Categorii

Episcop clandestin: acordul China – Sfântul Scaun cu cât vine mai repede, cu atât e mai bine

China-episcop-clandestinO „Conferinţă episcopală chineză în comuniune cu Papa” este „ceea ce noi sperăm să vedem şi pentru care ne-am rugat de mult timp”. Aşa vede Iosif Wei Jingyi, episcop catolic „clandestin” de Qiqihar, în provincia de nord-est Heilongjiang. Wei este exponent cunoscut al zonei ecleziale chineze aşa-numite „clandestine”: expresie nefericită şi derutantă folosită pentru a indica acea parte dintre episcopi, preoţi şi credincioşi care nu se supun organismelor şi metodelor politicii religioase de la Pechin. În trecut, Wei a trăit trei perioade de detenţie şi de restricţie a libertăţilor personale, din care cea mai lungă a durat peste doi ani, din septembrie 1990 până în decembrie 1992. Vatican Insider i-a pus câteva întrebări pornind de la recentul articol publicat de cardinalul John Tong despre posibilele dezvoltări ale dialogului China – Sfântul Scaun cu privire la procedurile de numire a episcopilor chinezi. Proces asupra căruia episcopul se exprimă cu libertatea şi sensibilitatea păstorului care are grija sufletelor. Destăinuind şi speranţa ca acest timp de posibile, dorite schimbări „să fie însoţit de roade de convertire în noi toţi”.

Episcop Iosif Wei, ca episcop chinez, ce v-a uimit mai mult în intervenţia cardinalului John Tong despre posibilele dezvoltări ale relaţiilor dintre Sfântul Scaun, Biserica din China şi guvernul chinez cu privire la numirea episcopilor?

Articolul cardinalului Tong despre „Comuniunea Bisericii din China cu Biserica universală” m-a impresionat prin noutatea sa. Ceea ce m-a impresionat mai mult este lumina pe care Tong a primit-o din cer, care l-a luminat şi l-a făcut să privească toată chestiunea cu ochi noi. El porneşte de la modul ales de Dumnezeu pentru a dialoga cu omul şi sugerează să se privească şi dialogul dintre Sfântul Scaun şi Pechin cu aceeaşi privire. Pentru aceasta el reuşeşte să prefigureze dezvoltări aşa de importante şi pozitive.

Cardinalul Tong scrie că „Sfântul Scaun are autoritatea de a stabili modalitatea cea mai oportună pentru numirea episcopilor în China” şi că Papa „are autoritatea specifică de a analiza condiţiile particulare ale Bisericii în ţară şi de a stabili legi speciale, care însă să nu încalce principiile de credinţă şi să nu distrugă comuniunea eclezială”. Episcopii aşa-numiţi „clandestini”, inclusiv dumneavoastră, sunt gata să recunoască acest fapt?

Exercitând propria autoritate în aceste lucruri, Papa şi Sfântul Scaun cu siguranţă nu contrazic credinţa şi nu dăunează comuniunii şi unităţii Bisericii. credincioşii chinezi care trăiesc în China, clandestini sau oficiali, toţi sunt catolici. Şi catolicii sunt fideli faţă de Scaunul Apostolic. Pentru a rămâne fidel faţă de Scaunul Apostolic de Roma eu am acceptat să devin un episcop „clandestin”! Cum aş putea acum să nu accept ceea ce este indicat de Sfântul Scaun? Pentru a mărturisi explicit fidelitatea noastră faţă de Papa şi faţă de Scaunul Apostolic noi am devenit o comunitate „clandestină”, adică neînregistrată oficial la aparatele civile. Şi atunci cum am putea acum să refuzăm ceea ce vine de la Papa şi de la Sfântul Scaun?

În lucrarea sa lungă, cardinalul Tong scrie: „Unii sunt preocupaţi că tratativele dintre China şi Vatican au drept consecinţă abandonarea episcopilor neoficiali”. Dumneavoastră, care sunteţi un episcop nerecunoscut de guvern, ce părere aveţi?

Mă întreb: care pot să fie prerogativele legitime ale comunităţilor clandestine care riscă să fie contrazise sau frustrate în tratativele dintre China şi Sfântul Scaun? Există Dreptul Canonic şi Dreptul Civil, dar din amândouă punctele de vedere, dialogul dintre Sfântul Scaun şi guvernul chinez nu va sacrifica nicio instanţă legitimă a comunităţilor clandestine. Cu privire la preocupările că în negociere Scaunul Apostolic poate să-i uite pe episcopii care sunt în închisoare, ele apar cu totul lipsite de fundament. Cum poate Biserica, ce este mamă, să uite pe copiii săi care mărturisesc credinţa sa şi cu preţul suferinţelor? Este imposibil, pentru că este imposibil ca Duhul Sfânt să abandoneze Biserica.

Cardinalul Tong scrie că Sfântul Scaun, cu acordul în discuţie, vrea să favorizeze comuniunea deplină a Bisericii din China, şi îşi imaginează o Conferinţă episcopală care să-i cuprindă pe toţi episcopii în comuniune cu Papa, după ce se vor fi rezolvat cazurile de episcopi ilegitimi şi excomunicaţi. Ar putea exista rezistenţe în comunităţile chineze, după atâtea decenii de diviziune?

Biserica lui Dumnezeu care merge prin istorie este formată din păcătoşi. Dacă ia formă o Conferinţă episcopală chineză în comuniune cu Papa, toţi aceşti episcopi vor fi persoane convertite pentru a merge împreună spre Împărăţia lui Dumnezeu. Această viziune, această perspectivă este foarte frumoasă. Este ceea ce noi sperăm să vedem de mult timp, pentru care ne rugăm de mult timp. Comunitatea credincioşilor chinezi nu va avea obiecţii. Dar sperăm şi ca acest lucru să fie însoţit de roade de convertire în noi toţi. Este un timp în care toţi trebuie să privim la condiţia concretă a fiului risipitor relatată în Evanghelie, acel fiu care a fost departe mulţi ani şi pentru ca să trăiască a ajuns să păzească porcii. Se poate imagina că mirosea a porc şi el şi că, întorcându-se acasă, s-a spălat imediat ce a fost posibil, pentru că nimeni nu vrea să rămână lângă persoane care miros urât. Nu vrem să-l vedem pe fiul risipitor că după ce a fost îmbrăţişat de tatăl să se întoarcă la păzitul porcilor, să meargă din nou în noroiul lor şi să nu ceară să fie eliberat de murdărie şi de mirosul urât. Dacă cineva se comportă aşa şi se întoarce în noroi, înseamnă că nu are nicio identitate, niciun simţ de apartenenţă şi toţi vor fugi departe de el.

Aţi auzit ceva despre conţinuturile tratativelor dintre Sfântul Scaun şi guvernul chinez?

Noi nu cunoaştem amănuntele, dar ştim că se lucrează, lucrările continuă, deci înseamnă că lucrurile merg înainte. Nu este de folos a pune grabă, pentru că e bine ca să se lucreze cu calm. Dar, în acelaşi timp, noi sperăm ca să se ajungă în curând la un rezultat concret, care să fie bun pentru toţi. Şi cu cât vine mai repede, cu atât e mai bine.

Conform unor comentatori, dialogul este iluzoriu şi chiar nociv dacă mai întâi nu se elimină influenţa Asociaţiei patriotice. Aşa stau lucrurile?

Când două realităţi încep să trateze trebuie să fie libere să vorbească despre toate. Şi despre Asociaţia patriotică. Dar fără a pune pre-condiţii. Noi trebuie să spunem ceea ce gândim, să dăm şi sugestii, dar Papa trebuie să simtă mai ales sprijinul nostru total şi că avem încredere în el. Nu trebuie să fim noi cei care să pretindem să-l condiţionăm, să spunem ceea ce trebuie sau nu trebuie să facă, sau chiar să pretindem să-i impunem ideile noastre. În Evanghelie, Isus i-a încredinţat lui Petru misiunea de a-i întări în credinţă pe fraţii săi. Acelaşi Isus îl asistă pe Papa în această misiune. Şi noi nu trebuie să avem pretenţia de a-l învăţa cum se face.

Dar dacă unul, în conştiinţă, are îndoieli?

Criteriul care trebuie urmat nu sunt propriile opinii, ci Evanghelia şi credinţa apostolilor. Nimeni nu poate crede că ideile sale sunt superioare cuvintelor lui Isus. Şi Isus, în Evanghelie, ne-a spus să avem încredere şi în Petru, în apostolul care-l trădase şi pe care El l-a iertat, pentru că pe Petru îl susţine El însuşi. Desigur, trebuie să urmăm adevărul pe care-l percepem în conştiinţa noastră. Dar credinţa e cea care luminează conştiinţa noastră şi nu viceversa.

Care sunt marile oportunităţi precum şi cursele cele mai periculoase pe care le vedeţi dumneavoastră, ca păstor, în prezentul şi în viitorul Bisericii din China?

În acest timp, în societatea chineză se simte că este nevoie de puncte de referinţă morale, deoarece corupţia ruinează şi distruge totul. Apoi se percepe o aspiraţie răspândită spre bine, de a face lucrurile respectându-i pe ceilalţi şi binele comun. Şi în acest mod, după părerea mea, se răspândeşte şi un climat favorabil pentru spiritul Evangheliei. Vedem că putem colabora. Societatea chineză aşteaptă de la noi creştinii o contribuţie pozitivă şi constructivă. Riscul este ca să nu profităm de această circumstanţă favorabilă, pentru că suntem prinşi şi ne pierdem în alte lucruri. Ar fi ca o renunţare la vestirea Evangheliei, într-un moment în care atâţia ar putea-o primi cu bucurie.

Tot cardinalul Tong, în urmă cu câteva luni, a reafirmat oportunitatea de „a chineza” Biserica din China, aşa încât ea să nu mai fie percepută ca un factor de colonizare religioasă. Este un proces periculos?

Dar deja Matteo Ricci n-a adus în China „Evanghelia italiană” sau „Evanghelia franceză”. A adus Evanghelia. Şi a parcurs calea chineză pentru a o face să ajungă la chinezi.

Omiliile şi discursurile Papei Francisc continuă să fie accesibile cu uşurinţă în ţinutul chinez?

Desigur. Sunt publicate pe atâtea situri internet şi trec de la persoană la persoană. Urmărim pas cu pas toate sugestiile legate de Anul Sfânt al Milostivirii. Pe internet văd şi că atâţia chinezi ajung să-l găsească pe Papa la audienţele generale, la Roma, şi-l întâlnesc la piaţa „Sfântul Petru”. El îi salută adesea. Faţă de trecut, pentru chinezi a devenit mai uşor să ajungă la Roma şi să-l vadă sau chiar să-l salute pe Papa. Există o apropiere vizibilă cu Episcopul de Roma, care înainte nu exista. Lucrurile s-au schimbat şi continuă să se schimbe.

Va putea evolua şi rolul Asociaţiei patriotice?

Personal, sper ca ea să devină cu timpul un lucru din trecut. Pentru că atâţia au o amintire urâtă despre rolul avut de ea, în atâtea situaţii. Lucrul important este de a găsi noi căi pentru a-i ajuta pe catolici să-şi manifeste şi propria iubire faţă de patrie.

Cred că aţi urmărit evenimentul lui Thaddeus Ma Daqin, episcop de Shanghai şi intervenţia sa cu privire la rolul pozitiv al Asociaţiei patriotice. Unii l-au catalogat ca un oportunist, un trădător.

Nimeni nu-şi poate permite să judece, să defăimeze şi să dea în alţii ca trădători. Nimeni nu are dreptul să facă asta şi cine o face, face un lucru foarte rău. Ce ştim noi despre ceea ce este în inima lui Thaddeus Ma Daqin, după experienţa pe care a trăit-o şi după ce a fost împiedicat timp de patru ani să-şi exercite misiunea de episcop?

Dumneavoastră reuşiţi să vă imaginaţi mai bine decât noi ce a trecut prin inima episcopului Ma.

N-am avut aceleaşi experienţe ale sale. Dar singurătatea da, precum şi faptul de a fi dus într-un loc sau într-altul. În acele circumstanţe, nu eşti niciodată singur: eşti în faţa lui Dumnezeu şi ceea ce gândeşti şi faci, gândeşti şi faci în faţa lui Dumnezeu. Eventual credincioşii nu-i vezi, eventual alţii te-au trădat, dar eşti mereu în faţa lui Dumnezeu. Şi acest lucru valorează mai mult. Ne rugăm pentru Ma Daqin cu respect, fără a ne permite să judecăm inima celorlalţi.

Părintele Lombardi, pe atunci director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a spus că Papa se roagă pentru Ma Daqin şi pentru toţi chinezii.

Papa este un părinte, priveşte şi judecă lucrurile cu ochi de părinte. Episcopul Ma Daqin este un om care se roagă, Papa ştie asta şi are încredere în el. Pentru un părinte, lucrul cel mai important este să arate iubirea sa faţă de fiii săi.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 12 august 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.