Categorii

Duminica I-a din Postul Mare – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, dăruieşte-mi iubirea faţă de Adevăr.

Duhule Sfânt, deschide inima mea la darul care este Cuvântul tău.

Duhule Sfânt, ajută-mă să ies din schemele mele.

Duhule Sfânt, surprinde-mă cu ceea ce Isus

vrea să-mi dăruiască la această întâlnire.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 4,1-13

În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu 2 timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. 3 Atunci diavolul i-a zis:

– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine.

4 Însă Isus i-a răspuns:

– Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul».

5 Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii 6 şi diavolul i-a spus:

– Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. 7 Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată.

8 Răspunzând, Isus i-a spus:

– Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji».

9 L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus:

– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, 10 căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească» 11 şi: «Te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră».

12 Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis:

– S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!».

13 Şi, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

 

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Unde îl conduce Duhul Sfânt pe Isus şi ce i se întâmplă acolo?
  • Ce îi cere diavolul în primul rând lui Isus şi ce îi răspunde El?
  • Ce îi promite diavolul lui Isus şi cu ce citat biblic îi răspunde El?
  • Ce îi cere diavolul lui Isus să facă în a treia ispitire şi pe ce fundamentează această cerere?
  • Cu ce citat biblic îi răspunde Isus?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Primul verset din această evanghelie spune că Duhul Sfânt l-a condus pe Isus în pustiu „timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol”. Aici sunt trei elemente cu valoare simbolică ce ne situează deja într-un climat de Post Mare. În primul rând, prin referinţa la cele patruzeci de zile ca un timp determinat şi necesar pentru o schimbare. În al doilea rând, pustiul, prezentat aici ca locul de încercare şi de decizie. Şi, în sfârşit, pe bună dreptate, prin ispitirea sau lupta cu diavolul.

Ne concentrăm asupra mesajului esenţial al fiecărei ispitiri ajutându-ne de o cateheză despre ele a lui Benedict al XVI-lea: „În prima ispitire diavolul îi propune lui Isus să transforme piatra în pâine pentru a sătura foamea. Isus respinge că omul trăieşte numai cu pâine: fără un răspuns la foamea de adevăr, la foamea de Dumnezeu, omul nu se poate mântui”. Această ispită caută ca Isus să orienteze filiaţia sa, faptul că este Fiu al lui Dumnezeu, în folosul său şi nu ca dependenţă şi dăruire totală Tatălui.

În a doua ispitire i se sugerează lui Isus ca să facă alianţă cu puterile din această lume (pe care evanghelia le consideră sub stăpânirea satanei) pentru a realiza misiunea sa. „Însă nu acesta este drumul lui Dumnezeu: pentru Isus este foarte clar că nu puterea lumească mântuieşte lumea, ci puterea crucii, a umilinţei, a iubirii (cf. v. 5-8)”.

„În a treia ispitire, diavolul îi propune lui Isus să se arunce de pe coama templului din Ierusalim şi să-l salveze Dumnezeu prin îngerii săi, să facă ceva senzaţional pentru a-l pune la încercare pe Dumnezeu însuşi; însă răspunsul este că Dumnezeu nu este un obiect căruia să-i impunem condiţiile noastre: El este Stăpân a toate (cf. v. 9-12)”.

Această ispită cuprinde o mare prezumţie pentru că vrea să-l oblige pe Dumnezeu să intervină; îi cere Tatălui ca să asculte de o situaţie de urgenţă provocată de El. Este ceea ce pe bună dreptate Scriptura denunţă ca „a-l ispiti pe Dumnezeu”, deoarece vrea să pună la încercare puterea sa sau fidelitatea sa şi vrea ca Dumnezeu să fie la dispoziţia noastră. Relatarea se termină cu un final deschis: „Şi, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp” (Lc 4,13). Pentru studioşi acest „anumit timp” (kairos) este o referinţă la Ghetsemani, unde ispitirea devine mai puternică în faţa proximităţii reale a pătimirii (Lc 22,40.46).

Numitorul comun al celor trei ispitiri este intenţia de a-l îndepărta pe Isus de drumul indicat de Tatăl său, „este propunerea de instrumentalizare a lui Dumnezeu, de a-l folosi pentru propriile interese, pentru propria glorie şi propriul rezultat”.

Subtilitatea ispitei se află în faptul că nu i se sugerează lui Isus ceva rău în mod explicit. În prima şi în a treia ispitire Isus ar trebui să facă ceea ce se presupune că putem aştepta de la El dacă este Fiul lui Dumnezeu. În a doua, ispititorul îi prezintă mai întâi un scop bun cum este cucerirea lumii pentru Dumnezeu, însă mijlocul pentru acest scop bun este rău. Răspunsul dat ne arată că fidelitatea lui Isus faţă de Tatăl include nu numai scopul ci şi mijloacele. Isus, fiind pus la încercare sau ispitit, a răspuns cu credinţă/fidelitate faţă de Cuvântul Tatălui revelând astfel inima sa de Fiu ascultător. Fiecare Nu spus ispititorului presupune un Da clar spus Tatălui şi voinţei sale. Şi în acest mod este confirmată adevărata sa identitate de Fiu al lui Dumnezeu. În sinteză, în cele trei ispitiri, Isus nu se caută pe sine însuşi nici gloria sa nici puterea sa nici faima sa; pentru aceasta învinge toate ispitele.

 

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Evanghelia ne invită să reflectăm asupra pustiului ca imagine a Postului Mare pe care am început să-l parcurgem.

„În primul rând pustiul, unde se retrage Isus, este locul tăcerii, al sărăciei, unde omul este privat de susţinerile materiale şi se află în faţa întrebărilor fundamentale ale existenţei, este îndemnat să meargă la esenţialo şi tocmai pentru asta este mai uşor să-l întâlnească pe Dumnezeu” (Benedict al XVI-lea). De aceea, să căutăm în acest Post Mare momente de singurătate pentru a ne ruga mai mult, pentru a reflecta asupra cursului vieţii noastre, cum trăim şi dacă suntem conformi cu viaţa noastră luând în considerare relaţia noastră cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu noi înşine şi cu creaţia.

Însă pustiul apare şi ca locul ispitirii, al luptei, al deciziei. În pustiul din vieţile noastre se pune la încercare adevărul cel mai intim al nostru pentru că în acest spaţiu de tăcere şi de singurătate apare diabolicul, adică ceea ce-l destramă şi-l dezbină interior pe om. În acest sens, Postul Mare ne invită să conştientizăm aceste ispite sau solicitări interne la păcat şi să le combatem, să le învingem cu harul lui Dumnezeu şi cu practicile din Postul Mare (postul, rugăciunea şi pomana).

Pustiul, unde există încercarea şi ispitirea, este şi un loc de învăţare pentru om pentru că tocmai acolo conştientizăm fragilitatea noastră, slăbiciunea noastră şi păcatul care se cuibăreşte în inima noastră. Şi acest lucru este bun pentru că ne face să recunoaştem că avem nevoie de harul şi de milostivirea lui Dumnezeu. Acest lucru l-a observat foarte bine sfântul Augustin care în acest sens spunea că Dumnezeu ispiteşte cu scopul ca omul însuşi să se descopere; de aceea ispita este o formă de interogare şi de învăţătură care îl conduce pe om la descoperirea adevăratului său eu.

În sfârşit, să primim mesajul papei Francisc care ne aminteşte că: „«Postul mare» al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deşertul creaţiei pentru a o face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcatul de la începuturi (cf. Mc 1,12-13; Is 51,3). Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiaşi drum, pentru a duce speranţa lui Cristos şi creaţiei, care «va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu» (Rom 8,21). Să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp favorabil! Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să punem în practică un drum de adevărată convertire. Să abandonăm egoismul, privirea îndreptată spre noi înşine, şi să ne îndreptăm spre Paştele lui Isus; să devenim aproapele fraţilor şi surorilor care sunt în dificultate, împărtăşind cu ei bunurile noastre spirituale şi materiale. Astfel, primind în concretul vieţii noastre victoria lui Cristos asupra păcatului şi asupra morţii, vom atrage şi asupra creaţiei forţa sa transformatoare”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Caut momente de singurătate pentru a întâlni mai profund cu mine însumi şi cu Dumnezeu?
  • Pot să identific unde mă ispiteşte duhul rău pentru ca să mă abată de la drumul Domnului?
  • Faima, puterea sau averea sunt marile obiective ale vieţii mele?
  • Lupt cu aceste ispite recurgând la Cuvântul lui Dumnezeu?
  • Am ajuns să învăţ ceva despre Dumnezeu şi despre milostivirea sa prin intermediul ispitelor şi căderilor din viaţa mea?
  • Mă examinez şi cu privire la relaţia mea cu creaţia, dar al lui Dumnezeu?

 

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru prezenţa ta în pustiul meu.

Mulţumesc pentru că eşti însoţitorul meu fidel.

Vreau să îmbrăţişez slăbiciunile mele, să asum fragilităţile mele.

Să nu mă ataşez de ceea ce mă depărtează de Tine.

Numai împreună vom putea învinge ispitele mele.

Vreau să profit de acest timp, dăruieşte-mi o convertire adevărată.

Să nu mă blochez în egoismul meu nici în singurătatea mea.

Acest Post Mare să fie un drum de comuniune cu Tine, cu mine însumi, cu fraţii mei

şi cu creaţia.

Amin.

 

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, în compania ta să pot parcurge acest drum de convertire”

 

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să îngrijesc creaţia în locul meu concret.

„Ispitele le avem cu toţii. Însă dacă Isus este o realitate vie în viaţa mea, atunci deja nu-mi este frică”

Maica Tereza de Calcutta

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.