Categorii

Duminica a XXXI-a din Timpul de peste An – Ciclul B – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, condu-mă ca să descopăr

ceea ce Isus are pregătit pentru mine în Cuvântul său.

Duhule Sfânt, vorbeşte-mi

pentru ca să pot asculta Vestea Bună.

Duhule Sfânt, comunică-mi ceea ce este mai profund din Evanghelie

pentru a putea vesti şi trăi în comunitate.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Marcu 12,28b-34

În acel timp, unul dintre cărturari s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat:

– Care este prima dintre toate poruncile?

29 Isus i-a răspuns:

– Prima este: «Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!» 31 A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea.

32 Cărturarul i-a zis:

– Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el 33 şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.

34 Isus, văzând că a răspuns inteligent, i-a spus:

– Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu.

Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  • Ce îl întreabă cărturarul? De ce întreabă asta?
  • De unde ia Isus citatul pentru a răspunde? Este vorba de acelaşi text sau de două texte distincte?
  • Care este primul verb din citat şi de ce este aşa de important?
  • Cine trebuie iubit?
  • Este de acord cărturarul cu răspunsul lui Isus?
  • Cum se află acest om în raport cu împărăţia lui Dumnezeu?

 

Câteva piste pentru a înţelege textul

Pr. Damian Nannini

Un cărturar sau învăţător al Legii se apropie de Isus şi întreabă: „Care este prima dintre toate poruncile?”. Pentru a înţelege motivul acestei întrebări trebuie să ne amintim că rabinii au calculat un total de 613 porunci, cifră care era suma celor 248 de precepte şi a celor 365 de interdicţii prezente în Tora. Dezbaterea era centrată deci pe posibilitatea de a distinge între precepte „mari” şi „mici”; şi pe gravitatea păcatului care deriva din încălcarea lor. În general, grupul fariseilor credea că toate poruncile erau importante şi trebuiau îndeplinite cu fidelitate extremă. Alţii, în schimb, recunoşteau o anumită ierarhie în porunci şi în exigenţele îndeplinirii lor. În afară de asta, dezbăteau cu privire la existenţa unei porunci care era principiul fundamental sau regula de aur a comportamentului iudeului fidel. Întrebarea pe care fariseul o adresează lui Isus merge mai ales în această ultimă linie.

Isus răspunde în primul rând citând Dt 6,4 şu. Acest text face parte din pasajul Dt 6,4-9, care împreună cu Dt 11,13-21 şi Num 15,38-41, integrează vestitul Shemá Israel (Ascultă, Israel), rugăciunea care de la sfârşitul secolului I n-au încetat s-o recite dimineaţa şi seara iudeii practicanţi. Acest text exprimă imperativul de a-l iubi pe Dumnezeu cu totalitatea persoanei, cu toate fibrele interioare, fără rămăşiţă şi fără rezervă.

Apoi enunţă o a doua poruncă folosind un citat din Lev 19,18. Acest verset aparţine Codului Sfinţeniei (Lev 17-24) şi care conţine diferite norme de natură mai degrabă socială, unde se evidenţiază cea a iubirii faţă de aproapele şi cea a respingerii răzbunării. În sfârşit, „iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele apar ca un comentariu rezumat al ambelor table ale decalogului” (J. Gnilka).

În continuare vine „returnarea” cărturarului care repetă răspunsul lui Isus cu câteva modificări: accentuează unicitatea lui Dumnezeu, uneşte iubirea faţă de Dumnezeu cu iubirea faţă de aproapele şi le prezintă ca superioare decât arderile de tot şi jertfele. Aceasta din urmă implică o relativizare a cultului; şi cât de cât, în linia profeţilor, o subordonare a acestuia faţă de iubire şi faţă de răspunsul de viaţă.

Isus aprobă această „returnare” a cărturarului spunându-i: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu”. Adică, merge bine pentru a ajunge în Împărăţia pe care o face prezentă Isus.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Evanghelia de astăzi ne invită să medităm la necesitatea pe care o avem cu toţii de a distinge între lucrurile esenţiale şi fundamentale ale vieţii de acelea care sunt secundare. Această căutare a unităţii şi simplităţii este o tendinţă în toate ordinele vieţii, inclusiv în viaţa spirituală. Mai mult, putem spune că întregul proces de maturizare în viaţă conduce la o mai mare simplificare sau concentrare în esenţial şi fundamental. Pentru asta nu rămâne decât să primim şi noi cu o inimă deschisă învăţătura lui Isus despre „prima poruncă”, luând tot ceea ce presupune ea.

Pentru Isus este foarte clar că prima şi fundamentala poruncă este iubirea. Mai mult, aşa cum spune sfântul Paul, dacă nu este iubire, caritate, faptele mele, chiar cele extraordinare, nu valorează nimic (cf. 1Cor 13,1-3). De aceea, este just şi necesar un examen al iubirii şi despre iubire în vieţile noastre.

De asemenea este sigur că iubirea, ca toate lucrurile sublime şi profunde, nu este deloc uşor de definit; şi mai mult dacă este vorba despre iubirea faţă de Dumnezeu. Este important să se evidenţieze că iubirea nu este numai un sentiment. Sentimentele pleacă şi vin. Pot să fie o minunată scânteie iniţială, însă nu sunt totalitatea iubirii. Este tocmai maturitatea iubirii care ajunge la toate potenţialităţile omului şi include, ca să spunem aşa, pe om în integritatea sa. este vorba de a-l iubi pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră.

Cât priveşte a doua poruncă, aceea a „iubirii faţă de aproapele ca pe noi înşine”, remarcăm că termenul de „aproapele” se referă la ceva ce are nevoie de mine şi pe care eu pot să ajut. Aşa cum Dumnezeu îmi cere în primul rând să-l iubesc cu toată fiinţa mea, tot aşa îmi cere să-l iubesc pe aproapele meu ca o prelungire şi verificare a iubirii mele faţă de Dumnezeu.

De asemenea este important să nu pierdem din vedere că în această a doua poruncă există două iubiri: iubirea faţă de aproapele şi iubirea faţă de noi înşine. În concret, ni se porunceşte să-l iubim pe aproapele în aceeaşi manieră în care ne iubim pe noi înşine. Adică iubirea faţă de noi înşine este şi ceva ce ne cere Dumnezeu; însă nu în primul rând, ci în al doilea rând şi în paralel cu iubirea faţă de aproapele.

În sfârşit, iubire faţă de Dumnezeu, iubire faţă de aproapele, iubire faţă de noi înşine. Mereu iubirea.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Care consider că sunt principalele porunci ale lui Dumnezeu în viaţa mea?
  • Unesc sau despart iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de aproapele?
  • Includ iubirea faţă de mine însumi împreună cu iubirea faţă de aproapele?
  • Dau prioritate iubirii ca prima pe care mi-o cere Dumnezeu?
  • Înţeleg că iubirea dă sens jertfelor cultuale?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că mă iubeşti aşa cum sunt.

Vreau să-l iubesc cu Tine pe Tatăl, fără măsură.

Cu tot ceea ce sunt, ceea ce am.

Dă-mi darul ascultării.

Pe îndelete şi fără întreruperi.

Ca iubirea să fie prioritatea mea.

Care să mă facă să mă iubesc mai mult:

numai aşa voi putea iubi şi iubi mai mult pe fraţii mei.

Şi Împărăţia nu va fi departe.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, ajută-mă să mă iubesc pentru a-i iubi pe ceilalţi”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În această săptămână îmi propun să iubesc, ascultând fără să întrerup pe cei care-mi vorbesc.

„Iubirea este măsura credinţei. Când mă iubeşti tu? Şi fiecare să-şi dea răspunsul.

Cum este credinţa ta? Credinţa mea este aşa cum iubesc.

Şi credinţa este sufletul iubirii”

Papa Francisc

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.