Categorii

Duminica a XXIV-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

«Duhule Sfânt,

fă ca inima mea

să se deschidă la Cuvântul lui Dumnezeu,

ca inima mea

să se deschidă la bine,

ca inima mea

să se deschidă la frumuseţea lui Dumnezeu

în toate zilele».

(Papa Francisc)[1]

TEXTUL BIBLIC:  Luca 15,1-32

Isus le-a spus: «Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine”. Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: „Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un ziler al tău. Într-adevăr, s-a ridicat şi a mers la tatăl său.

Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău”. Însă tatăl a spus către servitorii săi: „Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit”. Şi au început să sărbătorească.

Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: „Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat”. Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l ruga stăruitor. El i-a răspuns tatălui său: „Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă distrez cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat”. Atunci, el i-a spus: „Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit”».

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Antonino Cepeda Salazar

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Pentru ce a cerut moştenirea sa? Ce atitudini ale tatălui te uimesc? Pentru ce ia decizii aşa de rele fiul mai mic? Ce îl deranjează pe fiul mai mare?

Câteva consideraţii pentru o lectură atentă…

Textul pe care-l analizăm acum este situat în secţiunea călătoriei lui Isus la Ierusalim (Lc 9,51-19,27); călătorie importantă, pentru că în ea Isus exprimă hotărârea sa fermă de a-şi dărui viaţa şi îi formează pe discipolii săi.

Parabolele din capitolul 15 din Evanghelia lui Luca trebuie citite ca un tot. Aceste parabole, fiind spuse de Isus, urmează aceeaşi schemă: ceea ce se posedă, se pierde, se caută sau se aşteaptă, se găseşte şi este o bucurie împărtăşită. Iese în evidenţă bucuria, şi chiar dacă în parabola tatălui milostiv nu se menţionează cuvântul, se trăieşte bucuria exprimată într-o sărbătoare. De asemenea să precizăm că elementele pierdute sunt respectiv: o oaie (o fiinţă vie animală), o monedă (un lucru fără viaţă), fiul (o fiinţă vie personală). Pentru aceasta, tatăl îl respectă pe fiul său şi nu-l reţine, nici nu merge după el, însă aşteaptă cu iubire întoarcerea sa şi iese pentru a-l primi.

În primele versete se spune că Isus rosteşte aceste trei parabole în privinţa cărturarilor şi fariseilor care îl critică pe Isus că stă cu vameşii şi păcătoşii. Să ne amintim că mai înainte Isus l-a chemat pe Levi şi a mâncat în casa acestuia, în compania multor vameşi şi păcătoşi, primind aceeaşi critică (cf. Lc 5,27-32).

Să analizăm parabola tatălui milostiv care se desfăşoară în trei momente, centrate pe fiul cel mai mic (v. 12-20), pe tatăl (v. 20-24), pe fiul cel mai mare (v. 25-32), chiar dacă tatăl este mereu prezent.

Tatăl

Este cunoscută în mod obişnuit ca parabola fiului risipitor. Cu toate acestea, citind cu atenţie relatarea, tatăl este personajul protagonist. Tatăl în atitudinile şi comportamentul său pare mai mult o mamă decât un tată. Cineva s-ar aştepta ca el să fie exigent şi autoritar, care refuză să împartă moştenirea înainte de a muri, care să-l certe şi/sau să-l pedepsească pe fiul mai mic; însă, dimpotrivă, se evidenţiază în atitudini de drăgălăşenie faţă de fiul său care „era mor şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit” (frază care se repetă la finalul relatării, cf. v. 32 şi care este cheia pentru înţelegerea parabolei).

Tatăl îi iubeşte pe cei doi fii. Este iubitor, milostiv şi răbdător cu ambii fii. Îl iubeşte pe fiul său mai mic; pentru aceasta nu-l supune unui ritual de purificare sau unei pedepse. Îl iubeşte pe fiul mai mare, pe care îl invită să participe la sărbătoare pentru fratele său care s-a întors. Fiul cel mai mare este cel care face o diferenţă. Refuză să participe la bucuria familiei sale. Tatăl ar vrea să-i vadă pe cei doi fii aşezaţi la aceeaşi masă, împărtăşind bucuria de a trăi.

Acum să ne concentrăm asupra fiilor: fiul mai mic

El era obişnuit să trăiască în belşug, primit de la tatăl său. Va înfrunta o dublă dificultate: a terminat banii şi i s-a făcut foame. Nu numai că rămâne fără bani, flămând şi singur, ci este şi umilit. Este trimis să păzească porcii fără a i se da nici măcar mâncare în schimbul muncii. Să ne amintim că porcul este considerat un animal necurat, iar păzirea porcilor este o mare umilire pentru un evreu. Însă el este conştient de gravitatea păcatelor sale, că a pierdut onoarea de a fi fiu; pentru aceasta, aşteaptă ca măcar să fie acceptat ca ziler. Şi cu toată siguranţa este descumpănit când tatăl său îl primeşte ca fiu, întors la viaţă.

Fiul mai mare:

Şi el este iubit de tatăl; cu toate acestea, deşi a rămas acasă, a fost sufleteşte departe de tatăl. Şi fiul mai mare are nevoie să se întoarcă la tatăl şi să participe la bucuria familiei; însă, după cât se pare, refuză să participe la viaţa fratelui său mai mic. Inclusiv, ar fi preferat să se distreze şi să se bucure cu prietenii săi. Se simte cu drept de a-l condamna pe fratele său, pe care îl numeşte „acest fiu al tău” şi-l acuză că şi-a risipit bunurile cu desfrânatele. Pentru aceasta, este uşor de intuit că fiul mai mare îi reprezintă pe cărturari şi pe farisei în privinţa cărora Isus a rostit aceste parabole.

Conform aceste interpretări tatăl este cel care s-a arătat generos, l-a reabilitat pe fiul mai mic, este cel care l-a făcut sănătos. I-a redat demnitate de fiu. Niciun personaj nu este prezentat cu numele său; acest lucru transformă relatarea într-un model sau exemplu. Dar mama?

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Începem meditaţia noastră cu cuvintele Papei Francisc:

Dumnezeu este pură milostivire! „Pune-l pe Cristos”: El te aşteaptă şi în Euharistie, Sacrament al prezenţei sale, al jertfei sale de iubire, şi te aşteaptă şi în omenitatea atâtor tineri care te vor îmbogăţi cu prietenia lor, te vor încuraja cu mărturia lor de credinţă, te vor învăţa limbajul iubirii, al bunătăţii, al slujirii. Şi tu, dragă tinere, dragă tânără, poţi să fii un martor bucuros al iubirii sale, un martor curajos al Evangheliei sale pentru a aduce în această lume a noastră un pic de lumină[2].

 

Acum să ascultăm:

Care a fost experienţa mea de milostivire? Sunt conştient de situaţia mea de păcat, sau mă căiesc, mă convertesc şi mă întorc la casa Tatălui? Consider că vreun „frate mai mic” nu merită să fie acceptat ca fiu al Tatălui?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnul care îmi vorbeşte în text?

Domnul ne invită să fim milostivi, arătându-ne cu exemplul său că El este milostiv cu noi în fiecare clipă. Să ne rugăm astăzi pentru a avea o adevărată convertire la Tatăl şi astfel să ne putem întoarce la casa lui.

O, Doamne, care ai milă de toţi,

curăţă-mă de păcatele mele,

şi aprinde cu milostivire în mine

focul Duhului tău Sfânt.

Curăţă din mine inima de piatră,

şi dă-mi o inimă de carne,

o inimă pentru a te iubi şi a te adora,

o inimă pentru a se desfăta în Tine,

pentru a te urma şi a mă bucura de Tine,

în numele lui Cristos. Amin.

 

Sfântul Ambroziu din Milano (DC 339-397)

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Ce bine este să putem avea în mintea şi inima noastră imaginea unui Dumnezeu care este Tătic şi ne iubeşte profund şi mereu este dispus să ne ierte, pentru aceasta să spunem plini de iubire şi speranţă:

„Ajută-mă să rămân alături de tine, Doamne”

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez, cum mă schimb în viaţa mea?

 

Ca toate parabolele lui Isus, aceasta este o invitaţie la acţiune, la schimbare.

Cum pot să fiu transmiţător al milostivirii lui Dumnezeu? Ce lucruri mă invită astăzi Domnul să schimb din viaţa mea?

„Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte. Niciodată.

Problema este că noi încetăm să cerem iertare”.

 

Papa Francisc

[1] http://www.vatican.va/holy_father/francesco/audiences/2013/documents/papa-francesco_20130515_udienzagenerale_sp.html

[2] http://www.vatican.va/holy_father/francesco/speeches/2013/july/documents/papa-francesco_20130725_gmg-giovanirio_sp.html

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.