Categorii

Duminica a IV-a din Timpul de peste An – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, însoţeşte-mă în această întâlnire cu Isus care îmi vorbeşte în Cuvântul său.

Duhule Sfânt, unge-mă pentru ca bucuria Veştii Bune să atingă inima mea.

Duhule Sfânt, ajută-mă pentru ca să pot face viaţă evanghelia.

Duhule Sfânt, reuneşte-mă cu fraţii mei pentru ca împreună să putem ieşi ca să proclamăm că Isus este viu.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 4,21-30

În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă:

– Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!

22 Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau:

– Nu este acesta fiul lui Iosif?

23 Dar el le-a spus:

– Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!» 24 Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; 25 şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, 26 dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul.

28 Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. 30 Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Cum reacţionează ascultătorii când Isus le spune că profeţia s-a împlinit astăzi? Ce spun ei despre Isus?
  • Ce refren le citează Isus şi pentru ce?
  • Ce se întâmplă cu profeţii în propria ţară?
  • De ce Isus le dă exemplele lui Ilie şi Elizeu?
  • Cum reacţionează ascultătorii în faţa acestor cuvinte ale lui Isus? Ce voiau să-i facă Lui?
  • Ce face Isus?

 

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Ne va ajuta să înţelegem mai bine această evanghelie dacă ne amintim că este continuare a aceleia pe care am citit-o duminica trecută (4,14-21), cu care formează o unitate literară. Primul lucru pe care ni-l descrie textul este reacţia pozitivă iniţială a ascultătorilor din sinagoga din Nazaret când Isus le spune că profeţia s-a împlinit astăzi în El, până acolo încât sunt uimiţi de înţelepciunea sa. Însă autoprezentarea lui Isus ca un învăţător sau un profet nu se potriveşte cu Isus pe care-l cunosc de copil, cu fiul lui Iosif. Atunci după admiraţie urmează necredinţa. De fapt, Isus interpretează această reacţie a oamenilor ca o respingere faţă de persoana sa şi faţă de misiunea sa, pentru că îi reclamau ca să confirme înţelepciunea cuvintelor sale cu minuni. Pe această linie se înţelege refrenul pe care-l citează Isus: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”, adică: „dă dovadă de ceea ce ştii, fă ceva pentru ca să te credem”. Şi Isus întăreşte această interpretare spunând cu solemnitate („Adevăr vă spun”) un proverb popular rod al experienţei istorice a lui Israel: „niciun profet nu este acceptat în patria sa” (4,24). În acest mod este clar contrastul: Isus vesteşte că Dumnezeu este dispus să primească sau să accepte pe toţi; în timp ce poporul nu-l primeşte şi nu-l acceptă pe El şi vestirea sa profetică. În afară de asta, cu acest proverb Isus spune că acest refuz pe care-l primeşte în patria sa este o constantă în istoria lui Israel care n-a ştiut să asculte glasul propriilor profeţi.

În continuare (Lc 4,25-27) Isus apără misiunea sa recurgând la activitatea altor doi profeţi din Vechiul Testament: Ilie şi Elizeu. Despre aceşti doi oameni ai lui Dumnezeu, Isus prezintă îndeosebi că misiunea lor a fost orientată de Dumnezeu însuşi spre persoane care nu aparţineau poporului lui Israel, aşa cum era văduva din Sarepta, în Sidon; şi Naaman, sirianul. Cu modul său de a relata faptele, Isus arată că Dumnezeu „a preferat” pe non-evrei deoarece evidenţiază că, deşi erau multe văduve şi leproşi în Israel, „Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului” (4,26) şi „nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul” (4,27).

În continuitate cu deschiderea ecumenică pe care o dădea Isaia vestirii răscumpărării promise de Dumnezeu, Isus orientează binefacerile anului de har al Domnului spre păgâni. În afară de asta, cu această aluzie la activitatea profeţilor Ilie şi Elizeu, Isus precizează pe cei care sunt săracii la care trebuie dusă Vestea Bună, vestirea jubileului pe care-l decreta Dumnezeu: sunt păgânii, păcătoşii, cei excluşi din comunitatea de mântuire. Pe scurt, Isus arată clar orientarea preferenţială a misiunii sale faţă de cei mai îndepărtaţi, faţă de păcătoşi, pentru că acesta este planul Tatălui atestat în Scriptură.

Ceea ce este nou şi şocant la această deschidere a mântuirii a lui Dumnezeu la toţi oamenii pentru naţionalismul religios închis al mentalităţii evreilor din acea epocă este atestat de refuzul violent din partea lor a acestor cuvinte ale lui Isus. De fapt, „toţi” cei care-l ascultau în sinagogă „s-au umplut de mânie”, l-au scos afară din cetate şi au încercat să-l ucidă aruncându-l de pe colina pe care era construit Nazaretul. Însă, fără a da detalii, Luca ne spune că Isus a trecut prin mijlocul lor şi a continuat „drumul” său. Tema drumului este foarte importantă în Luca şi se referă la îndreptarea sa spre Ierusalim unde va împlini în mod deplin misiunea sa proclamată recent: va realiza milostivirea lui Dumnezeu iertând, prin moartea şi învierea sa, păcatul tuturor oamenilor.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Luând în considerare toată relatarea evanghelică, inclusiv cu finalul său, ne vine să medităm asupra posibilităţii reale – precum şi actuale – a respingerii lui Isus şi a misiunii sale, a neacceptării drumurilor sale şi a instrumentelor sale de mântuire. În acest sens spune Verbum Domini: „Cuvântul lui Dumnezeu revelează în mod inevitabil şi posibilitatea dramatică din partea libertăţii omului de a se sustrage de la acest dialog de alianţă cu Dumnezeu pentru care am fost creaţi. De fapt, Cuvântul divin dezvăluie şi păcatul care locuieşte în inima omului. Foarte des găsim atât în Vechiul cât şi în Noul Testament descrierea păcatului ca neascultare a Cuvântului, ca rupere a Alianţei, deci ca închidere faţă de Dumnezeu care cheamă la comuniunea cu El” (nr. 26).

De aceea, suntem avertizaţi cu privire la posibilitatea de a voi să-l închidem pe Domnul şi lucrarea sa în categoriile noastre mintale şi să nu permitem acţiunea sa în noi opunând rezistenţă harului său. Şi Domnul mereu ne transcende şi ne surprinde, aşa cum au depăşit Ilie şi Elizeu frontierele lui Israel; şi aşa cum Isus a depăşit frontiera religioasă-culturală a iudaismului.

În al doilea rând, putem medita asupra vieţii ca misiune. Aşa cum bine spune papa Francisc: „Misiunea la inima poporului nu este o parte din viaţa mea, sau un ornament pe care îl pot da jos, nu este un apendice, sau un moment printre multele ale existenţei. Este ceva ce nu pot dezrădăcina din fiinţa mea dacă nu vrea să mă distrug. Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru aceasta mă aflu în această lume. Trebuie să ne recunoaştem pe noi înşine ca marcaţi cu foc de această misiune de a lumina, a binecuvânta, a da viaţă, a ridica, a vindeca, a elibera. Acolo se revelează infirmiera în suflet, învăţătorul în suflet, politicianul în suflet, cei care au decis în adâncul lor să fie cu alţii şi pentru alţii. Totuşi, dacă unul împarte pe de o parte datoria sa şi pe de altă parte propria viaţă privată, totul devine cenuşiu şi va căuta încontinuu recunoaşteri sau va apăra propriile exigenţe. Va înceta să fie popor” (EG, nr. 273).

În al treilea rând, evanghelia ne invită să conştientizăm inima milostivă a Tatălui care se plăsmuieşte în misiunea lui Isus orientată preferenţial spre cei mai săraci, spre „periferiile existenţiale”. În sfârşit, „Dacă vrei să-l iubeşte pe Isus, extinde caritatea ta la tot pământul, pentru că membrele lui Cristos se întâlnesc în toată lumea”, ne aminteşte sfântul Augustin (Comentariu la prima scrisoare a sfântului Ioan, X, 5).

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • L-am respins vreodată pe Domnul şi Cuvântul său pentru că mi se părea foarte dur şi greu de acceptat?
  • Am experimentat respingere şi opoziţie din partea celor dragi ai mei mai apropiaţi datorită opţiunii mele de a-l urma pe Domnul?
  • Am experimentat ispita de a mă închide în grupul meu sau în mişcarea mea fără a mă deschide la cei mai de departe?
  • Sunt conştient că viaţa mea este o misiune cu care trebuie să mă identific pentru a o trăi cu pasiune?
  • Încerc să ajung în vreun fel la cei mai de departe, la cei mai singuri, la cei mai nevoiaşi?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru învăţătura ta.

Eliberează-mă de voinţa de a te închide şi de a te adapta la necesităţile mele.

Să pot descoperi şi simţii cum ne transcenzi şi ne depăşeşti.

Să nu reduc misiunea la un timp sau la un moment.

Fă-mă să trăiesc cu pasiune dăruindu-mă în întregime.

Să-i aleg mereu pe cei uitaţi, pe cei mai trişti, pe cei care sunt singuri.

Numai aşa inima mea se configurează cu a Ta şi împreună să bată unindu-ne cu Tatăl.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, fă-mă să descopăr care este misiunea mea şi stimulează-mă să o trăiesc cu pasiune”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să mă rog din nou cu această evanghelie cu cineva care este singur.

„Dacă vrei să-l iubeşti pe Isus, extinde caritatea ta la tot pământul,

pentru că membrele lui Cristos se întâlnesc în toată lumea”

Sfântul Augustin

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.