Categorii

Duminica a II-a din Postul Mare – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, dăruieşte-mi iubirea faţă de Adevăr.

Duhule Sfânt, deschide inima mea la darul care este Cuvântul tău.

Duhule Sfânt, ajută-mă să ies din schemele mele.

Duhule Sfânt, surprinde-mă cu ceea ce Isus

vrea să-mi dăruiască la această întâlnire.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Luca 9,28-36

În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. 29 Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, 31 care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el. 33 Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus:

– Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!, neştiind, de fapt, ce zice.

34 Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. 35 Atunci a fost o voce din nor, spunând:

– Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!

36 Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

 

1. LECTURA: Ce spune textul? 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • Ce a învăţat Isus cu opt zile înainte de această scenă?
  • Pe care discipoli îi ia Isus cu El şi ce fac ei pe munte?
  • Ce se întâmplă cu Isus atunci când se roagă?
  • Care personaje biblice apar şi despre ce vorbesc cu Isus?
  • Ce i se întâmplă lui Petru şi însoţitorilor săi? Ce anume cere Petru?
  • Ce se întâmplă în timp ce vorbea Petru? Ce spune glasul din cer?
  • În ce alt moment din viaţa lui Isus s-a auzit tot un glas din cer (cf. Lc 3,22)? Spune acelaşi lucru?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Cu opt zile înainte de relatarea schimbării la faţă, Isus a făcut prima sa vestire a pătimirii şi a prezentat exigenţa renunţării totale pentru a-l urma. Era necesar ca, măcar câţiva discipoli ai săi (cei consideraţi ca stâlpi în Gal 2,9), să trăiască o experienţă care să le risipească teama şi neliniştea generate de această anunţare şi, pentru aceasta, le acordă o viziune anticipată a gloriei promise după ce va pătimi. Şi dacă mergem puţin mai în urmă găsim şi întrebările pe care Isus le adresează discipolilor săi cu privire la propria identitate: „Cine spun mulţimile că sunt eu?”; „Dar voi cine spuneţi că sunt?” (Lc 9,18.20). Relatarea schimbării la faţă este şi un răspuns la aceste întrebări; este însuşi răspunsul Tatălui cu privire la identitatea lui Isus. Referinţa la faptul că Isus se ruga este exclusivă a lui Luca. În momentele decisive ale vieţii sale Isus rămâne unit prin rugăciune cu Tatăl său. Sunt momente în care manifestă identitatea sa profundă de Fiu. Însă pentru Luca intenţia primară a lui Isus nu este aceea de a se manifesta, ci aceea de a se ruga („s-a urcat pe munte pentru a se ruga”). Schimbarea la faţă este mai curând rodul sau consecinţa relaţiei sale intime cu Tatăl („în timp ce se ruga”). În cadrul cristologiei lui Luca schimbarea la faţă este înainte de toate „o fereastră deschisă la relaţia Tatălui cu Fiul, relaţie pe care glasul o va explica” (F. Bovon).

În scenă, alături de Isus, apar Moise şi Ilie, „care apăreau în glorie”, adaugă Luca. Este interesant pentru că în afară de a reprezenta Legea şi Profeţii, sunt doi oameni ai rugăciunii care au urcat pe munte pentru a se întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu, pentru a vedea faţa sa (cf. Ex 33,8; 1Re 19,17). Într-un anumit mod, Luca ne spune că au obţinut ceea ce au căutat cu atâta dorinţă în vieţile lor: gloria lui Dumnezeu.

De asemenea este exclusivă a lui Luca aluzia la tema conversaţiei dintre Isus, Moise şi Ilie: exodul său, adică ieşirea sa, moartea sa, înălţarea sau paştele său care se va împlini în Ierusalim. În acest mod ne revelează, în acelaşi timp, scopul şi mijlocul; ţinta şi drumul. Prin cruce la lumină, la glorie.

Petru, Iacob şi Ioan sunt spectatorii privilegiaţi ai scenei, care îi copleşeşte aşa încât înving somnul şi vor ca ea să se prelungească în timp. Acesta este sensul exclamaţiei lui Petru: „Doamne, e bine că suntem aici”. Petru se simte „copleşit” de această viziune şi vrea să facă trei colibe pentru a rămâne acolo. Conform sfântului Augustin, Petru a gustat bucuria contemplaţiei şi nu vrea să se mai întoarcă la preocupările şi trudele vieţii zilnice. Pentru aceasta vrea, într-un anumit mod, „să eternizeze” acest moment.

În timp ce Petru spunea asta, un nor luminos îi acoperă cu umbra sa. Norul este semn al prezenţei invizibile a lui Dumnezeu şi a gloriei sale. În cartea Exodului norul acoperă muntele unde locuieşte gloria Domnului (cf. Ex 24,15-18). A ne lăsa acoperiţi de umbra norului înseamnă a intra în lumea lui Dumnezeu.

Frica pe care o simt cei trei apostoli exprimă reacţia umană în faţa fenomenului supranatural.

Din nor se aude glasul şi nu este îndoială că este vorba despre glasul Tatălui. Ca mai înainte la botez (Lc 3,22), glasul divin se manifestă din nou, însă acum se adresează discipolilor şi le revelează identitatea profundă a lui Isus: Fiul cel ales; şi le porunceşte să asculte de El, adică să i se supună, să-l urmeze.

La sfârşit rămâne Isus singur, au dispărut celelalte glasuri ale lui Dumnezeu, Moise şi Ilie, Legea şi Profeţii; acum îl avem pe Fiul, Cuvântul personal al Tatălui.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

În Evanghelia de astăzi Isus invită pe trei dintre discipolii săi să urce pe muntele înalt „pentru a se ruga”, pentru aceasta pe drumul nostru din Postul Mare suntem invitaţi să medităm asupra rugăciunii ca mijlocul necesar, ca fereastra deschisă la această realitate definitivă pe care o dorim: transformarea noastră în Dumnezeu.

În rugăciunea noastră suntem chemaţi să retrăim experienţa schimbării la faţă a lui Isus pe care au trăit-o discipolii; să ne întâlnim cu Cristos glorios şi strălucitor care va umple de lumină inteligenţa noastră şi de căldură inima noastră până acolo încât, asemenea lui Petru, vom vrea să rămânem acolo.

Rugăciunea creştinului are ca punct necesar de plecare ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, a lui Isus. Acesta este mandatul glasului Tatălui care a răsunat pe muntele schimbării la faţă: să-l asculte, să i se supună, să-l urmeze.

La rândul său această experienţă a lui Isus transfigurat are pentru noi o valoare pedagogică excepţională la fel cum a avut-o pentru cei trei discipoli. Aşa cum bine observă papa Francisc: „Acest eveniment al schimbării la faţă le permite astfel discipolilor să înfrunte pătimirea lui Isus în mod pozitiv, fără să fie distruşi. L-au văzut cum va fi după pătimire, glorios. Şi astfel Isus îi pregăteşte pentru încercare. Schimbarea la faţă îi ajută pe discipoli, precum şi pe noi, să înţelegem că pătimirea lui Cristos este un mister de suferinţă, dar este mai ales un dar de iubire, de iubire infinită din partea lui Isus” (Angelus, 25 februarie 2018).

Aşa cum duminica trecută ni s-a prezentat necesitatea luptei împotriva ispitei, a renunţării la ceea ce ne poate abate de la drumul lui Dumnezeu; în sfârşit, ne-a invitat să asumăm crucea ca dimensiune fundamentală a existenţei creştine. Astăzi Isus vrea să ne facă părtaşi de gloria sa, de transfigurarea sa, de fericirea şi bucuria sa rod al relaţiei sale cu Tatăl. De aceea, ni se prezintă dimensiunea bucuroasă, triumfală, a existenţei creştine, care este o dimensiune la fel de esenţială ca şi crucea. Mai mult, este cea care dă sens crucii înseşi. De aceea, pe drumul nostru din Postul Mare, Domnul transfigurat şi glasul Tatălui ne întăresc şi ne încurajează să continuăm până la capăt.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Ce loc ocupă rugăciunea în viaţa mea creştină?
  • Am trăit vreo experienţă puternic mângâietoare a prezenţei luminoase a Domnului în rugăciunea mea?
  • Am experimentat vreo schimbare sau transformare în viaţă ca rod al rugăciunii perseverente?
  • Cât îl ascult pe Dumnezeu şi cât îi vorbesc în rugăciunea mea?
  • Am ajuns să înţeleg că crucea este unicul drum spre glorie?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că mă iei şi pe mine pe munte.

Mulţumesc pentru că te schimbi la faţă înaintea mea.

Să nu mă mulţumesc nici să nu vrea să eternizez momentele mele de glorie.

Eliberează-mă de fricile care mă frânează.

Dă-mi curajul pentru a îmbrăţişa crucea şi deschide-mi urechile pentru a asculta glasul Tatălui

Vreau să continui până la capăt acest drum pe care l-am întreprins împreună.

Cu ajutorul Cuvântului tău şi cu slujirea faţă de fraţii mei

să mă poţi transfigura şi pe mine.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse, cu ajutorul tău, să pot asculta glasul Tatălui şi să trăiesc transfigurat”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni îmi propun să am în fiecare zi un moment de rugăciune cu Cuvântul.

„Oamenilor noi nu le este frică de suferinţă, îmbrăţişează crucea nu cu conformism ci ca Maria, care din sărăcia sa şi din suferinţa sa spune «pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale şi pe cei smeriţi i-a copleşit cu bunuri şi i-a dat jos de pe tron pe cei puternici»”

Sfântul Oscar Romero

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.