Categorii

Ecumenism şi dialog interreligios, Francisc şi ceilalţi Papi

papa-dialog-ecumenismRecenta călătorie a Papei în Georgia şi Azerbaidjan a oferit încă o dată un exemplu a căii pe care Francisc intenţionează s-o parcurgă în drumul ecumenic şi în dialogul dintre religii. În dialogul cu preoţii, călugării şi seminariştii la Tbilisi, sâmbătă 1 octombrie, Bergoglio a răspuns astfel la mărturia unui seminarist care îi relata truda raporturilor dintre creştini de diferite confesiuni: „A nu ne certa niciodată! Să lăsăm ca teologii să studieze lucrurile abstracte ale teologiei. Dar ce anume trebuie să fac eu cu un prieten, un vecin, o persoană ortodoxă? A fi deschis, a fi prieten. «Dar trebuie să insist pentru a-l converti?». Există un mare păcat împotriva ecumenismului: prozelitismul. Niciodată nu trebuie să se facă prozelitism cu ortodocşii! Sunt fraţii noştri şi surorile noastre, discipoli ai lui Isus Cristos. Prin situaţii istorice atât de complexe am devenit astfel. Fie ei fie noi credem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, credem în Sfânta Mamă a lui Dumnezeu. «Şi ce trebuie să fac?». Să nu condamn, nu, nu pot. Prietenie, a merge împreună, a ne ruga unii pentru alţii. A ne ruga şi a face opere de caritate împreună, când se poate. Acesta este ecumenismul. Dar niciodată a condamna un frate sau o soră, niciodată a nu o saluta pentru că este ortodoxă”.

De mult timp Biserica consideră încheiată calea uniatismului. Ultimii Papi, în afară de a promova dialogul teologic cu ortodoxia (unica, adevărata, profunda diferenţă se referă la exercitarea primatului Episcopului de Roma), au înmulţit gesturile de prietenie. Întâlniri istorice, începând de la îmbrăţişarea la Ierusalim dintre Paul al VI-lea şi Atenagora, până la vizitele lui Ioan Paul al II-lea la Atena şi în Georgia, sau a lui Benedict al XVI-lea la Istanbul, au ajutat la consolidarea unui drum comun. Şi dialogul teologic a făcut paşi înainte: începând de la Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica catolică recuperează conştiinţa importanţei colegialităţii şi a sinodalităţii. În timp ce Bisericile ortodoxe încep să privească cu ochi diferiţi la primat şi la exercitarea sa în lumea tot mai globalizată. Ecumenismul despre care vorbeşte Francisc este unul „de popor”. În aşteptare răbdătoare ca să se facă paşi concreţi pentru a ajunge să împărtăşim potirul pe altar, este important de a înmulţi ocaziile pentru lucra împreună. Biserica georgiană este printre cele mai puţin ecumenice. Şi totuşi, cele patru întâlniri ale Papei cu patriarhul Ilie al II-lea au fost marcate de prietenie, primire, fraternitate adevărată şi nu de faţadă. Era suficient să-i priveşte mai înainte de a-i asculta. La ce va duce asta? Nu ştim. Vor fi efecte pozitive? E greu de spus. Cu siguranţă un nou mic pas a fost făcut cu privire la ultima vizită a unui Papă, aceea a lui Ioan Paul al II-lea în 1999, petrecută într-un climat cu siguranţă mai rece, şi nu numai din motive meteorologice.

Călătoria în Azerbaidjan a fost semnificativă şi pentru dialogul cu celelalte religii. Important în acest sens este ultimul discurs al Papei, rostit în moschee în prezenţa şeicului musulmanilor din Caucaz. Dialogul, a explicat Francisc, nu este „sincretism conciliant”: adică nu înseamnă anularea diferenţelor într-o viscozitate nedistinctă. Nu este ONU a religiilor, idee împotriva căreia tună criticii sfântului Ioan Paul al II-lea, ai lui Benedict al XVI-lea şi ai lui Francisc, toţi „vinovaţi” pentru că au fost prezenţi la întâlniri cu o participare masivă şi colorată de lideri care aparţin diferitelor religii. Nici nu este, a explicat Papa Bergoglio, „o deschidere diplomatică, ce spune da la toate pentru a evita problemele”. Adică o refugiere în tactici care ajunge să ignore sau să cenzureze realitatea. În schimb, a spus Francisc, trebuie „să dialogăm cu ceilalţi şi să ne rugăm pentru toţi: acestea sunt mijloacele noastre pentru a face să răsară iubire acolo unde este ură şi iertare acolo unde este ofensă”.

Religiile, toate religiile, „în noaptea conflictelor prin care trecem”, sunt chemate să fie „zori de pace, seminţe de renaştere între devastări de moarte, ecouri de dialog care răsună neobosit, căi de întâlnire şi de reconciliere pentru a ajunge acolo, unde tentativele medierilor oficiale par să nu aibă rezultate”. Niciodată nu trebuie să se lase instrumentalizat sau să se instrumentalizeze sfântul nume al lui Dumnezeu, făcând din el un paravan pentru a justifica ură, violenţe, terorism, războaie. Dimpotrivă, religiile, a explicat Papa în marea moschee din Baku, „sunt chemate să edifice cultura întâlnirii şi a păcii, formată din răbdare, înţelegere, paşi umili şi concreţi. Aşa se slujeşte societatea umană”.

Făuritorii ciocnirilor de civilizaţii, care ar dori de la Biserică o atitudine mai bătăioasă faţă de islam în numele valorilor Occidentului şi al unei nostalgii faţă de creştinismul de acum apus, pentru a-l contrapune pe Papa Bergoglio predecesorilor săi sunt contrânşi să uite ceea ce a făcut Ioan Paul al II-lea, primul Episcop de Roma care intră într-o moschee (Damasc, 2001). Papa care după atentatele din 11 septembrie a voit să reunească la Assisi religiile tocmai pentru a încerca să dea deoparte orice acoperire „religioasă” la abuzarea numelui lui Dumnezeu făcută de teroriştii fundamentalişti. Benedict, zâmbitor şi paşnic, s-a rugat în tăcere în faţa mihrab-ului din Moscheea Albastru din Istanbul, alături de imam. Acelaşi gest identic l-a făcut succesorul său. Fiecare gest de prietenie, chiar mic; fiecare împărtăşire, fiecare exemplu de convieţuire posibilă, este o mică „bucată” din acea pace care reprezintă unicul răspuns la al treilea război mondial „pe bucăţi”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 5 octombrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.