Categorii

Duminica a III-a din Timpul Pascal – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, deschide inima mea.

Duhule Sfânt, purifică-mă şi pregătește-mă pentru acest timp.

Duhule Sfânt, umple-mă de bucuria Învierii tale.

Duhule Sfânt, stimulează-mă să te duc la fraţii mei.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 24,13-35

13 Și iată că, în aceeași zi, doi dintre ei se duceau spre un sat, al cărui nume era Emaus, care era cam la șaizeci de stadii de Ierusalim. 14 Aceștia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau și se întrebau, Isus însuși, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ținuți să nu-l recunoască. 17 El le-a spus:

– Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbați între voi pe drum?

Ei s-au oprit triști. 18 Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus:

– Numai tu ești străin în Ierusalim și nu știi cele petrecute în zilele acestea?

19 El le-a zis:

– Ce anume?

Ei au spus:

– Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor, 20 cum arhiereii și conducătorii noștri l-au dat să fie condamnat la moarte și l-au răstignit. 21 Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. 22 Ba, mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineață 23 și, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24 Unii dintre cei care sunt cu noi au mers și ei la mormânt și au găsit așa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut.

25 Atunci le-a spus:

– O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeți! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și să intre în gloria sa?

27 Și, începând de la Moise și toți profeții, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. 28 Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29 Dar ei l-au îndemnat insistent:

– Rămâi cu noi pentru că este seară și ziua e de acum pe sfârșite.

Atunci a intrat să rămână cu ei. 30 Și, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul:

– Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?

33 Și, ridicându-se în același ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis:

– Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon.

35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

 

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

  1. În ce zi ne aflăm după relatarea textului?
  2. De unde veneau şi încotro mergeau cei doi discipoli?
  3. Despre ce vorbeau şi în ce ton în timpul drumului?
  4. În ce mod se arată Isus în viețile lor?
  5. Care era starea sufletească (reflectată pe fețele lor) şi pentru ce?
  6. Ce știu despre Isus şi despre viaţa sa cei doi discipoli şi ce le lipsește ca să creadă?
  7. Cum le dovedește Isus că Mesia trebuia să sufere?
  8. Ce îi cer lui Isus discipolii şi ce face El?
  9. Ce se întâmplă când Isus realizează „frângerea pâinii”?
  10. Ce fac discipolii în continuare şi cu ce stare sufletească?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damián Nannini

Ne confruntăm cu una dintre cele mai frumoase relatări ale Evangheliei, aproape o prezentare sintetică a ei.

Începe prin prezentarea protagoniștilor: doi dintre discipoli (grecescul spune literalmente doi dintre ei). Apoi dă o indicație temporară: în aceeași zi; suntem în aceeași duminică a învierii, după-amiaza.

Relatarea are un dinamism aparte, deoarece totul este construit în jurul unei călătorii care pleacă de la Ierusalim și se întoarce acolo. Pleacă din Ierusalim spre Emaus (un sat îndepărtat de aproximativ 10 km) cu o anumită stare de spirit: tristețe și descurajare; și se întorc la Ierusalim plini de bucurie și entuziasm. Ce s-a întâmplat pe drum?

În timp ce „merg şi discută”, Isus s-a apropiat și a început să meargă cu ei, însă ei nu puteau să-l recunoască. La insistențele lui Isus, cei doi discipoli îi povestesc tot ce s-a întâmplat, versiunea lor a faptelor. Și găsim că ei îi relatează lui Isus un rezumat al Evangheliei, al vieții lui Isus, care recapitulează într-un anumit fel toată Evanghelia. Însă le lipsește credința în înviere, care dă sens la toate. Au rămas în anunțarea morții lui Isus, fără a ajunge să creadă în înviere.

Apoi Isus ia cuvântul și intervine răspunzând în două etape. În primul rând, cu un fel de reproș sau provocare pentru că îi tratează pe cei doi discipoli ca nepricepuți şi greoi la inimă în a crede în Scripturi, în ceea ce a fost vestit de profeți. Atunci merge „la obiect”, la ceea ce reprezintă un obstacol în calea credinței discipolilor: suferințele lui Cristos, crucea.

Aparent, în timp ce ascultă explicarea Scripturilor din partea lui Isus, timpul a trecut repede și deja ajung la Emaus. Isus „pare” să meargă mai departe, dar discipolii îl imploră insistent: „Rămâi cu noi, pentru că se lasă seara și ziua este pe sfârşite”. Și a rămas cu ei.

Stând la masă, Isus face un gest: ia pâinea, îl binecuvântează pe Dumnezeu, o frânge și o dă discipolilor. Este același gest descris cu aceleași verbe pe care le-a relatat Evanghelia puțin mai înainte la ultima cină, când Isus a instituit Euharistia (cf. 22,19). Și înainte de acest gest se întâmplă ceva incredibil: „ochii li s-au deschis și l-au recunoscut, însă el a dispărut din ochii lor”.

Prin urmare, recunoașterea lui Isus Înviat are loc la „frângerea pâinii”. Luca folosește această ultimă expresie alte dăţi și se referă întotdeauna la Euharistie (Lc 24,35; Fap 2,42), deci pare să fie unul dintre primele nume care i se dădeau. De aceea, este foarte clară referința la Euharistie ca loc al prezenței lui Isus Înviat, mai ales pentru că textul indică faptul că, odată ce l-au recunoscut după frângerea pâinii, Isus a dispărut din ochii lor, a devenit invizibil.

Reacția discipolilor este să vorbească din nou unul cu celălalt, deja nu mai discută, ci sunt de acord, au avut același sentiment și aceeași experiență: cuvintele lui Isus le-au încălzit și au luminat inima de-a lungul drumului și acum l-au recunoscut la frângerea pâinii.

„Îndată” se ridică și se întorc la Ierusalim, la comunitatea apostolilor și discipolilor care sunt adunați acolo. Și de îndată ce ajung în comunitatea apostolilor sunt întăriţi în credința lor după ce au primit vestea fericită a Învierii Domnului: „Este adevărat! Domnul a înviat și i-a apărut lui Simon!”.

Odată ce au auzit vestirea, kerygma apostolilor, acum le revine lor să le dea mărturia lor personală că Cristos a înviat, dar adăugând ceva foarte important pentru viața prezentă și viitoare a Bisericii: l-au recunoscut la frângerea pâinii.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Este vorba despre a găsi ceva din textul evanghelic care are sens pentru viața mea de azi; și pentru a-l ajunge la el, cel mai bun lucru este să ne punem în locul unuia dintre discipolii de la Emaus. De fapt, este dat doar numele unuia dintre ei, Cleopa, în timp ce celălalt rămâne anonim. Ei bine, unii cred că intenția acestei omisiuni este ca fiecare cititor să pună numele său acolo. Așadar, este vorba despre a-i spune Domnului, în mod liber, acea situație din viața mea care generează tristețe și descurajare; sau a-i vorbi despre acea cruce-suferinţă-defect-limită-păcat care mă ţine paralizat, care mă blochează sau din care vreau să ies. Să-i deschid lui Isus inima mea și să-i spun viziunea mea despre realitatea care mă oprimă.

Şi noi suntem pe drum, căutăm și aşteptăm ca să se schimbe ceva. Și am obosit să parcurgem acelaşi drum, aceeași kilometri în fiecare zi. Mergem cu privirea obosită. Cu urechile obosite. Cu inima închisă de ritmul inexorabil al cotidianului… Coborând brațele… Vom fi capabili să ne încredem în El în pofida evenimentelor pe care le auzim la știri, a depresiei și neliniștii fraților, a consecințelor pandemiei?

Poate fi, de asemenea, drumul unei căsătorii dezolante, două persoane care merg împreună, dar fără să-l facă prezent pe Domnul. Și au nevoie ca El să fie alături pentru a depăși aceste momente dificile (de exemplu: noaptea infidelităţii, a lipsei locului de muncă, a neînțelegerii copiilor…).

Ar putea fi calea a doi oameni dezorientați care parcurg drumul lor cu marele gol din lume, plini de neliniște și nesiguranță, de întuneric. Și care vorbesc despre moarte pentru că ei nu văd nimic dincolo de ea și cred că totul se termină în ea. Care nu pot să aștepte mai mult, care vor să fie liberi, dar caută libertatea pe care le-o dă un fals eliberator. Nu îl pot vedea pe Isus, Viu şi care îi vrea vii.

După aceasta, este convenabil pentru noi să tăcem și să-l lăsăm pe Domnul să lumineze, cu Cuvântul său (Scripturile) această situație. Mai presus de toate, făcându-mă să ştiu că El este viu, merge împreună cu mine și cu forța învierii sale poate lumina tot întunericul meu, să dea sens oricărei situații negative; poate reînsufleţi orice descurajare și poate inflama orice dezamăgire.

Scopul sau ţinta meditației este de a trezi dorința după Prezența Domnului în viața mea. De a trezi dorința de a fi luminat, mângâiat de prezența lui Isus Înviat.

În contextul timpului pascal Evanghelia de astăzi ne oferă două „locuri clasice” ale prezenței lui Isus Înviat. În primul rând, Euharistia sau „frângerea pâinii”. În al doilea rând, „Scripturile” în care Isus Înviat continuă să ne vorbească astăzi. Ele sunt „Cuvânt al lui Dumnezeu” pentru cei care le ascultă cu credință. Avem un exemplu frumos în liturgia din ritul armean unde când diaconul arată cartea Evangheliilor care trebuie citită proclamă: „Domnul ne va vorbi”.

Prin urmare, trebuie să-l caut în comunitatea de credință, în Biserică, ce se reunește săptămânal pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și celebrarea Euharistiei.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  1. Care este reacția mea în faţa eşecurilor?
  2. Prin vreo situaţie trăită pot să mă identific cu acești discipoli care se îndepărtează murmurând cu amărăciune şi plini de dezamăgire?
  3. Am avut ispita de a mă îndepărta de comunitatea de credinţă din cauza vreunei dezamăgiri?
  4. Am încercat să-i povestesc lui Isus totul şi să mă las mângâiat de El?
  5. Pot să-l recunosc pe Isus Înviat în Scripturi şi în Euharistie?
  6. Întâlnesc aici ceea ce face să îmi ardă inima şi umple de entuziasm credinţa mea?
  7. Această fervoare a inimii mă face să comunic bucuria de a crede altora?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulțumesc, Isuse, pentru că eşti însoţitorul meu de drum.

Este timpul să-ți povestesc tristețea mea, limita mea, ceea ce mă oprimă şi mă apasă.

Iată-o:… (fiecare îi va spune Domnului ceea ce este al său).

Vreau să mă lumineze Cuvântul tău,

dă-mi o inimă deschisă pentru a-l primi.

Vreau să te găsesc şi să te descopăr.

Dă-mi foame de Pâinea Cuvântului şi de Pâinea care este Euharistia.

Vreau ca inima mea să ardă cu o credinţă aprinsă cu comunitatea mea

pentru a te vesti altora.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse Înviat, fă să pot experimenta însoţirea ta pe drumul meu!”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să împărtășesc cu vreun frate din comunitate Pâinea Cuvântului. Să o gustăm şi să căutăm împreună un nou frate pentru a o împărtăşi.

„Isus începe cu acești doi discipoli o «terapie a speranţei». Şi aceasta este speranţa noastră: să mergem înainte cu această speranţă, pentru că El este împreună cu noi mergând cu noi. Mereu”

Papa Francisc

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.