Categorii

Duminica a VI-a a Paştelui – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, ajută-mă să întâlnesc actualitatea Evangheliei.

Duhule Sfânt, unge-mă cu forţa Cuvântului.

Duhule Sfânt, stimulează-mă pentru ca împreună cu fraţii mei

să pot duce Vestea Bună în orice loc.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Ioan 14,23-29

În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. 24 Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. 25 V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu.

27 Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! 28 Aţi auzit că v-am spus: «Mă duc şi voi veni la voi». Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. 29 V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi”.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce i se întâmplă celui care îl iubeşte pe Isus şi păzeşte cuvintele sale?
  • Ce se întâmplă cu acela care nu-l iubeşte pe Isus şi de ce?
  • Care este misiunea Duhului Sfânt în raport cu discipolii?
  • Cum este pacea pe care Isus o lasă discipolilor săi?
  • Unde merge Isus şi ce se va întâmpla cu discipolii?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Primele versete ale textului de astăzi fac parte din secţiunea In 14,12-26 unde se dezvoltă patru promisiuni pe care Isus le face discipolilor săi în discursul de despărţire: să facă fapte mai mari decât El; darul Mângâietorului; locuirea Tatălui şi a Fiului; primirea învăţăturii Mângâietorului. Aceste ultime două promisiuni le întâlnim în fragmentul pe care-l citim astăzi.

Referitor la „locuirea Tatălui şi a Fiului” merită amintit că Isus răspunde la următoarea întrebare a lui Iuda – nu Iscarioteanul –: „Doamne, cum se face că ai să ni te revelezi nouă, şi nu lumii?” (In 14,22). Această întrebare, la rândul său, a apărut cu ocazia afirmaţiei anterioare a lui Isus: „Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui” (In 14,21).

Primul răspuns al lui Isus dat lui Iuda – nu Iscarioteanul – nu răspunde direct la motivul acestei revelări rezervate numai discipolilor săi. De fapt, Isus spune: „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el” (In 14,23). Isus continuă afirmând că „condiţia” pentru a primi manifestarea divină este iubirea faţă de El. Iubire care se manifestă în concret: păzirea poruncilor, păzirea cuvântului său. Aşa cum ne învaţă L. Rivas, această expresie „a păzi cuvântul meu” apare de mai multe ori în Ioan şi sensul său este de a accepta revelarea Tatălui pe care o oferă Isus, de aceea cei care păzesc cuvântul sunt cei care trăiesc în credinţă şi o exprimă în iubire. Şi prima consecinţă a acestei atitudini este aceea de a fi iubiţi de Tatăl. A doua este că Tatăl şi Fiul vin la el şi locuiesc în el.

Într-un al doilea moment Isus răspunde la motivul pentru care lumea nu poate să primească manifestarea sa: pur şi simplu pentru că nu-l iubeşte şi nici nu păzeşte cuvântul său, care este cuvântul Tatălui. De fapt, pentru Evanghelia lui Ioan lumea nu-l iubeşte pe Isus, ci îl urăşte (cf. In 7,7; 15,18).

În versetele 25 şi 26 avem dezvoltarea „promisiunii Duhului”. I se atribuie aici Duhului Sfânt o dublă misiune: a învăţa şi a aminti. Învăţătura în Ioan este mereu ceva exclusiv a persoanelor divine (Tatăl, Isus Cristos şi Duhul) şi conţinutul său este mereu Revelaţia. Prin contextul acestor versete deducem că funcţia „învăţătoare” a Duhului va fi aceea de a face cunoscută discipolilor revelaţia pe care Isus a făcut-o în timpul vieţii sale pământeşti dar pe care ei n-au putut s-o priceapă în profunzime în acel moment.

Cât priveşte acţiunea de „a aminti”, observăm că în vocabularul celei de-a patra evanghelii nu este o simplă aducere aminte, este o reconstruire a trecutului dintr-o nouă perspectivă, mai profundă, şi care duce la credinţa în Isus şi în Scriptură. În această „amintire”, faptele şi cuvintele lui Isus capătă o perspectivă specială care înainte, în situaţia lor reală, rămâneau în penumbră.

Versetele 27-29 încheie această parte a discursului lui Isus în care face din nou referinţă la plecarea sa. Şi înainte de a pleca le lasă discipolilor pacea sa: „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea” (In 14,27). Este vorba despre darul păcii ca dar escatologic, aceeaşi cu care Isus Înviat îi salută pe discipoli spunându-le: „Pace vouă!” (cf. In 20,19.21.26). Această urare de pace, conform planului îndepărtat al Vechiului Testament, include toate bunurile necesare pentru viaţa prezentă şi plinătatea de bunuri în viaţa viitoare. Apare aici şi contrapoziţia cu lumea care dă o pace falsă; şi o dă cu preţul jertfirii adevărului.

Această pace păzeşte inima credincioşilor, care nu trebuie să se tulbure şi nici să nu se teamă. Isus le cere discipolilor săi să nu se tulbure, să nu se teamă, ci să creadă în El. Pe bună dreptate, şi aşa se termină această parte a discursului, Isus le-a spus toate acestea pentru ca atunci când se vor întâmpla, să creadă în El. Adică trebuie să păstreze pacea interioară întemeiaţi pe încrederea în El, dincolo de lucrurile care se întâmplă.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Reluând ideea forte a timpului pascal, şi anume căutarea şi întâlnirea cu Isus Înviat în viaţa noastră, Evanghelia din această duminică ne revelează un „loc” privilegiat al prezenţei sale. Şi ca şi cum ar spune un „loc” un pic uitat cu toate că este fundamental în viaţa creştină. Ne referim la prezenţa lui Dumnezeu în interiorul nostru, în sufletul nostru, în inima noastră. Isus a promis asta în mod clar în evanghelia de astăzi: „vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el”. Preasfânta Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, vrea să locuiască în noi, să facă din inima noastră locuinţă a sa, casă a sa, loc de reşedinţă al său.

Şi confirmăm că este un „loc” fundamental al prezenţei lui Dumnezeu pentru că acolo l-au întâlnit (şi s-au bucurat) toţi marii credincioşi. De exemplu, acolo l-a întâlnit acest pasionat căutător al lui Dumnezeu care a fost sfântul Augustin şi ne povesteşte asta: „Târziu te-am iubit, frumusețe, atât de veche, și totuși, atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci, iată, tu te aflai înlă­untrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat cu glasul tău surzenia mea! Ai fulgerat, ai strălu­minat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!” (Confesiuni, 10, 27).

Dacă Dumnezeu locuieşte în inima noastră, un efect clar al prezenţei sale este pacea inimii. Pentru aceasta, împreună cu „darul” prezenţei sale în noi, Isus în evanghelia de astăzi adaugă după aceea „darul” păcii. Pacea divină este înainte de toate un dar pe care Isus ţine să ni-l dea. Însă acelaşi Isus ne invită în evanghelia de astăzi să lucrăm pentru pacea noastră interioară, să nu ne tulburăm şi nici să nu ne temem. Este pacea ca misiune.

În acest sens ne spune papa Francisc: „Noi nu suntem singuri: Isus este aproape de noi, în mijlocul nostru, înlăuntrul nostru! Noua sa prezenţă în istorie are loc prin darul Duhului Sfânt, prin intermediul căruia este posibil să instaurăm un raport viu cu El, Răstignitul Înviat. Duhul, revărsat în noi cu sacramentele Botezului şi Mirului, acţionează în viaţa noastră. El ne conduce în modul de a gândi, de a acţiona, de a distinge ce anume este bine şi ce anume este rău; ne ajută să practicăm caritatea lui Isus, dăruirea sa pentru alţii, în special pentru cei mai nevoiaşi” (Regina coeli, 1 mai 2016).

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Am trăit experienţa de a simţi că Domnul locuieşte în inima mea?
  • Am conştiinţa că Isus este în mine şi vrea ca să ne întâlnim acolo?
  • Cred că Duhul Sfânt lucrează în mine ajutându-mă să înţeleg şi să trăiesc cuvintele lui Isus?
  • Cer Duhului Sfânt ajutorul pentru a fi creştin cu adevărat, martor al lui Isus?
  • Caut să menţin inima mea în pacea pe care mi-o dăruieşte Isus?
  • Această pace alungă din mine tulburarea şi frica?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru cuvântul tău.

Mulţumesc pentru Duhul tău.

Fă să te întâlnesc în interiorul meu, în viaţa mea.

Ştiu că eşti, chiar dacă mă costă să te găsesc.

Să nu te caut mereu în afară şi în lucruri,

să mă poţi întâlni acolo unde sunt.

Şi astfel, în comuniune cu Tine şi cu fraţii mei,

să pot trăi pacea care nu se termină.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, fă să te por recunoaşte în interiorul meu, acolo unde locuieşti”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să caut în fiecare zi un moment de pace pentru a dialoga cu Isus care locuieşte în mine.

„Încearcă (…), să menţii inima ta în pace cu o dispoziţie stabilă. Nu spun să o ţii în pace, ci să încerci să faci asta; aceasta să fie preocuparea ta principală”

Sfântul Francisc de Sales

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.