Categorii

Duminica a XXIX-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, manifestă-te încă o dată.

Duhule Sfânt, dă-mi o inimă care ascultă.

Duhule Sfânt, unge-mă cu mireasma ta inconfundabilă.

Duhule Sfânt, fă-mă să experimentez botezul meu

şi trimite-mă să duc Cuvântul tău în această lună misionară.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 18,1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: 2 „Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi căruia nu-i era rușine de oameni. 3 Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva dușmanului meu!» 4 Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e rușine, 5 pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină şi să mă tot bată la cap».

6 Iar Domnul a zis: „Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aștepte? 8 Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”.

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce învățătură vrea să dea Isus cu această parabolă?
  • Cum este judecătorul din parabolă?
  • Ce îi cere văduva şi cum îi cere judecătorului?
  • Ce face judecătorul până la urmă?
  • Ce învățătură dă Isus comparând atitudinea judecătorului cu aceea a lui Dumnezeu?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Finalitatea sau mesajul parabolei este clar pentru că evanghelistul ne revelează asta încă de la început: „le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja”. Personajele din parabolă sunt bine caracterizate. În primul rând avem un judecător care are toată puterea însă îi lipsește cea mai elementară conștiință morală. Spune textul că „de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu-i este rușine”; adică ignoră cele două porunci principale: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Apoi avem o văduvă care trăieşte în aceeași cetate. Pentru Biblie văduva, împreună cu orfanul, sunt un simbol al persoanelor care sunt singure, neprotejate, pentru că neavând soţ sau părinte nu au pe cineva care să-i apere şi să-i protejeze. În afară de asta, femeia nu avea drept la moștenire, de aceea dacă soțul murea bunurile sale rămâneau în puterea familiei soțului şi ea trebuia să se întoarcă la casa părintească. Şi dacă nu avea rude, rămânea la mila cunoscuților săi sau la pomana oamenilor. Şi tocmai pentru asta Dumnezeu se ocupă în mod preferențial de ei şi poruncește să facem la fel (cf. Ex 22,21; Dt 10,18; Ier 22,3).

Întorcându-ne la parabolă observăm că văduva ia inițiativa de a cere dreptate de la judecător de mai multe ori. Cererea „fă-mi dreptate” include atât pedepsirea vinovatului cât şi repararea daunei făcute.

Judecătorul, mult timp, „n-a voit” să-i facă dreptate. Fără motive şi fără cauză o ignoră total. Însă după aceea a reflectat, „şi-a zis” că era mai bine să asculte reclamația văduvei pentru ca să nu-l mai bată la cap. Este clar că motivația sa este pur egoistă, însă până la urmă face dreptate. Şi aşa se termină parabola presupunând un final fericit pentru relatare în care văduvă primeşte ceea ce îi cerea cu insistență judecătorului.

Să reținem că dincolo de problemele juridice ale epocii şi de motivația judecătorului, miezul relatării se află în faptul că, în faţa marii insistențe a văduvei, acest judecător nedrept ajunge să-i facă dreptate.

Comentariul lui Isus de la final precizează clar scopul acestui exemplu sau parabole: dacă un judecător ajunge să facă dreptate în faţa marii insistențe a văduvei, cu cât mai mult Dumnezeu, care este bun şi foarte drept, va face dreptate aleșilor săi care strigă către El ziua şi noaptea.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Temele credinţei şi a rugăciunii de cerere sau implorare, cu relația lor foarte strânsă, mi se pare că sunt dominantele din evanghelia din această duminică. De fapt, se roagă, cere, imploră, înainte de toate, cel care crede. Pentru aceasta, rugăciunea de implorare este expresie a credinţei noastre. Cine perseverează în rugăciune, perseverează în credinţă. Cel care abandonează rugăciunea, mai devreme sau mai târziu, va simți o slăbire a credinţei sale.

Pentru aceasta Isus ne cere să credem în El, care ne ascultă mereu; şi să ne încredem în Dumnezeu care ne va răspunde la momentul oportun dacă vom ști să ne rugăm fără a înceta.

Văduva din parabolă insistă în pofida lipsei de răspuns. Implorarea noastră trebuie să fie perseverentă în pofida întârzierii în răspuns, în pofida tăcerii lui Dumnezeu.

Lafrance comentează versetul din Lc 18,7 pe care-l citim astăzi („Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi şi noapte către el?”) astfel: „Noi strigăm către Dumnezeu zi şi noapte în durată şi în timp; El răspunde în clipă, care este echivalent cu veşnicia. Aici se află încercarea şi lupta rugăciunii. Pentru aceasta Dumnezeu vrea ca să ne rugăm fără încetare şi fără a ne descuraja niciodată… Dacă trebuie să ne rugăm mereu fără încetare, nu este atât pentru a obține ceea ce deja am primit cât pentru a menține flacăra, la fel ca untdelemnul care alimentează candela”.

La rândul său papa Francisc în omilia sa din 16 octombrie 2016 comentează tot acest verset spunând: „Iată misterul rugăciunii: a striga, a nu obosi, şi, dacă obosești, a cere ajutor pentru a ține mâinile ridicate. Aceasta este rugăciunea pe care Isus ne-a revelat-o şi ne-a dăruit-o în Duhul Sfânt. A ne ruga nu înseamnă a ne refugia într-o lume ideală, nu înseamnă a evada într-o falsă liniște egoistă. Dimpotrivă, a ne ruga înseamnă a lupta şi a lăsa ca şi Duhul Sfânt să se roage în noi. Duhul Sfânt e cel care ne învaţă să ne rugăm, care ne conduce în rugăciune, care ne face să ne rugăm ca fii”.

Lafrance, pentru a explica cine i-a învățat să se roage fără a se descuraja, povestește istoria unui tânăr grec care s-a retras în deșert pentru a realiza cuvintele lui Isus: „datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja”. Îşi petrecea ziua rugându-se cu seninătate, însă la venirea nopții îl cuprinde frica şi atunci recurge şi mai puternic la rugăciune. Apoi îl asaltează foamea şi setea şi începe să se roage cerând hrana de fiecare zi, în timpul când iese ca s-o caute. De asemenea este asaltat frecvent de ispite de tot felul, motivul pentru care se cufundă şi mai intens în rugăciunea lui Isus. După 14 ani, câţiva prieteni vin să-l vadă şi constată că se roagă mereu. Atunci îl întreabă: cine te-a învățat rugăciunea continuă? Şi tânărul răspunde: „Simplu, diavolii”. În cuvintele aceluiași J. Lafrance: „Încercările, neliniștile, suferinţele şi pericolele sunt ceea ce generează perseverență, ceea ce ne conduce la rugăciunea neîncetată”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Sunt perseverent în rugăciunea mea sau o abandonez imediat?
  • Am trăit experienţa de a fi cerut ceva lui Dumnezeu mult timp şi până la urmă mi s-a dat?
  • Recunosc că puterea sau calitatea credinţei mele se exprimă în rugăciune?
  • Ce anume mă împiedică mai mult să perseverez în rugăciune?
  • Ce mă ajută să mă mențin în prezența lui Dumnezeu şi să perseverez în rugăciune?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că mă asculți mereu.

Ajută-mă să perseverez, chiar dacă mă costă.

Luminează-mă pentru ca să te cred şi să aștept.

Știu că vrei ceea ce este mai bun pentru mine şi în timpurile tale.

Dă-mi urechi deschise pentru a asculta

ceea ce ai să-mi spui.

Pune în inima mea cuvintele corecte

pentru a fi constant în dialogul nostru

şi să găsesc în rugăciune forţa pentru a trăi zi de zi.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, ajută-mă să fiu perseverent în relațiile mele cu tine”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să perseverez în rugăciune în fiecare zi mijlocind pentru o persoană sau situaţie punctuală.

„Omul nu poate trăi fără să se roage, aşa cum nu poate trăi fără să respire”

Sfântul Ioan Paul al II-lea

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.