Categorii

Duminica a XXIX-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

„Duhule Sfânt, eşti sufletul sufletului meu, te ador cu umilinţă.

Luminează-mă, întăreşte-mă, condu-mă, mângâie-mă.

Şi ceea ce corespunde planului veşnic, Dumnezeule Tată, revelează-mi dorinţele tale.

Dă-mi să cunosc ceea ce Iubirea veşnică doreşte în mine.

Dă-mi să cunosc ceea ce trebuie să realizez.

Dă-mi să cunosc ceea ce trebuie să sufăr.

Dă-mi să cunosc ceea ce cu modestie tăcută şi în rugăciune trebuie să accept, să port şi să suport.

Da, Duhule Sfânt, dă-mi să cunosc voinţa ta şi voinţa Tatălui.

Căci toată viaţa mea nu vreau să fiu altceva

decât un continuu şi perpetuu Da spus dorinţelor tale şi voinţei veşnicului Dumnezeu Tată”. 

 

TEXTUL BIBLIC: Matei 22,15-21  

În acel timp, 15 fariseii s-au adunat şi au ţinut sfat cum să-l prindă pe Isus în vorbă. 16 Au trimis deci la el pe ucenicii lor împreună cu adepţii lui Irod, care i-au zis:

– Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi că-i înveţi pe oameni adevărata cale a lui Dumnezeu, fără să te laşi influenţat de cineva, deoarece nu cauţi la faţa oamenilor. 17 Spune-ne, aşadar, ce crezi: este îngăduit să plătim tribut împăratului, sau nu?

18 Dar Isus cunoscându-le răutatea, le-a răspuns:

– Făţarnicilor, de ce mă puneţi la încercare? 19 Arătaţi-mi moneda cu care plătiţi tributul.

Ei i-au prezentat un dinar. 20 El i-a întrebat:

– Ale cui sunt chipul şi inscripţia de pe el?

– 21 Ale împăratului, i-au răspuns ei.

Atunci el le-a zis:

– Daţi, aşadar, împăratului ce este al împăratului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

 

1 – LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Care era intenţia pe care o aveau fariseii faţă de Isus? Ce voiau fariseii ca să facă Isus pentru a-l acuza? În întrebarea pe care o pun fariseii, pentru cine întrebau ei dacă era bine să se plătească impozite? De ce anume şi-a dat seama Isus? Ce tip de monedă i-au adus lui Isus? Ce chip şi ce nume apar pe monedă? Ce anume trebuie dat împăratului şi ce anume trebuie dat lui Dumnezeu?

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Pr. Daniel Kerber

Textul începe arătând intenţia fariseilor care căutau un motiv pentru a-l acuza pe Isus. Planul este elaborat şi începe cu o laudă făcută lui Isus, care ascunde intenţii rele (v. 15-17). Isus dându-şi seama de intenţiile sale le pune întrebarea despre imaginea de pe monedă (v. 18-20), şi înainte de răspunsul celor trimişi: „ale împăratului” (v. 21), Isus le dă o învăţătură pe care nu o pot contrazice şi pleacă uimiţi (v. 22).

Încă o dată îi avem pe opozanţii lui Isus care încearcă să-i întindă o cursă (vezi 16,1; 19,3). Încep cu o presupusă laudă: „spui adevărul…, fără să te laşi influenţat de cineva, deoarece nu cauţi la faţa oamenilor”. În mod ironic, ceea ce spun în mod fals fariseii este adevărat şi se va demonstra asta la sfârşitul episodului.

Planul pe care îl propun lui Isus încearcă să-l pună într-o situaţie dificilă: dacă răspunde să plătească impozit împăratului, poate să fie criticat de imensa majoritate a oamenilor care erau exploataţi de impozite, dacă răspunde să nu plătească, poate să fie acuzat în faţa autorităţilor romane drept cineva care se opune regimului şi răzvrăteşte poporul.

Isus, care cunoaşte inimile, îi denunţă în mod deschis: „Făţarnicilor, de ce mă puneţi la încercare?” (v. 19) şi apoi le cere să-i arate o monedă, care avea inscripţia împăratului. Apoi Isus le răspunde: „Daţi, aşadar, împăratului ce este al împăratului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (v. 21).

Întrebarea pe care i-au pus-o, venind de la farisei, trebuie înţeleasă ca: Este bine – conform planurilor lui Dumnezeu – ca să plătim impozite împăratului roman, sau nu? Cu răspunsul lui Isus, nu e că se spune că există „două împărăţii” una a lui Dumnezeu şi alta a împăratului, Isus ştie bine că Dumnezeu este Stăpânul cerului şi al pământului (vezi 11,25), totuşi şi lucrurile de pe pământ au autonomia lor şi de aici vine răspunsul lui Isus.

Isus, de fapt, atribuie responsabilităţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa „împăratului”, totuşi nu spune că ce anume este „al împăratului” şi ce anume este „al lui Dumnezeu”, le revine cititorilor să facă discernământul, luminat de Cuvânt şi astfel să meargă în fidelitate.

În general, la sfârşitul minunilor se spune că oamenii rămâneau uimiţi, însă aici cei care rămân uimiţi sunt chiar aceia care veneau să-i întindă o cursă lui Isus (v. 22). Chiar şi faţă de adversarii înşişi Isus arată o înţelepciune care, dacă ar fi fost deschişi, le-ar fi permis să se apropie de mesajul de mântuire pe care El îl aduce pentru toţi.

 

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Papa Benedict al XVI-lea, la Liturghia Noii Evanghelizări, la 16 octombrie 2011, a amintit şi a reflectat:

Ne oprim acum asupra textului din Evanghelie. E vorba despre textul cu privire la legitimitatea tributului care trebuie plătit Cezarului, care conţine răspunsul celebru al lui Isus: «Daţi Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu» (Mt 22,21). Însă, înainte de a ajunge la acest moment, există o trecere care se poate referi la cei care au misiunea de a evangheliza. De fapt, interlocutorii lui Isus – discipoli ai fariseilor şi irodieni – se adresează Lui cu o apreciere, spunând: «Ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului» (v. 16). Tocmai această afirmaţie, deşi este mişcată de ipocrizie, trebuie să atragă atenţia noastră. Discipolii fariseilor şi irodienii nu cred în ceea ce spun. Afirmă asta numai ca o captatio benevolentiae pentru a fi ascultaţi, însă inima lor este foarte departe de acel adevăr; ba chiar ei vor să-l atragă pe Isus într-o capcană pentru a-l putea acuza. În schimb pentru noi expresia aceea este preţioasă şi adevărată: de fapt, Isus este sincer şi învaţă cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu este părtinitor cu nimeni, căci nu se uită la faţa omului. El însuşi este această «cale a lui Dumnezeu” pe care noi suntem chemaţi să o parcurgem. Putem aminti aici cuvintele lui Isus însuşi, în Evanghelia lui Ioan: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa».

Acest cuvânt al lui Isus este bogat în conţinut antropologic şi nu se poate reduce numai la domeniul politic. De aceea, Biserica nu se limitează să amintească oamenilor distincţia justă între sfera de autoritate a Cezarului şi cea a lui Dumnezeu, între domeniul politic şi cel religios. Misiunea Bisericii, ca aceea a lui Cristos, este în mod esenţial să vorbească despre Dumnezeu, să facă memoria suveranităţii sale, să amintească tuturor, în special creştinilor care au rătăcit propria identitate, dreptul lui Dumnezeu asupra a ceea ce îi aparţine, adică viaţa noastră”. 

Acum să ne întrebăm:

Am dat mai mult altor persoane, evenimentelor, sau instituţiilor decât lui Dumnezeu? Am crezut cu inima cuvintele pe care i le spun lui Isus? Sau dimpotrivă, am împodobit rugăciunea mea cu cuvinte frumoase, aşteptând să primesc haruri sau favoruri speciale? Am fost un bun cetăţean?

 

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Ia, Doamne, şi primeşte

toată libertatea mea,

memoria mea,

înţelegerea mea

şi toată voinţa mea;

tot ceea ce am şi tot ceea ce posed. 

 

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Vrem, Doamne, să fim nişte buni creştini şi nişte cetăţeni oneşti

 

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine? 

În această săptămână într-un moment de rugăciune voi evalua lucrurile pe care nu le-am dat lui Dumnezeu în totalitate, sau pur şi simplu cele care m-au costat şi la Liturghie, în momentul ofertoriului, le voi dărui.

Dreptatea este voinţa fermă şi constantă de a da fiecăruia ceea ce este al său.

Sfântul Toma de Aquino

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.