Categorii

Duminica a XVI-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, dar gratuit, reînnoieşte-mă.

Duhule Sfânt, mireasmă delicată, unge-mă.

Duhule Sfânt, mângâiere asigurată, întăreşte-mă.

Duhule Sfânt, forţă vie, stimulează-mă să trăiesc Evanghelia.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 10,38-42

În acel timp au intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit pe Isus în casa ei. 39 Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la el, i-a zis:

– Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!

41 Domnul, răspunzând, i-a zis:

– Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, 42 însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată.

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce face Isus şi cine îl primeşte?
  • Cine trăia în această casă? Ce face fiecare dintre surori?
  • Ce îi cere Marta lui Isus şi pentru ce?
  • Ce îi răspunde Isus Martei?
  • Ce scară de valori reflectă răspunsul lui Isus dat Martei?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Isus intră într-un sat şi o femeie numită Marta îl primeşte în casa sa. Faptul că Marta este cea care îi dă găzduire lui Isus ar indica faptul că ea este sora mai mare şi cea care are autoritatea în casă. Inclusiv etimologic numele Marta înseamnă „cea care domină”, „stăpână”.

După aceea relatarea face prezentarea celeilalte protagoniste, Maria, sora Martei „care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui”.

Atitudinea de a sta la picioarele Învăţătorului este proprie discipolului. În Faptele Apostolilor 22,3, Paul spune că a fost instruit „la picioarele lui Gamaliel”, indicând astfel că a fost discipolul acestui învăţător din Israel.

„Ascultarea Cuvântului” lui Isus este atitudinea proprie a discipolilor sau ucenicilor săi şi, aşa cum ne spune acelaşi Luca, ascultându-l pe Isus se ascultă Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Lc 5,1: „mulţimea îl îmbulzea ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”). Este important de a ţine cont aici că femeile în societatea israelită din acel timp erau excluse de la învăţarea Torei sau Legii lui Dumnezeu; nu puteau să fie discipole ale niciunui rabin sau învăţător din Israel. Conform acestui lucru, Maria realizează o activitate şi ocupă un loc rezervat până atunci numai bărbaţilor; asumă poziţia de discipolă a Domnului. Adică, după normele culturale din acel timp, locul său trebuia să fie în „bucătărie” cu sora sa Maria şi nu cu discipolii ascultându-l pe Isus.

Acestei „activităţi” a Mariei i se contrapune prin urmare aceea a surorii sale Marta: ocupată, neliniştită, „prinsă până peste cap” datorită multor treburi de făcut.

Începe atunci dialogul dintre Marta şi Isus (Maria rămâne mereu în tăcere, în ascultare) cu reclamaţia Martei: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!”. Această reclamaţie este de altfel de înţeles pentru că este singură cu toată slujirea nobilă de a oferi găzduire oaspeţilor, pentru aceasta îi cere Domnului ca să o conştientizeze pe Maria că are nevoie de ajutorul ei. Însă în acelaşi timp există o anumită reclamaţie adresată lui Isus însuşi considerându-l responsabil de situaţia de a permite ca Maria să stea la picioarele sale ascultându-l ca o discipolă în plus.

Răspunsul lui Isus începe cu o repetare a numelui (Marta, Marta…) care indică afect şi familiaritate. Apoi urmează un reproş adresat nu atât activităţii sau slujirii pe care o realizează, ci modului în care o realizează. Urmează apoi o contrapoziţie între „multele lucruri” şi „singurul lucru necesar”. Această contrapoziţie se completează în continuare cu criteriul, normativ, pe care îl are Isus cu privire la opţiunea practicată de Maria: „a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

Prin urmare, Isus consideră ca partea cea bună, mai bună, atenţia exclusivă faţă de Persoana sa şi ascultarea Cuvântului său; inclusiv mai presus de slujirea de ospitalitate pe care Marta i-o oferă.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Această evanghelie ne prezintă o luare de poziţie a lui Isus, o învăţătură normativă, care stabileşte o noutate pentru scara de valori a discipolilor săi, de ieri, de astăzi şi întotdeauna.

În primul rând, avem deschiderea uceniciei pentru femeie. Ceea ce este Maria şi ceea ce face ea este aprobat de Isus. Ocupă un loc legitim între discipolii lui Isus.

În al doilea rând, ceea ce îl caracterizează pe discipolul lui Isus, cel mai important şi unicul lucru necesar pentru a fi discipol, este ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens putem vorbi foarte bine despre un primat al contemplaţiei asupra acţiunii; care nu este decât consecinţă a primatului harului, a lucrării lui Dumnezeu asupra lucrării omului.

În afară de asta, ţinând cont că Luca situează această evanghelie în continuarea parabolei bunului samaritean, ne învaţă că milostivirea autentică provine dintr-o contemplaţie adevărată. Ascultarea atentă, de discipol, a cuvintelor lui Isus sunt cele care provoacă schimbarea inimii care ne va face să vedem necesităţile aproapelui, a oricărui aproape, să simţim compasiune şi să acţionăm în consecinţă. De aceea, numai o inimă care ascultă poate ajunge să fie o inimă care vede.

În acest sens spunea papa Francisc la Angelus din 17 iulie 2016: „În preocuparea sa şi dedicarea sa, Marta riscă să uite – şi aceasta este problema – lucrul cel mai important, adică prezenţa oaspetelui, care era Isus în acest caz. Se uită de prezenţa oaspetelui. Şi oaspetele nu trebuie pur şi simplu servit, hrănit, îngrijit în orice manieră. Mai ales trebuie ascultat. Amintiţi-vă bine de acest cuvânt: a asculta! Pentru că oaspetele trebuie primit ca persoană, cu istoria sa, cu inima sa bogată în sentimente şi în gânduri, aşa încât să se poată simţi cu adevărat în familie. Dar dacă tu primeşti un oaspete în casa ta şi continui să faci lucrurile, îl aşezi acolo, mut el şi mut tu, este ca şi cum ar fi de piatră: oaspetele de piatră. Oaspetele trebuie ascultat. Desigur, răspunsul pe care îl dă Isus lui Marta – când îi spune că este nevoie de un singur lucru – îşi află semnificaţia sa deplină cu referinţă la ascultarea cuvântului lui Isus însuşi, acel cuvânt care luminează şi susţine tot ceea ce suntem şi ceea ce facem. Dacă noi – de exemplu – mergem să ne rugăm în faţa Răstignitului, şi vorbim, vorbim şi apoi plecăm, nu-l ascultăm pe Isus! Nu-l lăsăm pe El să vorbească inimii noastre. A asculta: acesta este cuvântul-cheie”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Dedic timp rugăciunii?
  • În rugăciunea mea personală caut să-l ascult pe Domnul sau vorbesc numai eu?
  • Am simţit vreodată că într-adevăr Cuvântul Domnului a răsunat în inima mea şi m-a angajat la iubirea fraternă?
  • Realizeze apostolatele mele în formă neliniştită şi ca şi cum aş purta o povară; sau sunt expresie bucuroasă a iubirii Domnului faţă de mine?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru Cuvântul tău.

Mulţumesc pentru că intri în casa mea şi astăzi.

Dă-mi ureche şi inimă de discipol mereu.

Să nu aleg faptul de a face pentru a face şi nici faptul de a vorbi pentru a vorbi.

Să ştiu mereu să te ascult.

Numai aşa îi voi putea asculta pe fraţii mei,

în special pe cei care cer cu strigăte ajutor şi prezenţă.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, deschide încă o dată inima mea pentru a asculta Cuvântul tău”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să ascult pe cineva din familia mea – biologică sau spirituală – fără a întrerupe.

„Isus are nevoie de suflete care în tăcere să-l asculte”

Sfântul Rafael Arnáiz

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.