Categorii

Duminica Rusaliilor – Ciclul C

Fap 2,1-11; Rom 8,8-17; In 14,15-16.23-26

Cu mare bucurie, astăzi, împreună cu întreaga Biserică, celebrăm solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt. Pentru Biserică, ziua de astăzi a sărbătorii Rusaliilor este una cu totul deosebită, pentru că este ziua ei de naştere. Aşa cum ne relatează şi prima lectură luată din Faptele Apostolilor, comunitatea apostolică era ascunsă în Cenacol, plină de frică, inertă şi neînsufleţită, asemenea corpului neînsufleţit al primului om ce nu primise încă suflarea de viaţă de la Dumnezeu.

Şi iată că în acest climat de frică şi nesiguranţă, deodată, se iveşte un vuiet ce umple întreaga casă şi toţi apostolii împreună cu sfânta Fecioară Maria se umplu de Duhul Sfânt. Frica şi nesiguranţa dispar, pentru că acea comunitate mică este acum plină de viaţă şi de dinamism, ea devine Biserica.

Duhul Sfânt a avut mereu o intervenţie deosebită la fiecare început în desfăşurarea planului mântuirii: la creaţie, la întruparea lui Cristos, la începutul vieţii publice a lui Cristos; şi nu putea lipsi tocmai acum, la naşterea Bisericii, care s-a realizat prin însăşi puterea Duhului Sfânt. Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre acţiunea Duhului Sfânt în cadrul planului de mântuire, ne spune în tratatul său Despre Duhul Sfânt:

Te gândeşti la creaţie? Ea fost făcută în Duhul Sfânt, care consolida şi ornamenta cerurile. Te gândeşti la venirea lui Cristos? Duhul Sfânt a pregătit-o şi apoi, la împlinirea timpurilor, a realizat-o coborând asupra Mariei. Te gândeşti la formarea Bisericii? Ea este opera Duhului Sfânt. Te gândeşti la a doua venire a lui Cristos? Duhul Sfânt nu va lipsi nici atunci când morţii vor învia.

Liturgia cuvântului de astăzi ne vorbeşte despre Duhul Sfânt, dar îl cunoaştem noi oare pe Duhul Sfânt? Dorim să-l primim cu adevărat în viaţa noastră pe Duhul Sfânt?

Era acum câţiva ani, într-un sat de lângă oraşul Nancy din Franţa, o familie fericită în care domneau iubirea şi înţelegerea. Părinţii erau medici şi cea mai mare bucurie a vieţii lor era o fetiţă de nouă ani, singurul lor copil. Într-o după-amiază, părinţii fetiţei sunt chemaţi de urgenţă la spitalul din Nancy, unde lucrau, pentru a opera o femeie care se afla într-o stare foarte gravă. Fetiţa, care îşi iubea foarte mult părinţii, îi aştepta mereu şi le sărea în braţe imediat ce intrau pe uşă. La fel a făcut şi în acea seară, când părinţii au fost chemaţi de urgenţă la spital. Dar în acea seară părinţii nu au mai venit. În drum spre casă au fost implicaţi într-un grav accident de maşină şi ambii şi-au pierdut viaţa. Fetiţa, rămasă singură pe lume şi îndurerată de moartea părinţilor ei, a fost luată în grijă de o familie vecină, dar nu din iubire, ci pentru că voia să beneficieze de banii ce-i primea fetiţa după părinţii ei. Însă fetiţa trăia în această familie un adevărat calvar: era bătută zilnic pe nedrept, era izolată într-o cameră şi de multe ori nici nu era primită la masă. Într-o zi, când venea de la şcoală, i s-a făcut atât de dor de părinţi, încât a fugit la cimitir, la mormântul lor, pe care a plâns, până când într-un târziu a adormit. O doamnă, venind şi ea la acelaşi mormânt, a văzut-o pe fetiţă şi, cuprinsă de milă, a luat-o în braţe. Fetiţa atunci s-a trezit şi a tresărit de frică, dar doamna a liniştit-o spunându-i: „Nu-ţi fie frică, eu sunt doamna pe care au salvat-o părinţii tăi în seara când au murit în accident”. Doamna a luat-o pe fetiţă acasă la ea, iar familia ei a primit-o cu toată iubirea şi bucuria, adoptând-o. După ce a fost primită în noua familie, la puţin timp, fetiţa scria într-o scrisoare ce a lăsat-o la mormântul părinţilor ei: „Nu vreau să mă despart niciodată de familia pe care mi-aţi lăsat-o în locul vostru”.

Fetiţa din acest exemplu a avut parte de două primiri din partea a două familii, dar cât de diferite au fost cele două primiri! Aceste două moduri în care a fost primită fetiţa se aseamănă foarte mult cu modurile în care este primit Duhul Sfânt de oameni în viaţa lor. Primul fel de primire este acela când Duhul Sfânt este obligat să locuiască într-o inimă în care locuiesc răutatea şi păcatul. În acest caz, Duhul Sfânt nu poate rămâne prea mult, este nevoit să părăsească inima omului, pentru că el este Sfânt, iubeşte tot ceea ce este bun şi sfânt şi nu poate să locuiască cu păcatul. Şi atunci pleacă şi lasă locul altui duh, Duhului Rău, care iubeşte răul, care iubeşte păcatul şi inima în care acesta abundă.

Dar există şi un al doilea fel de primire a Duhului Sfânt, primirea cu bucurie, în iubire şi în sfinţenie. În acest caz, Duhul Sfânt se bucură de o adevărată primire din partea noastră, este lăsat să domnească în inima noastră şi să aducă roade, iar viaţa noastră devine o viaţă în Duh, despre care vorbeşte sfântul Paul în a doua lectură luată din Scrisoarea către Romani. Însă sfântul Paul nu se limitează doar la a ne îndemna să ne trăim viaţa noastră în Duh, murind pentru poftele trupului, dar arată şi consecinţele de a nu trăi în Duh, spunând că „cine nu trăieşte în Duhul lui Cristos, acela nu este al lui”. Dar dacă trăim în Duh, oare viaţa noastră nu începe să fie călăuzită de Duhul Sfânt, nu devine pentru noi Mângâietor, aşa cum îl numeşte Isus în evanghelie?

Cuvântul mângâietor, pe care Isus Cristos îl atribuie Duhului Sfânt, este traducerea termenului grecesc parakletos, care are mai multe sensuri, cum ar fi: cel care dă bucurie, consolator, mângâietor, dar şi sensul de asistent legal, de avocat al apărării. De aceea, sfântul Irineu, folosindu-se de acest sens al cuvântului, spune în lucrarea lui Împotriva ereziilor: „De aceea ne este necesară roua lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt, pentru ca acolo unde găsim acuzatorul să-l putem avea şi pe avocat”. Iar acuzatorul nostru nu este altul decât Duhul cel Rău, care ne ispiteşte la păcat, pentru ca apoi să ne acuze înaintea lui Dumnezeu. Dar Duhul cel Rău nu are putere asupra noastră, dacă îl avem ca apărător pe Duhul Sfânt, care ne conduce mereu pe calea sfinţeniei şi a harului şi ne întăreşte în momentele de ispită.

Astăzi, în ziua Rusaliilor, cu ce gând am venit la biserică: oare doar pentru a sărbători coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor? Oare doar pentru a sărbători naşterea Bisericii? De ce să nu sărbătorim coborârea Duhului Sfânt şi asupra noastră? De ce să nu sărbătorim şi naşterea noastră la o viaţă nouă, la viaţa în Duh? De aceea, astăzi, în ziua Rusaliilor, să-l rugăm pe Duhul Sfânt să coboare asupra fiecăruia dintre noi, pentru ca viaţa noastră călăuzită de Duhul Sfânt să devină un mărgăritar ales pe care să nu-l lăsăm să cadă în noroiul păcatelor, ci să-l oferim cu bucurie lui Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Sergiu DĂMOC

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.