Categorii

Duminica a XXXI-a din Timpul de peste An – Ciclul C

Înţ 11,23-12,2; 2Tes 1,11-2,2; Lc 19,1-10

Lecturile de astăzi ne invită să reflectăm asupra milostivirii divine, ca iubire mântuitoare care nu vrea să-i piardă pe cei păcătoşi, ci să-i facă părtaşi la viaţa dumnezeiască.

În prima lectură a acestei duminici, autorul sacru ne face cunoscut cum Dumnezeul vieţii îşi arată iubirea nemărginită faţă de creaţie. Chiar dacă lumea este o realitate nesemnificativă în comparaţie cu Creatorul, Dumnezeu o iubeşte şi nu dispreţuieşte nimic din ceea ce a făcut. Lucrurile subzistă, deoarece sunt lucrarea Domnului care le-a dorit şi le-a chemat la viaţă.

Cel mai bun comentariu al primei lecturi îl găsim în evanghelie. Isus, încălcând tradiţiile religioase şi sociale ale timpului, intră în casa unui păcătos, Zaheu. Este un gest cu adevărat provocator care trezeşte criticile celor prezenţi. Însă iubirea lui Cristos este o iubire nouă, diferită de cea a oamenilor; iubirea lui Cristos este capabilă să mântuiască. După întâlnirea cu Isus, Zaheu îşi descoperă propriile responsabilităţi faţă de cei nevoiaşi, înţelege că nu mai poate să fie cel dinainte.

Dumnezeu se apropie de om şi face pasul cel mai semnificativ în Cristos, însă vrea ca şi omul să aibă o contribuţie, adică să se apropie, la rândul său, de Domnul. Datorită iniţiativei divine, omul poate să-şi atingă propriul scop pe care sfântul Paul îl vede în preamărirea Domnului Isus Cristos prin slujirea fraţilor. În faţa Parusiei, aşteptată ca iminentă, nu mai au sens nerăbdarea şi neliniştea, pentru că ceea ce contează este convertirea, adică eliberarea de rău şi de păcat, care îşi va găsi împlinirea totală în venirea Domnului.

Pericopa evanghelică ne invită să fim martori ai întâlnirii dintre Isus şi Zaheu, dintre prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu şi cel păcătos. Acest episod relatat de sfântul Luca este probabil ecoul unei experienţe personale. În interiorul comunităţii primare a existat cineva care a fost cucerit de Isus. Această experienţă a produs în el o astfel de schimbare radicală a vieţii, încât nu putea să nu mărturisească acest fapt comunităţii.

Zaheu era şeful vameşilor, care erau rău văzuţi de către toţi; erau consideraţi păcătoşi publici, profitori şi hoţi, prin însăşi meseria lor de perceptori de taxe în interesul Imperiului Roman; prin urmare, Zaheu era şi bogat, îmbogăţit pe spatele celorlalţi. Dacă, potrivit Torei, în calitate de vameş, este exclus de la mântuire, în calitate de bogat este exclus potrivit evangheliei (cf. Mt 19,23-24).

Cu toate acestea, numele de „Zaheu” înseamnă „Dumnezeu îşi aminteşte” sau, potrivit altei etimologii, înseamnă „cel pur”. Din punct de vedere biblic, numele indică o vocaţie, o misiune. Acest om, care este atât de departe nu doar de Lege, ci şi de cel mai comun şi uman simţ al dreptăţii, ascunde un secret: trebuie să se aştepte la o surpriză în viaţa sa.

Şeful vameşilor, deşi este bogat, se simte nefericit. De aceea, sub impulsul acelei tensiuni către mântuire din inima sa, caută să-l întâlnească pe Isus. Se urcă într-un sicomor şi, în timp ce caută să-l vadă pe Învăţătorul nazarinean, descoperă că el însuşi este privit şi chemat pe nume de Isus.

Cristos îl priveşte nu de sus, ci de jos. De fapt, iubirea este umilă. După cum orbul din Ierihon şi-a ridicat ochii spre Domnul său, tot aşa, şi cel care s-a făcut mai mic decât toţi îşi ridică privirea către Zaheu. De fapt, s-a înjosit mai mult decât toţi pentru a-i putea sluji pe toţi. Doar cel umil îl întâlneşte pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este umil. Iubirea îl consideră pe celălalt superior sieşi (Fil 2,3).

Nicolaus de Flüe, în finalul viziunii sale despre Isus, pelerinul care cerşeşte iubire de la om, scria: „Când pelerinul se îndepărtase la câţiva paşi, se întoarse. În acel moment avea pe cap pălăria în care primise pomana de la Nicolaus; îşi dădu jos pălăria şi se înclină către el. Atunci omul înţelese iubirea pe care pelerinul o avea pentru el şi fu profund impresionat văzând că era nedemn. Cunoscuse în Duh faptul că privirea pelerinului era plină de o umilinţă pătrunsă de iubire, asemenea unui vas cu miere atât de plin, încât nu mai poţi adăuga nicio picătură. Din acel moment nu-l mai văzu pe pelerin, însă era atât de mulţumit, încât nu mai aştepta nimic. I se părea că i-ar fi fost descoperit tot ce era în cer şi pe pământ”.

Poate că noi ne-am fi aşteptat ca Isus să se facă cunoscut în mijlocul locuitorilor din Ierihon prin mari minuni, prin fapte extraordinare. Însă nu se întâmplă acest lucru. Isus se face cunoscut celui care este pregătit să-l descopere, celui care-şi recunoaşte nevrednicia şi care caută milostivirea divină pe care Cristos o manifestă. Toată mulţimea aceea l-a văzut pe Isus, însă doar Zaheu, păcătosul care-l căuta pe cel care ar fi putut să-l salveze, l-a descoperit pe Mântuitorul.

Noi, cei prezenţi în biserică, îl vedem pe Isus în Sfânta Ostie de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie, dar îl recunoaştem noi cu adevărat pe cel care ne poate oferi mântuirea? Oare avem în noi acea atitudine de umilinţă, recunoscând condiţia noastră de păcătoşi? Căutarea lui Cristos din Sfânta Euharistie ne determină să experimentăm milostivirea lui Dumnezeu la scaunul de spovadă? Numai în umilinţă îl putem descoperi pe Dumnezeu.

Privirea lui Isus exprimă întotdeauna iubire, presupune o alegere, comportă o chemare: „Zaheu, coboară repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!” (Lc 19,5) O surpriză nemaiauzită! Imediat totul se schimbă în viaţa şefului vameşilor. Isus se grăbeşte să mărească abundenţa milostivirii sale faţă de Zaheu, eliberându-l de sclavia banului. Astăzi se împlineşte pentru el Scriptura care promite vestea cea bună celor săraci şi celor care o doresc şi o caută. Astăzi, prin Isus se face prezent pentru el „paradoxul” acţiunii lui Dumnezeu, care îşi atinge scopul şi acolo unde din punct de vedere uman niciun succes nu putea fi sperat.

Total deschis şi disponibil, Zaheu îl invită pe Învăţător în casa sa şi îi pregăteşte o masă de sărbătoare la care îi invită şi pe colegii şi pe prietenii săi. Primindu-l pe Isus, el nu mai simte nicio necesitate, decât aceea de a exprima bucuria găsirii celui care îi lipsea pentru a fi fericit. Şi vrea să exprime această bucurie înapoind de patru ori mai mult decât a luat de la ceilalţi şi împărţind bogăţiile sale săracilor. Aceasta este dovada autenticităţii convertirii sale. Fiind plin de recunoştinţă pentru mântuirea primită, este determinat să-i facă şi pe ceilalţi părtaşi, pentru că bucuria care vine de la Domnul este difuzivă, iradiantă, nu este egoistă şi avară. De acum, nu mai există nimic care să-i fie mai scump lui Zaheu decât prietenia cu Mântuitorul care a vrut să intre în casa sa, în viaţa sa, producând o schimbare radicală, transformându-l într-un alt om.

Călugărul certozin Johann Landsperger (1489-1539) ne spune în această privinţă:

Vestind mântuirea acestei case, Cristos se referă la sufletul lui Zaheu care s-a mântuit cu dorinţa şi cu adeziunea voinţei bune, cu iubirea şi cu ascultarea; tocmai pe acest suflet Domnul îl numeşte casă a lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu locuieşte în el. De fapt, Isus a venit în lume ca să salveze ceea ce era pierdut (Omilie la sfinţirea unei biserici).

Trăim într-o lume care este dominată de logica profitului şi a consumului, o lume în care valori ca banul, plăcerea, comoditatea sunt puse pe primul plan. Observăm că este promovată o mântuire care constă în a avea cât mai mult, în a fugi de durere şi de moarte, în a te afirma pe plan social făcând tot felul de compromisuri. Cu alte cuvinte, conform acestei logici, omul se poate automântui. Însă Isus ne arată astăzi că mântuirea vine numai de la Dumnezeu. El este cel dintâi care ne dă posibilitatea de a avea acces la mântuire datorită jertfei Fiului său pentru păcatele noastre. Iubirea lui Dumnezeu este o iubire milostivă care face primul pas către omul căzut în păcat, pentru ca omul să fie părtaş la această iubire divină.

Aşadar, să participăm în continuare la această Sfântă Liturghie cu dorinţa de a-l primi pe Isus în casa sufletului nostru, ca să fim capabili, asemenea lui Zaheu, să facem alegerea corectă în împlinirea datoriilor noastre familiale şi sociale.

Paul Căliman

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.