Categorii

Duminica a XIX-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, învaţă-mă să dau gratuit.

Duhule Sfânt, fă să caut mereu ceea ce nu se termină niciodată.

Duhule Sfânt, fă ca împreună cu Maria, să primesc şi să trăiesc Cuvântul.

Duhule Sfânt, dă-mi curajul pentru a anunţa Vestea Bună.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 12,32-48

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi:

– Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia! 33 Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o distruge! 34 Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. 35 Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, 36 iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! 37 Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. 38 Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei! 39 Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. 40 Fiţi şi voi pregătiţi pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiţi!

41 Atunci Petru a zis:

– Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toţi?

42 Domnul i-a spus:

– Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl stabileşte peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit? 43 Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! 44 Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. 45 Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, 46 stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. 47 Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui, va primi multe lovituri; 48 cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult.

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce cere Isus ca să facem cu bunurile şi de ce?
  • Ce atitudine le recomandă cu putere Isus în continuare?
  • Isus dă două exemple de veghere, care sunt şi ce mesaj ne lasă?
  • Ce îl întreabă Petru şi ce şi cum îi răspunde Isus?
  • Ce parabolă le spune Isus? Care este învăţătura sa?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Textul începe cu o afirmaţie a lui Isus care manifestă voinţa clară a lui Dumnezeu de a ne da Împărăţia, pe care ne invita să o căutăm în versetul anterior (care nu se citeşte astăzi). În acest mod, este vorba de o invitaţie la căutarea încrezătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu care învinge orice teamă. Şi teama poate să provină din faptul de a fi puţini care caută şi aşteaptă cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu. De aici aluzia la o turmă de două ori mai mică de vreme ce se foloseşte adjectivul „mică” şi diminutivul lui „turmă” („turmică mică” ar fi traducerea mai literală).

Urmează invitaţia la generozitate: „Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană…”. În acest mod se continuă tema de duminica trecută: folosirea şi sensul bunurilor materiale. Mai concret, ne explică sensul expresiei: „a fi bogaţi în ochii lui Dumnezeu”. Şi sunt bogaţi aceia care împărtăşesc bunurile lor, dau de pomană săracilor şi atunci „adună comoară nepieritoare în ceruri”. De aceea, în timp ce bogăţiile în această viaţă oferă o siguranţă falsă pentru că sunt trecătoare, pieritoare şi zadarnice; această comoară este durabilă, nu poate să fie furată şi nici nu se strică.

A doua parte din evanghelie este centrată pe tema vegherii creştine. Este vorba de a fi pregătiţi, în aşteptarea Domnului care va veni, pentru aceasta suntem invitaţi să fim într-o stare de veghere, de a rămâne treji şi atenţi pentru un răspuns prompt, aşa cum clarifică asemănarea care urmează (12,36). Aici este mai semnificativă fericirea servitorului atent şi vigilent (12,37), pentru că afirmă că însuşi Domnul va lua atitudinea de sclav şi servitorul va fi servit de stăpân.

Al doilea exemplu (12,39) întăreşte atitudinea de veghere şi atenţie pentru că momentul venirii Domnului este aşa de imprevizibil ca venirea unui hoţ. Este vorba de a fi conştienţi că nu ştim momentul parusiei, care este o invitaţie de a fi mereu în aşteptare.

Urmează o întrebare a lui Petru la care Isus răspunde indirect cu alt exemplu care scoate în evidenţă două atitudini posibile în faţa întârzierii parusiei, una bună şi una rea, şi consecinţele fiecăreia dintre ele. Administratorul credincios şi perseverent în munca sa va avea o mare răsplată pentru că a câştigat încrederea stăpânului său. În schimb, cel care profită de absenţa şi întârzierea Domnului pentru a abuza de autoritatea sa şi a duce o viaţă dezordonată, va fi surprins pe neaşteptate şi va avea o pedeapsă severă riscând soarta celor necredincioşi.

Tema judecăţii lui Dumnezeu şi principiul răsplăţii (va da fiecăruia după faptele sale) domină această ultimă parte. Ei bine, textul se termină evidenţiind că judecata lui Dumnezeu, cerinţa sa, este proporţională cu darurile primite. Adică, celui care a primit mai multe daruri şi misiuni din partea Domnului, mai mult i se va cere cont de ceea ce a făcut cu ele.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Credinţa înseamnă a vedea realitatea cu ochii lui Isus, înseamnă a fi părtaş de propria lui privire. Şi Isus priveşte şi judecă realitatea după veşnicia, transcendenţa, Împărăţia lui Dumnezeu care vine şi judecata finală care urmează după ea. De fapt, Isus ne prezintă înainte de toate şi în primul rând Împărăţia care i-a plăcut Tatălui să ne-o dea, să ne ofere, şi această Împărăţie este realitatea definitivă, scopul ultim al vieţii omului. Pentru aceasta, cel care se deschide la Împărăţia lui Dumnezeu cu speranţa sigură de a o primi; cel care priveşte şi judecă realitatea din perspectiva Împărăţiei lui Dumnezeu înţelege sensul bunurilor pământeşti şi le orientează spre posesia Împărăţiei definitive. În acest mod se descoperă valoarea pomenii, a împărtăşirii bunurilor cu cei nevoiaşi, a faptului de „a deveni săraci” material pentru „a ne îmbogăţi” spiritual. Aşa cum spune papa Francisc în Evangelii gaudium 58: „Banul trebuie să slujească şi nu să guverneze! Papa îi iubeşte pe toţi, bogaţi şi săraci, dar are obligaţia, în numele lui Cristos, să amintească faptul că bogaţii trebuie să-i ajute pe săraci, să-i respecte şi să-i promoveze. Vă îndemn la solidaritatea dezinteresată şi la o întoarcere a economiei şi a finanţelor la o etică în favoarea fiinţei umane”.

Tot din această privire de credinţă se înţelege că trebuie să ne procurăm bunurile necesare pentru a trăi şi că este legitim de a ne bucura de el; încă nu se poate face din ele „comoara” vieţii; nu se poate pune inima în ele pentru că sunt pieritoare, nu ne pot da viaţa veşnică.

Tot din această perspectivă şi cu această privire de credinţă se descoperă că suntem peregrini în această viaţă şi că atitudinile proprii ale credinciosului în timp ce aşteaptă ceea ce este definitiv sunt vegherea şi slujirea fidelă, sau într-un limbaj mai actual, luciditatea şi responsabilitatea.

Vegherea şi luciditatea este înainte de toate o atitudine spirituală, de atenţie faţă de Dumnezeu şi faţă de Împărăţia sa. Contrariul ar fi lâncezeala, adică a avea o viaţă creştină adormită. Această veghere ne ajută să nu pierdem din vedere că am primit o misiune în această viaţă şi trebuie să ne dedicăm ei cu o slujire fidelă şi responsabilă „până când va veni Domnul”.

Despre această evanghelie spunea papa Francisc la Angelus din 7 august 2016: „Isus le vorbeşte discipolilor săi despre atitudinea care trebuie asumată în vederea întâlnirii finale cu El şi explică modul în care aşteptarea acestei întâlniri trebuie să determine la o viaţă bogată în fapte bune. Între altele spune: «Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o distruge!» (v. 33). Este o invitaţie de a da valoare pomenii ca faptă de milostenie, de a nu pune încrederea în bunurile efemere, de a folosi lucrurile fără alipire şi egoism, ci după logica lui Dumnezeu, logica atenţiei faţă de alţii, logica iubirii. Noi putem să fim atât de alipiţi de bani, să avem atâtea lucruri, dar la sfârşit nu putem să le luăm cu noi… Isus astăzi ne aminteşte că aşteptarea fericirii veşnice nu ne scuteşte de angajarea de a face lumea mai dreaptă şi mai locuibilă. Mai mult, tocmai această speranţă a noastră de a avea Împărăţia în veşnicie ne determină să lucrăm pentru a îmbunătăţi condiţiile vieţii pământeşti, în special a fraţilor mai slabi”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Ce loc ocupă căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu în viaţa mea?
  • Doresc şi aştept ca să vină Împărăţia lui Dumnezeu ca definitivul şi deplinul?
  • Privesc toată realitatea, şi în special bunurile materiale, din perspectiva Împărăţiei definitive a lui Dumnezeu?
  • Sunt atent şi vigilent pentru ca să nu adoarmă credinţa mea consumismul?
  • Caută să aştept Împărăţia lui Dumnezeu exercitând milostivirea faţă de cei nevoiaşi?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru încrederea ta.

Fă să nu mă concentrez în ceea ce piere

nici să nu adorm în bunăstarea comodă.

Fă ca tot ceea ce este trecător să nu mă cucerească şi nici să nu-mi ia inima.

Fă ca împreună cu comunitatea mea să fim peregrini.

Cu luciditatea de a căuta ceea ce este veşnic simţindu-ne responsabili

şi angajaţi faţă de fraţii noştri care sunt mai nevoiaşi.

Numai aşa Împărăţia va fi palpabilă.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Doamne, fă să caut Împărăţia ta în toate şi în toţi”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să fac un gest de caritate ajutând un necunoscut.

„Numai Împărăţia lui Dumnezeu este absolută. Toate celelalte sunt relative”

Sfântul Paul al VI-lea

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.