Categorii

Ecumenism înseamnă a-l trăi pe Cristos. Interviu luat episcopului preşedinte al Federaţiei Mondiale Luterane

Lund a fost una dintre acele experienţe care schimbă viaţa”. Însă acum „este important ca acest dialog să nu se trăiască numai la Roma sau la Geneva”, ci „să ajungă la comunităţile locale”. Este ceea ce susţine Munib Younan, din 2010 preşedinte al Federaţiei Mondiale Luterane, amintind de întâlnirea ecumenică trăită în Suedia împreună cu Papa Francisc, „fratele meu în Cristos”. Younan, episcop al Bisericii luterane evanghelice din Iordania şi din Ţara Sfântă, în zilele trecute la Firenze pentru a participa la întâlnirea „A reciti Reforma”, a primit invitaţia ziarului nostru de a răspunde la câteva întrebări despre starea dialogului ecumenic în al cincilea centenar al Reformei protestante şi despre angajarea creştinilor în construirea păcii în lume, îndeosebi în Ţara Sfântă.

Ce reprezintă dialogul ecumenic pentru Federaţia Mondială Luterană?

Pentru luterani ecumenismul este centrul propriei vieţi de credinţă; pentru aceasta Federaţia a promovat dialoguri bilaterale cu Biserica catolică, Biserica ortodoxă, Bisericile reformate şi anglicanii, conversaţii cu penticostalii şi baptiştii, un parcurs penitenţial cu menoniţii. Însă ecumenismul nu este numai o confruntare teologică pentru a înţelege cum să se depăşească diviziunile. Trebuie să se schimba faţa comunităţii, trebuie să pătrundă în profunzime în experienţa zilnică a fiecărui creştin. Una dintre chestiunile deschise este receptarea a ceea ce s-a făcut din punct de vedere al dialogului teologic chiar în viaţa cotidiană: spiritul de la Lund poate să-i ajute pe creştini să descopere că ecumenismul înseamnă a-l trăi pe Cristos împreună pentru a înfrunta împreună provocările care sunt aceleaşi pentru toţi creştinii.

Care vor fi temele următoarei adunări generale a Federaţiei care se va ţine la Windhoek, în Namibia, de la 10 la 16 mai?

La fiecare şapte ani Federaţia Mondială Luterană ţine o adunare generală în care se discută liniile conducătoare pentru anii următori. Este un moment important pentru că se întâlnesc luteranii din toată lumea pentru a împărtăşi experienţele comunităţilor locale. Anul acest vom vorbi despre Reformă, care constituie un patrimoniu spiritual care îi cheamă pe toţi creştinii, nu numai pe luterani, să reflecteze asupra faptului că am fost „eliberaţi de harul lui Dumnezeu”, temă a adunării. La Windhoek vor fi trei puncte de confruntare: primul este de a aminti tuturor că mântuirea este gratuită şi nu poate să fie dobândită în niciun mod; trebuie să se fugă de ideea că prosperitatea individului este un drum care conduce la mântuire, aşa cum cineva este tentat să spună citind vreo pagină din Sfintele Scripturi. Al doilea aspect se referă la demnitatea omului: nu se poate accepta sărăcia, sclavia, negarea drepturilor umane, între care libertatea religioasă; creştinii trebuie să pună în centru respectul faţă de orice bărbat şi faţă de orice femeie condamnând orice act de violenţă şi de marginalizare. Al treilea punct se referă la salvgardarea creaţiei: ne aflăm într-un punct de „neîntoarcere”, aşa cum repetă atâţia oameni de ştiinţă; după acordurile semnate la nivel internaţional, Bisericile trebuie să lucreze pentru a schimba direcţia în exploatarea creaţiei în aşa fel încât să se intervină asupra schimbărilor climatice aflate în desfăşurare. Nu este vorba despre ceva ce revine luteranilor şi catolicilor, ci întregii lumi: a construi pacea şi dreptatea pornind de la salvgardarea creaţiei este o misiune care trebuie să-i implice pe toţi.

Care este starea relaţiilor dintre Federaţia Mondială Luterană şi Biserica catolică după întâlnirea ecumenică de la Lund?

Lund a fost una dintre acele experienţe care schimbă viaţa: a fost important s-o trăim după redactarea documentului De la conflict la comuniune care i-a ajutat pe luterani şi pe catolici să caute mereu punctele de convergenţă pornind de la ceea ce ne uneşte; documentul indică cinci imperative care trebuie să conducă drumul ecumenic, care porneşte de la recunoaşterea comună a unicului botez în Cristos. În prezentul drumului ecumenic dintre luterani şi catolici dobândeşte o valenţă profetică diaconia faţă de lume, pentru că mărturiseşte angajarea comună în favoarea celor din urmă. Lund a fost posibilă pentru că de cincizeci de ani catolicii şi luteranii au început un dialog ecumenic care a produs documente, dar mai ales a făcut să crească încrederea şi prietenia; acum este important ca acest dialog să nu se trăiască numai la Roma sau la Geneva, ci să ajungă la comunităţile locale. În următoarele luni vor fi tratate chestiunile care încă îi separă pe luterani şi pe catolici; se va discuta despre ecleziologie, despre natura slujirii şi despre comuniunea eclezială. În acest dialog are importanţă trecutul de secole de tăcere. Trecutul nostru nu se poate schimba, dar nu trebuie să determine prezentul nostru şi viitorul nostru. Eu sunt sigur că într-o zi se vor putea depăşi aceste diviziuni şi se va putea împărtăşi pâinea de la masa euharistică: acest drum nu depinde de noi, ci este în mâinile lui Dumnezeu.

Cum credeţi că trăiesc creştinii comemorarea celui de-al cincilea centenar al Reformei?

Există trei niveluri pentru a comemora acest aniversar: a aduce mulţumire Domnului, împreună, amintindu-ne că asta nu s-a făcut niciodată înainte; a ne căi de păcatele noastre şi de diviziunile noastre, ştiind bine că astfel noi putem să-l vedem pe Cristos pe faţa celuilalt; a trăi această aniversare într-un spirit ecumenic, adică a promova o misiune împărtăşită în lume, mai ales în sudul lumii, unde sunt mai răspândite situaţiile de sărăcie. A comemora împreună Reforma înseamnă astfel a ne întreba ce spune Reforma pentru fiecare dintre noi, ştiind bine că ea nu s-a încheiat în secolul al XVI-lea ci rămâne vie în spiritul expresiei Ecclesia semper reformanda care face trimitere la dinamismul lui Cristos, care ne invită să înfruntăm provocările prezente. Sunt de acord cu Papa Francisc atunci când cere să ducem „pupitrul în stradă”, în aşa fel încât să ne adresăm tuturor: lumea are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu într-un timp în care se răspândeşte tot mai mult secularizarea şi se simte lipsa de lideri mondiali.

Care este evaluarea dumneavoastră despre situaţia din Ţara Sfântă?

În acest moment nu sunt optimist, pacea pare îndepărtată, în ultimele zile soluţia celor două state a fost pusă în discuţie. Nu există alt drum decât cel al dialogului: oraşul Ierusalim nu trebuie să fi împărţit şi împărtăşit devenind un loc de dialog. Mi-e frică şi pentru creştinii din Orientul Mijlociu datorită tentaţiei de a lăsa toate şi de a pleca într-o altă ţară, trebuie să ne întrebăm ce ar fi Orientul Mijlociu fără creştini. Tocmai pentru a încerca să se schimbe direcţia trebuie să se promoveze dreptatea cu care să se reafirme drepturile umane şi libertatea religioasă pentru toţi. Creştinii din toată lumea trebuie să se simtă responsabili de soarta creştinilor din Ţara Sfântă: pentru aceasta trebuie să-i susţină spiritual şi material pe credincioşii care cu prezenţa lor pot să ajute la construirea păcii.

Ce pot face creştinii pentru pace?

Pacea nu este o chestiune care se referă numai la Ţara Sfântă: în toată lumea pacea este pusă în discuţie, şi datorită apariţiei atâtor politicieni care suflă în focul diviziunilor în numele unui interes personal şi local ignorând binele lumii. Egocentrismul este unul dintre cele mai teribile păcate din lumea de astăzi. Creştinii trebuie să ţină cont mereu că edificarea păcii este o misiune care le-a fost încredinţat de Dumnezeu. În faţa acestei situaţii, Biserica trebuie să facă ceva: trebuie să devină conştiinţa statelor, să asume un leadership mondial, vorbind despre dreptate cu glas tare, fără a avea teamă. Biserica trebuie şi poate să facă mult mai mult decât au făcut creştinii până acum, şi pentru că, în 2017, Biserica trebuie să fie „una” în a cere dreptate, făcând să fie ascultată de lumea politicii cu un singur glas.

Ce este de făcut pentru refugiaţi şi migranţi?

Consider o ruşine politica ţărilor europene care refuză să-i primească pe migranţi. Este o ruşine din două motive: după al doilea război mondial toată Europa a trăit tragedia migranţilor şi Europa are responsabilităţi precise în crizele care răscolesc lumea, determinând bărbaţi şi femei să scape din ţările lor, din Siria până în Somalia, până în Sud Sudan. În această perspectivă este important documentul A adresa bun-venit străinilor care a fost semnat de atâţia lideri religioşi care au voit astfel să răspundă la o întrebare a înaltului comisar pentru refugiaţi de la Naţiunile Unite, cerând politicii să facă ceva pentru o primire diferită a migranţilor. Eu însumi sunt un refugiat şi înţeleg bine ce înseamnă a căuta o viaţă, o demnitate de viaţă. În lume luteranii asistă peste două milioane de migranţi fără a cere nimic; în asta există o sintonie profundă. Trebuie să se condamne islamofobia, antisemitismul, creştinofobia, xenofobia care nu ajută la construirea unei culturi a primirii care este un răspuns dat lui Dumnezeu: cine va da un pahar de apă, nu o sticlă, va avea parte de împărăţia lui Dumnezeu.

Ce părere aveţi despre angajarea Papei Francisc şi despre implicarea sa personală în mişcarea ecumenică?

Înainte de toate cred că a fost important de a aminti că Ioan al XXIII-lea, cu Conciliul al II-lea din Vatican, a deschis o nouă perioadă care a fost dusă înainte de succesorii săi. Am avut bucuria de a-l întâlni pe Ioan Paul al II-lea, pe Benedict al XVI-lea şi pe Papa Francisc, trăind experienţa ceea ce aveau ei la inimă, nu numai drumul ecumenic, ci promovarea dialogului cu toţi. Papa Francisc, fratele meu în Cristos, aminteşte că mergând împreună creştinii sunt mai puternici îi vestirea lui Cristos. Dialogul este viitorul: Papa Francisc a înţeles asta, face asta şi întrupează asta. În dialog şi cu dialog creştinii sunt chemaţi să trăiască împreună pacea, dreptatea, salvgardarea creaţiei, iubirea.

De Riccardo Burigana

(După L’Osservatore Romano, 1 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.