Categorii

Duminica Bibliei. Cardinalul Ravasi: „Dar este cuvântul omului pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi”

La 26 ianuarie se celebrează  prima „Duminică a Bibliei”, instituită de papa Francisc cu scrisoarea apostolică în formă de motu proprio Aperuit illis, dată de pontif la 30 septembrie 2019, comemorarea liturgică a sfântului Ieronim, celebru traducător al Bibliei în latină, la 1600 de ani de la moartea sa. „Martin Luter – afirmă de la început la agenția SIR cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii – susținea că în Italia Sfânta Scriptură este aşa de uitată încât foarte rar se găsește o Biblie”, în timp ce Paul Claudel, la jumătatea secolului al XX-lea, „ironiza cu privire la respectul pe care catolicii îl arată faţă de Biblie, ținându-se la distanța cuvenită”. „Acum asta nu se mai poate spune”, afirmă vestitul biblist; totuşi inițiativa papei este importantă pentru „a redescoperi valoarea, vitalitatea şi centralitatea Sfintelor Scripturi”.

Eminență, după părerea dumneavoastră aceste aspecte s-au pierdut?

Sunt trei elemente asupra căruia trebuie să se reflecteze. Înainte de toate necesitatea de a ne întoarce la cunoașterea Scripturii cu aceeași încărcătură şi pasiune cu care asta a avut loc după Conciliul al II-lea din Vatican care a apropiat mult textele sacre de credincioşi. Prin această zi papa vrea să propună credinciosului întoarcerea la o anumită vitalitate pentru că astăzi, cu trecerea istoriei, interesul faţă de problemele de tip social sau antropologic este mai simţit decât nevoia de a avea o referință bazată pe Scripturi. De aici importanţa apelului lui Francisc de a redescoperi Biblia, de „a ne-o neînsuși” cu pasiunea din anii post-conciliari ca făclie pentru pașii noştri.

În urmă cu câteva zile, în mesajul despre predarea religiei catolice în școală, președinția CEI a subliniat valoarea studierii Bibliei şi din punct de vedere cultural.

Acesta este al doilea element de reflecţie. Biblia ca mare cod al culturii occidentale, stea polară a ethosului şi a comportamentului, de care nu poate face abstracţie cel care îşi pune întrebări despre sens. În urmă cu câţiva ani s-a insistat mult asupra rădăcinilor creştine ale Europei; astăzi este o temă mai puţin simţită, dar care nu se poate reduce la o simplă chestiune de tip religios. Este vorba despre o problemă culturală. Umberto Eco se întreba de ce tinerii noştri trebuie să ştie totul despre eroii din Homer şi să nu ştie nimic despre Moise şi despre Cântarea Cântărilor. Ambele sunt fundamentale pentru formarea noastră culturală. În această lumină trebuie desigur repropusă Biblia în cadrul școlii ca filigran al țesutului cultural, istoric şi artistic european, şi nu numai. Dacă se intră într-o pinacotecă europeană fără a cunoaște Sfânta Scriptură, se riscă să nu se înțeleagă cea mai mare parte din operele expuse; dar aşa este pentru toată arta în ansamblul său, inclusiv muzica.

Dumneavoastră făceați aluzie la un al treilea aspect.

Un element care nu se subliniază niciodată suficient, cel al hermeneuticii, al interpretării Bibliei. O problemă de mare importanță pentru că religia ebraică-creştină este o religie istorică, întrupată. Când se spune „Cuvântul lui Dumnezeu” se afirmă un adevăr, dar care nu este complet pentru că Biblia este Cuvânt al lui Dumnezeu şi cuvânt al omului. Este un dialog. Psalmii sunt rugăciuni, semn că, aşa cum susține teologul protestant Dietrich Bonhoeffer, Biblia nu este numai Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă ci şi cuvântul pe care Dumnezeu îl aşteaptă, adresat Lui din partea noastră. Să ne gândim la intensitatea cărții lui Iob. Biblia nu este un catehism care conține afirmații precise şi teoreme punctuale, formulate în manieră incontestabilă într-un soi de atelier teologic; este o istorie; presupune un eveniment emblematic după care trebuie confruntate toate evenimentele personale. Dumnezeu, care a decis să se întrupeze trecând prin istoria noastră spune: trebuie să descifrezi prezența mea aici; prezență de judecată dar şi de mântuire. Pentru aceasta trebuie alungată tentația unei lecturi spiritualiste a Bibliei: „trupul” Cuvântului şi Logosul transcendent trebuie să fie împletiți între ei.

Papa a ales o dată care nu este întâmplătoare: a treia duminică din Timpul de peste an, în apropiere de Ziua dialogului cu evreii (astăzi) şi de Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

Este semnificativ că a voit să situeze Duminica Bibliei în cadrul Timpului de peste an, nu în Timpul Paștelui sau al Crăciunului. Asta pentru că Biblia trebuie să devină ghidul obișnuit şi ziua dedicată nu trebuie să rămână unică şi izolată, ci să se încadreze în țesutul anului liturgic. De altfel, în celebrarea liturgică Sfânta Scriptură şi Euharistia sunt indisolubile. Este emblematică relatarea de la Emaus, din care papa scoate titlul scrisorii apostolice: mai întâi Isus merge cu discipolii explicând scripturile şi făcându-i să le ardă inima; apoi frânge pâinea, prefigurând astfel structura celebrării liturgice. Însă Biblia este şi instrumentul, nodul de aur care ține împreună dialogul ecumenic cu lumea ortodoxă şi protestantă şi dialogul interreligios, îndeosebi cu evreii, a căror bază obiectivă comună o constituie.

Pentru Francisc nu poate să fie patrimoniu numai al câtorva, ci cartea poporului.

În afară de a fi text constant al liturgiei, trebuie să ne întoarcem la Biblie drept carte în mâinile persoanelor simple, carte cotidiană care trebuie să intre în piață şi în casă pentru că este carte a poporului. În trecut, încă din Evul Mediu, pentru cel care nu știa să citească, pereții pictați din catedrale şi imaginile sacre constituiau Biblia pauperum. În zilele noastre publicistica biblică este însemnată, notele de la subsol şi comentariile ajută şi cititorii mai puţin „înzestrați”, dar trebuie făcut ceva mai mult la nivel „laic”.

La ce vă gândiți?

Ar trebui reuşit să se explice arta şi muzica arătându-le codul subînțeles, dar şi să se „transcrie” Biblia în noile limbaje conform gramaticilor culturale de astăzi: cinema, televiziune, videoart, „inserând-o” şi în cultura digitală. Mă gândesc, în trecut, la Evanghelia lui Matei de Pasolini, la pătimirea lui Cristos de Andrei Rubliov de Tarkovski: şi astăzi este important a stimula prin artă, cultură, cinema şi noile limbaje reflecția despre marile teme religioase. Nu este simplu: riscul banalizare sau spectacularizare este la colț, dar trebuie demarată o reflecţie serioasă şi insistat mai mult pe acest versant care cere competență şi curaj.

De Giovanna Pasqualin Traversa

(După agenția SIR, 17 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.