Categorii

Epifania Domnului

Is 60,1-6; Ef 3,2-3.5-6; Mt 2,1-12

„Unde este regele nou-născut al iudeilor?”

Astăzi, în solemnitatea Epifania Domnului, Biserica ne invită să continuăm bucuria pe care am început-o cu ocazia Naşterii Domnului nostru Isus Cristos. Aceste zile au fost pline de bucurie pentru sfânta Fecioară Maria, care a fost găsită vrednică de Dumnezeu să dea naştere lui Isus Cristos, Fiul său. Aceste zile au fost pline de bucurie pentru Iosif, care a fost ales şi pus ca tată purtător de grijă al micului Isus. Aceste zile au fost pline de bucurie pentru îngerii lui Dumnezeu, care, plini de bucurie, duc vestea cea bună păstorilor. Aceste zile au fost pline de bucurie pentru păstori, oameni simpli şi săraci, care au primit vestea naşterii Mântuitorului lumii, care este Cristos Domnul.

Într-adevăr, naşterea Domnului Isus a adus multă bucurie în inima celor care îl înconjurau. Această bucurie nu a rămas în acest cadru restrâns, ci s-a răspândit în întreaga lume. Dumnezeu a vrut ca bucuria naşterii Fiului său să ajungă la toată lumea. Şi, într-adevăr, vestirea naşterii Mântuitorului este misiunea principală a Bisericii care de două mii de ani nu încetează să ducă vestea naşterii Mântuitorului în toată lumea. Aşa se face că bucuria naşterii lui Isus a ajuns şi la noi. Aceste zile au fost pline de bucurie pentru toţi creştinii din toată lumea, pentru că Mântuitorul s-a născut pentru toţi oamenii. Cristos se arată nu numai iudeilor, care se considerau poporul ales, ci şi popoarelor păgâne.

Aşadar, ce semnificaţie are această solemnitate? Epifania înseamnă manifestare. Prin solemnitatea de azi, Biserica sărbătoreşte prima manifestare a Fiului lui Dumnezeu făcut om în lumea păgână reprezentată de cei trei magi. Sărbătoarea proclamă întinderea universală a misiunii lui Cristos, venit în lume pentru a împlini promisiunile făcute lui Israel şi salvarea tuturor oamenilor. Sărbătoarea Epifaniei sau a Iluminării s-a născut în primele secole ale creştinismului în Orient, ea ajungând să devină universală din secolul al IV-lea.

Cei trei magi – simbolizând toate rasele şi naţiunile lumii – erau consideraţi astrologi, preoţi sau regi din Orient. Ei erau dedicaţi studierii cerului, fiind obişnuiţi să caute semne. Astfel că, văzând steaua, au urmat-o pentru a-l căuta pe regele nou-născut. Sfântul Bernard, comentând pasajul evanghelic cu vizita magilor, spunea că „acela care îi călăuzea în exterior prin lumina stelei îi şi instruia din interior prin harul său”. În Orientul antic, apariţia unei noi stele era semnul unui zeu sau al unui rege divinizat. Evanghelistul Matei a păstrat această tradiţie referitoare la o stea, pentru a scoate în evidenţă calitatea regală şi divină a lui Mesia.

În persoana magilor, ne recunoaştem pe noi înşine, cei care-l căutăm pe Cristos în familie, în societate şi profesie, în bisericile noastre şi în toate momentele în care încercăm să rămânem în tăcere, căutând prietenia lui Dumnezeu. Sfântul Bonaventura spunea că steaua din viaţa noastră, care ni-l descoperă pe Cristos, este triplă: Sfânta Scriptură, sfânta Fecioară Maria şi harurile interioare pe care ni le dă Duhul Sfânt. Astfel călăuziţi, vom găsi întotdeauna drumul spre Isus din Betleem.

Epifania Domnului este o sărbătoare a luminii, o sărbătoare a căutării şi a descoperirii, o sărbătoare a bucuriei şi a credinţei. La aceasta suntem chemaţi prin lecturile pe care ni le propune liturgia cuvântului de astăzi.

Prima lectură ni-l descoperă pe profetul Isaia tresăltând de bucurie la gândul că Domnul va veni şi va vizita poporul său. Domnul este cel care luminează Ierusalimul. Slava lui se revarsă peste Ierusalim. Isaia vede, inspirat de Domnul, cum toate popoarele se vor îndrepta spre Dumnezeu, oricât de departe ar părea că sunt. „Ridică împrejur ochii tăi şi vezi că toţi se adună şi se îndreaptă către tine” ( Is 60,4).

În lectura a doua, sfântul Paul vine cu o veste bună pe care o adresează nu numai comunităţii din Efes, ci lumii întregi. Vestea bună nu priveşte numai poporul iudeu, ci priveşte şi popoarele păgâne. Prin venirea lui Isus în lume, toţi suntem chemaţi la mântuire. Toţi avem aceleaşi drepturi şi obligaţii. „Toţi suntem împreună moştenitori, formăm un singur trup şi suntem împreună părtaşi ai promisiunii în Isus Cristos prin evanghelie”( Ef 3,6). Nimeni nu poate afirma că Dumnezeu îi aparţine numai lui.

Evanghelia ne prezintă oarecum dezamăgirea, dar şi bucuria imensă a celor trei magi care au plecat să-l caute pe regele nou-născut. Ajunşi la Ierusalim, magii au crezut că au ajuns la capătul călătoriei lor, dar au rămas dezamăgiţi, pentru că în marea cetate nu au găsit pe nimeni care să semene cu un rege nou-născut. După multe întrebări, primesc un simplu loc de reper: Betleemul Iudeii. În curând, marea lor dezamăgire a fost înlocuită cu o bucurie imensă la vederea micului rege înfăşat în scutece sărăcăcioase şi aşezat într-o iesle, într-un grajd. Intrând în grajd, văzându-l, au căzut la pământ în faţa lui şi i s-au închinat.

Ce putem învăţa din toate acestea? Exemplul magilor este un îndemn pentru noi: viaţa noastră să fie o continuă căutare a lui Cristos şi a învăţăturii sale. Propaganda care se face împotriva lui Cristos şi a religiei trebuie să înteţească în noi această căutare. Aşa cum o stea i-a ajutat pe magi să-l găsească pe Fiul lui Dumnezeu, la fel, stelele de pe cer şi toată creaţia lui Dumnezeu să ne ajute să-l găsim şi să-l descoperim pe Creator.

În timpul Revoluţiei Franceze, un trimis al guvernului i-a ameninţat pe ţăranii dintr-o localitate catolică, spunându-le: „Vă vom dărâma bisericile şi-i vom alunga pe preoţii voştri, ca nimeni şi nimic să nu vă mai amintească de Dumnezeu”. Însă ţăranii i-au răspuns: „Stelele de pe cer nu le puteţi distruge, minunăţiile create de Dumnezeu nu le puteţi distruge. Ele ne vor aminti de Dumnezeu”.

Câtă încredere şi credinţă au avut aceşti oameni simpli în Dumnezeu! Oamenii guvernului francez puteau distruge bisericile, să-i alunge pe preoţi, dar nu puteau distruge imaginea lui Dumnezeu din inimile oamenilor. Nu puteau şterge învăţătura lui Cristos din mintea oamenilor.

Oare noi astăzi mai putem să-l descoperim pe Dumnezeu în operele sale? Toţi cei prezenţi aici îl cunoaştem sau cel puţin am auzit de Cristos. Spunem deseori că noi credem în el, chiar ne rugăm lui, de multe ori îi cerem multe în rugăciunile noastre, dar putem noi să dăm mărturie despre el prin cuvintele şi exemplul vieţii noastre? Sau el ne cere prea mult atunci când ne trimite în lume să predicăm evanghelia sa, vestea bună a naşterii sale?

Avându-i ca exemplu pe cei trei magi care, descoperindu-l pe Cristos, n-au încetat să dea mărturie despre el, şi noi să-i mulţumim lui Cristos care ni s-a descoperit şi să-l rugăm să ne călăuzească mereu prin steaua credinţei, ca să-l putem vedea şi noi în ceruri faţă în faţă, aşa cum l-au văzut magii în ieslea din Betleem.

Cazimir CIMPOEŞU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.