Categorii

Discurs adresat participanților la întâlnirea internațională a responsabililor regionali şi naționali ai pastoraţiei din închisori (8 noiembrie 2019)

Stimate domnule cardinal,

Iubiți fraţi şi surori,

Vă salut cordial pe voi toţi care participați la această Întâlnire despre Dezvoltarea Umană Integrală şi Pastoraţia Catolică din Închisori. Când am încredințat Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale misiunea de a face vizibilă preocuparea Bisericii faţă de persoanele aflate în situaţii deosebite de suferinţă, a voit ca să se țină cont de realitatea atâtor fraţi şi surori deținuți. Însă nu este o misiune încredinţată numai Dicasterului, ci este toată Biserica fiind fidelă faţă de misiunea primită de Cristos de a fi chemată să realizeze permanent milostivirea lui Dumnezeu în favoarea celor mai vulnerabili şi lipsiți de apărare în care este prezent însuși Isus (cf. Mt 25,40). Vom fi judecați despre asta.

Aşa cum am semnalat deja în alte ocazii, situația închisorilor continuă să fie o reflexie a realității noastre socială şi o consecință a egoismului şi indiferenței noastre sintetizate într-o cultură a rebutului (cf. Discurs la vizita la centrul de reabilitare socială din Ciudad Juárez, 17 februarie 2016). De multe ori societatea, prin decizii legaliste şi inumane, justificate de o presupusă căutare a binelui şi a siguranței, caută în izolarea şi în deținerea celui care acţionează împotriva normelor sociale soluţia ultimă la problemele vieţii de comunitate. Aşa se justifică faptul ca să se destineze mari cantități de resurse publice ca să-i reprime pe delincvenți în loc de a căuta într-adevăr promovarea unei dezvoltări integrale a persoanelor care să reducă circumstanțele care favorizează comiterea de acțiuni ilegitime.

Este mai ușor a reprima decât a educa şi aş spune că este şi mai comod. A nega nedreptatea prezentă în societate este mai ușor şi a crea aceste spaţii pentru a-i închide în uitare pe delincvenți decât a oferi oportunități egale de dezvoltare tuturor cetățenilor. Este o formă de rebutare, rebutare educată, în ghilimele.

În afară de asta, adesea locurile de detenție eșuează în obiectivul de a promova procesele de reinserare, fără îndoială pentru că nu dispun de resurse suficiente care să permită înfruntarea problemelor sociale, psihologice şi familiale experimentate de persoanele deținute, precum şi datorită frecventei suprapopulări a închisorilor care le transformă în adevărate locuri de depersonalizare. Dimpotrivă, o adevărată reinserare socială începe garantând oportunități de dezvoltare, educație, muncă demnă, acces la sănătate, precum şi generând spaţii publice de participare civică.

Astăzi, în mod deosebit, societățile noastre sunt chemate să depășească stigmatizarea celui care a comis o greșeală pentru că, în loc de a oferi ajutorul şi resursele adecvate pentru a trăi o viaţă demnă, ne-am obișnuit mai degrabă să rebutăm decât să luăm în considerare eforturile pe care le face persoana pentru a răspunde la iubirea lui Dumnezeu în viaţa sa. De multe ori, ieșind din închisoare persoana trebuie să se confrunte cu o lume care îi este străină şi care, în afară de asta, n-o recunoaște vrednică de încredere, ajungând chiar s-o excludă de la posibilitatea de a munci pentru a obține o întreținere demnă. Împiedicând persoanele să recupereze exercitarea deplină a demnității lor, acestea rămân din nou expuse pericopelor care însoțesc lipsa de oportunități de dezvoltare, în mijlocul violenței şi al nesiguranței.

Fiind comunităţi creştine trebuie să ne punem o întrebare. Dacă acești fraţi şi surori au ispășit deja pedeapsa pentru răul comis, de ce se pune pe umerii lor o nouă pedeapsă socială cu refuzul şi indiferența? În multe ocazii, această aversiune socială este un motiv în plus pentru a-i expune să recadă în aceleași greșeli.

Fraților, în această întâlnire aţi împărtășit deja câteva din numeroasele inițiative cu care Bisericile locale însoțesc pastoral pe deținuți, pe cei care au încheiat detenția şi familiile multora dintre ei. Cu inspirația lui Dumnezeu, fiecare comunitate eclezială asumă un drum propriu pentru a face prezentă milostivirea Tatălui tuturor acestor fraţi şi pentru a face să răsune o chemare permanentă pentru ca fiecare om şi fiecare societate să încerce să acționeze în mod ferm şi hotărât în favoarea păcii şi a dreptății. Suntem siguri că operele pe care Milostivirea Divină le inspiră în fiecare dintre voi şi în numeroșii membri ai Bisericii dedicați acestei slujiri sunt cu adevărat eficace. Iubirea lui Dumnezeu care vă susține şi vă încurajează în slujirea celor mai slabi să întărească şi să mărească această slujire de speranţă pe care o realizați în fiecare zi în rândul deținuților. Mă rog pentru fiecare persoană care, din tăcerea generoasă, îi slujește pe acești fraţi, recunoscându-l în ei pe Domnul. Felicit toate inițiativele cu care, nu fără dificultăți, sunt asistate pastoral şi familiile deținuților şi sunt însoțite în această perioadă de mare încercare, pentru ca Domnul să-i binecuvânteze pe toţi.

Aş vrea să închei cu două imagini, două imagini care pot să ajute. Nu se poate vorbi despre un regulament al datoriei faţă de societate într-o închisoare fără ferestre. Nu există o pedeapsă umană fără orizont. Nimeni nu-şi poate schimba viaţa dacă nu vede un orizont. Şi de atâtea ori suntem obișnuiți să orbim privirile deținuților noştri. Duceți cu voi această imagine a ferestrelor şi a orizontului şi faceţi în aşa fel încât în țările voastre închisorile, pușcăriile, să aibă mereu fereastră şi orizont, chiar şi un condamnat pe viaţă, care pentru mine este discutabil, chiar şi un condamnat pe viaţă ar trebui să aibă un orizont.

A doua imagine este o imagine pe care am văzut-o de mai multe ori când la Buenos Aires mergeam în autobuz la vreo parohie din zona Villa Devoto şi treceam prin faţa închisorii. Rândul de oameni care mergeau să-i viziteze pe deținuți. Mai ales imaginea mamelor, mamele deținuților, le vedeau toţi, pentru că stăteau la rând cu o oră înainte de a intra şi după aceea erau supuse controalelor de securitate, foarte des umilitoare. Acelor femei nu le era rușine ca să fie văzute de toţi. Fiul meu este aici, şi pentru fiul ele nu ascundeau faţa lor. Fie ca Biserica să învețe maternitatea de la acele femei şi să învețe gesturile de maternitate pe care trebuie să le avem faţă de acești fraţi şi surori care sunt deținuți. Fereastra şi mama care stă la rând sunt cele două imagini pe care vi le las.

Cu mărturia şi slujirea pe care o dați, mențineți vie fidelitatea faţă de Isus Cristos. Fie ca la sfârşitul vieţii noastre să putem asculta glasul lui Cristos care ne cheamă spunând: „Veniţi, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii… tot ce aţi făcut unui dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,34.40). Fie ca Stăpâna Noastră a Răsplății să vă însoțească pe voi, familiile voastre şi pe toţi cei care îi slujesc pe deținuți. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.