Categorii

Duminica a V-a din Timpul de peste An – Ciclul C

Is 6,1-8; 1Cor 15,1-11: Lc 5,1-11

Iată-mă, trimite-mă pe mine! (Is 6,8)

Dumnezeu, prin intermediul cuvântului său, ne oferă astăzi exemple de oameni care au fost chemaţi de el să exercite o misiune specială în numele lui. În prima lectură îl avem ca exemplu pe Isaia, care a primit misiunea de profet, iar în evanghelie pe Petru, care a fost chemat de Isus să fie apostol. În lectura a doua, sfântul Paul ne arată care este materia mărturiei apostolice, ce anume trebuie predicat. Dumnezeu ne cheamă şi pe noi astăzi, ca urmând aceste exemple să fim apostoli în lumea în care trăim.

Textul primei lecturi ne prezintă vocaţia profetului Isaia. Mai întâi, profetul are o viziune în care îl vede pe Dumnezeu manifestându-se în toată măreţia şi splendoarea sa. Ce credeţi, a fost o binecuvântare pentru profet sau o nenorocire? Potrivit mentalităţii iudaice, a-l vedea pe Dumnezeu este un mare privilegiu, pentru că cel în cauză este considerat binecuvântat, dar, în acelaşi timp, este şi o nenorocire, pentru că niciun om nu poate vedea faţa lui Dumnezeu şi apoi să rămână în viaţă (cf. Ex 33,20). Cum s-a simţit profetul Isaia când şi-a dat seama că se află în prezenţa lui Dumnezeu? Ca toate personajele din Sfânta Scriptură care au trăit o astfel de experienţă, el s-a simţit pierdut, în el s-a trezit sentimentul că nu este vrednic să-l vadă pe Dumnezeu din cauza păcătoşeniei lui, iar acest lucru l-a făcut să exclame: „Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate”. Dumnezeu nu rămâne pasiv în momentul în care profetul îşi recunoaşte vinovăţia şi micimea. Când sufletul omului îşi mărturiseşte păcatul şi îşi recunoaşte vinovăţia în faţa lui Dumnezeu, el vine şi absolvă păcătosul, făcându-l un slujitor demn al său. În cazul lui Isaia, unul dintre serafimi i-a atins buzele cu un cărbune aprins, spunând: „Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi”.

În mod indirect, întrebarea lui Dumnezeu: „Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?” îl interpelează şi îl cheamă pe Isaia să meargă şi să profetizeze în numele lui Dumnezeu. Profetul, atunci, se declară prompt pentru misiune şi răspunde: „Iată-mă, trimite-mă pe mine”. Acest răspuns arată disponibilitatea totală a aceluia care se lasă invadat de un Dumnezeu care mântuieşte. Dacă şi noi suntem interpelaţi de cuvântul lui Dumnezeu, care întreabă astăzi mai mult ca oricând: „Pe cine îl voi trimite?”, răspunsul nostru va fi oare la fel de prompt ca al lui Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!”, sau vom căuta să ne eschivăm găsind diverse scuze şi răspunzându-i poate: „Nu pot, Doamne, acum, trimite pe altcineva, căci am atâtea de făcut şi nu am timp de tine acum”?

Asemenea lui Isaia, şi Petru, în evanghelia de azi, se simte păcătos, nevrednic de a fi chemat de Isus. Evanghelistul Luca ne spune că primii trei apostoli chemaţi de Isus sunt simpli pescari, dintre care Petru, simţindu-se nevrednic de un astfel de privilegiu, nu ezită să mărturisească: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. Ce l-a determinat pe acest simplu pescar să se simtă atât de păcătos, atât de mic, atât de nevrednic? Faptul că a prins atâta peşte dimineaţa, după ce o noapte întreagă s-a chinuit şi nu a prins nimic? Nu, ci faptul că şi-a dat seama că se află în prezenţa lui Dumnezeu. În faţa lui se află însuşi Fiul lui Dumnezeu, căruia îi recunoaşte măreţia. Minunea este rodul credinţei şi al ascultării lui Petru. Ea cuprinde în sine o învăţătură profundă: doar în momentul în care ne recunoaştem propria inutilitate şi nimicnicie şi ne încredem în Dumnezeu, apostolatul nostru, în lumea în care trăim, va fi eficient, iar roadele sale numeroase. Ca şi în cazul lui Isaia, Isus nu rămâne pasiv când Petru îşi recunoaşte nimicnicia, ci îl încurajează spunându-i: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Există o relaţie strânsă între minunea pescuirii şi vocaţia ucenicului. Aceasta trebuie văzută în faptul că acţiunea umană fără Cristos este sterilă, în timp ce cu Cristos devine rodnică, după cum ne învaţă şi documentul conciliar Apostolicam actuositatem: „Întreaga rodnicie a apostolatului depinde de unirea vitală cu Cristos” (AA 4). În apostolatul de zi cu zi, credinţa şi ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu sunt indispensabile. Chiar şi cea mai îndrăzneaţă faptă ar rămâne deşartă dacă vom acţiona după voia noastră, şi nu a Domnului.

Dacă Isus ne-ar fi rugat pe noi să îi alegem pe apostoli, unde i-am fi căutat şi ce criterii am fi urmat? Criteriile lui Dumnezeu sau criteriile noastre? Dacă şi noi, asemenea lui Petru, ne simţim încărcaţi de păcate şi, în acelaşi timp, dorim să stăm cu el, să îl luăm ca învăţător, să nu ne descurajăm, pentru că el ne va ajuta în apostolatul nostru.

În lectura a doua, sfântul Paul ne arată clar ce trebuie mărturisit lumii: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Evenimentul Învierii este centrul predicii apostolice, pentru care ei pun toate forţele lor misionare. Sentimentul păcătoşeniei şi nevredniciei îl cuprinde şi pe Paul care spune: „Căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu”. Însă acest apostol, din cel mai mare persecutor al Bisericii, a devenit cel mai mare propovăduitor şi apostol al lui Cristos. În tot ceea ce el a făcut pentru răspândirea evangheliei nu este vorba de vreo realizare personală a lui. El s-a dedicat cu mult zel lucrării lui Dumnezeu, dar se grăbeşte să sublinieze: „Am lucrat mai mult decât ei toţi, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine”.

Vedem, aşadar, cum Dumnezeu se foloseşte de oamenii cei mai neaşteptaţi pentru a-şi duce la îndeplinire planul divin, pentru că Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită oamenii, ci la inima omului.

Într-o anumită biserică era în cor un bărbat care nu cânta foarte bine. Dirijorul corului i-a sugerat să se retragă, dar alţii credeau că, dacă i s-ar mai acorda ceva timp, va reuşi să cânte mai bine. Atunci dirijorul s-a dus la paroh şi i s-a plâns: „Ori îl daţi afară pe acel om din cor, ori eu îmi dau demisia”. Parohul s-a dus la bărbat şi i-a spus: „Poate că ar fi bine să plecaţi din cor”. „De ce să plec?”, a întrebat acesta. „Ei bine, i-a spus parohul, patru sau cinci oameni mi-au spus că nu ştiţi să cântaţi”. Bărbatul i-a răspuns: „Asta nu este nimic pe lângă cei patruzeci sau cincizeci de oameni care mi-au spus că nu ştiţi să predicaţi!”

Şi noi putem fi instrumente folositoare lui Dumnezeu, pentru a face cunoscut mesajul lui lumii întregi. Sunt locuri unde preoţii nu pot ajunge să ducă vestea cea bună. Aici interveniţi dumneavoastră. La locurile de muncă, în familie, în cercul de prieteni, în diferite domenii ale vieţii sociale, economice şi politice. În acest sens, Papa Ioan Paul al II-lea, în discursul adresat Conferinţei Episcopale Române, în timpul vizitei apostolice pe care a făcut-o în România, în anul 1999, spunea: „Este sarcina de neînlocuit a laicilor de a face prezentă Evanghelia în acele domenii ale vieţii sociale, economice şi politice unde, în mod normal, clerul nu poate ajunge să acţioneze”.

Cine crede este conştient că are o vocaţie din partea lui Dumnezeu. M-aţi putea întreba: „Atunci trebuie să mă fac preot, călugăr, călugăriţă?” Din păcate, mulţi cred aceasta şi de aceea într-o Biserică misionară sunt atât de puţini misionari, într-o Biserică apostolică sunt atât de puţini apostoli. Prin cuvintele, prin faptele, prin însăşi viaţa dumneavoastră puteţi fi apostoli.

Domnul are încă nevoie de mesageri, de bărbaţi şi de femei care, asemenea lui Isaia, să proclame vestea cea bună a iubirii lui Dumnezeu în biserică sau care, ca Paul, să o proclame în ţinuturi străine până la capătul pământului, sau care, ca Petru, să vorbească pentru Dumnezeu la locul lor de muncă, să îşi aducă colegii de serviciu la cunoaşterea şi urmarea lui Cristos. Ce-i vei răspunde? „Trimite-mă pe mine?” Sau îl vei ruga să trimită pe altcineva?

Gabriel CIOBANU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.