Categorii

Episcopii din zona Mediteranei la Bari, mons. Antoniazzi: trebuie să-i primim bine pe migranţi dar să-i şi ajutăm să rămână în Africa

Conferința Episcopală Italiană, la inițiativa președintelui, cardinalul Gualtiero Bassetti, a promovat la Bari, de la 19 la 23 februarie, întâlnirea de reflecţie şi spiritualitate „Mediterana, frontieră de pace”. Vor participa peste cincizeci de episcopi reprezentând Conferințele episcopale din cele 19 țări care au ieșire la Marea Mediterană. Între alţii, va fi şi părintele Ilario Antoniazzi: 71 de ani (din care aproape cincizeci petrecuţi în Orientul Mijlociu) din 2013 este arhiepiscop de Tunis (Tunisia). Dieceza (unica din ţară) se poate baza pe circa 40 de preoţi din 15 naționalități şi 90 de călugăriţe din diferite congregații. Bisericile sunt cinci şi fac referință la ele circa 40.000 de catolici, aproape toţi străini: studenți şi migranţi din Africa sub sahariană şi muncitori care provin din diferite țări. În această conversație cu Vatican Insider arhiepiscopul Antoniazzi reflectă asupra întâlnirii din Puglia.

Cum considerați inițiativa creată de cardinalul Bassetti?

Fără îndoială este lăudabilă. Cunoscând bine regiunea mediteraneeană știu că întâlnirea nu va fi desigur rezolutivă deoarece problemele care chinuiesc această zonă a lumii sunt multiple şi grave. Dacă totuşi noi episcopii ne vom pune în mâinile Domnului şi ne vom angaja, cu spirit sinodal, am încredere că vom putea câștiga unele rezultate bune reușind şi să reînsuflețim dorința de pace a tuturor popoarelor din zona Mediteranei. Trebuie să fim optimiști şi, aşa cum spune sfântul Paul, să sperăm împotriva oricărei speranțe. În timpul întâlnirii noi episcopii vom avea ocazia să stăm împreună, să ne cunoaștem mai bine şi să întărim legăturile de prietenie: va fi mângâietor să putem împărtăși problemele, să putem primi şi oferi cuvinte de încurajare.

Comitetul științific organizator al întâlnirii, invitând Conferințele episcopale, a cerut episcopilor să semnaleze problemele şi chestiunile intra-ecleziale şi extra-ecleziale pe care le consideră mai relevante şi urgente. Dumneavoastră care teme extra-ecleziale aţi propus?

Problema majoră pe care o trăim este aceea a migrațiilor: mulţi tunisieni şi sute de persoane venite aici din Africa sub sahariană, vor să plece în Europa în căutarea unui viitor mai bun. Există teama în curând, la toţi aceştia se vor adăuga libienii care fug dintr-o ţară care se afundă în haos: guvernul tunisian deja pregătește lagăre de primire ad hoc. Cu privire la tema migrațiilor mi-am format această convingere: trebuie să lucrăm, desigur, nu numai pentru a asigura migranţilor o primire care respectă demnitatea lor, ci şi pentru a descuraja aceste plecări care sărăcesc dramatic Africa şi care îi expun pe migranţii ajunși în Europa să îndure violenţe, samavolnicii, prepotențe de tot felul. Sufăr mult când aflu despre toate aceste suferințe. Desigur, cel care fuge de războaie şi foame trebuie să fie primit! Dar a afirma că în toată Africa sunt războaie şi foame ar fi o falsitate. Bisericile se străduiesc mult pentru migranţi, exemplele fericite de primire nu lipsesc: din păcate par să fie picături în mare. Mă îndurerează disprețul faţă de Africa pe care-l manifestă Europa.

Mă face să sufăr faptul că dacă un italian părăsește propria ţară este definit un creier care fuge în timp ce dacă acela care pleacă este un african este pur şi simplu un migrant. În Europa nu-şi dau seama că şi tinerii africani sunt creiere care fug şi plecarea lor contribuie la sărăcirea tot mai mare a unui continent deja exploatat puternic. Şi într-un continent fără tineri speranţa este destinată să slăbească până când moare. Într-o zi un cardinal african îmi spunea că fiecare tânăr care pleacă este ca un copac care este dezrădăcinat de pe colină. Mai devreme sau mai târziu colina, tot mai privată de copacii săi, va ajunge să lunece. Asta e ceea ce vrem?

Conferința Episcopală Italiană, în 2017, a demarat campania „Liberi de a pleca, liberi de a rămâne” pentru a promova primirea şi integrarea migranţilor şi, în acelaşi timp, a oferi oportunități (educative şi profesionale) pentru a evita migrația deoarece fiecare ființă umană trebuie să poată trăi cu demnitate în propria ţară. Salezienii, în 2015, au adoptat proiectul „Stop traficul de persoane” care îşi propune să informeze capilar pe cel care intenționează să emigreze din Africa sub sahariană din motive economice despre riscurile grave pe care le comportă călătoria şi să ofere oportunități de muncă pentru cel care decide să rămână în patrie. Cum evaluați aceste inițiative?

Sunt inițiative care parcurg calea corectă: aici în Tunisia participăm la proiectul CEI prin Caritas-ul local. Problema este că în Africa persoanele iau în considerare numai acel „liberi de a pleca”: deci se simt autorizate şi aproape invitate să emigreze. Acel „liberi de a rămâne” este complet ignorat. Eu şi preoţii din dieceză nu-i încurajăm niciodată pe tunisieni şi pe migranţii veniţi din Africa sub sahariană să plece în Europa: încercăm mereu să-i descurajăm fie explicând pericolele şi viaţa dificilă cu care se vor întâlni, fie ajutându-i, atât cât putem, să se întoarcă în ţara lor de origine şi să construiască acolo o viaţă bună.

Există vreo iniţiativă în privința migrațiilor pe care aţi vrea s-o propuneți în timpul întâlnirii de la Bari?

Nu mă gândesc la o iniţiativă specifică. Aş vrea să informez că apelurile repetate şi insistente la primire, necesare pentru inimile împietrite din Europa, aici în Africa sunt total răstălmăcite şi considerate adevărate invitații de a pleca. După părerea mea ar trebui să ne angajăm toţi pentru a atașăm la aceste chemări fie cuvinte clare cu privire la importanţa de a rămâne în propriile țări de origine fie proiecte ulterioare pentru a-l susține pe cel care nu vrea să plece.

Care credeți că este tema intra-eclezială mai importantă de tratat?

Aş spune dialogul cu islamul. Nu este suficient a conviețui pașnic cu musulmanii, trebuie ajuns să se trăiască bine cu ei. Ar trebui să ne angajăm mai mult pentru a construi un dialog capabil să edifice raporturi cu musulmanii bazate pe iubire, bunăvoință, respect, înțelegere. În Tunisia, Biserica se dedică mult pentru a ajunge la acest obiectiv şi primele rezultate se văd. Aici se trăieşte împreună cu seninătate, nu ne limităm să conviețuim. Când persoanele care provin din Europa (foarte puține, din păcate) vin să ne viziteze rămân surprinse când constată bunele noastre raporturi cu musulmanii. Tunisia nu este ţara teroriștilor, noi catolicii nu am fost niciodată amenințați şi nici ofensați. Chiar aş vrea ca şi credincioşii italieni să-şi dea seama de noi: Biserica noastră mică, fragilă dar foarte vie, este de fapt necunoscută; comunitățile catolice tunisiene se simt ignorate, neînțelese, neapreciate; asta este pentru mine motiv de suferinţă. Desigur, primim sprijin şi ajutoare, chiar economice, de la CEI, dar aş dori mult ca să vină să ne viziteze credincioşii italieni.

Credeți că o înfrățire cu o dieceză italiană ar putea să fie utilă?

Desigur! Şi s-ar putea organiza şi pelerinaje pe urmele sfântului Augustin: Tunisia a fost ținut creştin timp îndelungat şi a dăruit creștinismului figuri exemplare. Probabil că în Italia nu-şi dau seama că Biserica tunisiană are mult de oferit.

Ce bogății aduceți în dar?

Biserica noastră este o Biserică autentic universală: catolicii – studenți, întreprinzători, muncitori, diplomați, migranţi – provin din Europa, Africa şi Asia. Rămân în Tunisia un număr limitat de ani: un sfert din ei pleacă în fiecare an pentru a se întoarce în ţara de origine sau să emigreze şi sunt înlocuiți de noi credincioşi. În pofida acestor schimbări continue, comunitățile noastre sunt foarte vii. Noi semănăm din iubire faţă de Domnul conștienți că nu vom vedea roadele muncii  noastre, ştim să ne mulțumim cu mici succese şi ne bucurăm de ele, fără a ceda vreodată descurajării. Cred că această experienţă a noastră poate să fie utilă Bisericilor europene care mi se pare că se descurajează ușor când nu adună mari succese.

Ce roade sperați să poată aduce întâlnirea de la Bari?

Susținuți de speranţă, încrezători în iubirea Domnului, animați de o sinceră dorință de colaborare, noi episcopii va trebui înainte de toate să ne angajăm să semănăm începând să aruncăm sămânța bună a prieteniei şi a stimei reciproce. Roadele vor veni.

De Cristina Uguccioni

(După Vatican Insider, 31 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.