Categorii

Duminica a II-a a Paştelui – Ciclul C – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

Duhule Sfânt, ajută-mă să mă întâlnesc cu Isus

care îmi vorbeşte în Cuvântul său.

Duhule Sfânt, stimulează-mă să merg spre Înviere.

Duhule Sfânt, învaţă-mă să mă îndrăgostesc de Evanghelie

şi să o trăiesc zilnic împreună cu fraţii mei.

Amin.

TEXTUL BIBLIC: Ioan 20,19-31

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis:

– Pace vouă!

20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou:

– Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi.

22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis:

– Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute.

24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus:

– L-am văzut pe Domnul!

Dar el le-a zis:

– Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede.

26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis:

– Pace vouă!

27 Apoi i-a spus lui Toma:

– Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!

28 Toma a răspuns şi i-a zis:

– Domnul meu şi Dumnezeul meu!

29 Isus i-a spus:

– Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!

30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

1. LECTURA: Ce spune textul?

 

Câteva întrebări pentru o lectură atentă…

  • În ce zi a săptămânii ne aflăm şi unde se află discipolii?
  • Ce le spune şi ce face Isus când li se arată?
  • Care discipol lipsea la această întâlnire şi ce dialog are cu ceilalţi?
  • Când apare din nou Isus şi ce-i spune lui Toma?
  • Ce răspunde Toma? Ce mărturisire face despre Isus?
  • La cine se referă Isus cu fraza sa finală?

Câteva piste pentru a înţelege textul

Mons. Damian Nannini

Găsim în această relatare două apariţii ale Celui Înviat: una chiar în ziua învierii, fiind absent Toma, unul din cei unsprezece, şi a doua, opt zile mai târziu, cu prezenţa grupului complet, inclusiv Toma. Aceste apariţii au loc „în prima zi a săptămânii”, care este duminica noastră, ziua Domnului, şi care din epoca apostolică este după aceea ziua reunirii creştinilor.

În prima sa apariţie Isus Înviat îi salută pe discipoli spunându-le: „Pace vouă!”. Mai mult decât o urare sau dorinţă, este vorba aici despre dăruirea efectivă a păcii, a unei prezenţe reale a păcii ca dar escatologic aşa cum a indicat Isus în discursul de adio: „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea” (In 14,27). Această pace, conform planului îndepărtat al Vechiului Testament, include toate bunurile necesare pentru viaţa prezentă şi plinătatea de bunuri în viaţa viitoare. Însă ceea ce în Vechiul Testament era promis, prin moartea şi învierea lui Cristos devine realitate.

Apoi Isus le arată rănile sale pentru a le dovedi că este Răstignitul care a înviat; că este El însuşi, însă într-o stare diferită. Această vedere a lui Isus Înviat provoacă în discipoli o plinătate de bucurie şi, în acest mod, Isus împlineşte ceea ce le-a vestit de a le da o bucurie completă (cf. In 15,11; 16,22).

În continuare, rosteşte cuvintele de trimitere şi realizează gestul de a sufla asupra lor. Unii studioşi văd în acest gest al lui Isus o referinţă la gestul primordial al lui Dumnezeu în crearea omului (cf. Gen 2,7). Deci suflul lui Isus este semnul noii creaţii: Isus glorificat îl comunică pe Duhul care face să renască omul. Cu această dăruire a Duhului Sfânt apostolilor le comunică şi puterea de a ierta sau de a ţine păcatele şi, în acest mod, acum ei sunt transmiţătorii vieţii noi. Este clar deci că pacea este rod al iertării păcatelor obţinută de Cristos cu dăruirea vieţii sale pe cruce şi care se primeşte actualizat prin darul Duhului Sfânt. Punctul culminant al relatării se găseşte în a doua scenă unde Toma, discipolul absent prima dat, este invitat să creadă în mărturia comunităţii care l-a văzut pe Domnul Înviat. Cu toate acestea, Toma rezistă să creadă şi nu poate să vadă. Discipolii l-au văzut pe Domnul şi au crezut; însă Toma nu crede în mărturia lor.

După aceea îi apare Isus Înviat cu aceleaşi semne ale răstignirii sale şi îi reproşează lui Toma necredinţa sa. Răspunsul lui Toma este grandios pentru că rosteşte mărturisirea de credinţă cea mai înaltă din Evanghelia lui Ioan deoarece îi aplică lui Isus titlurile pe care Vechiul Testament le rezerva lui Dumnezeu: Yahve şi Elohim.

Ultimele cuvinte ale lui Isus sunt o fericire unde îi declară fericiţi pe cei care cred fără să fi văzut. Aceste cuvinte vor fi adresat discipolilor din a doua generaţie creştină care se bazau numai pe cuvântul predicat şi care n-au fost martori oculari ai învierii lui Isus. Ei sunt declaraţi fericiţi dacă, prin puterea Duhului Sfânt, ajung să creadă că Isus este viu, deşi nu au avut o apariţie sensibilă ca apostolii.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Postul Mare ne-a determinat la exerciţiul, urgent şi dificil uneori, de a ne privi pe noi înşine pentru a recunoaşte păcatele sau dezordinile şi a întreprinde un drum de convertire. Timpul pascal, dimpotrivă, ne invită să exercităm o privire de credinţă asupra realităţii noastre pentru a descoperi acolo prezenţa vie a Celui Înviat. Pentru aceasta marea temă din acest timp este credinţa, adică a crede în Prezenţa sa invizibilă. Şi să ajunge să fim fericiţi să credem fără să vedem.

Această Prezenţă a lui Isus scapă simţurilor pentru că nu-l putem vedea şi nici atinge aşa cum a făcut Toma; însă putem simţi efectele Prezenţei sale, ale trecerii sale prin viaţa noastră. Evanghelia de astăzi ne vorbeşte înainte de toate despre pacea pe care Domnul o dăruieşte discipolilor săi. Împreună cu pacea avem şi bucuria, pe care o prezintă evanghelia de astăzi. Intim unită cu aceste experienţe este tema iertării păcatelor încredinţată Bisericii (milostivirea). Şi în sfârşit, rădăcina sau cauza a toate: darul Duhului Sfânt.

În afară de credinţă, cealaltă condiţie indispensabilă pentru această experienţă a lui Isus Înviat este inserarea sau apartenenţa comunitară. Tot în asta exemplul lui Toma este clar. Numai când s-a încorporat în comunitatea apostolică a putut să-l întâlnească pe Domnul. Domnul se face prezent în comunitatea credincioşilor şi acolo vom putea „să-l vedem” cu ochii credinţei.

Terminăm cu frumoasele cuvinte ale papei Francisc în recenta sa exortaţie apostolică post-sinodală Christus vivit, nr. 124: „El trăieşte! Trebuie amintit mereu asta, pentru că riscăm să-l luăm pe Isus Cristos numai ca un bun exemplu din trecut, ca o amintire, ca unul care ne-a mântuit în urmă cu două mii de ani. Asta nu ne-ar folosi la nimic, ne-al lăsa la fel ca înainte, nu ne-ar elibera. Cel care ne umple cu harul său, Cel care ne eliberează, Cel care ne transformă, Cel care ne vindecă şi ne întăreşte este unul care trăieşte. Este Cristos înviat, plin de vitalitate supranaturală, îmbrăcată în lumină infinită”.

Să continuăm meditaţia noastră cu aceste întrebări:

  • Cred realmente în prezenţa lui Isus înviat în viaţa mea, chiar dacă nu-l văd fizic?
  • Am experimentat pacea şi bucuria pe care mi le comunică Isus înviat?
  • Îl descopăr pe Isus prezent în comunitatea mea reunită pentru a celebra credinţa?
  • Reuşesc să mărturisesc altora credinţa mea în Isus înviat, viu şi prezent?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Mulţumesc, Isuse, pentru că mă inviţi o dată şi încă o dată să te simt viu.

Mulţumesc pentru pacea Ta.

Fie ca să pot experimenta bucuria care nu se termină,

chiar şi în momentele dificile.

Credinţa mea uneori cedează,

de asemenea trebuie să-mi pun mâna în coasta Ta.

Fie ca forţa Paştelui să mă ajute să te recunosc

ca Domnul meu şi Dumnezeul meu.

Dă-mi să mă simt parte a unei comunităţi,

ca să nu cred că pot să te urmez în singurătate.

Vreau cu fraţii mei, fericiţii pentru că cred fără să vadă,

să accept cu bucurie misiunea de a te vesti.

Amin.

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

„Isuse Înviat, ajută-mă să simt trecerea ta prin viaţa mea”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a concretiza schimbarea?

În timpul acestei săptămâni mă angajez să vizitez un frate din comunitate şi îl invit să ne rugăm cu evanghelia pe care o medităm astăzi.

„Puţină credinţă poate mult”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.