Categorii

Duminica a XVIII-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, învaţă-mă să dau gratuit.

Duhule Sfânt, fă să caut mereu ceea ce nu se termină niciodată.

Duhule Sfânt, fă ca împreună cu Maria, să primesc şi să trăiesc Cuvântul.

Duhule Sfânt, dă-mi curajul pentru a anunţa Vestea Bună.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 12,13-21

În acel timp, unul din mulţime i-a spus lui Isus:

– Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!

14 Dar el i-a răspuns:

– Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărţitor peste voi?

15 Apoi le-a zis:

– Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie, deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are!

16 Şi le-a spus o parabolă:

– Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelşugată 17 şi se gândea în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun recolta?» 18 Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele şi îmi voi construi altele mai mari; voi aduna acolo tot grâul şi toate bunurile mele 19 şi voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!» 20 Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?» 21 Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu.

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce îi cere lui Isus unul din mulţime şi ce îi răspunde Isus?
  • Ce avertisment face Isus cu privire la lăcomie şi pentru ce?
  • Ce parabolă le spune Isus? Care este învăţătura sa?
  • Ce aplicaţie a parabolei face Isus?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Textul începe cu cererea pe care „unul” din mulţime o adresează lui Isus pentru ca să fie arbitru într-o dispută familială cu privire la moştenire. Isus nu acceptă acest rol de judecător sau împărţitor al moştenirii şi respinge cererea omului punând astfel capăt problemei. Însă după aceea Isus profită de această intervenţie a „unuia” pentru a face o „cateheză ocazională” îndreptată acum spre discipolii săi în sens larg („le-a zis”).

În primul rând, Isus face un avertisment cu ton sapienţial invitând să se păzească sau să se ferească de avariţie sau lăcomie. Termenul grec pleonexía semnalează dorinţa de a avea mai mult decât alţii, în averi sau privilegii, şi de asemenea dorinţa de a uzurpa şi setea de a domina. Sensul său este deci mai bine „avariţie”decât „lăcomie”.

A doua parte a frazei din 12,15 vorbește despre pericolul avariției şi conţine mesajul central al textului: „chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are”. De aceea, Isus merge la rădăcină, la ceea ce motivează atitudinea lacomă, care este căutarea de siguranţă.

Această învăţătură este exemplificată în continuare cu o parabolă care relatează atitudinea unui om bogat şi norocos, însă nesăbuit. Ogoarele sale au dat mult rod şi hambarele erau mici, de aceea a decis să construiască altele mai mari. Trebuie observat că forma în care acest om a obţinut bogăţia nu pare să fie condamnabilă şi ar fi vorba despre câştiguri legitime. De aceea, este condamnabilă atitudinea sa de viaţă care apare reflectată în monologul său interior: „Suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!”. Este vorba despre un proiect egoist şi hedonist al vieţii. Pe bună dreptate intervenţia lui Dumnezeu în parabolă condamnă această atitudine ca nesăbuită, pentru că omul crede că viaţa sa este garantată de bunurile multe pe care le are, uitând de „vremelnicia” ei. Confruntând această atitudine cu apropierea imediată a morţii apare echivocul acestei atitudini pentru că nu va putea să se bucure fără sfârşit de bunurile sale, care vor rămâne pentru altul. Cu alte cuvinte, bogăţiile multe nu dau un sens transcendent vieţii, pentru că nu pot să fie motivaţia fundamentală a unei existenţe; nu pot să fie sprijinul trainic pe care să se rezeme viaţa unei persoane.

Comentariul final al lui Isus întăreşte această evaluare punând accentul pe condamnarea „adunării de bogăţii pentru sine”. S-a gândit numai la el, în mod egocentric, şi n-a ţinut cont de relaţia cu Dumnezeu, unicul care poate să fie sprijinul sigur şi permanent al vieţii umane. Pentru aceasta i se contrapune ceea ce trebuie să fie atitudinea corectă: „a fi bogat înaintea lui Dumnezeu”.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Pe acest drum de ucenicie pe care ni-l prezintă Evanghelia sfântului Luca, nicio dimensiune a vieţii umane nu poate să rămână în afara acestei urmări. Totul, absolut totul trebuie să treacă prin Isus, prin Evanghelie. Aşa cum duminica trecută Isus ne învăţa să ne relaţionăm cu Dumnezeu ca Tatăl nostru, astăzi ne învaţă cum să ne legăm cu bunurile materiale.

În concret astăzi Isus ne avertizează cu privire la pericolul lăcomiei şi cu privire la nesăbuinţa de a ne pune toată siguranţa noastră în bogăţii.

Lăcomia obişnuieşte să fie definită ca dorinţa nemăsurată de a aduna bunuri materiale. Aşadar, la rădăcina acestei lăcomii se află frica şi nesiguranţa, care este ceea ce ne stimulează să căutăm în bunurile materiale această siguranţă pe care viaţa nu ne-o oferă. Şi toată frica este, în ultimă instanţă, frică de moarte. Şi împotriva morţii nu există siguranţă totală. Viaţa umană este rănită de moarte şi este propriu pentru cel care vrea să trăiască o existenţă autentică să asume această realitate. Fără îndoială, nu este plăcut să ne gândim la asta; însă, că ne place sau nu, aceasta este realitatea. Că este mai departe sau mai aproape, moartea apare mereu la orizontul vieţii umane. Pot să o neg, să încerc să fug de ea; însă, mai devreme sau mai târziu va trebui să mă confrunt cu ea. Şi este cel mai bine să fim pregătiţi, pe cât este posibil. Şi chiar dacă avem toţi banii din lume, asta nu ne poate garanta viaţa nedeterminată, nici nu ne poate da speranţa veşniciei. Prin urmare, averile mele durează cât durează viaţa mea pe acest pământ. Când murim, noi plecăm şi toate averile noastre rămân aici. Ele nu ne pot asigura viaţa veşnică.

În sinteză, Isus admite ca să avem cele necesare din bunurile materiale pentru a trăi o viaţă demnă. Însă aşa cum bine spune papa Francisc, „dorinţa de putere şi de avere nu cunoaşte limite” (EG 56), pentru aceasta e bine să fim atenţi ca să nu cădem în lăcomie şi în idolatria banului. Acesta este rău pentru noi şi pentru toată societatea, aşa cum remarcă tot papa Francisc: „Una din cauzele acestei situaţii se află în relaţia pe care am stabilit-o cu banul, pentru că acceptăm paşnic predominarea sa asupra noastră şi asupra societăţilor noastre. Criza financiară prin care trecem ne face să uităm că la originea sa există o profundă criză antropologică: negarea primatului fiinţei umane! Am creat noi idoli. Adorarea vechiului viţel de aur (cf. Ex 32,1-35) a găsit o nouă şi inumană versiune în fetişismul banului şi în dictatura unei economii fără faţă şi fără un scop cu adevărat uman. Criza mondială care cuprinde finanţele şi economia manifestă propriile dezechilibre şi, mai ales, lipsa gravă a unei orientări antropologice care reduce fiinţa umană numai la una dintre necesităţile sale: consumul” (EG 55).

În sinteză, Isus ne învaţă să ne folosim de bunuri, în special împărţindu-le cu alţii, pentru a deveni bogaţi în ochii lui Dumnezeu.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Ce relaţie am cu banii şi cu bunurile materiale?
  • Ocupă locul cel mai important al dorinţelor şi aspiraţiilor mele în viaţă?
  • Recunosc că eu caut siguranţă absolută pentru viaţa mea în bunurile materiale?
  • Cred şi accept că numai Dumnezeu îmi poate garanta viaţa deplină şi veşnică?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru învăţătura ta.

Mulţumesc pentru că mă educi, pentru că ne educi.

Fă să nu cad în siguranţa averii şi nici în căutarea privilegiilor.

Eliberează-mă de gândul că banul rezolvă totul, poate totul.

Fereşte-mă să fiu zgârcit cu ceea ce ştiu să fac, cu ceea ce mi-ai încredinţat.

Dă-mi coerenţa pe care numai Tu mi-o poţi da:

ca tot ceea ce am să fie împărtăşit.

Dă-mi curajul de a mă dărui:

în fiecare gest, în fiecare cuvânt, cu toţi fraţii mei.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Doamne, fii bogăţia mea autentică”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să împărtăşesc din inimă un prânz, o gustare sau o cină cu cineva pe care nu-l văd demult.

„Cel care are bunuri, să folosească ceea ce este necesar pentru a mânca şi a se îmbrăca, restul să-l dea fratelui nevoiaş, celui  pentru care a murit Cristos”

Sfântul Anton de Padova

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.