Categorii

Duminica a XIX-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

Vino, Duhule Sfânt! Deschide-mi auzul inimii pentru ca să percep inspiraţiile tale cele mai intime,

cele pe care mi le dictezi în secretul interiorului meu şi fă ca să le preiau cu ascultare iubitoare,

pentru ca să fie bucuria mea şi veselia mea să urmez în toate voinţa ta.

Să nu-mi inventez drumul pe care trebuie să-l urmez,

ci să mă însoţească siguranţa că ascult de ceea ce provine de la tine.

Tu mereu mă laşi să-l cunosc prin pacea interioară unită cu această ascultare.

Ángel Moreno, Buenafuente del Sistal

 

TEXTUL BIBLIC: Matei 14, 22 -33  

22 Îndată i-a zorit pe discipoli să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe țărmul [celălalt], până ce el va da drumul mulțimilor. 23 După ce a dat drumul mulțimilor, s-a urcat pe munte, singur, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur. 24 Barca se îndepărtase deja de uscat, la mai multe stadii, zguduită de valuri, deoarece vântul le era împotrivă. 25 Pe la straja a patra din noapte, Isus a venit la ei, umblând pe mare. 26 Văzându-l că merge pe mare, discipolii s-au tulburat, spunând că este o fantasmă și, de frică, au început să strige. 27 Dar Isus le-a vorbit îndată:

– Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!

28 Atunci Petru, răspunzând, i-a zis:

– Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe apă.

29 El i-a zis:

– Vino!

Coborând din barcă, Petru a început să umble pe apă și a venit spre Isus. 30 Dar, văzând vântul puternic, s-a înspăimântat și, pentru că a început să se scufunde, a strigat:

– Doamne, salvează-mă!

31 Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis:

– Om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?

32 Când s-a urcat în barcă, vântul a încetat, 33 iar cei care se aflau în barcă l-au adorat, spunând:

– Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!

 

1 – LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Ce a făcut Isus când a rămas singur? Pentru ce au crezut discipolii că Isus era o fantomă? Ce le spune Isus? Cum l-a provocat Petru pe Isus? Ce s-a întâmplat când Petru a simţit puterea vântului? Ce au spus ceilalţi discipoli care erau în barcă?

 

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Pr. Daniel Kerber

Această evanghelie este continuare a textului de duminica trecută. Isus, care a căutat singurătatea după moartea lui Ioan Botezătorul (14,13), în sfârşit o găseşte, se roagă singur în timpul nopţii şi apoi merge la discipolii săi mergând pe apă.

Putem distinge trei părţi în text, în prima Isus îi trimite pe discipolii săi să traverseze lacul, el rămâne singur rugându-se şi apoi merge pe apă până la barcă (v. 22-25). Apoi Matei ne prezintă dialogul lui Isus cu discipolii săi şi în special cu Petru (v. 26-31). La sfârşit ni se arată reacţia finală a discipolilor care-l mărturisesc pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu (v. 32).

Frecvent vedem că în comentariile acestui text se dă importanţă mersului lui Isus pe apă, sau puţinei credinţe a lui Petru. Ambele realităţi sunt prezente, însă de puţine ori se face aluzie la Isus care petrece noaptea în rugăciune singur cu Dumnezeu (v. 23). Cele trei menţionări ale timpului (v. 15; 23; 25) evidenţiază de asemenea extinderea largă a rugăciunii lui Isus.

Dimineaţa, Isus se apropie de discipoli mergând pe apă, iar ei se înspăimântă crezând că văd o fantomă (v. 25 şu); Isus îi încurajează şi îi invită să nu se teamă, aşa cum va face în mod repetat în evanghelie (vezi 8,26; 10,28.31; 17,7; 28,5.10).

Petru se prezintă cu o anumită îndoială: „Doamne, dacă eşti tu…” şi apoi ajunge să meargă pe apă. Frecvent ne amintim de puţina credinţă a lui Petru, însă nu ţinem cont de aceşti paşi pe care Petru i-a făcut către Domnul, mergând pe apă. De câte ori ne este mai uşor să vedem căderile, greşelile, decât paşii, uneori eroici pe care îi fac fraţii noştri în urmarea Domnului!

Există un detaliu în text care ne permite să înţelegem într-un anumit fel pentru ce Petru începe să se scufunde. Versetul 30 spune: „văzând vântul puternic…”. Se pare că înainte nu observase asta… Textul insinuează că Petru ţinea ochii săi îndreptaţi spre Isus şi astfel mergea pe apă; însă, văzând vântul puternic… adică, luânduşi ochii de la Isus, începe să se scufunde. Când Petru începe să se scufunde, nu se adresează Domnului cu îndoială, aşa cum a spus mai înainte: „dacă eşti tu…”, ci cu încredere urgentă îi cere ajutor: „Doamne, salvează-mă!”. Se pare că începutul scufundării i-a eliminat îndoielile şi i-a dat un impuls de credinţă!

În sfârşit, urcând în barcă, vântul se calmează şi discipolii se prosternă şi îl recunosc pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. În tradiţia Vechiului Testament cel care calmează marea este Dumnezeu (vezi Ps 89,9; 107,29); Isus calmând marea cu prezenţa sa, dă alt indiciu în plus discipolilor săi cu privire la identitatea sa şi aceştia o recunosc adorându-l.

 

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Papa Benedict al XVI-lea, la 7 august 2011, a făcut o meditaţie despre acest text din evanghelie; să ne lăsăm conduşi de el…

Sfântul Augustin, imaginându-şi că se adresează apostolului, comentează: Domnul „s-a aplecat şi te-a luat de mână. Numai cu forţele tale nu poţi să te ridici. Strângi mâna Celui care coboară până la tine” şi spune asta nu numai lui Petru, ci ne spune şi nouă. Pentru merge pe apă nu prin propria forţă, ci prin harul divin, în care crede, şi când este doborât de îndoială, când nu-şi mai îndreaptă privirea spre Isus, ci îi este frică de vânt, când nu se încrede pe deplin în cuvântul Învăţătorului, înseamnă că interior se îndepărtează de El şi atunci el riscă să se scufunde în marea vieţii, şi aşa este şi pentru noi: dacă privim numai la noi înşine, devenim dependenţi de vânturi şi nu mai putem trece peste furtuni, peste apele vieţii… 

Dragi prieteni, experienţa profetului Ilie, care a auzit trecerea lui Dumnezeu, şi travaliul de credinţă al apostolului Petru, ne fac să înţelegem că Domnul mai înainte încă de a-l căuta sau de a-l invoca, El însuşi e cel care ne vine în întâmpinare, coboară cerul pentru a ne întinde mâna şi a ne duce la înălţimea sa; aşteaptă numai ca să ne încredem total în El, să luăm realmente mâna sa.

Acum să ne întrebăm:

Simţi mâna lui Isus care te susţine în dificultăţile vieţii? Ai încercat să mergi fără Isus şi la sfârşit să termini spunând „Doamne, salvează-mă!”? Te pregăteşti în rugăciune cu Isus pentru a trăi vânturile puternice ale vieţii?

 

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Eu sunt al tău, Doamne. Vreau ca viaţa mea să fie în tine. Vreau să împlinesc voinţa Tatălui.

Dă-mi forţa pentru a pune deoparte această lume şi a lăsa ca tu să te ocupi de infinitatea fiinţei mele.

Ajută-mă să acţionez după dorinţele tale.

Întăreşte-mă împotriva distracţiilor lumii care vor să mă îndepărteze de lucrarea ta.

Când sunt preocupat, este pentru că mi-am îndreptat atenţia în afara ta şi am concentrat-o asupra mea.

Ajută-mă să nu mă încredinţez insinuărilor altora care vor să schimbe

ceea ce în inima mea tu mă sfătuieşti cu claritate.

Eu te laud, te ador şi te iubesc. Vino şi trăieşte deja în mine.

Pr. Benjamín González Buelta sj

 

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Fiu al lui Dumnezeu, vrem să fim în prezenţa ta,

pentru că, în pofida problemelor şi necesităţilor, tu vei întinde braţul tău la strigătul nostru de ajutor.

 

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine? 

Nu există viaţă creştină fără întâlnirea cu Domnul, fără rugăciune. Voi căuta în fiecare zi un timp de rugăciune în care îi voi vorbi lui Dumnezeu despre o rudă sau despre un prieten, apoi voi căuta oportunitatea de a vorbi cu el sau cu ea ce bine este să-şi pună toată încrederea în Isus.

De cel care te-a făcut, să nu te îndepărtezi nici măcar pentru a merge la tine.

Sfântul Augustin

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.