Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la cel de-al 40-lea Congres Internaţional al „Pueri cantores” (joi, 31 decembrie 2015)

Papa-pueri-cantoresPrima întrebare: Ce părere aveţi despre cântarea noastră? Vă place să cântaţi?

Papa Francisc – „Ce părere aveţi despre cântarea noastră? Vă place să cântaţi?”… Mi-ar plăcea să vă aud cântând mai mult! Am auzit numai un cântec, sper că veţi cânta şi altele… Îmi place să aud cântându-se, dar, dacă eu aş cânta, aş părea un măgar, pentru că nu ştiu să cânt. Nici să vorbesc bine nu ştiu, pentru că am un defect în modul de a vorbi, în fonetică… Dar îmi place mult să aud cântându-se. Şi vă voi spune o anecdotă. Când eram copil – noi suntem cinci fraţi – când eram copii, mama, sâmbăta, la două după-amiază, ne aşeza în faţa radioului pentru a asculta. Şi ce ascultam? În fiecare sâmbătă era transmisă o operă [lirică]. Şi mama ne învăţa cum era acea operă, ne explica: „Auzi cum face acesta…”. Şi de copil am simţit plăcere să aud cântându-se. Dar niciodată n-am putut să cânt. În schimb, unul dintre bunicii mei, care era tâmplar, în timp ce muncea cânta mereu, mereu. Plăcerea de a auzi cântându-se îmi vine de când eram copil. Îmi place mult muzica şi cântul. Şi ce părere am despre cântarea voastră? Sper să mai aud vreun alt cântec. De acord? Este posibil?

Vă spun un lucru: cântul educă sufletul, cântul face bine sufletului. De exemplu, când mama vrea să-l adoarmă pe copil, nu-i spune: „Unu, doi, trei, patru…”. Îi cântă nani-nani… cântă… şi îi face bine sufletului, copilul devine liniştit şi adoarme. Sfântul Augustin spune o frază foarte frumoasă. Fiecare dintre voi trebuie s-o înveţe în propria limbă. Vorbind despre viaţa creştină, despre bucuria vieţii creştine, spune aşa: „Cântă şi mergi”. Viaţa creştină este un drum, dar nu este un drum trist, este un drum bucuros. Şi pentru aceasta cântă. Cântă şi mergi, nu uita! Fiecare să spună asta în limba sa: cântă şi mergi! [repetă: „Cântă şi mergi!”]. N-am auzit bine… [„Cântă şi mergi!”] Iată. Amintiţi-vă de asta: cântă şi mergi. Şi astfel sufletul tău se va bucura mai mult de bucuria Evangheliei.

A doua întrebare: Cum reuşiţi să fiţi mereu aşa de bun, vă înfuriaţi vreodată? Care sunt propunerile dumneavoastră bune pentru anul nou?

Papa Francisc – Odată s-a apropiat de Isus un tânăr şi a spus un cuvânt care se aseamănă cu al tău; a spus: „Isuse, învăţătorule bun”. Şi Isus l-a privit şi i-a spus: „Nu, numai Dumnezeu este bun”. Numai Dumnezeu este bun, a spus Isus. Şi noi? Suntem răi? Nu, jumătate şi jumătate, avem un pic din toate… Noi avem mereu acea rană a păcatului strămoşesc care ne face să nu fim atât de buni mereu… Dar aminteşte-ţi mereu: numai Dumnezeu este bun şi dacă tu vrei să găseşti bunătatea, mergi la Domnul, El este în întregime bunătate, în întregime iubire, în întregime milostivire. Şi ştii cum fac eu pentru a fi un pic bun? Mă apropii de Domnul. Şi îi cer Domnului: „Doamne, să nu fiu atât de păcătos, să nu fiu atât de rău, să nu fac rele nimănui, să nu am gelozii, invidii, să nu mă amestec în certuri, care sunt atâtea…”. Şi toate aceste lucruri. A cere harul de a fi bun, pentru că numai Dumnezeu este bun. Şi asta trebuie să învăţaţi. Spunem toţi împreună asta? Fiecare în propria limbă: „Numai Dumnezeu este bun”. [repetă: „Numai Dumnezeu este bun”]. Încă o dată. [„Numai Dumnezeu este bun”]. Amintiţi-vă acel sfat al sfântului Augustin pe care l-aţi repetat toţi împreună, cum era? [răspund: „Cântă şi mergi!”]. numai Dumnezeu este bun. Amintiţi-vă bine asta.

Dar există persoane bune, e adevărat, care se apropie de Domnul, sfinţii! Atâţia sfinţi ascunşi în viaţa zilnică, în viaţa noastră, atâtea persoane care suferă şi oferă suferinţele pentru convertirea păcătoşilor. Atâţia, atâţia oameni care se apropie mult de bunătatea lui Dumnezeu, sunt sfinţii. Dar numai cine este bun? [răspund: „Dumnezeu”]. Numai Dumnezeu este bun.

Cealaltă întrebare: „Vă înfuriaţi vreodată?”. Da, mă înfurii, dar nu muşc! Uneori mă înfurii, când cineva face un lucru care nu merge bine, îmi vine un pic… Dar mă ajută să mă opresc şi să mă gândesc la dăţile în care eu i-am înfuriat pe alţii. Şi mă gândesc şi mă întreb: Eu l-am înfuriat pe altcineva? Eh da, de atâtea ori. Atunci nu ai dreptul să te înfurii. Dar acesta a făcut… Da, dar dacă acesta a făcut acel lucru care este rău, care nu este bun, cheamă-l şi vorbeşte-i ca frate, vorbeşte ca frate şi soră, vorbeşte, vorbeşte. Dar fără să te înfurii, pentru că furia este otrăvitoare, îţi otrăveşte sufletul. De atâtea ori am văzut copii şi tineri înspăimântaţi. De ce? Pentru că părinţii, sau la şcoală, strigă la ei. Şi atunci când cineva este furios şi strigă, face rău, răneşte: a striga la altcineva înseamnă a-i înjunghia sufletul, nu face bine asta. Aţi înţeles bine?

Eu mă înfurii, e adevărat, uneori mă înfurii, dar mă ajută faptul de a mă gândi la dăţile în care eu i-am înfuriat pe alţii, acest lucru în înseninează un pic, mă face un pic mai linişti. Înfurierea este un lucru care face rău nu numai celeilalte persoane, îţi face rău ţine însuţi, mereu cu amărăciuni, care trăiesc înfuriaţi. Pare că dimineţile îşi spală dinţii cu oţet pentru că sunt aşa de furioşi! Oameni care sunt aşa…: este o boală. Se înţelege, dacă este un lucru care nu-mi place, mă înfurii un pic. Însă asta, obişnuinţa de a se înfuria, obişnuinţa de a striga, obişnuinţa de a striga la alţii, aceasta este o otravă! Vă întreb pe voi, şi fiecare în propria limbă răspundeţi: cum era sufletul lui Isus, dulce sau amar? [răspund: „Dulce!”]. Era dulce de ce? Pentru că atunci când se înfuria acest lucru nu ajungea la sufletul său, era numai pentru a corecta şi apoi revenea la pace.

„Care sunt propunerile dumneavoastră bune pentru noul an?”. Am făcut una în aceste zile, în care am luat un pic de timp pentru a face o reculegere spirituală: să mă rog mai mult. Pentru că mi-am dat seama că episcopii şi preoţii – eu sunt episcop – trebuie să conducă poporul lui Dumnezeu înainte de toate cu rugăciunea, este prima slujire. Vă relatez o poveste. La începutul creştinismului era mult de lucru pentru că mulţi oameni se converteau şi apostolii nu aveau timp. Şi unii au venit să se plângă pentru că nu îngrijeau bine văduvele şi orfanii. Era adevărat, dar nu aveau timp să facă totul. Şi au făcut un conciliu între ei şi au decis să le dea câtorva bărbaţi numai misiunea de a-i sluji pe oameni. Este momentul creării diaconilor. Diaconii s-au născut aşa. Voi puteţi vedea asta în cartea Faptele Apostolilor. Şi ce spune Petru, sfântul Petru, primul Papă? Ce spune? „Ei vor face asta, iar nouă, apostolilor, ne rămân numai două lucruri: rugăciunea şi vestirea Evangheliei, predica”. Adică, pentru un episcop, prima îndatorire este rugăciunea, prima îndatorire: nu se poate fi episcop în Biserică fără rugăciune pe primul loc. Şi apoi vestirea Evangheliei. În aceste zile, răspunzând la întrebarea ta, eu m-am gândit că o propunere bună pentru anul viitor ar fi asta, să mă rog un pic mai mult. De acord? Şi pe voi vă întreb: credeţi că aceasta ar fi o propunere bună şi pentru voi? [răspund: „Da!”]. Să vă rugaţi un pic mai mult. Pentru că Biserica merge înainte cu rugăciunea sfinţilor. Rugaţi-vă pentru Biserică!

A treia întrebare: Când eraţi mic, ce visaţi să deveniţi? Seara, când mă uit la televizor cu familia mea, văd atâtea istorii triste şi dramatice: lumea va rămâne mereu aşa, şi atunci când voi fi mare?

Papa Francisc – Dacă eu v-aş spune adevărul cu privire la prima întrebare, v-aş face să râdeţi… Dar voi spune adevărul. Întrebarea era: „Când eraţi mic, ce visaţi să deveniţi?”. De mic mergeam adesea cu bunica, dar şi cu mama, la piaţă ca să facem cumpărături. În acel timp nu erau supermagazinele, nu era televizor, nu era nimic… Piaţa era pe stradă şi erau locurile pentru verdeaţă, pentru fructe, pentru carne, pentru peşte şi se cumpăra totul. Într-o zi acasă, la masă, am fost întrebat: ce ţi-ar place să devii când vei fi mare? Ştiţi ce am spus? „Măcelar”. De ce? Pentru că măcelarul care era în piaţă – erau 3 sau 4 locuri pentru carne – lua cuţitul, făcea bucăţile… este o artă, şi-mi plăcea să-l văd, să-l privesc. Acum s-a schimbat ideea, desigur; dar, răspunzând la întrebarea ta, când eram mic, eu mă gândeam să devin un măcelar. Mi-ar fi plăcut.

Apoi, a doua întrebare – aceasta este serioasă! –: „Seara, în timp ce sunt la cină cu familia mea, privind televizorul, aud mereu vorbindu-se despre ştiri triste şi dramatice… Dar lumea, când eu voi fi mare, va fi mereu aşa?”. Este adevărat ceea ce spui tu. Există atâţia oameni care suferă astăzi în lume. Sunt războaiele. Dar câte războaie sunt? În Africa, gândiţi-vă câte războaie. Orientul Mijlociu, unde s-a născut Isus, totul este în război. Ucraina, război. În atâtea locuri. În America Latină sunt războaie. Sunt lucruri urâte! Şi ce fac războaiele? Fac sărăcie, fac durere, fac rău. Numai lucruri triste… Gândiţi-vă la copii. Voi, tineri şi tinere, băieţi şi fete, aveţi darul lui Dumnezeu de a putea cânta, de a fi fericiţi, de a trăi viaţa creştină aşa cum spunea sfântul Augustin – cum era ceea ce spunea sfântul Augustin? [răspund: „Cântă şi mergi!”] –, dar există copii care nu au de mâncare în lume; există copii care nu pot să meargă la şcoală, pentru că este războiul, sărăcia şi nu există şcolile; există copii care, când se îmbolnăvesc, nu au posibilitatea de a merge la spital. Rugaţi-vă pentru aceşti copii. Rugaţi-vă! Însă lumea va fi mereu aşa? Lumea se poate îmbunătăţi. Dar este un lucru despre care nu ne place să vorbim, dar despre care trebuie să vorbim: în lume există lupta între bine şi rău – spun filozofii –, lupta între diavol şi Dumnezeu. Încă există asta. Când fiecăruia dintre noi îi vine cheful să facă o răutate, acea mică răutate este o inspiraţie a diavolului, care, prin slăbiciunea pe care a lăsat-o în noi păcatul strămoşesc, te duce la asta. Se face răul în lucrurile mici ca şi în lucrurile mari; în războaie ca – de exemplu – un băiat sau o fată mincinoasă: este un război împotriva adevărului lui Dumnezeu, împotriva adevărului vieţii, împotriva bucuriei. Această luptă între diavol şi Dumnezeu, spune Biblia, care va continua până la sfârşit. Acest lucru e clar, nu-i aşa? Aţi înţeles asta? Este clar. Noi toţi avem înlăuntrul nostru un câmp de bătălie. Se luptă între bine şi rău, noi toţi. Avem haruri şi ispite şi trebuie să vorbim cu parohul, cu catehetul despre aceste lucruri pentru a le cunoaşte bine. Acesta este primul lucru. Al doilea: există atâtea lucruri bune în lume şi eu mă întreb: de ce nu se face publicitate acestor lucruri bune? Pentru că se pare că oamenilor le place mai mult să vadă lucrurile rele sau să audă veşti urâte. Să ne gândim la Africa: atâtea lucruri rele, atâtea războaie – aşa cum am spus – dar există misionarii, preoţii, surorile, care şi-au dedicat întreaga lor viaţă acolo, predicând Evanghelia, în sărăcie… Când am fost luna trecută în Africa, am găsit nişte surioare… mă gândesc la una de 83 de ani, era italiană, şi mi-a spus: „eu de când aveam 26 de ani sunt aici”. Şi există atâtea familii sfinte, atâţia părinţi care-i educă bine pe copii. De ce nu se vede la televizor o familie care educă bine, care educă bine un copil? Nu se vede! Pentru că există această atracţie spre rău: se pare că le place mai mult să privească lucrurile urâte decât lucrurile frumoase, lucrurile mari. Diavolul îşi face partea sa – acest lucru e adevărat – dar şi Dumnezeu îşi face partea sa: atâţia oameni sfinţi! Nu numai în misiuni, ci în lume, la locul de muncă, în familii: atâţia părinţi, atâţia bunici şi bunice care duc înainte boala, problemele; şi asta nu se vede la televizor. De ce? Pentru că acesta nu are rating, nu are publicitate… Aici, în Italia, am descoperit atâtea asociaţii, bărbaţi şi femei, care dau parte din timpul lor pentru a asista, pentru a însoţi, pentru a se îngriji de bolnavi. Acest lucru este bun. Dar asta nu se vede în publicitate. Este adevărat sau nu acest lucru? Dacă tu vrei să ai rating – fie jurnalistic, fie la televiziune, sau ceea ce vrei – arată numai lucrurile urâte; cu lucrurile bune oamenii se plictisesc. Sau nu ştiu să prezinte şi să facă bine lucrurile, să arate bine lucrurile bune.

Când tu [se adresează fetiţei care a pus întrebarea] te uiţi la televizor acasă la tine, aminteşte-ţi de aceste două lucruri: există o luptă în lume între bine şi rău, există atâţia copii care suferă, există războaiele, există lucruri rele, pentru că lupta este între Dumnezeu şi diavol; dar gândeşte-te şi la atâţia oameni, atâţia oameni sfinţi, atâţia oameni care-şi dau viaţa pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a se ruga pentru alţii. Dar de ce nu se văd la televizor călugăriţele de clauzură care îşi petrec viaţa rugându-se pentru toţi? Acel lucru nu interesează… Probabil interesează mai mult bijuteriile unei firme importante, care se arată… lucrurile care fac vanităţile. Să nu ne lăsăm înşelaţi! În lume există lucruri urâte, urâte, urâte, şi aceasta este munca diavolului împotriva lui Dumnezeu; dar există lucruri sfinte, lucruri mari care sunt opera lui Dumnezeu. Există sfinţii ascunşi. Acest cuvânt să nu-l uităm: sfinţii ascunşi, cei pe care noi nu-i vedem. De acord?

Eu vă mulţumesc pentru toate acestea. Dar aş vrea să aud un alt cântec pentru a spune dacă îmi place sau nu-mi place cum cântaţi… Şi un alt lucru: aş vrea să aud repetând cum era viaţa creştină conform sfântului Augustin? Cum trebuie să fim? [răspund: „Cântă şi mergi!”]. Cântă şi mergi! Al doilea: cine este bun? [„Numai Dumnezeu este bun”].

Iată. Şi acum aştept un cântec frumos… Mulţumesc!

[Cântec]

Papa Francisc – Acum pot să răspund: cântaţi foarte bine! Mulţumesc!

Vă dau binecuvântarea precum şi urările mele pentru noul an. Şi mâine ne vom vedea în bazilică, va fi o plăcere.

Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, fiecare în propria limbă. [Bucură-te Marie]

[Binecuvântarea]

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.