Categorii

Duminica a IV-a din Postul Mare – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, dăruieşte-mi iubirea faţă de Adevăr.

Duhule Sfânt, deschide inima mea la darul care este Cuvântul tău.

Duhule Sfânt, ajută-mă să ies din schemele mele.

Duhule Sfânt, surprinde-mă cu ceea ce Isus

vrea să-mi dăruiască la această întâlnire.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 15,1-3.11-32

În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-l asculte. 2 Fariseii şi cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. 3 Atunci, le-a spus această parabolă:

11 Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui:

– Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!

Iar el le-a împărţit averea. 13 Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. 14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. 16 Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. 17 Atunci, venindu-şi în fire, a spus:

– Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! 18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!”.

20 Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. 21 Atunci, fiul i-a spus:

– Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău.

22 Însă tatăl a spus către servitorii săi:

– Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, 24 căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!

Şi au început să se veselească. 25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. 26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. 27 El i-a spus:

– Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat.

28 Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. 29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său:

– Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am încălcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. 30 Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat.

31 Atunci, el i-a spus:

– Fiule, tu eşti cu mine întotdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Cine se adunau cu Isus şi ce spun cărturarii şi fariseii despre asta?
  • Ce face fiul mai mic din parabolă? Cum se termină noua sa viaţă?
  • Ce reflecţie face atunci când îşi dă seama de situaţia sa?
  • Ce reacţie aşteaptă din partea tatălui său când se întoarce acasă? Ce îi va cere?
  • Cum îl primeşte tatăl? Ce porunceşte servitorilor să facă?
  • Cum reacţionează fiul mai mare şi de ce?
  • Pe cine reprezintă fiul mai mic şi pe cine reprezintă fiul mai mare?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Ne spune introducerea la capitol că „vameşii şi păcătoşii” se apropiau de Isus pentru a-l asculta; ceea ce generează o critică dură din partea fariseilor şi învăţătorilor Legii. Cu intenţia de a-i face să înţeleagă greşeala lor pe fariseii şi cărturarii care-l criticau pentru că „îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei” (cf. Lc 15,2) Isus relatează această parabolă cunoscută ca a fiului risipitor.

Interpretarea parabolelor ca relatare dinamică invită să luăm în considerare mai mult istoria globală decât detaliile şi, atunci, descoperim că centrul sau firul conducător al parabolei este relaţia Tatălui cu cei doi fii ai săi. Pentru aceasta uneori ar fi mai bine s-o numim „parabola celor doi fii” sau a „Tatălui milostiv”, protagonist principal a relatării.

La început parabola ne descrie în detaliu itinerarul fiului mai mic de când pleacă de acasă până când se întoarce şi se reîntâlneşte cu Tatăl său. Îndeosebi se evidenţiază un punct de ruptură care apare atunci când fiul mai mic conştientizează situaţia sa actuală mizerabilă în comparaţie cu viaţa din casa tatălui său şi „îşi vine în fire”. Atunci se căieşte, recunoaşte în faţa sa păcatul său şi decide să se întoarcă. Urmează un moment de surpriză şi care este centrul parabolei: tatăl îl vede, i se face milă, aleargă în întâmpinare, îl îmbrăţişează şi îl sărută. Verbul grec care exprimă sentimentele tatălui indică o înduioşare viscerală, o repercusiune în „măruntaie”. Acest verb Luca îl mai foloseşte pentru a se referi la sentimentele lui Isus în faţa unei mame văduve care l-a pierdut pe unicul său fiu (7,13) şi la cele ale bunului samaritean în faţa omului rănit (10,33). În acest moment, ne este clar că parabola caută să reveleze predispoziţia lui Dumnezeu faţă de păcătoşi şi, în acest mod, să justifice atitudinea lui Isus faţă de ei pentru că nu face mai mult decât „să întrupeze” sentimentele Tatălui.

Nu putem uita că parabola ne prezintă şi un anti-exemplu pentru că există cineva care nu se converteşte: fiul mai mare. Şi observăm că tatăl iese ca să-l caute şi să-l implore ca să vină la sărbătoare; însă el refuză să facă asta şi cuvintele sale revelează o inimă de servitor, nu de fiu şi nici de frate. Observăm că evită să-l numească „fratele meu” şi se referă la el ca „acest fiu al tău” (15,30). De aceea, fiul mai mare îi reprezintă pe farisei şi pe învăţătorii Legii care îl critică pe Isus pentru că „îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei” (cf. Lc 15,2).

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Duminica trecută am ascultat chemarea urgentă a lui Isus la convertire, să ne întoarcem la Dumnezeu. Astăzi evanghelia ne revelează cu ce ne întâlnim când ne întoarcem la Dumnezeu.

Este foarte important să medităm asupra acestui lucru pentru că uneori proiectăm imagini despre Dumnezeu care desfigurează adevărata sa faţă. Cum l-a primit tatăl din parabolă pe fiul risipitor? Oare l-a luat la bătaie, l-a certat, i-a dat factura, i-a spus: eu te-am avertizat, însă nu m-ai băgat în seamă; nu m-ai ascultat; acum asumă-ţi consecinţele…

Isus descrie aşa: „Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat” (15,20). Şi i-a redat demnitatea de fiu simbolizată de haine şi a poruncit să se facă sărbătoare. Cel mai important pentru Tatăl a fost că fiul său, care s-a crezut că a murit, a revenit la viaţă. Aşa este iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, aşa ne primeşte şi ne tratează când ne întoarcem la El căiţi cu sinceritate pentru că ne-am îndepărtat. De fapt, Tatăl este fidel faţă de paternitatea sa fiind fidel faţă de iubirea faţă de fiul răzvrătit; o iubire care se transformă în milostivire când depăşeşte norma precisă a dreptăţii.

În această privinţă ne spune papa Francisc: „Relatarea ne face să percepem câteva trăsături ale acestui tată: este un om mereu gata să ierte şi care speră împotriva oricărei speranţe. Uimeşte înainte de toate toleranţa sa în faţa deciziei fiului mai tânăr de a pleca de acasă: ar fi putut să se opună, ştiindu-l încă imatur, un tânăr băiat, sau să caute vreun avocat pentru a nu-i da moştenirea, fiind încă viu. În schimb îi permite să plece, deşi prevede posibilele riscuri. Aşa acţionează Dumnezeu cu noi: ne lasă liberi, chiar să greşim, deoarece creându-ne ne-a oferit marele dar al libertăţii. Ne revine nouă să ne folosim bine de el. Acest dar al libertăţii pe care Dumnezeu ni-l dă mă uimeşte mereu!… Figura tatălui din parabolă dezvăluie inima lui Dumnezeu. El este Tatăl milostiv care în Isus ne iubeşte peste orice măsură, aşteaptă mereu convertirea noastră ori de câte ori greşim; aşteaptă întoarcerea noastră când ne îndepărtăm de El crezând că putem să reuşim fără El; este mereu gata să ne deschidă braţele sale orice lucru s-ar fi întâmplat. Ca tatăl din Evanghelie, şi Dumnezeu continuă să ne considere fii ai săi când ne simţim rătăciţi şi ne vine în întâmpinare cu duioşie când ne întoarcem la El. Şi ne vorbeşte cu atâta bunătate când noi credem că suntem drepţi. Greşelile pe care le comitem, chiar dacă sunt mari, nu rănesc fidelitatea iubirii sale. În sacramentul Reconcilierii putem mereu să pornim din nou: El ne primeşte, ne redă demnitatea de fii ai săi şi ne spune: «Mergi înainte! Fii în pace! Ridică-te, mergi înainte!»” (Angelus din 6 martie 2016).

La rândul său, atitudinea fiului mai mare ne invită să medităm la posibilitatea ca inima noastră să se împietrească, să nu ne simţim fii iertaţi şi iubiţi ai Tatălui, chiar dacă rămânem acasă, în Biserică.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Ce comentarii fac atunci când vreo persoană cu faimă rea se apropie de Biserică?
  • Cu cine mă identific mai mult, cu fiul mai mare sau cu fiul mai mic din parabolă?
  • Mă bucur cu adevărat când cineva foarte îndepărtat se întoarce la Dumnezeu?
  • Mă costă să accept şi să cred în milostivirea lui Dumnezeu?
  • Am avut vreo experienţă de îndepărtare de Dumnezeu cu întoarcere ulterioară în braţele Tatălui?
  • Mă simt fiu iertat şi iubit de Tatăl?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, deoarece cu Tine mă simt fiu iubit.

Mulţumesc pentru că îmi arăţi cu viaţa Ta milostivirea Tatălui.

Fă ca eu s-o şi trăiesc.

Dăţile când mă costă să cred în ea,

privirea Ta duioasă să mă însufleţească să mă întorc iar şi iar.

Dă-mi darul de a simţi durere pentru dăţile când mă îndepărtez.

Speranţa în Tine să nu se rupă niciodată,

ştiind că mă aştepţi mereu.

Cu ajutorul Tău şi al fraţilor mei,

să pot fi extindere a acesteia, îmbrăţişarea ta, care ne cuprinde.

Numai aşa Împărăţia va fi credibilă.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, cu duioşia şi milostivirea ta, să-i pot îmbrăţişa pe toţi”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să fac au gest de duioşie faţă de cineva pe care nu-l cunosc.

„Milostivirea ta, Doamne, se află peste orice rău uman”

Sfântul Claudiu de la Colombiere

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.