Categorii

Duminica a XXXIII-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

 

Duhule Sfânt, învaţă-mă să ascult,

să rumeg Cuvântul în întâlnirea zilnică,

să fecundez viaţa în rugăciunea cu Biblia.

Duhule Sfânt, învaţă-ne să ascultăm Cuvântul

în comunitate, citind împreună Biblia

pentru a vedea viaţa după planul tău.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 21,5-19

În acel timp, unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase şi daruri votive, Isus le-a spus: 6 „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeți, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”.

7 Ei l-au întrebat: „Învățătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?”. 8 El le-a zis: „Vedeți să nu fiți înșelați, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: «Eu sunt!» şi: «Timpul este aproape!» Nu mergeți după ei! 9 Când veți auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeți, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!”. 10 Apoi le spunea: „Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăție împotriva altei împărății. 11 Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoșătoare şi semne mari din cer.

12 Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi a guvernanților din cauza numelui meu. 13 Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie.

14 Puneți la inima voastră să nu vă pregătiți dinainte cum vă veți apăra, 15 căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voștri nu le vor putea rezista şi nici răspunde! 16 Veți fi trădați de părinți, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; 17 veți fi urâți de toţi din cauza numelui meu. 18 Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. 19 Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele”.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce comentau oamenii despre templu şi ce spune Isus despre viitorul său?
  • Ce îl întreabă discipolii? Le răspunde Isus la ceea ce îl întreabă?
  • Ce sfătuiește Isus să se evite în faţa întrebării despre sfârşitul lumii?
  • Ce lucruri se întâmplă înainte de a veni sfârşitul lumii?
  • Ce li se va întâmpla creştinilor şi cum îşi vor salva viețile lor?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Deşi nu se face menționare în textul evangheliei de astăzi, este clar datorită contextului că Isus se află în Ierusalim în compania discipolilor. Şi unii, vorbind despre templu, au făcut un comentariu despre frumusețea sa şi măreția podoabelor sale. Isus reacționează în faţa acestui comentariu şi îi descumpănește pentru că le vesteşte distrugerea totală a locului sacru: „totul va fi distrus”.

Ne este greu să ne imaginăm ce reprezenta templul din Ierusalim pentru poporul lui Israel, locul prezenței lui Dumnezeu și, prin urmare, garanție de protecție pentru oameni. În considerație atât de ridicată era ținut încât distrugerea sa practic era identificată cu venirea sfârșitului lumii. Aceasta explică întrebarea rapidă a discipolilor: „când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?”. Sunt întrebările pe care toţi le-am adresa lui Isus.

Ne place sau nu, nicăieri în Noul Testament nu vom găsi un răspuns clar la aceste întrebări. Pe de altă parte, este frecventă referința la modul brusc și neașteptat al venirii zilei finale folosind comparația cu sosirea unui hoț (cf. Mt 24.43; Lc 12,39; 2Pt 3,10; Ap 3,3; 16,15). În evanghelia de astăzi, în loc să răspundă la când va veni, Isus ne indică mai degrabă atitudinile pe care creștinii ar trebui să le aibă în timpul prealabil lui parousia. Mai exact în evanghelia de astăzi, Isus îi îndeamnă pe discipolii săi la trei lucruri: să nu se lase păcăliți, să dea mărturie și să fie constanți.

Să nu se lase păcăliți de cei care, în faţa prezenței puternice a răului în lume, vestesc venirea iminentă a sfârșitului. Isus avertizează că, deşi au loc războaie, revoluții, cutremure, foamete, epidemii, „însă nu va fi îndată sfârşitul”.

Să dea mărturie. Isus avertizează că înainte de sfârşit, creştinii vor suferi persecuții puternice şi aceleași au ca finalitate să-i trezească pe creştini pentru ca să dea mărturie despre Isus prin cuvinte irezistibile date de însuși Isus („eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voștri nu le vor putea rezista şi nici răspunde!”).

În sfârşit, statornicia sau perseverența (în greacă hupomoné). Acest termen indică faptul de a sta sau de a rămâne sub o greutate susținând-o, rezistând la presiunea sa. Sensurile sale sunt mai multe: persistență, perseverență și așteptare. Această atitudine, care este susținută de încrederea fermă în grija providențială a lui Dumnezeu („niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde”), este cea care va permite discipolului credincios să ajungă la mântuire.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Duminica trecută am meditat despre sfârşitul vieţii umane, care este moartea; însă pe care speranţa creştină ne face s-o trăim ca un pas spre viaţa veșnică.

Evanghelia de astăzi ne invită să medităm despre sfârșitul lumii. Acest subiect este de obicei unit cu multe fantezii și, de asemenea, Biblia îl prezintă cu un gen literar, cel apocaliptic, care folosește imagini puternice cu valoare simbolică. Dincolo de toate acestea, care sunt certitudinile care ne vin din credință? Ce atitudini ne cere Isus să avem în faţa acestei realități viitoare?

Prima certitudine este că nu ştim nici ziua nici ora în care se va întâmpla asta. Dumnezeu nu a voit să ne reveleze, să ne aducă la cunoștință cu precizie această dată. Ştim că se va întâmpla, pe neașteptate, însă nu ştim când.

Având în vedere acest lucru, Isus cere, chiar și într-un context de tulburări sociale și persecuție, să aibă o atitudine destul de calmă: să rămână liniștiți, să nu alerge după cei care spun că deja este sfârșitul. Mai exact, Isus ne cere luciditate pentru a nu ne lăsa păcăliți, pentru a nu merge după predicatorii falși sau Mesia falși.

A doua certitudine este că Dumnezeu nu ne abandonează niciodată și că Isus va rămâne cu noi până la sfârșitul timpurilor. Ancorați în această certitudine, Isus ne cere o atitudine de martori curajoși și încrezători pentru că același Domn însuși va inspira cuvintele juste pentru a ne putea apăra și a da mărturie despre Adevărul său.

A treia certitudine este că Dumnezeu „nu se schimbă”, este „stânca” fermă care nu se mișcă. Sprijinit pe această stâncă, Isus cere o credință sigură și fermă, chiar și atunci când totul pare să se miște sau să se sfărâme în jur. Grație acestei credințe ferme și perseverente, creștinii vor găsi mântuirea așteptată.

În acest sens spunea papa Francisc în omilia sa din 13 noiembrie 2016: „Suntem întotdeauna împinși de curiozitate: vrem să ştim când şi să primim semne. Însă lui Isus nu-i place această curiozitate. Dimpotrivă, El îndeamnă să nu ne lăsăm înșelați de predicatorii apocaliptici. Cine îl urmează pe Isus nu dă ascultare profeților de nenorociri, vanităților horoscoapelor, predicilor şi prezicerilor care dau naștere la frici, distrăgând de la ceea ce contează. Printre multele voci care se aud, Domnul invită să se distingă ceea ce vine de la El şi ceea ce vine de la duhul fals. Este important: a distinge invitaţia înțeleaptă pe care Dumnezeu ne-o adresează în fiecare zi de zgomotul celui care se foloseşte de numele lui Dumnezeu pentru a înspăimânta, pentru a alimenta diviziuni şi frici. Isus invită cu fermitate să nu ne fie frică în faţa tulburărilor din orice epocă, nici în faţa celor mai grave şi nedrepte încercări care li se întâmplă discipolilor săi. El cere să se persevereze în bine şi să se pună încredere deplină în Dumnezeu, care nu dezamăgește: «niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde» (v. 18). Dumnezeu nu-i uită pe credincioşii săi, proprietatea sa prețioasă, care suntem noi”.

În sfârşit, Domnul să ne ofere această atitudine senină și încrezătoare, perseverență în credință și o abandonare totală în mâinile sale de Tată, unde să putem experimenta siguranța pe care o căutăm în fiecare zi în infinitatea de lucruri și afecte trecătoare. Și din această stare de încredințare în Dumnezeu, să punem energiile noastre în munca în această lume, fără a renunța, căutând să îi ajutăm pe ceilalți în ceea ce privește progresul lor personalul, temporalul și, mai ales, spiritual.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Ce sentimente sau gânduri îmi provoacă venirea sfârșitului lumii?
  • Aceste gânduri şi sentimente corespund cu ceea ce spune Isus în Evanghelie?
  • Mi-am însușit certitudinile pe care Isus mi le comunică în Evanghelie?
  • Unde caut siguranță, unde îmi pun încrederea în faţa situațiilor de tulburare persoanlă sau socială?
  • Accept că prezența calamităților şi relelor din lume sunt o chemare puternică la evanghelizare însoțită de lupta pentru o lume mai dreaptă şi mai bună?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că niciodată nu mă abandonezi.

Vreau să fiu martor credincios al prezenței tale în viaţa mea.

Să nu implic în discursuri care îmi oferă doar bunăstare

nici să nu ascult persoane care îmi promit prea mult.

Fii Tu stânca mea fermă în care nu ezit, unde sunt sigur.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Fă-mă statornic şi lucid pentru a persevera până la sfârşit!”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În această săptămână îmi propun să cer în rugăciunea mea luciditatea şi statornicia pentru mine şi pentru cineva din comunitatea mea.

„Ceea ce are nevoie creștinul, atunci când este urât de lume, nu sunt cuvintele convingătoare, ci măreția sufletului”

Sfântul Ignațiu din Antiohia

****

Când se apropie sfârşitul anului liturgic (…însă un „nou” an va urma îndată printr‑un nou  „advent”), Biserica ne propune să medităm asupra timpului… gândindu-ne la sfârşitul timpurilor. Într-adevăr, este frapant să remarcăm că la apropierea de sfârşitul vieţii sale pământeşti, Isus şi‑a terminat predicarea printr‑un lung discurs „escatologic”. După Marcu şi Matei, anunţul despre sfârşitul templului se îmbină cu anunţul despre sfârşitul lumii. Însă Luca distinge mai bine  perspectivele.

Unii vorbeau despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase şi daruri.

În vremea lui Isus, templul din Ierusalim, unic în lume, era nou. Irod începuse construirea lui în anul 19 înainte de Cristos. Marmura, aurul, draperiile, lemnăria sculptată făceau obiectul  admiraţiei pelerinilor. Se spunea: „Cel care n‑a văzut Ierusalimul în splendoarea lui, acela n-a văzut niciodată bucuria. Cel care n‑a văzut niciodată Sanctuarul, acela n‑a văzut niciodată un oraş frumos într-adevăr”. Iar ucenicii lui Isus, ca toată lumea, sunt încântaţi…

Isus le‑a zis: „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!”.

Care ar fi reacţiile pelerinilor din Roma dacă, înaintea unei mulţimi de popor adunat în faţa bazilicii „Sfântul Petru”, Papa ar exclama: „Această cupolă a lui Michelangelo, această colonadă a lui Bernini, acest ansamblu arhitectural al Vaticanului… nu va rămâne din ele piatră peste piatră… totul va fi distrus…”

Ne închipuim stupefacţia şi scandalul provocat de această profeţie a lui Isus: va fi cauza morţii sale în faţa marelui tribunal (Mt 26,61).

Aşadar, departe de a se uni în concertul de admiraţie al ucenicilor săi, departe de a se lăsa dus de „falsa siguranţă” a ansamblului omenirii care îşi închipuie mereu că „lucrurile vor dura” aşa cum sunt… Isus anunţă fragilitatea şi lipsa de trăinicie a celor mai frumoase opere ale oamenilor: totul va fi distrus!

Da, într‑o zi, „timpul” însuşi se va sfârşi.

Mă opresc să meditez asupra fragilităţii „mele”… asupra caracterului atât de scurt al vieţii, al frumuseţii, al tuturor lucrurilor! Tot ce se sfârşeşte este scurt. E necesar să ştim să privim în faţă această realitate a sfârşitului… a îmbătrânirii neîncetate a toate… a lentului şi inexorabilului „mers” al tuturor celor vii spre moarte.

Ei l‑au întrebat: „Învăţătorule, când se va întâmpla aceasta şi după care semn se va putea cunoaşte că este pe cale să se împlinească?”

Efectiv, este întrebarea pe care ne‑o punem mereu: când? Am vrea să ştim data. Credem că ar fi avantajos să ştim.

Isus le‑a răspuns: „Fiţi atenţi să nu fiţi duşi în eroare; căci mulţi vor veni purtând numele meu şi spunând: ‚Eu sunt’ sau ‚Timpul este aproape’. Nu vă luaţi după ei!”

Toate doctrinele diverselor „secte” care predică data întoarcerii lui Cristos, sunt distruse prin acest cuvânt al lui Isus.

Avem a trăi, zi după zi, fără să ştim ora… Pe Isus nu‑l preocupă absolut deloc data. Dimpotrivă, unica lui grijă este ca ucenicii lui să fie în afara febrei apocaliptice şi a teroarei care bântuie neîncetat imaginaţia oamenilor… şi îi fac să se arunce în braţele oricărui „mântuitor” fără valoare: „Eu sunt!” „Veţi vedea, am soluţia pentru toate problemele voastre!” „Votaţi pentru mine, sunt omul providenţial”… Falşi mesia, falşi profeţi răsar peste tot, la dreapta, la stânga, la răsărit, la apus, la nord, la sud. Sunt siguri de ei înşişi. Vor schimba societatea umană şi o vor face, în sfârşit, fericită definitiv. Timpul nu se va mai scurge. Nu va mai fi uzură a lucrurilor. Vom rămâne totdeauna tineri. Paradisul pe pământ. Nu va mai fi moarte nici asuprire. Mâine totul va fi gratis. Douăsprezece luni de concediu plătit… Promisiuni politice. Vechi visuri imposibile.

Isus ne repetă: „Fiţi atenţi să nu vă lăsaţi induşi în eroare”.

„Nu‑i urmaţi pe impostori!” În vremea sfântului Luca, impostorii ce nu trebuiau urmaţi vorbeau  un limbaj religios,  folosind chiar cuvintele lui Isus de la începutul ministerului său: „Eu sunt” (Mc 6,50, In 8,24.28.58). „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Lc 10,11; Mt 3,2; 4,17; 10,7).

„Când veţi auzi vorbindu‑se despre războaie şi răscoale, nu vă înspăimântaţi; căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, dar nu va fi încă sfârşitul”. Isus a adăugat: „Un popor se va ridica împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva alteia. Vor fi mari cutremure de pământ, pe alocuri epidemii şi foamete; vor avea loc fapte înfricoşătoare şi semne mari în cer”.

A doua grijă a lui Isus, după aceea de a-i avertiza împotriva „falşilor profeţi”, este să denunţe frica: chiar şi războaiele, răscoalele, conflictele, cutremurele de pământ, epidemiile, faptele îngrozitoare… nu sunt semne ale „sfârşitului” şi nu constituie un motiv de a se înspăimânta.

Profund realism al lui Isus: „Trebuie să se întâmple acestea”. Şi toate acestea se întâmplă neîncetat. Să încercăm să ne păstrăm capul limpede.

Catastrofele istorice şi cosmice evocate aici de Isus fac parte dintr‑un întreg limbaj codificat: „apocalipsele”. Acest gen literar stereotipizat s-a născut în Israel tocmai în momentul când marile promisiuni ale profeţilor par decepţionante. Fericirea promisă nu venea. Poporul prieten al lui Dumnezeu era zdrobit de naţiunile păgâne. Ce scandal! Şi ce încercare pentru credinţă!  Mai are rost să credem în acest Dumnezeu? Tocmai atunci, preluând ştafeta profeţiilor, apocalipticul reafirmă punctul central al credinţei: Dumnezeu este stăpânul istoriei. Însă trebuie să ştim să aşteptăm. Mesajul apocalipselor dezvăluie viitorul. Acest viitor este a lui Dumnezeu. Singurul viitor al omului este în Dumnezeu. Într‑o zi, în ziua lui Dumnezeu, întreaga istorie umană va avea o împlinire. Iar acest viitor, absolut sigur, permite să perseverăm în prezent… chiar în mijlocul  unor răsturnări şi catastrofe.

Dar tu, prietene, care este catastrofa ta, în faţa căreia Isus îţi spune: „Nu te înspăimânta!”? Şi ţie ţi s-a promis un viitor minunat în care vei fi fericit. Această aşteptare, această speranţă, să lumineze al tău ASTĂZI!

Iar tu, lume contemporană, luată în mod colectiv, care este catastrofa ta, în faţa căreia Isus spune: „Nu vă înspăimântaţi!” ?

Apocalipsele sunt un semnal de speranţă: „Credeţi în mine”, spune Dumnezeu! Chiar când  stelele cad, chiar când profeţii se prăbuşesc, chiar când totul se năruie din punct de vedere uman, mai este un viitor posibil… Chiar când moartea a venit. Speranţă radicală, absolută… care nu se sprijină pe ceea ce este uman, ci pe Dumnezeu!

„Dar mai înainte de acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor duce în faţa tribunalelor sinagogii, vă vor arunca în închisoare, vă vor duce în faţa regilor şi guvernatorilor pentru numele meu. Aceasta va fi pentru voi prilej de a da mărturie.”

Ne dăm din nou seama că, pentru Isus, singura teamă a ucenicilor trebuia să fie de a pierde credinţa.

Isus anunţă că înainte de distrugerea Ierusalimului, deci foarte curând, ucenicii lui vor fi persecutaţi. Când Luca scrie, aceasta deja se întâmplase. „Pe când Petru şi Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoţii, comandantul gărzii templului şi saduceii. Au pus mâinile pe ei şi i‑au aruncat în închisoare până a doua zi”, povesteşte acelaşi sfânt Luca în Faptele Apostolilor (Fapte 4,1‑3; 5,18; 8,3;12,4). Persecuţiile jalonează întreaga istorie a Bisericii… încă şi ASTĂZI.

Isus vorbește pe față, fără ocolișuri! Persecuţia, încercarea credinţei, departe de a fi un lucru de temut, pentru Isus este un fel de şansă: o ocazie de a „da mărturie” în faţa prigonitorilor lor (după o primă interpretare)… sau încă o ocazie de a dobândi merite ce „vor da mărturie” pentru ei în faţa lui Dumnezeu (după o a doua interpretare)…

Am eu acest optimism funciar, radical, absolut? In credinţă, sunt convins într-adevăr că pot, cu Dumnezeu, să scot un avantaj chiar din încercările cele mai dureroase şi aparent mai distrugătoare?

„Întipăriţi‑vă bine în inimă, că nu trebuie să vă îngrijiţi de apărarea voastră; eu însumi vă voi inspira acele cuvinte şi acea înţelepciune, cărora potrivnicii voştri nu vor putea să le ţină piept şi nici să le contrazică.

Vă vor trăda chiar părinţii, fraţii, familia, rudele şi prietenii voştri şi‑i vor da la moarte pe unii dintre voi. Veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa”.

Speranţă. Răbdare. Bucurie, cu toate acestea!

Cuvinte divine, cuvinte ce nu se pot verifica, însă pe care trebuie să le credem!

Cuvinte ce nu trebuie luate în sensul lor material: căci, evident, au căzut fire de păr şi capete de creştini! Credinţa nu apără de moarte, nici de suferinţă. Însă ea dă viaţa!

Doamne, sporeşte în noi credinţa!

 

NOËL QUESSON

 

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.