Categorii

Epifania 1494, aşa a fost prima Liturghie în continentul american

Navele, o duzină, pluteau în soare, soldaţii desfăceau cordajul de pe catarge şi coborau velele, marinarii se ocupau de cabluri, odgoanele şi parâmele scârţâiau; şalupele fuseseră trase pe plajă şi lăsaseră o în urma lor o urmă ca mucoasa unui melc; aerul prelingea umezeală, mirosul sărat şi amar al mării se amesteca cu tăcerea, în timp ce oamenii cu pieile înroşite de soare şi de sare răspundeau la invocaţiile preotului… Probabil că aşa a fost, în urmă cu 525 de ani, exact la Epifania din 6 ianuarie a Anului Domnului 1494, momentul primei liturghii în ţinuturile descoperite de puţin timp. Amiralul Cristofor Columb era la a doua sa călătorie, de această dată cu propunerea şi instrucţiunile regale de a consolida avanpostul la care a ajuns în 1492. În prima călătorie lăsase în acel loc 39 de oameni, dar a găsit distrusă fortificaţia şi pe marinari risipiţi. A decis să întemeieze o nouă postare mai în est, numind-o „La Isabela”, considerată prima stabilire europeană în Americi.

Registrele navigaţiei maritime din acea epocă înregistrează plecarea unei flote de 17 îmbarcațiuni, încărcate cu animale, plante, seminţe, provizii şi cinci sute de oameni, cei mai mulţi soldaţi, unii funcţionari ai coroanei în rolurile neobişnuite de noi administratori, câţiva meşteşugari, cultivatori şi o duzină de misionari din diferite ordine călugăreşti. Amiralul genovez ştia, şi probabil călugării aduceau cu ei, că înainte cu un an, la 3 mai 1493, papa Alexandru al VI-lea a scris cu mâna sa scrisorile pontificale Eximiae devotionis şi Inter cetera care reclamau suveranilor spanioli datoria lor de a se îngriji de indigenii din noile ţinuturi descoperite „pentru a-i conduce la cunoaşterea Sfintei Evanghelii şi a-i învăţa în faptele bune cu dreptate şi blândeţe”.

Analele notează şi că primul act în acest sens l-a făcut un preot din echipajul lui Colombo cu numele Bernardo Boyl, care a celebrat liturghia într-o capelă improvizată dedicată reginei Isabela în aceea care era cunoscut în acea perioadă ca Hispaniola, actuala Republică Dominicană. În acelaşi punct, „un bun punct, chiar dacă expus vântului din nord-est”, va nota un alt frate mai celebru, Bartolomeo de Las Casas, au fost începute şi lucrările pentru construirea primei fortăreţe, gândindu-se mai mult la ţintele piraţilor englezi care acţionau împotriva Spaniei decât la răscoalele noilor populaţii incorporate în imperiul suveranilor catolici.

Ştim de la istoricii biografi ai săi că Cristofor Columb s-a îmbolnăvit şi a trecut prerogativele de conducere conferite lui de coroana spaniolă fratelui Bartolomeu, venit cu trei corăbii chiar la timp pentru a primi ştafeta. O parte dintre spaniolii transportaţi în Lumea Nouă pe navele lui Columb n-au fost mulţumiţi de această decizie; însuşi părintele Boyl s-a unit cu răsculaţii şi s-a întors în Europa. Nu înainte de a fi consacrat în ziua de Epifanie din acel an, 1494, Hispaniola şi pe locuitorii săi, nativi şi europeni, lui Dumnezeu făcut Euharistie în Fiul său Isus Cristos.

Despre acel prim celebrant nu există multe ştiri, numai că a fost călugăr şi apoi eremit în Montserrat, care a fost hirotonit în 1481, care a exercitat o perioadă de timp funcţiunile de abate. Boyl l-a întâlnit personal pe eremitul italian Francisc de Paola şi a trecut la Ordinul Minimilor întemeiat de acesta din urmă, care l-a numit vicarul său general în Spania. Când Ferdinand Catolicul a voit să reformeze mănăstirea din Montserrat în direcţia unei austerităţi mai mari, Boyl a fost numit vicar apostolic, după aceea a fost trimis în India ca un om de încredere pentru a da impuls evanghelizării în Lumea Nouă. Cu această misiune din 1493 a fost pus în fruntea primului grup de călugări care va merge cu Columb în a doua sa călătorie, obţinând pentru asta puteri foarte ample de la papa Alexandru al VI-lea. La întoarcere conduce unele misiuni diplomatice în numele papei şi apoi al cardinalului Cisneiros, puternicul inchizitor al Regatului Castilia. Îşi va încheia viaţa ca abate în mănăstirea „Sfântul Mihai” din Cuxa în Pirineii orientali, unde se consideră că a murit în jurul anului 1507.

A fost nevoie de 525 de ani pentru ca Biserica să aibă un papă născut în acele ţinuturi descoperite şi botezate în acel timp. Papa Francisc nu va fi prezent la comemorarea care se reînnoieşte şi în acest an în aceeaşi zi şi în acelaşi punct în care a început „un mare seceriş de creştini, care reprezintă astăzi peste jumătate dintre creştinii din lume”. În numele său, va prezida celebrarea comemorativă istorică o persoană apropiată de el, cardinalul din El Salvador, Gregorio Rosa Cháves. În scrisoarea de mandat, Francisc subliniază că „darul cel mai mare acordat de Isus Cristos apostolilor săi în timpul ultimei cine a fost Preoţia şi Euharistia”, două semne ale prezenţei permanente a lui Dumnezeu în mijlocul omenirii. „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii”, va scrie evanghelistul Matei încheind relatarea sa evanghelică. Şi aşa a fost. Pentru că tocmai „din acest mic oraş din Republic a Dominicană, Dumnezeu a continuat să se manifeste”, aminteşte Biserica din Santo Domingo care a desfăşurat o serie de zece pelerinaje, unul pentru fiecare dieceză, ca pregătire pentru aniversarul istoric.

De Alver Metalli

(După Vatican Insider, 4 ianuarie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.