Categorii

Duminica a V-a a Paştelui – Ciclul C

Fap 14,20b.21b-27; Ap 21,1-5; In 13,31-33a.34-35

Ne aflăm în duminica a V-a a Paştelui, şi totuşi păstrăm în inimile noastre ecoul învierii Domnului nostru Isus Cristos, cel care ne-a adus mântuirea prin întruparea, moartea şi învierea sa.

În această duminică, sfânta Maică Biserică, prin intermediul lecturilor sfinte, ne invită la statornicie în credinţă, la răspândirea cuvântului lui Dumnezeu şi la împlinirea legilor sale.

Cum putem noi să răspândim cuvântul lui Dumnezeu astăzi?

Prima lectură din Faptele Apostolilor ne prezintă doi ucenici ai Domnului Isus Cristos care întăresc în credinţă Bisericile din Asia Mică, comunităţi recent întemeiate. Creştinii din aceste comunităţi trăiau printre păgâni, fiind dispreţuiţi atât ei, cât, mai ales, credinţa lor. Paul, însoţit de Barnaba, dar şi ceilalţi apostoli, atunci când se întorceau dintr-o călătorie misionară, reveneau prin comunităţile proaspăt întemeiate pentru a-i întări pe creştini, îndemnându-i să rămână credincioşi în ciuda greutăţilor, reaprinzând în ei speranţa în „împărăţia cerurilor”.

Pericopa din Evanghelia după sfântul Ioan ni-l prezintă pe Isus Cristos ca învăţătorul iubirii: „Să vă iubiţi unii pe alţii” (In 13,34). Este o poruncă pe care Isus o dă comunităţii care s-a angajat pe drumul credinţei. Porunca iubirii lui Isus presupune o iubire sinceră, senină, gata să se transforme în fapte. Ea cere o extindere la toţi oamenii, mai ales la cei care suferă. Prin această iubire se realizează comuniunea între Biserica vizibilă din lume şi cea nevăzută din cer, ea este împărtăşire de har şi viaţă în Dumnezeu.

Testamentul Învăţătorului care pleacă la Tatăl este porunca iubirii. Această iubire frăţească, aşa cum ne-o recomandă Isus, are deja în sine o putere misionară: „După aceasta vor şti că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). Lucrul acesta l-am observat la apostolii Paul şi Barnaba, care au mers fără odihnă, înfruntând greutăţi în cele mai îndepărtate localităţi, pentru a răspândi evanghelia, pentru a face cunoscută noua Împărăţie a lui Dumnezeu. Misiunea lor a fost continuată apoi de-a lungul secolelor de numeroşi misionari care au creştinat noi şi noi ţinuturi.

Apostolii Paul şi Barnaba, întorcându-se în Antiohia din călătoria misionară, nu se laudă cu propriile lor succese ca nişte eroi întorşi victorioşi dintr-un război, ci povestesc cum Dumnezeu a lucrat prin ei la vestirea evangheliei. Sămânţa aruncată de cei doi apostoli în inimile oamenilor este ajutată de lucrarea harului, care face să crească asemenea aluatului după ce s-a pus bucăţica de drojdie în trei măsuri de făină. Misionarii nu sunt decât nişte simpli servitori ai evangheliei.

Drumul celor care duc vestea cea bună nu este întotdeauna neted, apar şi greutăţi, batjocuri din partea oamenilor care nu doresc să audă de Dumnezeu. Dar ucenicii trebuie să-i iubească pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmani, pe cei care îi persecută, după cum şi Cristos i-a iubit pe cei care l-au condamnat la moarte pe nedrept şi s-a rugat pentru ei.

A doua lectură, luată din Cartea Apocalipsului, ne descrie Biserica triumfătoare. La ea doresc să ajungă toţi oamenii, căci este „paradisul lui Dumnezeu”. Dar gândul la paradis nu înseamnă o fugă din faţa realităţilor vieţii. Creştinul contemplă cerul şi face mai frumos pământul, mai demnă viaţa pământească ca preludiu al vieţii cereşti. El ştie că în paradis nu va intra nimic din ceea ce aici, pe pământ, constituie prilej de ruşine; este locul răsplăţii celor drepţi, fideli poruncilor, statornici în credinţă.

Pe vremea când indienii au vrut să se scuture de jugul Angliei, unul dintre prinţii englezi, care vizita India, a fost prins şi pus la stâlpul infamiei, iar poporul trecea pe lângă el şi îl scuipa. Un alt tânăr englez, ajungând la locul acela, văzând cele ce se petreceau, s-a aşezat în faţa prinţului, ca să împărtăşească cu el aceeaşi soartă. Mai târziu, când prinţul a urcat pe tronul Angliei, l-a ridicat la mare cinste pe acel tânăr care a avut curajul să primească batjocura.

Dacă un tânăr i-a luat apărarea prinţului, a luat batjocura asupra sa, chiar cu preţul vieţii, şi toate acestea pentru o bogăţie pieritoare, oare celor care ascultă de Cristos nu le oferă mult mai mult? El răsplăteşte cu o viaţă în compania sa.

După ce am auzit despre misiunea apostolilor Paul şi Barnaba care au vestit evanghelia, putem noi oare sta impasibili? Acum ne revine nouă, creştinilor, datoria de a contribui la răspândirea mesajului creştin pe pământ. Prin botez noi am devenit mesagerii lui Cristos cel înviat şi avem misiunea de a-l vesti tuturor, de aceea, nu putem fi cuprinşi de nepăsare sau lipsă de angajament. Nu suntem obligaţi la fapte măreţe, ci acolo unde suntem să nu ne fie ruşine a ne mărturisi credinţa. Să facem o rugăciune, de exemplu: acasă, în familie, atunci când toţi membrii ei sunt adunaţi în jurul mesei, este binevenită binecuvântarea lui Dumnezeu, dar şi atunci când ne apucăm de muncă; când dorim să studiem; când trecem pe lângă o biserică şi exemplele pot continua.

Iubirea îl face pe creştin să trăiască cu ambele picioare pe pământ, în Ierusalimul pământesc, iar cu inima şi mintea, cu speranţele în Ierusalimul ceresc. Este locul promis acelora care rămân fideli poruncilor lui Dumnezeu. Dar pentru a ajunge aici, creştinul trebuie să-şi asume toate îndatoririle vieţii pământeşti. Iubirea este puntea de legătură dintre Ierusalimul pământesc şi cel ceresc. Toate faptele săvârşite din iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni le vom regăsi dincolo, în Ierusalimul ceresc, transfigurate, purificate de orice urmă de egoism, de răutate şi păcat. În Ierusalimul ceresc ne vom întâlni cu Dumnezeu pe care Papa Benedict al XVI-lea, într-o carte de-a sa, îl aseamănă cu respiraţia, cu lumina, cu hrana şi cu prietenia, iar dacă Dumnezeu brusc nu ar mai fi, sufletul nu ar mai putea respira, ar înceta şi existenţa noastră.

Astăzi, când trăim într-o societate plină de individualism, legea iubirii creştine ne îndeamnă să ne deschidem spre celălalt, să ieşim din individualismul şi egoismul propriu, pentru a forma o comunitate nouă de credinţă. Ne cere să ne dăm osteneala să îl descoperim pe cel Înviat în fraţii şi surorile noastre, cu toate că uneori ni se pare foarte greu.

Să ne aducem aminte de cele trei lecturi pe care le-am auzit astăzi şi care pot fi sintetizate în: exemplul oferit de Paul şi Barnaba; porunca iubirii dată de Isus Cristos şi răsplata de la sfârşitul vieţii. Să medităm la ele în săptămâna ce va urma şi să ne hrănim pe tot parcursul drumului pe care-l facem spre casa Tatălui ceresc.

Claudiu VĂCARU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.