Categorii

Duminica Floriilor – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

„Duhule Sfânt,

tu eşti suflarea Tatălui şi a Fiului

în veşnicia fericită;

tu ai fost trimis la noi de către Isus

ca să ne faci să înţelegem ceea ce el ne-a spus

şi să ne conduci la adevărul întreg;

tu eşti pentru noi suflare de viaţă,

suflare creatoare, suflare sfinţitoare;

tu eşti cel care reînnoieşti toate lucrurile.

Cu umilinţă îţi cerem

ca să ne însufleţeşti şi să locuieşti în noi:

în fiecare bărbat şi în fiecare femeie dintre noi,

în fiecare dintre locurile noastre,

ca un loc de iubire,

un drum de fericire

şi un mijloc de sfinţenie.

AMIN”.

(Echipele Stăpâna Noastră)

TEXTUL BIBLIC: Luca 19,28-40

După ce a spus acestea, a pornit înainte, urcând spre Ierusalim. În timp ce se apropia de Befaghe şi Betania, lângă Muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli, spunându-le:

            — Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, când veţi intra, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nici un om nu l-a încălecat: dezlegaţi-l şi aduceţi-l! Dacă vă va întreba cineva: „De ce îl dezlegaţi?”, îi veţi răspunde astfel: „Domnul are nevoie de el”.

Când au plecat cei trimişi, au găsit după cum le-a spus. În timp ce ei dezlegau măgăruşul, stăpânii lui i-au întrebat:

            — De ce dezlegaţi măgăruşul?

Atunci ei au răspuns:

            — Domnul are nevoie de el.

Apoi l-au adus la Isus şi, aruncându-şi hainele peste măgăruş, l-au urcat pe Isus deasupra. Pe când el înainta, îşi aruncau hainele pe drum. Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulţimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, spunând:

            — Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnulu! Pace în cer şi glorie în înaltul cerului!

Atunci unii farisei din mulţime i-au spus:

            — Învăţătorule, mustră-ţi discipolii!

Dar el le-a răspuns:

Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele.

 

1. LECTURA: Ce spune textul?

Fidel Oñoro cjm

Câteva consideraţii pentru o lectură atentă…

La intrarea triumfală în Ierusalim: Rugăciunea discipolilor în faţa „Regelui” (Lc 19,37-40)

Luca este evanghelistul rugăciunii. Abordăm anul acesta relatarea intrării triumfale a lui Isus în Ierusalim.

Intrarea lui Isus în Ierusalim în evanghelia lui Luca se realizează în mijlocul celebrării sărbătoreşti a „mulţimii discipolilor” (19,37b). Notăm trei detalii care o caracterizează:

  1. Sentimentul de bucurie: „bucurându-se”
  2. Formele în care o exprimă: „cu glas puternic” (= strigăte)
  3. Conţinutul: „a început să-l laude pe Dumnezeu”

Să vedem aspectele mai importante ale conţinutului rugăciunii.

1.1. O rugăciune care dă mărturie

Rugăciunea discipolilor pare că intenţionează să rezume ceea ce au văzut de-a lungul drumului lor cu Isus; în practică această rugăciune este o mărturie a evenimentului Împărăţiei în ineditul activităţii lui Isus: „Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi” (10,23-24). Prima mărturie a discipolilor în Faptele Apostolilor va consta în a proclama întregii lumi „faptele minunate ale lui Dumnezeu” (Fap 2,11).

Această laudă este înainte de toate o recunoaştere plăcută lui Dumnezeu, adică Tatălui ca izvor al lucrării realizate de Isus. Deja înainte s-a spus că în Isus „Dumnezeu l-a vizitat pe poporul său” (7,16). Acum Dumnezeu este lăudat cu precizie mai mare „pentru toate minunile (= faptele de putere) pe care le-au văzut” (19,37).

1.2. O rugăciune care îl aclamă pe Mesia

Evanghelistul Luca ne spune cu ce cuvinte se exprima lauda discipolilor: „Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer şi glorie în înaltul cerului” (19,38; Luca omite aclamaţia „Osana” incomprehensibilă pentru un cititor care nu este evreu). După cum se poate vedea, este vorba de două aclamaţii care s-au unit.

  • Binecuvântat cel ce vine…

Este vorba despre un citat din Psalmul 118,26, care era bine cunoscut în liturgia de la templul din Ierusalim. Cu această aclamaţie se primeau pelerinii fericiţi în momentul intrării lor în templu.

Pe buzele discipolilor apare un cuvânt care nu era în textul original al Psalmului: Regele! „Binecuvântat regele care vine…”. În realitate acesta nu face altceva decât să interpreteze sensul genuin al salutului, care la început era adresat regelui, în timpurile monarhiei, când el se apropia de templu pentru a face rugăciunea. Pentru timpurile mesianice Zaharia 9,9 a profeţit: „Tresaltă de bucurie, fiică a Sionului, / înalţă strigăte de veselie, fiică a Ierusalimului! / Iată regele tău vine la tine…”. Înainte de intrarea în Ierusalim, ultima învăţătură a lui Isus a fost parabola unuia care a călătorit pentru a primi investitura regală (vezi 19,15). Astfel Isus a anunţat venirea apropiată a domniei sale (vezi 19,11), de asemenea respingerea pe care o va primi (vezi 19,27).

În timpul călătoriei la Ierusalim, Isus a profeţit că poporul din Ierusalim va cânta acel „Binecuvântat cel ce vine…” (13,35). Aici nu face asta tot poporul ci doar discipolii, ei anticipă împlinirea sa şi glasurile lor sunt primele glasuri ale unei cântări care trebuie să cuprindă Ierusalimul şi întreaga lume.

  • Pace în cer…

A doua parte a rugăciunii preia cântarea îngerilor în noaptea naşterii (vezi 2,14). Lauda îndreptată de două ori spre înălţime („în cer… în înaltul cerurilor”) este un strigăt de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru venirea Regelui-Mesia care a fost numit „Principe al păcii” (Is 9,5).

Prima dată au fost îngerii, acum sunt discipolii. Se poate vedea cum cu aclamaţia discipolilor rugăciunea devine circulară: înainte aclamaţia venea din cer spre pământ, acum merge de la pământ spre cer.

Însă trebuie notat un amănunt, e vorba de o mică schimbare în text: nu mai este „pace pe pământ” ci „pace în cer” . Nu cerul are nevoie de pace, ci de acolo provine pacea şi acolo este celebrată.

„Pacea” în Luca este semn al mântuirii lui Dumnezeu, de vreme ce aceasta a fost trimisă din cer în persoana lui Isus, totuşi nu a ajuns la Ierusalim, care de fapt o va respinge („Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace! Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi”: 19,42). În timpul pătimirii lui Isus, Irod şi Pilat se vor împăca (vezi 23,12) şi de pe Crucea lui Isus va veni reconcilierea dintre Dumnezeu şi oameni. Acest lucru se va aminti în predica misionară: „El a trimis fiilor lui Israel cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor” (Fap 10,36). Astfel venirea Împărăţiei conduce la pace.

  • O rugăciune imposibil de potolit

Fervoarea discipolilor îi scandalizează pe farisei. Reacţia negativă: „Învăţătorule, mustră-ţi discipolii!” (19,39), lasă să se vadă importanţa acestei scene de rugăciune:

  1. Aclamaţia discipolilor este o recunoaştere a lui Isus ca Mesia trimis de Dumnezeu. Este logic să apară adversari care nu sunt de acord.
  2. Aclamaţia discipolilor pare extravagantă pentru acest grup pios: prea mare explozie de sentimente li se pare nepotrivită.

Însă Isus consideră că avertismentul este inacceptabil: „Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele” (19,40). Isus admite adevărul aclamaţiei mesianice. În afară de asta, cu aceste cuvinte care ne amintesc de cuvintele lui Habacuc 2,11, Isus lasă să se înţeleagă că lauda nu poate fi oprită, cel care experimentează mântuirea nu poate să ţină tăcerea şi exact acest lucru îl mărturisesc discipolii săi.

 

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Are sens să celebrăm Duminica Floriilor dacă suntem dispuşi să perseverăm cu aceste ramuri de palmier până în Duminica Învierii, parcurgând procesiunea care trece prin triduum-ul pascal, învăţând că adevărata ramură de palmier a victoriei este cea a crucii. Să începem astfel Săptămâna Sfântă.

„În ea Dumnezeul păcii a împăcat toată realitatea, fie în cer fie pe pământ”. În această Duminică a Floriilor «în Pătimirea Domnului» ni se oferă un ospăţ îmbelşugat al Cuvântului. Liturgia ne propune «procesiunea cu ramuri», în care se proclamă textul cu intrarea lui Isus în templu, după versiunea sfântului Luca. Vă invităm să degustaţi acest text.

 

Voi, tinerilor, ştiţi că pietrele stigă. Sunt mute şi totuşi au o proprie elocvenţă deosebită, un strigăt al lor. Aceste pietre mute vorbesc. Voi, tinerilor, ştiţi asta mai bine decât alţii, pentru că exploraţi misterioasa lor elocvenţă făcând excursii pe înălţimile munţilor, aproape pentru a vă impune o trudă şi în ea să verificaţi energiile voastre tinere.

 

Voi ştiţi asta şi pentru aceasta Cristos vă spune vouă: «Dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele» (Lc 19,40). Spune asta în momentul intrării sale mesianice în Ierusalim în timp ce unii farisei încercau să-l inducă să-i reducă la tăcere pe acei tineri care strigau: «Osana! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!» (Mc 11,9). Cristos a răspuns: «Dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele». Cu aceste cuvinte, preaiubiţilor, Isus v-a provocat. Şi voi aţi acceptat provocarea”[1].

Cum aclami tu venirea Domnului în viaţa ta? Tu cu uşurinţă îl adori public pe Dumnezeu? Cine doreşte să oprească glasurile celor care-l urmează pe Cristos?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care-mi vorbeşte în text?

Domnul vrea să intre triumfal şi în inima ta, să o ia în stăpânire şi s-o umple cu iubirea sa. Ce-i răspunzi?

Tu intri, Domnul meu iubit, în marea cetate, ca Rege, însă nu ca orice Rege lumesc. Dacă tu accepţi osanalele mulţimii celor care te urmează este pentru că ţie îţi este milă de aceşti oameni buni şi simpli, încărcaţi cu probleme, cu trude şi cu nelinişti, care caută pacea şi gloria care vin de sus. Lor tuturor le deschizi orizonturi de speranţă în fiecare pas al tău.

Tu intri, Isuse, în marea cetate, pentru a încheia Alianţa definitivă dintre Dumnezeu şi omenire. De pe Cruce vrea să ne dea marea îmbrăţişare a Tatălui, de acolo ne vede ca pe nişte prunci care au nevoie să fie vindecaţi cu răbdare şi amabilitate de lipsurile, rezistenţele, temerile, violenţele, ambiguităţile noastre. Te urci pe Cruce, nu pentru a ne condamna ci pentru a da demnitate vieţii noastre cu bunăvoinţa ta, cu încrederea ta, cu iubirea ta.

A aminti astăzi intrarea ta în Ierusalim, Doamne, înseamnă pentru noi a lăsa ca misterul tău să intre în adâncul vieţii noastre, pentru ca acolo să faci lucrarea ta. Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Cuvântul pe care-l medităm astăzi ne arată oamenii care-l recunosc pe Isus ca rege al vieţilor lor; împreună cu ei să repetăm:

„Binecuvântat tu, Regele nostru care vine în numele Domnului”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a demonstra schimbarea?

La sfârşitul acestui timp al Postului Mare întreabă-te:

Ce-mi lipseşte pentru a-l primi pe Regele regilor în viaţa mea? Am îndeplinit ceea ce mi-am propus pentru Postul Mare? Mi-am planificat timpul pentru a trăi în mod deplin această Săptămână care începe?

„Unica mea bogăţie, unica mea comoară eşti Tu,

Inimă dumnezeiască, nici nu tânjesc la alt lucru decât la iubirea ta.

Încredere fără limite în Providenţa Domnului”

(Pr. Pedro Legaria)

[1]    http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/homilies/1994/documents/hf_jp-ii_hom_19940327_domenicapalme_sp.html

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.