Categorii

Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat membrilor consiliului de reprezentare al „Caritas Internationalis” (17 noiembrie 2016)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut cordial pe voi toţi, membri ai Consiliului de Reprezentare şi ai personalului de la Caritas Internationalis. Sunt bucuros să vă primesc la sfârşitul reuniunii voastre instituţionale şi să întâlnesc, prin intermediul vostru, întreaga familie al Caritas-urilor naţionale şi pe cei care în ţările voastre se angajează în slujirea carităţii Bisericii. Îi mulţumesc cardinalului Antonio Tagle, preşedintele vostru, pentru cuvintele cu care a introdus această întâlnire.

Biserica „există pentru a evangheliza”, însă evanghelizarea cere să se adapteze la diferitele situaţii, ţinând cont de viaţa familială şi de cea socială, precum şi de viaţa internaţională cu atenţie specială faţă de pace, de dreptate, de dezvoltare (cf. Evangelii nuntiandi, 29). La deschiderea Sinodului despre noua evanghelizare, Papa Benedict al XVI-lea amintea că cei doi pilaştri ai evanghelizării sunt „confessio et caritas”; şi eu însumi am dedicat un capitol din exortaţia apostolică Evangelii gaudium dimensiunii sociale a evanghelizării, reafirmând opţiunea preferenţială a Bisericii faţă de cei săraci. Pentru aceasta suntem chemaţi să acţionăm împotriva excluderii sociale a celor mai slabi şi să lucrăm pentru integrarea lor. De fapt, societăţile noastre sunt adesea dominate de cultura „rebutului”; au nevoie să depăşească indiferenţa şi concentrarea asupra lor însele pentru a învăţa arta solidarităţii. Pentru că „noi, cei tari – spune sfântul Paul –, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne complacem în noi înşine” (Rom 15,1).

Asta ne face să înţelegem cât este de fundamentală misiunea diferitelor Caritas naţionale şi rolul lor specific în Biserică. De fapt, ele nu sunt nişte agenţii sociale, ci organisme ecleziale care împărtăşesc misiunea Bisericii. Aşa cum este scris în statutele voastre, voi sunteţi chemaţi să „asistaţi pe Papa şi pe episcopi şi slujirea carităţii” (art. 1.4). Urgenţele sociale de astăzi cer ca să se pună în teren ceea ce sfântul Ioan Paul al II-lea a definit o „nouă fantezie a carităţii” (Novo millennio ineunte, 50): ea devine concretă nu numai în eficacitatea ajutoarelor prestate, ci mai ales în capacitatea de a deveni aproapele, însoţind cu atitudine de împărtăşire fraternă pe cei mai năpăstuiţi. E vorba de a face să strălucească dreptatea şi caritatea în lume la lumina Evangheliei şi a învăţăturii Bisericii, implicându-i pe săracii înşişi pentru ca să devină adevăraţii protagonişti ai însăşi dezvoltării lor.

Vă mulţumesc mult, în numele întregii Biserici, pentru ceea ce faceţi pentru cei din urmă. Vă încurajez să continuaţi în această misiune, care face să se simtă Biserica adevărată însoţitoare de călătorie, aproape de inima şi de speranţele bărbaţilor şi femeilor din această lume. Continuaţi să duceţi mesajul Evangheliei bucuriei în toată lumea, mai ales la cel care este lăsat în urmă, dar la cel care are puterea de a schimba lucrurile, pentru că este posibil să se schimbe. Sărăcia, foamea, bolile, asuprirea nu sunt o fatalitate şi nu pot să reprezinte situaţii permanente. Încrezându-ne în forţa Evangheliei, noi putem într-adevăr contribui la schimbarea lucrurilor sau cel puţin la îmbunătăţirea lor. Putem să reafirmăm demnitatea celor care aşteaptă un semn al iubirii noastre şi să protejăm şi să construim împreună „casa noastră comună”.

Vă invit să aveţi mereu curaj profetic, să refuzaţi tot ceea ce-l umileşte pe om şi orice formă de exploatare care îl degradează. Continuaţi să faceţi acele mici şi mari semne de ospitalitate şi de solidaritate care au capacitatea de a lumina viaţa copiilor şi bătrânilor, a migranţilor şi refugiaţilor în căutare de pace. Sunt foarte bucuros să aflu cum Caritas Internationalis va duce înainte o campanie tocmai despre tema migraţiilor. Sper că această iniţiativă frumoasă să deschidă inimile multor la primirea refugiaţilor şi migranţilor, pentru ca să se poată simţi cu adevărat „acasă” în comunităţile noastre. Să fie grija voastră să susţineţi, cu angajare reînnoită, procesele de dezvoltare şi drumurile de pace în ţările din care aceşti fraţi şi surori ai noştri fug sau pleacă în căutarea unui viitor mai bun.

Fiţi artizani ai păcii şi reconcilierii între popoare, între comunităţi, între credincioşi. Puneţi în teren toate energiile voastre, angajarea voastră, pentru a lucra în sinergie cu celelalte comunităţi de credinţă care, ca şi voi, pun demnitatea persoanei în centrul atenţiei lor. Luptaţi împotriva sărăciei şi, în acelaşi timp, învăţaţi de la cei săraci. Lăsaţi-vă inspiraţi şi conduşi de viaţa lor simplă şi esenţială, de valorile lor, de simţul lor de solidaritate şi împărtăşire, de capacitatea lor de a se ridica din nou în dificultăţi, şi mai ales de experienţa lor trăită a lui Cristos suferind, El care este singurul Domn şi Mântuitor. De aceea, învăţaţi şi din viaţa lor de rugăciune şi din încrederea lor în Dumnezeu.

Doresc ca voi, cu sprijinul şi atenţia pastorală a episcopilor, să puteţi fi tot mai mult martori ai unei generoase slujiri de caritate, ajutând comunitatea credincioşilor să fie loc de vestire a Evangheliei, de celebrare a Euharistiei şi de slujire a săracilor în bucurie.

Invoc mijlocirea Mariei, Mama noastră cerească şi, în timp ce vă cer să vă rugaţi pentru mine, cu plăcere implor binecuvântarea Domnului asupra voastră şi asupra celor care vă susţin în lucrarea voastră.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.