Categorii

Duminica a XVI-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

Isus a spus mulţimii această „parabolă”: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui om care a semănat sămânţă bună în ogorul său. Dar în timp ce toţi dormeau, a venit duşmanul său şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus…

Problema răului este cea mai gravă dintre toate, pentru orice om care reflectează. Care dintre noi nu se loveşte de rău, în trupul său, pentru cei bolnavi… în inima sa, pentru toate rănile de iubire… în conştiinţa sa, pentru muşcătura păcatului… în familie, în muncă, pentru dificultatea relaţiilor umane… în lume, pentru oprimările şi nedreptăţile de tot felul… Dar moartea? simbol inevitabil pentru toţi.

De ce există Rău în lume? Suntem gata să ascultăm unul din răspunsurile posibile? Cel al lui Isus.

Iată cum ne revelează el propria noastră inimă, în felul lui, simplu şi imposibil de imitat. Viziune realistă, care nu este nici visul ireal al optimiştilor, nici denigrarea sistematică şi maniheeană a pesimiştilor. Omenirea este un amestec de bine şi de rău, de „har” şi de „păcat”. Chiar în inima mea sunt amândouă… bine şi mai puţin bine. Şi în orice fiinţă pe care o întâlnesc ori cu care trăiesc, sunt amândouă… bine şi mai puţin bine.

Dar, aţi remarcat deja că este o enormă diferenţă între bine şi rău. Cei doi „semănători” nu sunt la „egalitate”. Unul a semănat în plină zi. Celălalt a semănat „noaptea”, pe ascuns, profitând de un moment de neatenţie a „oamenilor”. Pe urmele Domnului s-a strecurat un altul ca să împrăştie neghina!

Doamne, cât de bine este pentru mine să descopăr aceasta! Da, Tu, Isuse, îmi sugerezi că răul, în mine şi în ceilalţi, nu este adevăratul nostru chip… că răul se strecoară, clandestin, fără să ne dăm seama, în momentele de inconştienţă. Pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul… a semănat neghina lui… şi a plecat! 

 

Când a crescut paiul şi a dat un spic, atunci s-a văzut şi neghina. Servitorii au mers la stăpân şi i-au spus: „Stăpâne, n-ai semănat oare sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?” El le-a răspuns: „Un duşman a făcut aceasta”. Servitorii i-au zis: „Vrei să mergem să o plivim?” Dar el a răspuns: „Nu, ca nu cumva, plivim neghina, să smulgeţi o dată cu ea şi grâul”.

Avem de ce să ne mirăm de acest răspuns, după ce, în parabola „semănătorului”, din duminica trecută, Isus tocmai insistase asupra pericolului buruienilor care cu timpul pot înăbuşi grâul! Aşadar, trebuie să „ascultăm” mult mai profund… acel «mâchâl», enigma, parabola, sensul ascuns.

 

Lăsaţi să crească împreună până la seceriş…

Iată hotărârea „stăpânului ogorului”. Dumnezeu şi-a rezervat „judecata”, la sfârşit. Până atunci, el ne cere să nu „judecăm”. Dumnezeu este mai răbdător decât noi. El suportă momentan neghina: revelaţie a infinitei milostiviri a lui Dumnezeu faţă de noi. Iar eu, eu însumi, sunt beneficiarul acestei răbdări a lui Dumnezeu: în propria mea inimă, rădăcini de grâu şi de neghină sunt înnodate împreună.

Stăpâne al ogorului, Doamne, tu îţi asumi riscul răbdării: germeni de viaţă şi seminţe de moarte vor creşte împreună.

Doamne, eliberează-ne de sectarismele noastre, de judecăţile noastre severe şi făcute în grabă. Doamne, eliberează-ne de intoleranţă, de războaie religioase, de ideologii partizane. Doamne, tu nu vrei o Biserică de oameni „puri”, de „cathari”: Biserica ta este o adunare de păcătoşi. Pentru că suntem creştini… noi nu suntem mai buni decât ceilalţi. Fiecărui om, fiecărui păcătos, tu îi dai şansa lui pentru o maturizare posibilă, pentru o convertire.

Voi şti eu să aplic această parabolă în propriile mele situaţii de viaţă?

În timpul seceratului voi spune secerătorilor: Pliviţi întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să o ardem, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu”.

Secerişul! Imagine biblică prin excelenţă (Ieremia 51,33;  Oseea 6,11;  Ioel 4,13). În Israel, recolta orzului, în aprilie, şi recolta grâului, în mai… la fel ca în toate ţările, în alte anotimpuri… este o ocazie de bucurie populară (Rut 2; Isaia 9,2; Psalm 126,6). După muncile grele, recolta este răsplata şi sărbătoarea ţăranului. Secerişul, în Biblie, este adesea simbolul Judecăţii de la sfârşitul timpurilor (Isaia 28,27; 17,5;  Amos 9,13).

Oare voi descoperi şi eu sensul ascuns al acestei prea frumoase imagini?

Pentru Isus, creaţia progresează spre scopul ei: el ştie că grâul nu va pieri, în ciuda tuturor temerilor legitime pe care le putem avea. Trebuie să adoptăm punctul de vedere al lui Isus. Trebuie, cu răbdare, să cooperăm la lucrarea lentă a lui Dumnezeu, având încredere în El. Aceasta presupune o mare bunătate.

Să-i respect pe cei păcătoşi şi chiar pe cei răi, pentru partea de bine care este în ei, şi pentru posibilitatea, care rămâne mereu, a unei convertiri. Să mă obişnuiesc mereu să văd ceea ce este „bun” în omenire… şi să nu văd numai neghina din ogor. Un  apel pentru a ne aprofunda credinţa: crezi cu adevărat în Dumnezeu?

În orice caz, iată-ne bine avertizaţi. Nu vom vedea decât la sfârşit, la seceriş, roadele reale a ceea ce vom fi încercat să facem în ogorul Tatălui.

Părinţi, soţi, militanţi, apostoli… ascultaţi, ascultaţi acestea.

 

Isus le-a mai spus o altă parabolă: „Împărăţia cerului este asemenea unui grăunte de muştar pe care un om l-a semănat în ogorul său. Acesta este cel mai mic dintre toate seminţele, dar după ce a crescut este mai mare decât celelalte plante şi se face un pom, încât păsările cerului îşi fac cuiburile în ramurile lui”.

Să visăm! Să ne lăsăm imaginaţia să viseze pe urmele lui Isus.

„Un” grăunte… Unul! Pare derizoriu ca să semeni „un” grăunte.

„Cel mai mic”… aproape invizibil în căuşul palmei tale. Totuşi, germene viu din care va răsări un vlăstar verde, apoi un arbust… dacă ai răbdare să aştepţi şi să îngrijeşti ce ai plantat.

Aşa este „Împărăţia lui Dumnezeu”!

Doamne, de ce pare lumea atât de departe de Împărăţia ta? De ce atât de puţini bărbaţi şi femei urmează evanghelia până la capăt?

Părinţi, soţi, militanţi, apostoli… priviţi, priviţi toţi aceşti „germeni” care sunt în lume. Nu aparenţele actuale contează. Visaţi la copacul mare pe care Isus îl vede deja în ochii lui mari de înviat. Nu te opri la grăuntele tău minuscul de muştar… visează la păsările ce vor cânta în copac! Şi aruncă-ţi în pământ grăuntele… singurul tău grăunte, micul tău grăunte.

Le-a mai spus şi o altă parabolă: „Împărăţia cerului este asemenea cu plămădeala pe care o femeie o pune în trei măsuri mari de făină, ca să dospească tot aluatul”.

Este aceeaşi disproporţie între început şi sfârşit, între cauză şi efect: o mică bucăţică de plămadă, amestecată cu patruzeci de kilograme de făină! Putere ascunsă a vieţii! Ministerul lui Isus a fost o foarte mică activitate de câteva luni, pierdută într-un colţ de provincie a imperiului roman. Dar Isus visa. Vedea departe. Privirea lui se întindea până la sfârşitul timpurilor, când „Dumnezeu va fi totul în toţi”, când întregul aluat uman va fi fost crescut de plămada din evanghelie.

Dar în ce mă priveşte pe mine, eu cum voi lucra pentru aceasta, acolo unde sunt? Un bărbat, o femeie, care s-au lăsat transformaţi în „plămadă”… şi care se vor lăsa ascunşi, amestecaţi cu lumea… devin o forţă de viaţă, invizibilă, care se comunică   oricărui mediu în sânul căruia sunt amestecaţi.

Iubirea care stăpâneşte o fiinţă, credinţa care însufleţeşte o viaţă, speranţa care ridică din disperări… sunt „plămada” care face să fermenteze pe nesimţite, încet, tot „aluatul”. Ceilalţi au nevoie de tine. Ceilalţi au nevoie de credinţa ta, de speranţa ta, de bucuria ta, de curăţia ta, de curajul tău, de bunul tău simţ… Eşti o „plămadă”?

Toate acestea le-a spus mulţimii în parabole şi nimic nu le spunea fără să se folosească de parabole, ca să se împlinească cele spuse de profetul care zice:

 „Voi vorbi  în parabole şi  voi vesti cele ascunse de la începutul lumii”.

Împreună cu Isus, cel care crede discerne, în profunzime, despre realităţile „ascunse”.

Apoi, părăsind mulţimea, a venit acasă. Ucenicii lui s-au apropiat de el şi i-au spus: „Explică-ne parabola neghinei din ogor”.

Matei distinge net învăţătura dată tuturor, în aer liber, şi o aprofundare dată „acasă”, celor care caută mai mult. Oare sunt eu dintre cei avizi, ori dintre cei care se mulţumesc cu minimum? Doamne, explică-ne…

El le-a zis: „Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului. Ogorul este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei; neghina sunt fiii Celui Rău. Duşmanul care a semănat-o este Diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Aşa cum se adună neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul lumii. Fiul Omului va trimite pe îngerii săi şi vor culege pe toţi cei care au dus pe alţii la păcat…

A-i scandaliza şi a-i face să cadă pe ceilalţi! A săvârşi nelegiuirea! Iartă-ne, Doamne.

Şi îi vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plâns şi scrâşnire din dinţi. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi, să audă!

Isus foloseşte, aici, imaginile curente din vremea lui. Nu trebuie să le interpretăm în mod material. Ele înseamnă distrugerea definitivă a oricărui rău, la sfârşit. Din fericire! Cum se va face aceasta? Este misterul nerevelat.

Cât despre bucuria celor mântuiţi, ea străluceşte ca un soare: încă o imagine… de meditat în aceste luni de vară.

NOËL  QUESSON

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.