Categorii

Duminica a XXI-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duh de sfinţenie,

suflu divin care mişcă universul,

vino şi reînnoieşte faţa pământului.

Trezeşte în creştini

dorinţa unităţii depline,

pentru a fi cu adevărat

în lume semn şi instrument

al unirii intime cu Dumnezeu

şi al unităţii neamului omenesc.

Fericitul Ioan Paul al II-lea

(Fragment)

TEXTUL BIBLIC:  Luca 13,22-30

Poarta cea strâmtă (Mt 7,13-14.21-23)

Urmându-şi drumul către Ierusalim, trecea prin cetăţi şi sate învăţând. Odată a spus cineva:

– Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?

El le-a spus:

– Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând: „Stăpâne, deschide-ne!”, dar el vă va răspunde: „Nu ştiu de unde sunteţi”. Atunci veţi începe să spuneţi: „Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre”. Însă el vă va spune: „Nu ştiu de unde sunteţi: plecaţi de la mine voi toţi, răufăcătorilor!”. Acolo va fi plânset şi scrâşnire de dinţi când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii.

1 – LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Daniel Kerber

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Ce anume îl întreabă pe Isus pe drum? Care este intrarea care trebuie folosită? Pentru ce trebuie intrat cu promptitudine în casă? Cine sunt cei chemaţi să se aşeze la masa împărăţiei?

 

Câteva consideraţii pentru o lectură atentă…

Isus este în drum spre Ierusalim (vezi 9,51) şi continuă să-i înveţe pe discipolii săi şi mulţimea. De data aceasta învăţătura porneşte de la o întrebare pe care i-o adresează: „sunt puţini cei mântuiţi?” (v. 23). Pasajul are o introducere care face aluzie la călătoria la Ierusalim (v. 22) şi întrebarea adresată lui Isus (v. 23). După aceea vine răspunsul lui Isus în care putem vedea trei părţi: îndemnul de a intra pe poarta cea strâmtă (v. 24), imaginea Împărăţiei ca o casă în care se celebrează un ospăţ la care participă mulţime venită din toate părţile (v. 25-29) şi inversarea situaţiei în Împărăţie (v. 30).

Isus nu răspunde direct la întrebarea dacă sunt puţini cei care se mântuiesc. Întrebarea se referă la cantitate: „sunt puţini…?”, însă Isus răspunde referindu-se la atitudinea necesară pentru a obţine mântuirea. Isus deja a fost prezentat ca „Mântuitor” (Lc 2,11); acum dă alte chei despre modul de a intra pe drumul acestei mântuiri.

Prima cheie pe care o dă Isus o face printr-o imagine: „străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă”. „Străduinţa”, „intrarea” şi „poarta strâmtă” sunt imagini care indică efortul, dăruirea, a nu înceta, pentru a-l urma pe Domnul şi a ajunge la mântuirea pe care El ne-o aduce. Nu înseamnă că mântuirea este rezultatul efortului nostru, El este Mântuitorul, însă ne invită şi pe noi să participăm cu libertatea noastră, cu voinţa noastră şi cu munca noastră la această mântuire pe care ne-o oferă.

Apoi continuă cu altă imagine: „după ce stăpânul casei închide poarta”. Asta arată că timpul de a intra are şi el sfârşitul său, nu se poate aştepta, trebuie să ne străduim acum. Timpul prezent este unicul pe care-l avem pentru a corespunde chemării. Şi pe acest drum de mântuire nu valorează nimic lucrurile exterioare: „Am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre” (v. 26), ci ceea ce contează este credinţa care se traduce în fapte, care pe bună dreptate le lipsesc acestora care strigă şi pentru aceasta îi numeşte „răufăcători”. Între aceste lucruri exterioare poate să fie apartenenţa la un anumit grup care pretinde că îl „are” pe Domnul. Însă nu se ajunge la Împărăţie prin apartenenţă exterioară, este necesară implicarea fiecăruia, de vreme ce prin poarta strâmtă nu se intră în gloată.

În versetul final (v. 30) se arată alt paradox al Împărăţie când se spune: „Unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii”. Probabil că Isus se referea la iudei, care au fost invitaţi cei dintâi să participe însă ei nu-l primeau, în comparaţie cu creştinii, invitaţi la a doua oră. Cu toate acestea, pentru noi se poate vedea că sensul este că aceia care pretind că au asigurată mântuirea (primii) nu sunt consideraţi primii după criteriile Împărăţiei, în schimb „ceilalţi” pot mai mult să găsească locuinţă.

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

A intra pe poarta cea strâmtă cere muncă, angajare şi un spirit cu adevărat solidar care să ajute la construirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ; să medităm cuvintele Papei Francisc:

„Aş vrea să fac apel la cel care are mai multe resurse, la autorităţile publice şi la toţi oamenii de bunăvoinţă angajaţi pentru dreptatea socială: nu încetaţi să lucraţi pentru o lume mai dreaptă şi mai solidară! Nimeni nu poate rămâne insensibil la inegalităţile care încă există în lume! Fiecare, după propriile posibilităţi şi responsabilităţi, să ştie să ofere contribuţia sa pentru a pune capăt atâtor nedreptăţi sociale. Nu cultura egoismului, a individualismului, care adesea reglementează societatea noastră, este aceea care construieşte şi duce la o lume mai locuibilă; nu este aceasta, ci cultura solidarităţii; cultura solidarităţii înseamnă a nu vedea în celălalt un concurent sau un număr, ci un frate”[1].

Acum să ne întrebăm:

Ce relaţie descoperi între „mântuire” şi „poarta cea strâmtă”? Ce lucruri te separă de casa Tatălui? Care sunt atitudinile care te ajută să intră cu promptitudine?

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care-mi vorbeşte în text?

Urmând sfatul fericitului nostru Ioan Paul al II-lea de a ne angaja pentru pace ca element de mântuire, să ne unim şi cu dorinţa sfântului Francisc de Assisi:

Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale!

Unde este ură, eu să aduc iubire;

unde este ofensă, eu să aduc iertare;

unde este dezbinare, eu să aduc unire;

unde este greşeală, eu să aduc adevăr;

unde este îndoială, eu să aduc credinţă;

unde este deznădejde, eu să aduc speranţă;

unde este întuneric, eu să aduc lumină;

unde este tristeţe, eu să aduc bucurie.

O, Învăţătorule, fă ca eu să caut

nu atât să fiu mângâiat, cât să mângâi eu pe altul;

nu atât să fiu înţeles, cât eu să-nţeleg pe altul;

nu atât să fiu eu iubit, cât eu să iubesc pe altul.

Pentru că dând este ca şi cum s-ar primi;

uitând este ca şi cum s-ar găsi;

iertând este ca şi cum am fi iertaţi;

murind este ca şi cum am învia la viaţa veşnică.

Sfântul Francisc de Assisi

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Doamne, a merge lângă tine înseamnă a învăţa mai mult din iubirea ta, pentru aceasta:

„Vreau să te cunosc şi să merg în mântuirea ta”

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez, cum mă schimb în viaţa mea?

 

A fi un adevărat creştin cere un drum de purificare.

Toţi suntem invitaţi să ne bucurăm de viaţa veşnică, totuşi trebuie să facem partea noastră.

Ce faci pentru ca familia ta şi prietenii tăi să stea la masă în împărăţie? Cum trăieşte faptele de milostivire? Pentru tine ce înseamnă că eşti invitat să intri în Împărăţie şi să iei cina cu Regele?

„Adevărata învăţătură pe care o transmitem este ceea ce trăim;

şi suntem buni predicatori atunci când punem

în practică ceea ce spunem”.

Sfântul Francisc de Sales

[1] http://www.vatican.va/holy_father/francesco/speeches/2013/july/documents/papa-francesco_20130725_gmg-comunitavarginha_sp.html

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.