Categorii

Duminica a XXXIV-a din Timpul de peste An – Cristos Regele Universului – Ciclul B

Dan 7,13-14; Ap 1,5-8; In 18,33b-37

Solemnitatea de astăzi, Cristos, Regele universului, situată la sfârşitul anului liturgic, este o sinteză a misterelor lui Cristos comemorate în decursul anului şi se prezintă ca o culme de pe care străluceşte mai puternic figura sa de Mântuitor şi Domn.

În evanghelie, Pilat îl întreabă pe Isus: „Tu eşti regele iudeilor?” şi Isus îi răspunde afirmativ. Puţin înainte de aceasta, Caiafa îi adresează aceeaşi provocare în altă formă, întrebându-l dacă este Fiul Celui binecuvântat, iar răspunsul lui Isus este acelaşi. Conform Evangheliei după sfântul Marcu, Isus îşi consolidează răspunsul citând din Cartea profetului Daniel. Aceste cuvinte le aplică sieşi: „Şi îl veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”.

Din acest motiv, pentru lectura I a fost ales pasajul din Cartea profetului Daniel, în care îl vedem pe fiul omului primind de la Dumnezeu puterea, gloria şi împărăţia.

Faptul că Isus în faţa Sinedriului se identifică cu fiul omului conturează în cadrul acestui text o lumină extraordinară. Evenimentul întrupării, reprezentat de Cristos, existenţa sa în interiorul istoriei şi dincolo de ea, în timp şi în veşnicie, totul este conţinut aici, cu forţa evocării specifice profeţiei şi simbolului. Mărturia din Cartea profetului Daniel nu este decât un exemplu, printre atâtea altele. Toată Biblia vorbeşte, în mod direct sau indirect, despre Cristos, stăpânul istoriei.

Isus nu este cuprins într-o scurtă perioadă a istoriei, dar o umple în întregime: este prezent în Vechiul Testament ca fiind cel profeţit, în Noul Testament ca fiind cel întrupat, iar în timpul Bisericii ca fiind cel anunţat. Însăşi împărţirea istoriei în două părţi – înainte de Cristos şi după Cristos – exprimă tocmai această convingere.

Alături de această imagine glorioasă este indicată şi aceea a lui Cristos umil şi suferind. În acest sens, în a II-a lectură de astăzi, Isus este definit astfel: „El ne iubeşte; prin sângele său ne-a spălat de păcatele noastre şi a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl său”. Este o definiţie care face apel la atâtea cuvinte şi imagini din evanghelie: Bunul Păstor, care-şi dă viaţa pentru oiţele sale, Isus, „blând şi smerit cu inima”, Isus, care la ultima cină le spune apostolilor că nu-i mai numeşte servitori, ci prieteni, Isus, mai ales, care la sfârşit se îndreaptă în tăcere spre moarte pentru a ne mântui.

Întotdeauna a fost dificil să se menţină unite aceste două prerogative ale lui Cristos, cea a suveranităţii şi cea a umilinţei, derivate din cele două naturi ale sale, divină şi umană. Omului de astăzi nu-i vine greu să-l recunoască în Isus pe prietenul şi fratele universal. Pentru el este dificil să-l proclame ca Domn şi să-i recunoască puterea. Dacă aruncăm o privire asupra filmelor realizate despre Isus, această dificultate este evidentă. În general, întâlnim un Isus blând, persecutat, neînţeles, atât de aproape de om, încât împărtăşeşte luptele sale, răzvrătirile sale, dorinţa sa pentru o viaţă normală. Pe această linie se situează Isus Cristos superstar, iar într-o manieră mai crudă şi mai desacralizată, Ultima ispită a lui Isus, de Martin Scorsese. Şi Pier Paolo Pasolini, în Evanghelia după Matei, îl prezintă pe Isus ca fiind prieten al apostolilor şi al oamenilor, la îndemâna tuturor, şi chiar dacă lipsit de o anumită dimensiune misterioasă, este conturat într-o manieră poetică. Franco Zeffirelli, în Isus din Nazaret, îl prezintă pe Isus ca pe un om între oameni, prietenos, dar în acelaşi timp ca pe unul care, prin miracolele sale şi învierea sa, exprimă misterul persoanei sale şi transcende umanul.

Nu este vorba de o discreditare a încercărilor de a repropune în termeni accesibili imaginea lui Isus. În timpul său, Isus nu se simţea ofensat dacă lumea îl considera unul dintre profeţi. Îi întreabă şi pe apostoli despre percepţia lor asupra persoanei sale, făcându-i să înţeleagă că răspunsurile lumii nu erau suficiente.

Isus Cristos, pe care Biserica îl prezintă în sărbătoarea de astăzi şi pe care trebuie să-l purtăm cu noi în acest mileniu, este Isus complet, uman şi transcendent. Este Cristos viu, care se maturizează în înţelegerea Bisericii şi prin întrebările şi provocările mereu noi exprimate de cultura şi progresul uman.

Sfântul Ioan al Crucii a scris: „Cristos este precum un filon plin de comori imense, din care ceea ce se vede la suprafaţă nu se găseşte în străfundurile lui. În fiecare adâncitură se descoperă noi surse de bogăţie”.

Saltul de calitate în credinţă se realizează când o persoană îl acceptă cu bucurie pe Cristos în viaţa sa, nu doar ca frate şi prieten, dar şi ca Rege, Domn şi Mântuitor personal. Aşadar, nu doar ca om, dar şi ca Dumnezeu. La ce ar fi folosit un Cristos doar umil şi persecutat, asemenea nouă, dacă nu ar fi fost suficient de puternic pentru a ne salva şi a schimba situaţia noastră de opresiune, de nevoie şi de păcat? Ar fi servit să ne simţim într-o „companie bună” şi nimic mai mult.

Credinţa în Dumnezeu este unicul fundament al moralităţii actelor noastre. Fără Dumnezeu, de ce ar trebui să fim buni? Fără Cristos, care este principiul ce ne conduce viaţa?

Regele Frederic al II-lea al Prusiei, care se lăuda că este ateu, îl lua în râs pe scriitorul Arnaud Baculard, pentru că acesta mărturisea deschis faptul de a fi creştin. Scriitorul îi răspunse: „Maiestate, am nevoie să cred că este cineva deasupra regilor. Altfel, nu văd de ce ar trebui să mă închin înaintea oamenilor ca mine”.

În concluzie, Cristos, care va veni într-o zi glorioasă „pe norii cerului”, este prezent acum între noi în fraţii noştri, în paginile evangheliei şi ne aşteaptă, umil şi liniştit, în semnele sacramentale. Să-l descoperim şi să-l primim cu dragoste în fiecare venire de-a sa!

Iulian ROCA

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.