Categorii

Duminica a II-a din Postul Mare – Ciclul C

Gen 15,5-12.17-18; Fil 3,17-21; 4,1; Lc 9,28-36

„Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi” (Lc 9,35).

Iată-ne în duminica a doua a Postului Mare, timp în care suntem chemaţi la o intensă muncă spirituală atât individuală, cât şi comunitară. Întreaga Biserică a intrat deja în stare de veghe şi este gata să primească darurile lui Dumnezeu: Cuvântul său, chemarea sa părintească, harul său. Ne aflăm în acest timp pe un drum de purificare, de pocăinţă, de transformare a vieţii interioare, transformare ce nu va putea avea loc fără o mai strânsă unire cu Tatăl de la care coboară toate harurile. Aşadar, raportul nostru cu Tatăl este esenţial în drumul nostru spre desăvârşire, iar textele din această a doua duminică a Postului Mare ne vor ajuta să ne întărim hotărârea, pe care am luat-o la începutul Postului Mare, de a ne reînnoi raportul cu Tatăl.

Astfel, am putut vedea în prima lectură, luată din Cartea Genezei, cum Abraham se plânge că nu are nicio garanţie, că viaţa lui trece fără ca vreun urmaş să-i poată da speranţa că ceea ce i s-a făgăduit se va împlini. Dumnezeu răspunde acestei plângeri legitime angajându-se din nou cu mai multă solemnitate prin ritualul care pecetluia pactul de prietenie şi de alianţă. Abraham, la rândul său, reafirmă încrederea lui deplină în Domnul şi devine astfel prietenul lui, intrând într-o legătură deosebită cu Dumnezeu. Această legătură nu înseamnă însă decât însăşi voinţa lui Dumnezeu care „se apleacă” asupra omului. Pe drept se poate spune că întreaga istorie a Israelului poate fi rezumată în acest mare cuvânt: alianţă.

Pentru noi, creştinii, noul popor al lui Dumnezeu, alianţa a fost reînnoită şi pecetluită în numele nostru de către Isus Cristos. Alianţa dintre noi şi Dumnezeu este reconfirmată de noi pe altare, prin celebrarea misterului euharistic, ca să avem parte de roadele morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos. Astfel, noi ne unim cu el în acceptarea alianţei şi împlinim împăcarea noastră cu Tatăl. Acum putem înţelege mai bine cuvintele din fragmentul evanghelic rostite de Tatăl: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!”(Lc 9,35). Noi nu mai avem tablele Legii, ci Cuvântul lui Dumnezeu, veşnicia întrupată care devine singura noastră lege. Nu mai avem jertfa animalelor şi sângele lor, ci jertfa lui Cristos preot suprem şi veşnic, al cărui sânge este garanţia definitivă a împăcării între Dumnezeu şi om. De aceea, alianţa noastră cu Dumnezeu trebuie să se verifice zi de zi în viaţa noastră. Acceptarea ei şi ascultarea Cuvântului trebuie să fie o angajare serioasă, constantă şi perseverentă.

Ne putem pune acum următoarea întrebare: cum vom putea noi realiza această angajare serioasă? Ne vom angaja serios în a asculta de Cuvântul Tatălui atunci când vom realiza în noi acea transformare a vieţii interioare.

În acest sens, ne putem îndrepta privirea acum spre tema centrală a evangheliei acestei duminici, şi anume schimbarea la faţă a Domnului nostru Isus Cristos. Transfigurarea este tema ce caracterizează această a doua duminică din Postul Mare. Am putut observa cum fragmentul evangheliei după sfântul Luca descrie schimbarea la faţă a lui Cristos de pe Muntele Tabor. Este o descriere ce încearcă să redea prin cuvinte omeneşti o realitate care scapă simţurilor noastre şi deci puterii noastre de a descrie. Isus Cristos le vorbise ucenicilor despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre a doua sa venire în slavă. Dar poate că acestea nu au avut pentru ei o putere suficientă de convingere. Atunci, Domnul, pentru a face credinţa lor tare şi profundă şi pentru ca, prin faptele prezente, să ajungă la certitudinea evenimentelor viitoare, a voit să le arate strălucirea divinităţii sale şi, astfel, să le ofere o imagine prefigurativă a împărăţiei cerurilor. „În ziua aceea, spune sfântul Vasile cel Mare, soarele de pe cer a rămas mai uimit decât în ziua în care Iosue l-a oprit în drumul său, căci el, care luminează întregul pământ, a văzut în drumul său, pe Muntele Tabor, un alt soare, mai strălucitor decât el, pe Cristos, care pentru câteva clipe s-a arătat pământului în toată strălucirea sa dumnezeiască”.

Însă noi trebuie să ştim că schimbarea la faţă a Domnului nostru Isus Cristos este un semn şi o profeţie a ceea ce se va întâmpla şi cu noi într-o zi. Cele săvârşite de Isus Capul trebuie completate în mădularele trupului său: nu numai suferinţa, ci chiar şi transfigurarea. De aceea, să nu ne înşelăm şi să credem că transfigurarea noastră, transformarea noastră, va fi numai în cer, adică după moarte, şi nu chiar acum în inima noastră. Fără această transformare a inimii, zadarnic o vom aştepta noi pe cealaltă. Trebuie să ne asemănăm cu Cristos în duh, în gânduri, în viaţă, pentru ca în ziua aceea, când el îşi va fi supus cel din urmă duşman, toate acestea să poată trage spre lumină şi trupul nostru.

Sfântul Paul, în a doua lectură, în Scrisoarea către Filipeni, merge pe aceeaşi temă şi ne reaminteşte că adevărata noastră patrie este în cer şi că, într-o zi, Isus Cristos va schimba şi trupul nostru muritor, spre a-l face asemenea trupului său glorios. Practic, aceasta este semnificaţia eclezială a schimbării la faţă. Apostolul ne face să redescoperim dintr-odată întreaga transfigurare, transformare a tuturor. Cu noua Alianţă în Cristos, trupul nostru nu va fi supus coruperii veşnice, ci va fi ferit de aceasta, deoarece va fi transformat asemenea trupului glorios al lui Isus Cristos.

Dar cine este şi cum arată omul transformat în Cristos? El nu este altul decât acela a cărui hrană este de a face voinţa Tatălui, care se află în rugăciune, în dialog cu Tatăl, şi care se lasă condus de Duhul Sfânt. Omul transformat în Cristos este acela care-şi iubeşte fraţii în aşa fel încât să fie în stare să-şi dea viaţa pentru ei; este omul care se lasă câştigat pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi care este în stare să-şi dea viaţa pentru ea, să muncească pentru ea atât în societate, cât şi în familie.

De aceea, în aceste zile, trebuie să săvârşim în noi o schimbare la faţă, o transformare a vieţii noastre, o trecere de la întuneric, de la moartea păcatului, la strălucirea şi viaţa harului sfinţitor. Schimbarea la faţă a lui Cristos este, de fapt, o consecinţă a rugăciunii sale. De aceea, omul care se roagă, care stă în adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, dă dovadă că şi-a înţeles natura umană, că este conştient de superioritatea sa faţă de celelalte vieţuitoare prin aceea că ştie să-şi recunoască cu demnitate Creatorul pe care îl iubeşte, îl adoră şi se străduieşte să menţină legătura cu el.

Renumitul scriitor francez André Frossard descrie într-una dintre cărţile sale momentul convertirii. Într-una dintre zile mergea cu maşina prin Paris împreună cu un prieten pentru a lua masa la un restaurant. Trecând prin faţa unei capele, prietenul său a oprit maşina şi l-a rugat pe André să-l aştepte până va face o scurtă vizită la Preasfântul Sacrament expus pentru adoraţie. După câteva minute, André Frossard şi-a pierdut răbdarea şi a intrat în capelă pentru a-l chema pe prietenul său. Fiind pentru prima dată când intra într-o biserică, privirile i-au fost atrase de Preasfântul Sacrament expus. Ostia din monstranţă a început să strălucească feeric şi din lumina ei André a înţeles chemarea divină; a avut loc marea transformare a vieţii sale, convertirea sa. André mărturiseşte că în acea zi a fost omul cel mai fericit din lume.

Să ne rugăm şi să adorăm Preasfântul Sacrament, ca să obţinem schimbarea feţei noastre, a vieţii noastre, a sufletului nostru, să ne lăsăm transformaţi de Cristos prezent în ostia sfântă. Puterea rugăciunii noastre, desăvârşirea ei, stă în faţa lui Isus transfigurată din Euharistie; primind Euharistia, faţa noastră se transfigurează şi vom deveni mai albi decât zăpada. Să nu uităm că strălucirea feţei noastre o vom dobândi numai prin rugăciune.

Aşa să fie faptele noastre, încât alţii să poată spune într-adevăr că suntem locuitori ai cerului. Aşadar, să ne rugăm aşa cum ne învaţă Biserica azi la sfânta Liturghie: „Dumnezeule, care ne-ai poruncit să ascultăm de Fiul tău iubit, întăreşte inimile noastre cu hrana Cuvântului tău, ca, purificându-ne privirea lăuntric, să ne putem bucura de vederea gloriei tale. Amin”.

Marian BLÎNDA

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.