care astăzi văd pericolul iminent al sfârşitului creştinismului în Orient, după două mii de ani de prezenţă, Nassar răspunde indicând patru piste de reflecţie.

Prima este cu caracter istoric: „Creştinii orientali poartă mereu povara controverselor cristologice de la primele patru Concilii ecumenice (Niceea, Constantinopol, Efes, Calcedon). Acele adunări au definit doctrina creştină, transformându-i pe creştinii orientali în treisprezece Biserici, bogate într-un patrimoniu cultural şi spiritual dar divizate şi într-un fel «în competiţie». Cu aceste caracteristici Bisericile au întâlnit islamul în secolul al VII-lea”.

În afară de asta, afirmă Nassar, în secolul al XII-lea şi al XIII-lea, creştinii din Orient s-au aliat cu cruciaţii, veniţi să elibereze Ierusalimul. „Şi după înfrângerea cruciaţilor, musulmanii au păstrat o privire de neîncredere şi suspiciune faţă de creştini, consideraţi aliaţi ai duşmanului”.

Nu se pot uita „persecuţiile severe din secolul al XIV-lea şi al XV-lea. Amintirea colectivă a creştinilor şi musulmanilor nu a uitat aceste răni. Astăzi întrebarea este: cum se repară şi se vindecă această amintire colectivă? O întrebare reciprocă de iertare ar putea să fie utilă”, propune episcopul, care în optica unui timp special cum este Jubileul Milostivirii.

Alături de procesele istorice, trebuie luată în considerare – a doua pistă de reflecţie – situaţia demografică: „Deveniţi o minoritate, creştinii din Orient, în societăţile cu majoritate musulmană, au început un declin lent: au contribuit la asta scăderea natalităţii şi legile sectare care, în căsătoriile mixte, impun soţului care nu e musulman să se convertească la islam, aşa cum se întâmplă în toate ţările arabe cu excepţia Libanului”.

„La asta se adaugă nivelul ridicat de emigrare a creştinilor – continuă el – care înregistrează un apogeu în ultimii ani. Declinul populaţiei creştine slăbeşte parohiile, familiile şi importanţa socială şi politică a creştinilor în societăţile orientale. Din cauza acestei condiţii de izolare şi marginalizare, se ţine un profil scăzut pe scena publică. Şi atunci cum se poate supravieţui? Numai comunitatea apostolică de la începuturi poate să fie preţios izvor de inspiraţie”, afirmă arhiepiscopul.

Vestirea creştină, posibilitatea de a dărui kerygma – aşadar o cale fundamentală de evanghelizare – este încă vie în Orient? Cu privire la acest al treilea punct, conform lui Nassar, „naţionalizarea şcolilor catolice ne-a luat accesul la formarea copiilor noştri. Avem generaţii de credincioşi care ignoră credinţa lor. Pentru a remedia această lacună, s-a încercat cu orele de catehism parohial, care ajunge, însă, numai la 5% dintre copiii de vârstă şcolară. La Damasc, înainte de război, am început experienţa interesantă a „seratelor biblice în familie”, întreruptă cu conflictul. Printre altele, cateheţii calificaţi sunt tot mai puţini şi mulţi au părăsit deja ţara”, notează el.

„Evanghelia continuă să atragă mulţi oameni care, în mod paradoxal, nu se pot boteza. Libertatea de cult pentru Biserici, fără libertatea de conştiinţă pentru fiecare individ, nu este suficientă. Cu creşterea fanatismului şi a intoleranţei, şi numai vestirea creştină a devenit riscantă. A trăi în mediu islamic uneori este dificil, dar este alegerea noastră inevitabilă. Pentru noi calea este mărturia creştină care trimite totul la harul lui Cristos, care nu ne abandonează”, notează el.

Ca ultimă pistă de reflecţie trebuie luat în considerare nodul condiţiilor economice precare: „Creştinii, puţini şi necăjiţi – conclude episcopul maronit – nu mai au mijloacele financiare pentru a susţine parohiile lor şi pe păstorii lor. Bisericile orientale n-ar reuşi să supravieţuiască fără ajutorul Bisericilor occidentale, fără solidaritate şi binefacere. Fără acest suport, 80% dintre locurile de cult ar fi fost închise. Trebuie spus că această generozitate fraternă, cu criza globală, s-a diminuat drastic. Şi viitorul nostru rămâne dificil. Dar, aşa cum spune papa Francisc, o Biserică săracă este mai aderentă la spiritul Evangheliei”. Şi este o Biserică ce-şi sprijină certitudinile „pe credinţă, pe faptul că Cristos, şi nu un efort uman, este cel care o susţine şi o construieşte”.

De Paolo Affatato

(După Vatican Insider, 1 mai 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.