Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Laici (17 iunie 2016)

Papa-laiciIubiţi fraţi şi surori,

Eu n-aş vrea ca aceste cuvinte să fie „valedictio” adresat dicasterului, rămas-bun, ci să fie chiar cuvinte de mulţumire pentru toată munca făcută.

Vă primesc cu ocazia adunării voastre plenare; vă salut pe toţi cordial şi îi mulţumesc cardinalului preşedinte pentru cuvintele sale respectuoase. Această întâlnire a voastră îmbracă un caracter special, din moment ce, aşa cum am avut deja ocazia să anunţ, Consiliul vostru Pontifical va asuma o nouă fizionomie. Este vorba despre încheierea unei etape importante şi de deschiderea unei noi pentru dicasterul din Curia Romană care a însoţit viaţa, maturizarea şi transformările laicatului catolic de la Conciliul al II-lea din Vatican până astăzi.

De aceea, ocazia este propice pentru a îndrepta o privire la cei aproape 50 de ani de activitate a dicasterului, şi în acelaşi timp a proiecta o prezenţă reînnoită în slujba laicatului, încontinuu în fermentare şi străbătut de noi problematici. Consiliul Pontifical pentru Laici s-a născut prin voinţa expresă a Conciliului al II-lea din Vatican care, în decretul despre apostolatul laicilor, a voit ca să se constituie „pe lângă Sfântul Scaun un secretariat special pentru slujirea şi impulsul apostolatului laicilor”, cu scopul de a asista „cu sfaturile sale ierarhia şi pe laici în operele lor apostolice” (Apostolicam actuositatem, 26). Şi astfel fericitul Paul al VI-lea a dat viaţă acestui dicaster, pe care n-a ezitat să-l definească „unul dintre roadele cele mai bune ale Conciliului al II-lea din Vatican” (Motu proprio Apostolatus peragendi [10 decembrie 1976], 697) – şi el era „tatăl” lui FUCI, al tinerilor, al laicilor; a lucrat mult şi simţea mult asta – concepându-l – acest rod – nu ca organ de control ci ca un centru de coordonare, de studiu, de consultare, menit să-i „incite pe laici pentru ca să ia parte la viaţa şi la misiunea Bisericii […] fie ca membri ai asociaţiilor […] fie ca fiecare credincios” (ibid.). Consiliul Pontifical este pentru a incita!

Aşadar îi mulţumim Domnului pentru roadele îmbelşugate şi pentru numeroasele provocări din aceşti ani. Putem aminti, de exemplu, noua perioadă agregativă care, alături de asociaţiile laicale cu istorie lungă şi merituoasă, a văzut apărând atâtea mişcări şi noi comunităţi cu mare elan misionar; mişcări urmărite de voi în dezvoltarea lor, însoţite cu grijă şi asistate în faza delicată a recunoaşterii juridice a statutelor lor. Şi apoi apariţia noilor slujiri laicale, cărora le-au fost încredinţate multe activităţi apostolice. În afară de asta, trebuie subliniat rolul crescând al femeii în Biserică, prin prezenţa sa, sensibilitatea sa şi darurile sale. Şi în sfârşit crearea Zilelor Mondiale ale Tineretului, gest providenţial al sfântului Ioan Paul al II-lea, instrument de evanghelizare a noilor generaţii îngrijit de voi cu angajare deosebită.

De aceea, putem spune că mandatul pe care l-aţi primit de la Conciliu a fost tocmai acela de „a-i determina” pe credincioşii laici să se implice tot mai mult şi mai bine în misiunea evanghelizatoare a Bisericii, nu prin „delegare” a ierarhiei, ci pentru că apostolatul lor „este participare la misiunea mântuitoare a Bisericii, la care toţi sunt delegaţi de Domnul prin intermediul botezului şi mirului” (Constituţia dogmatică Lumen gentium, 33). Şi aceasta este poarta de intrare! În Biserică se intră prin Botez, nu prin hirotonirea sacerdotală sau episcopală, se intră prin Botez! Şi toţi am intrat prin aceeaşi poartă. Botezul face din fiecare credincios laic un discipol misionar al Domnului, sare a pământului, lumină a lumii, drojdie care transformă realitate dinăuntru.

Activităţile Bisericii, ca acelea la care am făcut aluzie, se adresează mereu chipurilor, minţilor, inimilor persoanelor concrete. Şi este important că în adunarea voastră plenară aţi voit să-i amintiţi pe toţi cei care s-au dedicat cu pasiune şi angajare în animarea, în promovarea şi în coordonarea vieţii şi a apostolatului laicilor în anii trecuţi. Înainte de toate diferiţii preşedinţi care s-au succedat; apoi mulţii membri şi consultanţi, între care a fost însuşi Karol Wojtyła, care a urmărit cu interes şi clarviziune acest dicaster încă de la primii săi paşi; şi apoi mulţii laici care au lucrat cu generozitate şi competenţă şi mulţi alţii care au acţionat în tăcere în favoarea laicatului catolic.

În lumina acestui drum parcurs, este timpul să privim din nou cu speranţă la viitor. Mai rămâne încă multe de făcut lărgind orizonturile şi adunând noile provocări pe care realitatea ni le prezintă. De aici se naşte proiectul de reformă a Curiei, îndeosebi al unirii dicasterului vostru cu Consiliul Pontifical pentru Familie în conexiune cu Academia pentru Viaţă. De aceea vă invit să primiţi această reformă, care vă va vedea implicaţi, ca semn de valorizare şi de stimă faţă de munca pe care o desfăşuraţi şi ca semn de încredere reînnoită în vocaţia şi misiunea laicilor în Biserica de astăzi. Noul dicaster care se va naşte va avea ca „timonă” pentru a continua navigaţia sa pe de o parte Christifideles laici şi pe de altă parte Evangelii gaudium şi Amoris laetitia, având ca domenii privilegiate de muncă familia şi apărarea vieţii.

În acest moment istoric deosebit şi în contextul Jubileului Milostivirii, Biserica este chemată să conştientizeze tot mai mult că este „casa paternă unde este loc pentru fiecare cu viaţa sa obositoare” şi păcătoasă (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 47); că este Biseriă în ieşire permanentă, „comunitate evanghelizatoare […] care ştie să ia iniţiativa fără frică, să meargă în întâmpinare, să-i caute pe cei de departe şi să ajungă la răscrucile drumurilor pentru a-i invita pe cei excluşi” (ibid., 24). Aş vrea să vă propun, ca orizont de referinţă pentru viitorul vostru imediat, un binom care s-ar putea formula astfel: „Biserică în ieşire – laicat în ieşire”. Aşadar, ridicaţi şi voi privirea şi priviţi „în afară”, priviţi la mulţii „îndepărtaţi” din lumea noastră, la multele familii aflate în dificultate şi care au nevoie de milostivire, la multele domenii de apostolat încă neexplorate, la numeroşii laici cu inimă bună şi generoasă care cu plăcere şi-ar pune în slujba Evangheliei energiile lor, timpul lor, capacităţile lor dacă ar fi implicaţi, valorizaţi şi însoţiţi cu afect şi dăruire din partea păstorilor şi a instituţiilor ecleziastice. Avem nevoie de laici bine formaţi, animaţi de o credinţă sinceră şi limpede, a căror viaţă a fost atinsă de întâlnirea personală şi milostivă cu iubirea lui Cristos Isus. Avem nevoie de laici care să rişte, care să-şi murdărească mâinile, cărora să nu le fie frică de a greşi, care să meargă înainte. Avem nevoie de laici cu viziunea viitorului, nu închişi în micimile vieţii. Şi am spus-o tinerilor: avem nevoie de laici cu gustul de experienţă a vieţii, care îndrăznesc să viseze. Astăzi este momentul în care tinerii au nevoie de visele bătrânilor. În această cultură a rebutului să nu ne obişnuim să-i rebutăm pe bătrâni! Să-i determinăm, să-i determinăm pentru ca să viseze şi – cum spune profetul Ioel – „să aibă vise”, acea capacitate de a visa, şi să ne dea nouă tuturor forţa de noi viziuni apostolice.

Vă mulţumesc vouă tuturor, iubiţi fraţi membri şi consultanţi, pentru munca desfăşurată în slujba acestui dicaster, şi vă încurajez să vă deschideţi cu docilitate şi umilinţă la noutăţile lui Dumnezeu, care ne surprind şi ne depăşesc, dar niciodată nu ne dezamăgesc, aşa cum a făcut Maria, mama şi învăţătoarea noastră în credinţă. Din inimă vă împart vouă tuturor şi celor dragi ai voştri binecuvântarea mea. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.